Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Un pribeag despre pribegi


Florian Bichir, pe marginea unei cărţi de Mihai Rogai

13.05.2015
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mihai Rogai
Celebrităţi cu origini în România
Editura Vremea, 2015



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Cuvânt înainte la ediţia a doua

Au trecut peste 5 ani de la apariţia cărţii mele. În acest timp s-au remarcat şi alte celebrităţi cu origini în România, precum Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură 2009, Stefan Hell, premiul Nobel pentru chimie 2014, Hasso Plattner (părinţii sunt sibieni), membru fondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al celebrei firme de software SAP, cântăreaţa Alexandra Stan sau formaţia de muzică pop basarabeană O-Zone, ca să-i menţionăm şi pe cei din lumea artistică. Martha, naşa băiatului meu, o săsoaică vrednică din Sighişoara, mi-a relatat că la ea pe stradă a auzit cum copii germani cântau pe româneşte melodia Dragostea din tei a grupului O-Zone. Ea a deschis geamul şi, zâmbind, i-a întrebat dacă şi înţeleg ce cântă, ei răspunzând că nu, dar n-are nimic, că oricum le place foarte mult!

Apropo de Herta Müller, în anul 2009 lucram contabil pentru patronul a 4 cămine de bătrâni şi a 46 de apartamente de bătrâni asistaţi medical. A doua zi după anunţul câştigării premiului Nobel de către Herta Müller, îl întreb pe patron: "Aţi văzut, domnule Heinrich, românca aceea a câştigat premiul Nobel pentru literatură!" La care el îmi răspunde: "Păi ce, aia e româncă?! E nemţoaică!" La care eu, gândindu-mă la prietenul meu Otto, un sas din Sibiu, care plângea cu sughiţuri, de sărea cămaşa de pe el, spunându-mi: "Am fost 40 de ani neamţ în România şi acum am venit aici, ca să fiu român în Germania!", îi răspund: "Păi e nemţoaică pentru că a luat Nobelul, dar dacă o prindeaţi furând la Galeria Kaufhoff nu o făceaţi româncă?" El cade un moment pe gânduri, după care îmi spune: "Aveţi dreptate!". Îmi vine în minte, cu ocazia asta, şi cazul savantului Hermann Oberth, născut la Sibiu, căruia la Universitatea din Heidelberg nu i-a fost acceptată lucrarea care l-a făcut celebru în toată lumea, "Racheta în spaţiul interplanetar", fiind considerată o aiureală, o bazaconie sinistră, dar în România, la Universitatea din Cluj, i-a fost admisă ca lucrare de diplomă. Între timp, devenind celebru, a fost "acceptat" ca savant şi în cercurile ştiinţifice din Germania. Fiecare naţie îşi cultivă oamenii de cultură, se mândreşte cu ei şi-i scrie în cartea de aur a neamului, pentru că aşa se cuvine şi este frumos.

În toţi aceşti ani s-a scris în presa românească şi despre mulţi din cei prezentaţi de mine în premieră, în carte, dar nimeni nu mă menţionează ca sursă. Cartea a fost, oficial, ignorată total de jurnalişti, dar folosită ca sursă de inspiraţie. Chiar astăzi citesc într-un ziar central despre "cum a ajuns un sas ardelean general SS", adică sursa de inspiraţie e cartea mea, numai că nu e menţionată: e vorba de Arthur Phleps, şi textul e apropiat. Asta mă face să-mi aduc aminte de celebra butadă a lui Cezar Petrescu: "Când îmi apare o carte nouă, duşmanii sunt indiferenţi iar prietenii sunt trişti!". Într-un alt articol e vorba de Josef Posipal (ziarul Libertatea, 2010), apoi s-a mai scris şi despre Peter Maffay sau Dustin Hoffman, etc., ceea ce este, lăsând nemulţumirile la o parte, un lucru bun. Excepţie de la regulă au făcut Florian Bichir, Petre Bădică şi, printr-un noroc, Radu Banciu, cărora le mulţumesc. Totuşi se pare că această carte a folosit la ceva, între timp ziarele şi televiziunile nu scriu şi vorbesc numai de fapte reprobabile comise de români pe mapamond. Au apărut şi seriale precum "Români de geniu" în Adevărul de Weekend, la televiziuni sunt prezentate şi celebrităţi cu origini române, precum Lauren Bacall sau Natalie Portman, etc. Despre publicul larg, la aşa un tiraj redus, ce s-ar putea spune?! A fost bine primită, am primit încurajări, iar acestor persoane le mulţumesc din nou din toată inima, pe această cale, în special doamnei Lidia Mărgărit din Lausanne, Elveţia şi doamnei Manuela Seitz din Bürstadt, Germania.

Ideea mea cu această carte a fost ca, punând la un loc actori celebri precum Dustin Hoffman, Harvey Keitel, Winona Ryder sau Yul Brynner, care sunt foarte cunoscuţi şi iubiţi de mase mari de oameni, aceştia să mai citească şi despre un Ştefan Baciu, un Nicolae Teclu sau un Nicolae Donici, oameni care nu sunt atât de cunoscuţi, dar care nu sunt cu nimic mai prejos decât ceilalţi. Un fel de, ca să folosesc un termen foarte uzitat pe vremuri, popularizare. Pe de altă parte, am vrut să fac o contrapondere la cotidienele din România, care, în imensa lor majoritate, "popularizează" prostul gust, idioţii de tot felul, fleacuri şi starlete decoltate. Şi aici, în Germania, am cunoştinţe care nu citesc absolut nimic, se uită doar la România TV a lui Sebastian Ghiţă, de o suficienţă care te îngrozeşte, pentru că acolo ţi se spune tot ce trebuie să ştii despre viaţă, numai ceea ce contează, în rezumatul rezumatului, pe înţelesul tuturor. "Te uiţi şi câştigi" sau "te uiţi şi devii deştept", cum ar veni, de mai mult nici n-ai nevoie!

De fapt, am vrut neapărat să duc proiectul acesta până la capăt, cu această a doua ediţie. Aceasta e, însă, ultima oară când mai scriu despre acest subiect, celebrităţi cu origini în România, promit să nu o mai fac, spre liniştea celor care m-au criticat şi a indiferenţilor. Las pe alţii să-l ducă mai departe, dacă s-o găsi cineva interesat, am făcut-o şi ca să-mi fac (mie şi altora ca mine) curaj, că nu suntem toţi românii ceva mai coloraţi sau hoţi. Apropo de coloraţi, un coleg de serviciu m-a întrebat cu mulţi ani în urmă, mai mult retoric, "Voi aveţi mulţi ţigani în România?!", la care eu i-am răspuns "Avem, că noi nu i-am omorât!". Nu a mai deschis subiectul acesta niciodată.

Prin prisma numelui meu de familie, ca să abordez şi subiectul ăsta şi să termin şi cu el, am fost făcut, de către comandantul de companie, (la satisfacerea serviciului militar TR) "ucrainean", mai înainte, la liceu, de către profesoara de chimie "tătar" (comparat cu hanul tătar Nogai), apoi "ungur" (comparat, ca nume, cu celebrul jucător de fotbal al Ripensiei Timişoara, Dobay sau cu alt fotbalist celebru interbelic, Ferenc Ronay), iar după apariţia cărţii cu celebrităţi, "evreu", deoarece mulţi artişti din carte au origine evreiască. De ce aş spune că sunt român când n-aş fi, ce avantaj aş avea?! Nu sunt nici politician, nici n-am primit vreo sinecură de la guvernanţii din România şi această origine nici nu mă ajută aici, în Germania, ba din contră. Dacă aş fi altceva, ce motiv aş avea să n-o spun?! E vreo ruşine? Originile nu ţi le poţi alege, chiar dacă ţi-ai dori. Pe bunica din partea tatălui o chema Ciobanu, pe cea din partea mamei Gheorghiu, tatăl meu fiind basarabean. La apariţia celei de-a doua ediţii a cărţii, trecând la celebrităţi şi pe savantul Duiliu Sfinţescu, cel care a fost responsabil cu o parte a calculului de rezistenţă a celebrului Tour Montparnasse, până în anul 2011 cea mai înaltă clădire din Paris, şi o somitate pe plan mondial în domeniul calculului rezistenţei materialelor, fost comandant legionar, probabil că o să fiu catalogat şi legionar. Sunt, după unii, din fericire puţini, un tătar ucraineano-maghiar şi un evreu legionar, care se dă, din motive imposibil de elucidat, român. Curat internaţional şi globalizat, în spiritul vremii!

Acestea fiind zise, doresc cititorilor lectură plăcută!
(Autorul)

Un pribeag, despre pribegi

Inginerul Mihai Rogai împărtăşeşte de aproape două decenii drama emigranţilor români. Fără a fi însă un rătăcitor, Mihai a ajuns un pribeag. Din fericire nu unul politic, ci economic, care-şi permite măcar o dată pe an să-şi potolească dorul de ţară. Un pribeag care nu-şi uită rădăcinile şi ale cărui vise se petrec întotdeauna în România. Spre deosebire de alţi dezrădăcinaţi din emigraţia românească, Mihai Rogai nu-şi calomniază propriul popor, nu-l dispreţuieşte. Ştie şi simte că, dacă ar face-o, e ca şi cum i-ar da o palmă mamei sale.

Exilul sau emigraţia nu i-au schimonosit sufletul, dimpotrivă. De departe, din Germania, Mihai Rogai continuă să fie român şi înţelege să-şi apere după puterile sale obârşia şi vatra, în timp ce câţiva sclifosiţi autointitulaţi oameni de cultură se chinuiesc s-o spurce.

Lui Mihai Rogai nu-i este ruşine că este român. De aceea, între Mihai Rogai şi alţi români din străinătate care încearcă să-şi uite limba, se autoizolează şi îşi botează copii cu nume de import, este o distanţă ca de la zenit la nadir.

Cartea de faţă nu este una a unui "specialist". A unui scriitor care trăieşte de pe urma condeiului. Cu toate acestea este remarcabilă. Cu râvnă şi acribie, Mihai Rogai a răscolit bibliotecile europene, iar acum ne supune atenţiei zeci de celebrităţi mondiale care au ascendenţă românească. Vă las plăcerea să le descoperiţi singuri, dar merită precizat că Mihai Rogai a fost primul care a scris despre originea (şi) română a Maicii Tereaza, a Winonei Ryder, sau a actorului Adrian Zmed, a celebrului muzician şi interpret Art Garfunkel, îl readuce în atenţia opiniei publice pe Edouard de Max, unul dintre cei patru actori români societari ai Comediei Franceze (alături de Jean Yonnel, Elisabeth Nizan - născută Elisabeta Şăineanu -, şi Maria Ventura) sau pe violonistul, compozitorul şi dirijorul de muzică de film Carli Elinor, care a compus şi compilat muzica la varianta originală a filmului lui Charles Chaplin Goana dupa aur. Tot Mihai Rogai i-a "redescoperit" pe Petre Cristea, câştigător al Raliului Monte-Carlo şi pe Henri Negresco, cel care a construit celebrul hotel Negresco de pe Riviera Franceză.

De fapt, cartea lui Mihai Rogai este o pledoarie pro-România. Demonstrează că nu suntem acei ţigani sau "Tâlharii Romei", ci, prin reprezentanţii săi de frunte, România poate sta mândră alături de celelalte mari puteri culturale ale lumii. Că nu suntem cu nimic mai prejos decât ceilalţi europeni, dar că "nu ştim să ne vindem marfa".

Evident că o astfel de carte poate şi trebuie să stea, cu mândrie, la loc de cinste în biblioteca oricărui român, mai ales dacă este un pribeag, pentru a-i încălzi sufletul. Cred însă că un astfel de volum ar trebui publicat în limbi de circulaţie mondială, chiar de către Ministerul de Externe. Nu putem să schimbăm imaginea României doar cu ţigani virtuoşi sau fotbalişti, ci prin asumarea acestor celebrităţi cărora, ca şi lui Mihai Rogai, nu le-a fost ruşine că-s români.

O carte fascinantă, scrisă cu inima şi cu certă valoare academică. La mai multe realizări, Mihai, frate pribeag!
(Florian Bichir, Senior editor Evenimentul Zilei)


Cuvânt înainte

Într-un moment mai delicat al vieţii, "midlife crisis", în care nici profesional nu-mi mergea prea grozav, citind în general numai de români aruncaţi la rechini în mijlocul oceanului ca pasageri clandestini, morţi nevinovaţi în închisorile poloneze cu numai 36 de kilograme greutate sau care s-au răspândit în cele patru zări căutând o viaţă onorabilă pe care nu au găsit-o în ţara natală, m-am apucat să răscolesc în arhive în căutare de români celebri, ca să mai citesc şi altceva decât grozăviile care-mi otrăveau existenţa, să-mi fac singur curaj. Printr-un noroc, am dat de o listă cu celebrităţi de la Hollywood care aveau origini române. Am citit-o cu mare interes şi am căutat să mai aflu câte ceva despre cei menţionaţi acolo. Aşa a început totul.

La un moment dat, am găsit pe un site american o listă cu "maghiari remarcabili şi contribuţia lor în războiul civil american" între care era menţionat şi generalul american George Pomutz, român născut în oraşul Gyula din Ungaria. Mi-am zis că dacă Pomutz e trecut la maghiari celebri, atunci putem să-l trecem şi noi pe Peter Maffay, dacă nu chiar la români celebri, măcar la celebrităţi născute în România.

Nu am scris despre oameni celebri arhicunoscuţi în România, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, George Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran şi mulţi alţii, pentru că despre ei s-au scris foarte multe materiale şi au făcut-o alţii, poate, cu mult mai bine decât aş putea eu să o fac. Am scris însă despre români sau persoane cu ascendenţi din România care au excelat în domeniul lor de activitate şi, la vremea lor, au fost celebri şi apreciaţi de contemporani (Jean Negulesco, Nicholas Georgescu-Roegen, Marius Constant, etc.). Alţii, precum George Emil Palade, singurul român care a primit premiul Nobel (!), sunt în viaţă şi nu vorbeşte nimeni despre ei (n.a.: dl. E. Palade, la momentul predării la tipografie a manuscrisului carţii, ediţia I, trăia; a murit, între timp, la 19 noiembrie 2008).

Rezultatul este cartea de faţă.

Nu toţi au origini române, dar ceilalţi (Franz Kneisel, Adolf Albin, Harvey Keitel, Dustin Hoffman, etc.) au ceva în comun: s-au născut ei, părinţii sau bunicii lor în România. Este puţin, este mult!? Ca unul care cunosc exilul, pot spune că este mult. De ce?! În primul rând pentru că locurile copilăriei şi ale adolescenţei nu se pot uita niciodată, indiferent că eşti român, german, maghiar sau evreu. Şi eu încerc să-i induc copilului meu, care are numai 7 ani, dragostea pentru România, patria tatălui său, şi încerc să-l învăţ româneşte. Cel mai bun exemplu în acest sens este cel al lui Harvey Keitel, căruia mama, născută în România, i-a insuflat fiului dragostea pentru ţara ei natală.

Cartea de faţă doresc să reprezinte un fascicol de lumină proiectat asupra unor personalităţi remarcabile, realizate într-un fel sau altul în viaţă, care au legătură cu ţara mea natală, România. Nu mi-am propus să dau biografii complete, ci să evidenţiez anumite trăsături de caracter sau anumite întâmplări deosebite din viaţa lor, care m-au impresionat şi care cred că ar fi interesante şi pentru publicul larg.

Apariţia cărţii mele consider că poate fi o evadare din cotidian şi din numeroasele tabloide. Sper ca ea să trezească interesul pentru o cercetare mai amănunţită a vieţii acestor oameni şi a altora la fel ca ei.

În mod intenţionat nu am pus personalităţile despre care am scris în ordine alfabetică sau după data naşterii, considerând că lecturarea aleatorie a lor va face o mai mare plăcere cititorului.
(Autorul)

Notă la ediţia a II-a: 1-2 personaje nu sunt, însă, "celebrităţi" în sens tocmai pozitiv, ele fac excepţie şi nu au apărut în prima ediţie a cărţii. Cu toate acestea le-am pus totuşi în ediţia a II-a pentru că mi s-au părut interesante, dintr-un anumit punct de vedere. Nu am mai modificat însă Cuvântul înainte şi Încheierea.

(Articol apărut în Formula AS - anul XX, nr. 928, iulie 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer