Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Biserici 9/7


Augustin Ioan

26.05.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Odessa 1942. Alte proiecte, alţi critici
 
Proiectul lui Tiberiu Niga pentru Odessa, deşi câştigător ex-aequo împreună cel al lui Joja, nu are deloc potenţialul celor trei proiecte "speeriene" ale tandemului Joja-Goga. El are însă calitatea de a desface total arhitectura lăcaşului său de cult de obsesia "naţionalului". Planul edificiului său dublu şi diferit pe cele două nivele: jos - unul perfect simetric, al osuarului, peste care şade biserica propriu zisă, în cruce latină, dar ai cărei sâni (semicirculari la interior) abia se zăresc pe faţadă. Expresia acestei faţade este una romanică, cu totul lipsită de referinţe autohtoniste. Ea seamănă mai degrabă cu baptisteriul din Pisa. Cu toate acestea, ca şi la proiectul lui Joja, juriul vede "nota tradiţională". Este cu totul remarcabilă această concluzie a juriului, care putea să vadă, sub presiunea unui discurs naţionalist şi a anvergurii politice a temei, tradiţia, acolo unde astăzi chiar, vedem mai degrabă îndepărtarea de tradiţie. Dar, poate, cei de acum peste cincizeci de ani aveau o mai mare deschidere şi dezinvoltură în abordarea temei decât noi.
 
Trebuie precizat totuşi că juriul nu a fost  deloc unanim atunci când a judecat proiectele. Mai mult decât atât, au existat dizidenţe vehemente de la concluziile finale ale juriului, care s-au manifestat sub forma unor concluzii şi opinii formulate separat. Delegatul Colegiului Arhitecţilor Români, I.C. Roşu, a făcut opinie separată, refuzând clasificarea bisericii lui Goga, sub cuvânt că aceasta "prezintă toate defectele proectului (sic!) "Sf. Constantin şi Elena" (al lui Joja, n.mea) şi nici una din calităţile acestuia şi nici altele proprii.
 
Interesează mai mult opinia separată a lui Spiridon Cegăneanu, cel mai violent contestatar al proiectului Joja din concurs. O parte din reproşuri sunt legate de modul de desfăşurare a concursului, altele de fondul proiectului; primele par perfect îndreptăţite, în vreme ce, venind de pe poziţii violent-tradiţionaliste, al doilea tip de reproşuri devin în context o remarcare a atributelor deloc conservatoare, atipice dintr-o perspectivă tradiţionalistă, ale proiectului câştigător (ex-aequo). Cegăneanu dezvăluie presiunile enorme la care a fost supus juriul pentru a declara câştigător proiectul Joja, sub cuvânt că este un manifest al tinereţii; or, "secretul concursului fiind condiţia esenţială, nu ştiu cum se putea afirma că acest proect aparţine tinereţii" (35). Mai departe în protest, el împinge această violare făţişă a regulilor anonimităţii până la a acuza pe "autorul proiectului" de plagiat: "Acest proect este o reeditare a machetei Catedralei Neamului (...) Această apariţie stranie, care a jignit profund logica constructivă, simţul estetic şi tradiţia ortodoxă, nu reprezintă totuşi un bun comun, ci opera personală a unui arhitect, cu toate drepturile de autor apărate de legea proprietăţii artistice. Dacă autorul nu este acelaş cu cel de atunci, avem de-a face cu un plagiat ce trebuie tratat ca atare"(36).
 
Dacă însă ar fi acelaşi arhitect, reiese din text, Cegăneanu rămâne la "aprecierile" adresate mai devreme proiectului din 1940, la care adaugă mai departe şi altele adresate strict propunerii din 1942. Faţada "vagabondează în domeniul extravaganţei şi lipsei de logică"(36); pe faţada principală sunt afişate porţi "egipţiene" pe care sunt aplicate decoraţii "de la Mitropolia din Bucureşti pe care se ridică o serie de coşuri de fabrică(...) un tub care ştii unde începe, dar nu mai ştii când şi unde se va termina" (38). Dacă Joja ar fi fost un modernist din specia lui Le Corbusier, ar fi purtat cu mândrie acuzaţiile lui Cegăneanu legate de analogia cu arhitectura industrială. Mai puţin onorante sunt concluziile: "un monument de viziune apocaliptică, inexplicabilă altfel decât fie printr-o rătăcire, fie printr-o tendinţă de altă natură, ce caută printr-un succes consacrat oficial în domeniul artistic să obţină baloanele de oxigen necesare în altă parte. O rătăcire periculoasă în orice fel, dar mai ales în domeniul estetic, în momentul când tineretul nu este format încă" (38).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer