Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (VI)


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

15.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Continuăm să prezentăm opinii ale unor muzicieni implicaţi direct în desfăşurarea Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi despre relaţia publicului cu muzica nouă şi despre modalităţile prin care spectatorul obişnuit de concert ar putea fi convins să manifeste cel puin curiozitate faţă de această muzică.

Compozitorul Octavian Nemescu

“Scăderea apetitului – pe care noi o constatăm de multe ori cu tristeţe –publicului faţă de muzica contemporană are mai multe explicaţii şi este o anumită caracteristică a locului. Prin alte părţi, să zicem în Franţa, în Germania, în Rusia sau în Polonia există deja un public format, specializat şi care este atras de concertele, de festivalurile în care se cântă muzică contemporană. Sigur că ar trebuie să punem problema educaţiei, faptul că noi avem de puţină vreme un astfel de festival. 14 ani, a 14-a ediţie – înseamnă un timp foarte scurt pentru a educa un anume public pentru acest tip de muzică. Mai există şi alte cauze. Probabil că este vorba şi despre această incomunicare, inedită în istoria muzicii; să nu uităm că în perioadele trecute din istoria muzicii, în Renaştere, Baroc, clasicism şi romantism, exista un public care recepta numai muzica contemporană, numai muzica timpului, în timp ce muzica trecutului era oarecum uitată. Iată că pentru prima oară în acest secol şi în mod deosebit în ultimele decenii se produce un anumit divorţ şi publicul preferă clasicii, romanticii şi refuză contactul cu muzica contemporană. Este şi un anumit semn de oboseală. Pe de o parte. Pe de altă parte, există marea concurenţă a mass-media, a televizorului, care atrage în general publicul, chiar şi un public intelectual, către un anumit să spunem tip de cultură, deşi eu l-aş numi subcultură. Din păcate, mai contribuie la fenomenul acesta de divorţ şi oboseala omului cotidian, care este extenuat după o zi de lucru la serviciu şi bineînţeles că refugiul în faţa televizorului – care îi oferă foarte multe droguri spirituale, atractive – îl atrage. După un contact îndelungat numai cu această medie se produce chiar un anumit sedentarism, aş îndrăzni eu să spun, care este o boală tipică a vremurilor noastre; sedentarismului biologic, fizic, i se adaugă şi unul psiho-mental. Adică omul nu mai are puterea de a face un efort să înţeleagă această muzică care este mult mai aproape de lumea, de frământările cotidiene. Pentru că el îşi găseşte ecoul frământărilor sale mult mai bine în muzica contemporană, decât într-o muzică romantică sau clasică. Deci această comoditate este una din principalele cauze. Dar eu i-aş invita pe cei care doresc să se elibereze de comodităţile pe care le-am menţionat înainte, să se apropie de această muzică, încă odată o spun, pentru că ea este mult mai aproape de viaţa lui, de frămîntările lui, de existenţa lui, de sonoritatea ambientală şi, de ce nu, chiar de o anumită provocare intelectuală şi spirituală. Problema este ca acest receptor să fie deschis către aceste provocări.”

Compozitorul Cornel Ţăranu

“Cred că orice compozitor doreşte să aibă o audienţă bună şi să existe o bună comunicare între ceea ce simte, ceea ce gândeşte el şi ceea ce percepe publicul. Sigur, în acest domeniu mai sunt foarte multe de făcut. Dacă între cele două războaie nimeni nu nega de pildă valoarea unui Ravel, a unui Stravinski, a unui Richard Strauss (care veneau la Bucureşti şi dirijau, li se cântau lucrările) şi a şcolii franceze, în general, de care noi suntem şi acum foarte legaţi, acest fenomen este în scădere astăzi pentru că autorii contemporani de acum sunt mult mai puţin prezenţi în concertele de abonament decât erau între cele două războaie. Sigur că este greu să-ţi imaginezi că se cântă în fiecare zi Boulez, Berio sau Stockhausen, dar cred că dacă ar exista un bun echilibru în programe şi în timpul stagiunii (şi dacă şi condiţiile economice ale ţării noastre ar permite închirierea de materiale, care sunt foarte scumpe), cred că publicul ar fi cu un pas mai aproape de a pricepe şi muzica pe care o facem noi. Ori aceasta depinde de foarte mulţi factori şi dacă nu există un sprijin din toate direcţiile, un sprijin concertat, o să fie foarte greu să avem un public competent pentru muzicile noastre. Dar, de pildă, acum aş face o remarcă care poate nu o să vă facă mare plăcere, publicul care vine la concertele noastre la Cluj, care este un oraş în jur de 400.000 de locuitori, este mai numeros decât publicul care vine la Bucureşti la aceste concerte, care are o populaţie de vreo patru ori mai mare. Deci, aceasta este o problemă. Ori oferta culturală aici este mult mai mare şi, să zicem, există şi alte tentaţii muzicale faţă de ce putem să oferim noi, la Cluj, ori acest contact al publicului cu muzica contemporană a slăbit foarte mult. Noi încercăm prin activităţile noastre şi prin formaţiile noastre, care sunt destul de numeroase (Ansamblul de percuţie, Ars Nova, Antifonia), încercăm să cântăm mereu muzică contemporană şi românească, deseori cu mult succes. Cu o politică culturală din partea tuturor instituţiilor muzicale, cu o politică perseverentă în acest domeniu s-ar putea în scurt timp ameliora mult lucrurile.
Cred că în arta contemporană sincretismul artelor iarăşi este un element foarte important. Astăzi, de pildă, combinarea muzicii contemporane cu elementele vizuale, cum ar fi de pildă baletul, pantomima, teatrul instrumental, un anumit tip de operă cu un alt fel de regie decât regiile tradiţionale, cred că ar ajuta foarte mult, ar apropia publicul de anumite zone. Astăzi se poate face un balet interesant pe muzică electronică, de pildă, şi nimeni nu protestează. Dacă ţi se dă o muzică electronică fără elementul vizual ajutător, percepi mult mai greu acest mesaj. Cred că viitorul acestor manifestări este într-un fel de simbioză între ce facem noi şi ce fac alte arte. Chiar eu, de pildă, am scris câteva lucrări inspirate din Nichita Stănescu, pentru care am colaborat cu un foarte bun actor, Jean Anton Taub, care recita pe nişte muzici. Efectul era extraordinar atât datorită lui, cât şi, bineînţeles, datorită lui Nichita. În orice caz, un spectator obişnuit iubitor de poezie, când aude aşa ceva, tresare mai mult decât unul care nu are sensibilitate nici pentru poezie. Pe undeva, aceste elemente reunite pot să întindă o mână către spectatorul neavizat.”

Saxofonistul Daniel Kientzy

“Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi este un festival care are loc într-o capitală, cu participarea unui public care după concert merge acasă, ceea ce este diferit de alte festivaluri care au loc într-un mic orăşel, unde multă lume vine din afară, este cazată la hotel şi astfel se crează o altă ambianţă. Aici, acea atmosferă nu apare, pentru că în mod firesc, fiecare pleacă după concert la treburile lui. În acest caz, publicul general şi mass-media sunt cei care trebuie să creeze atmosfera. Compozitorii scriu şi interpreţii cântă pentru un public. Nu facem ceva atât de neobişnuit. De altfel, cred că este foarte natural să cânţi muzica epocii în care trăieşti. Nimic nu e mai simplu decât să faci muzica compusă în vremea ta de compozitori în viaţă şi interpreţi care trăiesc, pentru oameni care, la rândul lor, trăiesc. E foarte simplu. Mi-e greu să spun dacă există oameni cărora le e frică să intre într-o sală de concert. Nu este meseria mea să-i determin să intre aici, dar cred că cei care nu vin, au multe de pierdut.
Dacă oamenii ar şti mai multe despre ea, le-ar plăcea mai mult această muzică. Dacă ne gândim la o anumită ramură a muzicii populare, există sonorităţi extrem de “lucrate” şi acolo, oamenii care se ocupă de sunet avînd multe de spus în acest sens. În aceste producţii de divertisment, tocmai acest “lucru cu sunetul” este cel care atrage lumea, nu melodia propriu-zisă. Am ajuns într-o etapă în care există piese de succes care nu au melodie. Acest fapt era inimaginabil cu 50 de ani în urmă. Iar aceste piese care n-au melodie plac, totuşi, foarte mult oamenilor. În schimb, dacă ne referim la muzica contemporană, cred că din concertul pe care l-am cântat eu s-ar putea mai degrabă fredona o melodie, decât se poate face în cazul unei piese de succes techno sau rap. Aşadar, cred că dacă publicul ar cunoaşte această muzică, ar fi încântat de ea.
Am făcut o experienţă, nu de mult. Am cântat în sudul Spaniei, într-un loc numit Place de la solitude. Spaniolii cumpără băutură seara şi vin să o bea în această piaţă. Organizatorii au plasat locul în care se cânta în această piaţă. Lumea putea intra sau nu, era gratuit. În final, multă lume a intrat, unii au rămas şi “sala” s-a umplut. Ceea ce a fost uimitor a fost că după mine a urmat muzică techno, dar numărul spectatorilor a fost mai mic decât la muzica contemporană pe care am cântat-o eu. Aşadar, sunt sigur că este o problemă de cunoaştere. Este evident că nu poate să-ţi placă ceva ce nu cunoşti.”

Trombonistul Barry Webb

“Partea pozitivă este că în muzica contemporană există atât de multe stiluri. Acum nu se mai compune înt-un singur fel. Un concert de muzică contemporană bine gândit ar trebui să pună în evidenţă această varietate şi ar trebui să fie interesant pentru omul de pe stradă. Dar lucrurile nu se petrec aşa. Cred că organizatorii de concerte sau interpreţii înşişi ar trebui să-şi pună unele întrebări. Cu siguranţă produsul însuşi poate fi extrem de interesant, la fel de interesant ca cea mai bună muzică pop. Dar nu se întâmplă întotdeauna aşa.
Acesta este un lucru. Calitatea muzicii prezentate.
Celălat fapt este acela că există multe bariere în faţa oamenilor care ar putea frecventa aceste concerte. Oamenii pur şi simplu nu vin. Trebuie să existe o manieră de a “vinde” astfel de concerte. Nu ştiu care ar fi aceea. E dificil şi în orice caz necesită un efort publicitar imens... Cred că mass-media ar putea ajuta. Nu ştiu ce promovare TV a avut acest festival... Dar este evident că publicul are aici mai puţin acces la această informaţie decât în alte ţări ale lumii...”


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer