Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Iepurele lui Flaubert


Dan Recheşan

06.07.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
Flaubert avea un iepure. De fapt, o iepuroaică nubilă, cu blana pufoasă, de nuanţa scorţişoarei ceyloneze. Maturin, băiatul grădinarului, care-i plivea morcovii, o botezase Emma, cu doi de "m". O privea cu jind, în timp ce-i îndesa sub boticul roz cotoare fragede de varză: " ohoo, ce terină gustoasă ar ieşi din măruntaiele tale!" Gustave, în schimb, era extenuat. Scria asiduu, asudînd abundent, perle mici de transpiraţie îi broboneau chelia incipientă, încadrată cu meşe de păr mătăsoase, cîrlionţate, la romanul său cu madam Bovary. "Emma c'est moi", ofta el, înmuindu-şi pana în călimara grea din bronz patinat cu modele antice înfăţişînd boschetul lui Ciprys. Scria patru-cinci fraze pe noapte, cizelîndu-şi cu greu povestea. I-ar fi plăcut să scrie despre corsari, dame perverse cu corsaje de mătase, odalisce şi baiadere, sau să-nsăileze fastuos din pană orgii, violuri, orori, legături incestuoase, să-şi exhibe neruşinarea ca un casanova provincial, sau măcar un nas îndrăzneţ asortat la o barbă de conquistador hrăpăreţ. Toate astea îi treceau fumigînd pe lîngă tîmple, în timp ce o privea gînditor pe Emma care producea căcăreze brune, lucioase, risipite cu graţie pe duşumeaua coteţului ei de celibatară. Degeaba îşi ţinea manuscrisele sub cheie, departe de privirile indiscrete, misterul ermetic al imaginaţiei sale fusese spulberat de un puştan roşcovan, frust şi semianalfabet. Drept răzbunare, plănui s-o repudieze pe iepuroaică ori să-şi compromită eroina. Cînd scăpa din coteţ, Emma îi rodea papucii din molton prăzuliu. Inutil o uşuia menajera, madam Cruchard, cu mătura, din bucătărie în vestibul, din vestibul în biroul de lucru, din birou înapoi în vestibul, Emma reuşea, pofticioasă, să roadă obiectele personale ale lui Flaubert: galoşii, bretelele preferate, umbrela, bastonul de trestie cu măciulie de argint, etuiul pentru pipe, cordonul halatului de mătase ecru, ba chiar şi izmenele de flanel gri pe care le purta în serile răcoroase de vară. Dacă i-ar fi ros şi fesul cartaginez cu pampon roşu, Gustave ar fi comandat doamnei Cruchard, la cină, o friptură de iepure "à la midi", cu mult cimbru şi sos béarnez de usturoi. Deocamdată, se mulţumea să o condamne la o castitate forţată şi să-i facă educaţia sentimentală, concepte pe care ea, rozătoare galeşă şi neobrăzată, nu le pricepea defel.

Într-o seară de august tîrziu, cam după recoltarea coacăzelor, Flaubert stătea posac în camera sa de lucru, în faţa biroului decorat cu inserţii din carne roşcată de palisandru. N-avea chef de melancolia maladivă a Emmei Bovary. Recitea pe sărite şi alandala pagini din jurnalele sale de călătorie:
"Vineri 2 martie, Latfeh. Case de lut, mlaştini, pîlcuri de palmieri. În faţa noastră o cîmpie foarte verde, cu brazde de pămînt negru, locuri de-abia ieşite de sub apă, care se desprind şi contrastează cu verdele uniform ca nişte pete de cerneală de China. Mă-nchin ţie, pămînt negru al Egiptului, te invoc, o Isis...
Sîmbătă 3 martie, Giseh Abu-el-Hul, părintele spaimei, Sfinxul. Nisip. Piramide. Totul e cenuşiu şi învăluit într-un roz puternic; cerul este de-un albastru fără pată, vulturii se rotesc plutind încet în jurul vîrfului Piramidelor...
Joi 14, Fayum Mănăstire. Cafeneaua Favorisca. Doi nemţi în redingotă mirosind a rachiu. Un ienicer, Saba-Rahil, un omuleţ vioi, ne aduce pahare cu acadele. Seara vorbim despre sfîntul Augustin, despre Arie şi Atanasie. Băiatul ienicerului ne aduce, cu multă graţie, ciubuce. Ca să-şi ispăşească păcatele, călugării îi porunceau drept penitenţă să le măture chiliile cu limba. Îmi petrec noaptea scărpinîndu-mă şi ascultînd urletul cîinilor...
Miercuri 21, Manfalut. Bazarurile mirosind a cafea şi a lemn de santal. Dăm la o cotitură neaşteptată a unei străzi de cartierul almeelor. Strada se încovoaie uşor; case de lut cenuşiu, nu mai înalte de patru picioare. La stînga, cum cobori spre Nil, un palmier. Cer albastru. Femeile stau în faţa uşii pe rogojine... veşminte în culori deschise, îmbrăcate unele peste altele, fluturînd în vîntul cald; negrese în rochii albastre, galben viu, trandafirii, roşii, contrastînd cu nuanţa pielii; şiraguri de piaştrii atîrnă pînă la pămînt, obraji crestaţi în lung cu un cuţit înroşit în foc, de obicei cîte trei tăieturi pe fiecare obraz...
Vineri 14 aprilie, Seik-Abadeh. Ruine de marmură, o baie arabă. Nişte beduini ne oferă nimicuri. O fetiţă roşcată, cu fruntea mare, cu ochi frumoşi, cu nasul uşor turtit şi nările palpitînde. Altă copilă, brună cu un profil drept, sprîncene minunate, buze subţiri. Ce fantezie magnifică, ce tablou încîntător, dar unde o fi pictorul care să o surprindă!
Duminică 16, Menieh Nisip, ruine, călugării copţi vin să ne ceară bacşiş..."[1]

Gustave adormi în fotoliul cu fundul de pluş, umed de transpiraţie. Emma ronţăia sîrguincioasă paginile în care madam Bovary se dăruia pentru prima dată amantului. Fluturi cu aripi de şofran se loveau de sticla lămpii. Madam Cruchard sforăia pe un scăunel în bucătărie. Visa un sufleu de napi dulci, înăbuşiţi în mult unt. Un firicel de salivă i se prelingea pe bărbia dolofană şi picura vîscos pe gulerul din olandină apretată. Cînd era trează îi puţea gura şi mesteca pastile de mosc, ca să-şi împrospăteze respiraţia. Înaintea ei, cheile casei erau pe mîna Toinettei, o fată cu obrajii în văpăi, grasă şi vorbăreaţă. Flaubert, sensibil la odori, temîndu-se de curent şi de gripe, a concediat-o pentru că îi miroseau mereu axilele a varză alterată. Maturin, în podul casei, culcat pe o saltea foşnitoare de paie, se masturba frenetic, păstrînd pe retină imaginea Emei Pointu, o fetişcană nurlie, slujnica parohului, pe care a surprins-o rugîndu-se goală, învăluită doar în răsuflarea nopţii. Dincolo de chioşcul de la Croisset, pe craca unui platan, o strigă buhăia languros şi lugubru. Emma a murit într-o altă toamnă, la vîrsta de cinci ani, în urma unei indigestii cu pastile de mosc sau tulpini crude de anason. Cel puţin aşa a bănuit madam Cruchard, gustînd atentă, cu vîrful unei furculiţe, din cărniţa puternic aromată. A gătit-o flambată la frigare, cu garnitură de trufe şi sparanghel în sos olandez, dar friptura nu a fost comestibilă, avea savoarea unei cizme de călărie îmbibată în eau de russie. Venise doctorul Achille la cină, fiindcă Gustave acuza inflamarea unei amigdale, sau febră denga. Era pe vremea cînd terminase corecturile la Salammbô.

Flaubert avusese un iepure, mai exact o iepuroaică. Aurore Dudevant, înainte de a purta pantaloni, jiletcă şi joben, avea un drăgălaş caniche alb, cîrlionţat şi tare ghiduş. Nu-l chema Chopin, nici Alfred, nici Eugéne, ori Prosper. De fapt nu-l chema nimeni, dar poate ea ar fi vrut să-l strige Honoré. Mai tîrziu cînd a devenit George Sand, a primit în dar un bârzoi. N-a îndrăznit să-l boteze Gustave, Flaubert era cast, foarte suspicios şi se temea de femeile care scriu, dar şi de cîini, boli misterioase şi curent, chiar în zilele caniculare de vară. Picasso se ataşase de un ogar afgan, pe nume Kazbeh, care a trăit două decenii şi pe care intenţiona să-l înmormînteze cu mare pompă în Père-Lachaise. Dali purta un furnicar în lesă, pe care-l plimba peste tot unde se ducea. Evlya Celebi călărea o cămilă mehari, de culoarea sării, capabilă să calce distanţa de la Adrianopole la Timişoara într-o săptămînă. În cabina sa de la Comedia Franceză, Sarah Bernardt ţinea un şoricel alb, care alerga neobosit pe o roată, deşi era şchiop. În portretul făcut de Nadar, ea seamănă cu o berberă tînără şi misterioasă. Camille Claudel avea o pisică gri-albăstruie. Isabelle Adjani are ochi albaştri. Eu nu am niciun animal de companie.


[1] Gustave Flaubert, Jurnal de călătorie pe Nil, 1849-1850
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer