Proză pe bune!

 Citiţi un fragment din această carte.



După Cezar Paul-Bădescu şi cei şapte tineri prozatori lansaţi la Bookarest 2004 (T.O. Bobe, Ioana Baetica, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Adrian Schiop şi Lucian Dan Teodorovici), Editura Polirom propune pentru sezonul estival noi nume în colecţia "Ego. Proză": Dan Ţăranu, Ionuţ Chiva, Claudia Golea şi Dragoş Bucurenci.



Dan Ţăranu - născut la 9 mai 1981, este absolvent al Facultăţii de Litere (română-engleză), Universitatea "Transilvania" Braşov. Activitate literară: Premiul I la Concursul de poezie "Pavel Dan", Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara; debut cu poezie în volumul colectiv Ultima expresivitate voluntară, Ed. Marineasa, 2001 ; participare la Beliner Festspiele 2001 - festivalul tinerilor scriitori din Germania, Berlin; prezenţă cu poeme în volumul colectiv Conexiuni 2002, Casa de Cultură a Studenţilor, Sibiu, 2002 ; prezenţă cu fragment din romanul Al Patrulea Element în antologia Junii 03 (2004), coord. Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Alexandru Muşina. Între 2001 şi 2003: recenzii, eseuri şi poeme în revista Vatra, iar din 2003, rubrică permanentă în revista Vatra.



Romanul lui Dan Ţăranu e unul care ar putea fi socotit «de actualitate», dacă asta ar spune ceva. Trama lui e pe cît de simplă, pe atît de subtilă, iar viziunea, pe cît de aparent - şi adesea efectiv - frivolă, pe atît de gravă. Aceste calităţi nu vin însă cu rîndul, ci se suprapun într-un fel de simultaneitate a scriiturii. Epic nu se întîmplă multe lucruri, dar, în acelaşi timp, se întîmplă lucruri esenţiale. Timpul e concentrat la o seară, o noapte şi o dimineaţă, iar personajele restrînse la un grup de prieteni - studenţi. Pretextul e o petrecere studenţească, dar din care se iese într-o investigaţie amplă a actualităţii. Dialogul e de o spontaneitate şi de o naturaleţe mai mult decît admirabile, iar limbajul, plin de oralităţi, fireşte, înghite atît argourile zilei, cît şi o partitură sublimată de intertext. Prin nimic însă stridentă, ci părînd crescută din verva firească şi autentică a scrisului. (Al. Cistelecan)

Al patrulea element nu este un roman despre behaviorism, metaparahipertextualism, neoexpresionism şi alte vaci Holstein numai bune de muls filozofic cu fanatismul adeziunii la uger. Şi nici despre conştiinţa la fel de tezistă, cvasireligioasă, că toate astea sînt tîmpenii filologice şi că eu îmi trăiesc viaţa aşa-cum-e-ea, cu in-ge-nu-i-ta-te. Este un roman pentru prietenii mei Anca, Adela, Mihai, Moni, Radu, Ruxandra. Despre prietenie şi ambiguitatea ei, nu despre Castor şi Pollux cîntînd la aceeaşi sticlă Internaţionala nonconformismului prin crîşmele umede ale marelui oraş. Şi pentru că nu mă raportez la Ionel Teodoreanu, HIM şi nici măcar la Paulo Coelho, acest roman este şi despre dragoste. Despre mahmureala ei... (Dan Ţăranu)




Romanul lui Dan Ţăranu oferă o imagine nonconformistă şi provocatoare a vieţii tinerilor de azi. Povestea din Al patrulea element este a unui grup de prieteni trăitori în Braşovul începutului de mileniu. E vorba de patru juni: Ovi, Nicu, Geo şi Ema. Ultimul e şi naratorul poveştii, al unei poveşti care se petrece, în mare parte, într-o singură zi. Cei patru împart un apartament într-un cartier muncitoresc al oraşului, ducîndu-şi viaţa studenţeşte, de pe o zi pe alta. Sigur, sînt deja, numai şi prin structurarea acţiunii în jurul celor patru prieteni, suficiente sugestii culturale. Spre deosebire de unii juni autori intraţi recent în scenă, care şi-au făcut din ignoranţă portdrapel, stupefiind prin goliciunea lor mentală, Dan Ţăranu e un autor cu o cultură absolut remarcabilă. Asta nu înseamnă că în Al patrulea element descoperim vreun semn de "moleşeală" estetizantă. Nu e aceasta nici genul autorului nostru, nici emblema stilului său. Dan Ţăranu e un "tînăr furios", iar romanul său proiectează tocmai această furie, menită să consume energiile grupului care par, la începutul cărţii, inepuizabile.

Cei patru cavaleri îşi încep aventura cu un chef în apartamentul unei colege, fiica unui deputat din partidul de guvernămînt al României din 2004. Cheful studenţesc pe stil nou ocupă, de fapt, cea mai mai însemnată secvenţă epică a cărţii. Se discută intens, antipatiile şi simpatiile participanţilor respiră prin toţi porii, se bea amestecat şi în neştire, se face dragoste la comun, se încearcă şi cîte un drog. Vorbele nu se leagă decît rareori, dialogurile se întrerup violent, cum violent se compun. E o anumită voluptate în această lipsă de sens pe care junii din romanul lui Dan Ţăranu o ridică la cub. E o vînzoleală permanentă, naratorul, Ema, se mută dintr-o cameră în alta, refugiindu-se din cînd în cînd în baie, locul unde se pun la cale toate trăsnăile. Bineînţeles, alcoolul se termină şi sînt atacate proviziile deputatului, care se dovedesc a fi falsuri grosolane, cîte unui personaj i se face rău, naratorul însuşi îşi zgîndăre o rană pînă ţîşneşte sîngele. Isteria generalizată e subminată însă de umor, ironie şi autoironie, dovedind un talent şi o ştiinţă a scrisului remarcabile. Convorbirile de la petrecere, golite de sens sau cu sensuri fragmentate şi/sau confuze sînt amplificate. Mediul chefului e dominat de studenţii şi studentele de la Litere, o societate pestriţă, amestec de snobi, dezabuzaţi şi personaje-care-fac-Literele-"de chichi".

Orientat cu (foarte) bună ştiinţă către confuzie, dialogul şi atmosfera chefului lui Dan Ţăranu mi-au amintit o care a făcut valuri în America începutului anilor nouăzeci, American Psycho, romanul lui Bret Easton Ellis. Şi la Ţăranu personajele evoluează pe firul subţire dintre normalitate şi nebunie. E, în Al patrulea element, un fel de nebunie jucată care, uneori, iese de sub control, izbucnind cu pasiune (auto)devoratoare. De altfel, încă de la început se trăieşte cu pasiune autodistructivă. Junele Geo e introdus în scenă la capătul unei indigestii, Ema se scarpină cu pasiune, provocîndu-şi răni, Nicu se îmbată îngrozitor şi nici Ovi nu se lasă mai prejos. Energia celor patru, să le spunem, deloc întîmplător, "crai", pare inepuizabilă. Preceptul existenţei lor e celebrul "live fast, die young", doar că, sugerează Dan Ţăranu, vesela autodistrugere pare a nu-i afecta pe Ema, Ovi, Nicu şi Geo, care trăiesc cu perfecta conştiinţă juvenilă a imortalităţii.

Cheful spart, urmare a scandalului ajuns la apoteoză, îi determină pe narator şi pe Ovi să urce pe bloc, unde, destul de beţi, îşi pun, mai în glumă, mai în serios, problema sinuciderii. Desigur, nu e nimic înălţător în ideea celor doi prieteni - dar, dincolo de grotescul în care virează gîndul sinuciderii, rămîne "fundalul": existenţa trăită la intensitate maximă. "Asfinţitul" chefului îi face pe cei doi, Ovi şi Ema, să pornească spre casă. La întoarcere se întîlnesc şi cu Nicu, cel mai atins de noaptea de pomină. Dispariţia lui Geo va deveni lung motiv de dezbatere şi de întrebări.

Mai greu identificabilă la prima vedere, personalitatea fiecăruia dintre cele patru personaje semnificative ale romanului conţine fermentul unei furii cu orizonturi neclare. Toţi sînt nemulţumiţi de tot. Pe de altă parte, sînt prea comozi şi prea satisfăcuţi de mediul, de codul lor, de valorile lor, de stilul lor de viaţă pentru a mai pretinde ceva din afară. Şi, în plus, nici nu au timp de aşa ceva. De aceea propunerea amicului lor bulgar, sofisticatul Ivan, de a se organiza într-un fel de organizaţie non-guvernamentală cu ramificaţii balcanice e mai degrabă ridicolă.

Lăsîndu-vă plăcerea de a reface traiectoria narativă, aş face cîteva observaţii legate de scriitură. La prima vedere, la fel ca şi alţi tineri autori, Dan Ţăranu uzitează un limbaj dur, violent, plin de cuvinte obscene. Spre deosebire însă de alţi prozatori tineri, discursul lui Ţăranu nu-şi face un ţel din folosirea acestor cuvinte. Autorul încearcă să creeze personaje verosimile, să ilustreze adevăratul limbaj al studentului de astăzi, curios amestec de cuvinte obscene şi idei subtile. Pe de altă parte, unele dintre aceste cuvinte devin adevărate ticuri verbale, un fel de "deci" rostit de alte, numeroase şi vizibile, categorii sociale. Cu diferenţe, pe vremea studenţiei mele se rosteau cam aceleaşi vorbe. Doar că, altele fiind vremurile, nimeni nu le (de)scria. În plus, furia care defineşte viaţa personajelor e motivată şi prin acest limbaj, ilustrat mai ales în dialoguri. Dincolo de el însă, şi împreună cu el, autorul e creatorul unui discurs complex, plin de ironii şi ambiguităţi, marcă a unui prozator cu resurse majore, cultivat şi inteligent. Al patrulea element poate fi citit în diferite chei de lectură. E un (fals) roman de aventuri, e o "oglindă" mateină la început de mileniu, e romanul unei generaţii care trăieşte, coleric, cu furie, dar şi cu maximă dezabuzare. Dispariţia din final a lui Geo, a cărui moarte se conturează ambiguu, e, poate, semnalul surpării unei stranii prietenii, e semnalul calmării spiritelor şi, de ce nu ?, al intrării într-o altă vîrstă. De altfel, tensiunea şi crisparea care răzbat din scriitură se atenuează în ultima secvenţă a romanului, în care Ema, naratorul, se (re)vede într-o excursie făcută (cîndva) împreună cu Geo.

Dan Ţăranu este absolvent al Literelor braşovene. I-am apreciat încă din primul an inteligenţa, spiritul cultivat, personalitatea. Ea s-a văzut, de-a lungul timpului, uneori chiar cu asupra de măsură, în poemele şi studiile sale critice. Nicăieri însă ca în acest roman care, realmente, m-a captivat. Acum Dan Ţăranu are şansa de a-şi publica primul roman la o mare editură românească, Polirom. Al patrulea element e o carte provocatoare, scrisă cu talent şi cu o remarcabilă ştiinţă a construirii epicului. Cu Al patrulea element, proza tînără românească cîştigă nu numai un mare, autentic talent, dar şi o carte care, sînt convins, va face valuri. Autorul ei este o voce autentică, puternică, personală, cu resurse excepţionale. În faţa reuşitei sale, Dan Ţăranu nu are decît un singur adversar. Cred că ştie el prea bine cine e acela.