Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un apel (filosofic) la auto-conceptualizare


Bogdan Ghiu

28.06.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vedei Popovici şi lui Marcus Steinweg

Vineri (26 iunie 2015) seara, conferinţa ("Best Frenemies: Art and Philosophy": ne-limba care este engleza internaţională nu poate fi "consistenţializată" - minimal, desigur -, decît tocmai prin astfel de idiomatizări, de jocuri cu ea însăşi, de plieri self-reflexive prin care, fiind făcută să se frece de el însuşi, descărnatul instrument tehnologic de comunicare îşi poate crea un început de volum, cîteva grame de materie) pe care Marcus Steinweg a ţinut-o la Bucureşti, la Salonul de proiecte, a constituit, clar, pentru mine un r(e)apel al filosofiei.
 
Ce vreau să spun? Că am simţit cît de mult lipseşte, de fapt, filosofia, ca atitudine de curaj şi rigoare, ca disciplină practică, nu academică, ca poziţie ireductibilă, din cultura noastră publică. Altfel spus, cît rău au făcut şi continuă să facă, cu aerele lor, intelectualii poseuri care mimează, doar, atitudinea filosofică tocmai pentru ca, falsificîndu-i, afectîndu-i public imaginea, să o ţină departe de oameni. Pur şi simplu!
Dar dacă, dragă Marcus, este adevărat, că a scrie nu înseamnă a face literatură (Duras), dacă, aşa cum mi s-a părut că înţeleg, aşa cum am scris ascultîndu-te, a filosofa înseamnă a te desprinde, dacă filosofia şi arta înseamnă a te detaşa de ceea ce devine "cultură", de cod (cum ar spune Roland Barthes), opunîndu-te implicit prin producţia proprie de altceva, dacă nu este adevărat că "Dumnezeu a murit" o dată pentru totdeauna, ci că tot ce se dă, zilnic istoric, drept Dumnezeu (actuala "metafizică financiară", de pildă, pe care bine faci, filosofic procedezi atunci cînd spui că nu înţelegi nimic din ea, deoarece a afecta că înţelegi o absurditate fabricată înseamnă, deja, a pactiza, a-i accepta falsa conceptualitate, a contrasemna pactul semantic şi a da, în felul acesta, referent, realitate, adică tocmai ceea ce îi lipseşte, dar se laudă că ar avea, şi încă în chip natural, "dat", unui simulacru, unei ficţiuni: puterea care se întoarce împotriva ta) trebuie făcut să moară, lăsat să moară prin neparticipare, prin desprindere, prin radicală auto-construcţie; dacă, dragă Marcus, este adevărat că trebuie nu doar să alegem (intern), ci (şi) să decidem (ieşind din cîmpul redus, controlat al alegerilor); dacă, aşa cum mi se pare că am înţeles, este adevărat că "realitatea" este inconsistenţa instituită, tocmai instituirea dînd consistenţă, dacă este adevărat ce spui despre "obscurantismul faptelor", dat fiind că tocmai noi, abia noi, prin acceptarea lor, le dăm consistenţa, adică transcendenţa pe care n-o au; dacă e bine că-i împaci pe gînditorii "poststructuralişti" cu Descartes şi Hegel; dacă, tot aşa, este adevărat că pe Pămînt, noi sîntem, de fapt, nişte astronauţi şi că filosofia nu este şi nu trebuie confundată cu o simplă disciplină academică, de producţie de discursuri separată, claustrată, sustrasă, dacă - merită revenit simplu, laic, comun - este advărat că "inconsistenţa ontologică" face ca "realitatea" să nu fie decît o ficţiune instituită căreia noi îi dăm puterea, pe care altfel nu ar avea-o, asupra noastră; dacă este adevărat că arta trebuie să fie o practică de rezistenţă la inconsistenţa construită a realităţii, şi dacă tocmai de aceea arta trebuie să se generalizeze şi să devină continuă tocmai ca habitus critic de rezistenţă la ficţiunile lumii, altfel spus, dacă noi sîntem, spinozian, producători de consistenţă ai ficţiunilor sociale de putere, dacă, mai mult, mai grav, însăşi critica a fost pervertită, ajungînd să se "estetizeze", şi trebuie deci, înainte de a-i critica pe ceilalţi, să ne facem, filosofic, auto-critica, deoarece nimeni nu e în afară şi pur, ci toţi sîntem contaminaţi de inconsistenţa realităţii, dacă, mişcărilor de rezistenţă şi de opoziţie actuale le-ar lipsi tocmai filosofia, care ne învaţă că nu există transcendenţă şi necesitate, ci doar imanenţă şi contingenţă, rezistenţa politică trebuind fiind exercitată în primul rînd interior, asupra nouă înşine, dacă golului, adică tiraniei înseşi ideii de transcendenţă care ne creează impresia golului existenţial, adică ne induce mitologic depresia, dacă golului, aşadar, trebuie să-i opunem, cum spui, pozitiv, auto-constructiv, "deşertul libertăţii"; dacă este adevărat că fumăm prea mult, dat fiind că nu putem s-o ţinem într-un orgasm; dacă în general, spun eu (pe urmele lui Derrida), trebuie să scriem, dacă şi ţie "filosofii îţi dau curaj să gîndeşti tu însuţi", dacă, aşadar, filosofie = curaj, dacă trebuie să fim atenţi la contingenţă, deoarece, iarăşi cum spui, "lumea e aşa cum e, dar nu există nicio necesitate să fie aşa cum e", deci poate fi imaginată şi schimbată, dacă "în filosofie nu eşti singur" şi trebuie neîncetat, aşa cum arăţi prin însăşi practica ta şi prin prieteniile tale cu artişti precum Thomas Hirschhorn, să imaginezi noi moduri de a face filosofie (prin hărţi, diagrame sau afişe), dacă toate acestea, adevărate fiind, trebuie repetate şi reluate, atunci nu vei putem să nu-i dai dreptate, după noaptea de după conferinţa ta, Vedei Popovici, de exemplu, care, deşi a părut a respinge filosofia şi "canonul occidental" masculin-filosofic, răspunzînd la întrebarea ta socratică "Ce este feminismul?" cu, sper, gluma întrebării "Ce este masculinismul?" (dacă îmi aduc bine aminte, dar noaptea comună era deja foarte înaintată), deşi, deci, a părut a respinge, deci a istoriciza şi chiar a etnologiza filosofia, ce poate fi mai filosofic decolonial decît gîndul că, prin dominaţie istorică, s-a creat ceea ce nu numai Foucault numeşte "transcendental istoric", adică, tocmai, excluderea unei mari părţi a umanităţii de la filosofie şi transformarea filosofiei, prin producţie conceptuală dependentă lingvistic de Occident, într-o baterie de, cum spui, concepte-"armă" prin care fiecăruia i se predă "la cheie" modul în care trebuie să se înţeleagă pe sine, acceptînd să se dezarmeze, să predea armele?
 
Filosofic decolonial, filosofia nu poate decît să se întoarcă împotriva filosofiei-instituţie, ceea ce tu, Marcus, faci deja, şi numai aşa se poate re-"universaliza" (odios cuvînt!). Şi atunci reprimatele, refulatele, desconsideratele, declasatele, categoria, afecte pe care Veda le-a opus, polemic anti-intelectualist, conceptelor, într-o verticalizare somatizantă a geografiei istorice a lumii, nu trebuie decît să pregătească o conceptulizare proprie, independentă: o auto-conceptualizare. Căci dacă foştii şi actualii excluşi de la filosofie rămîn doar la afecte, nu vor face decît să se auto-excludă, făcînd în continuare jocul celor care i-a exclus. Auto-conceptualizarea - ca o contra-conceptualizare - înseamnă nu numai independenţă, ci suveranitate: metaproducţie de consistenţă, fără de care lupta, deja pierdută, pierdută rămîne.
 
Filosofia nu poate fi nici eliminată, nici nu poate, ea însăşi, să refuze. Toată lumea ar avea de pierdut. Căci oricît ar fi produsele propriei "episteme" occidentale, filosofii sînt, tocmai, marii ei revoltaţi. Adevăraţii filosofi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer