Piotr Pogorzelski
Borş ucrainean. De la statul sovietic la revoluţia demnităţii
Editura Meteor Publishing, 2015

Traducere din limba poloneză de Cristina-Daniela Godun


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere sau câteva cuvinte despre cum trebuie înţeleasă cartea aceasta

Pentru mine, Ucraina a fost întotdeauna - şi continuă să fie - o ţară fascinantă. Aici totul mi se părea - şi în continuare mi se pare - mai mare, mai puternic, mai expresiv... Oarecum ca borşul ucrainean din titlu, care nu e o zeamă chioară de sfeclă, ci o mâncare deasă cu multe legume şi carne. Dacă există bogăţie în Ucraina, atunci e o bogăţie opulentă; dacă există rock\'n roll, atunci e plin de emoţii; dacă există patriotism, atunci el îmbracă o haină extremistă, naţionalistă; dacă există corupţie, atunci e nemărginită, cuprinzând toate sferele vieţii; dacă există femei, ele nu pot fi altfel decât excepţional de frumoase... De ce e aşa, veţi afla din cartea aceasta. Scriu în ea despre multe lucruri: despre religiozitate, despre nostalgia după URSS, despre muzica pop şi rock, despre bilingvismul excepţional, despre atitudinea faţă de istorie, inclusiv despre atitudinea faţă de Volînia. Amintesc şi despre Euro 2012 şi vă informez ce a rămas în urma lui. Mă ajută în efortul meu cunoscuţi ucraineni, printre care îi menţionez acum doar pe disidentul Semen Gluzman, ziaristul şi istoricul Oleksandr Zinczenko, intelectualul Miroslav Marinovici, dar şi producătorul muzical Volodîmîr Bebeszko.
 
Mă voi strădui să nu fac evaluări. Cititorul este cel care va aprecia cum stau lucrurile. Eu doar descriu realitatea aşa cum este. Cartea aceasta seamănă pe alocuri cu o hartă concavă, iar pe alocuri cu una convexă. E un fel de Ucraina 3D cum nu întâlnim, de regulă, în mass-media poloneză. Nu e o hartă pe care să vedem doar două-trei personaje de pe scena politică kieveană sau una pe care apare, mai aproape de graniţa poloneză, Volîniul scăldat în râuri de sânge, mai departe, la sud, Crimeea ca punct de atracţie turistic, iar la răsărit, stadionul echipei de fotbal Şahtior. E mai degrabă o hartă a unor suprafeţe care ne suscită interesul.
 
Ucraina este o ţară cu multe dimensiuni care uneori ne amăgesc. După un an de lucru în calitate de corespondent al Radioului Polonez, mi se părea că înţeleg tot ce se petrece aici - şi mecanismele politice, şi cele sociale. După trei ani îmi spuneam: ştiu că nu ştiu nimic. După alţi şapte, am ajuns la concluzia că ştiu suficient cât să pot scrie cartea aceasta.
 
Ucraina e o ţară nemaipomenit de interesantă - ba chiar aş spune exotică - aflată la graniţa de răsărit a Poloniei. Şi tocmai lucrul acesta este fascinant la ucraineni: vedem în ei oameni asemenea nouă, vedem străzi şi oraşe adeseori similare cu cele europene şi, cu toate acestea, simţim că aici este cu totul şi cu totul altfel decât în Polonia. Şi descoperirea aceasta este corectă. Societatea, care a trăit anii comunismului, funcţionează după alte principii, modul de a gândi este altul. Pe de altă parte, oamenii aceştia au trăsături foarte similare cu ale noastre. Şi sentimentul acesta este corect. În contextul acesta, aş putea parafraza titlul filmului lui Tadeusz Konwicki Jak daleko stąd, jak blisko[1] ("Cât de departe de aici, cât de aproape) şi să spun: "Cât de aproape de aici, cât de departe."
 
Din păcate, adeseori în dialogul dintre polonezi şi ucraineni niciuna dintre părţi nu o înţelege pe cealaltă. Fie subliniem faptul că suntem la fel sau - dimpotrivă - că suntem oameni absolut diferiţi. În mod paradoxal, în opinia mea, cele două puncte de vedere, aparent contradictorii, pot fi aduse la un numitor comun. Ucrainenii nu sunt nişte "polonezi de calitate mai proastă" şi nici nu e aşa cum aud adeseori de la compatrioţii noştri care vizitează Kievul că "la noi a fost aşa acum zece ani". Nu, în urmă cu zece ani, în Polonia a fost altfel, şi peste zece ani în Ucraina nu va fi aşa cum este acum în Polonia. Dezvoltarea naţiunilor şi a statelor poate decurge în paralel şi totodată diferit - nimeni nu ne-a dat dreptul să ne considerăm persoane cu un grad de civilizaţie mai înalt. Şi chiar dacă o să citiţi în paginile acestei cărţi că ucrainenii nu-şi respectă propria istorie aşa cum şi-o respectă polonezii pe a lor, fraza aceasta nu înseamnă deloc faptul că ucrainenii trebuie să aibă faţă de propria istorie aceeaşi relaţie pe care o au polonezii faţă de a lor. Citind această carte, vă rog să aveţi în vedere faptul că eu relatez totul aşa cum este, nu cum ar trebui să fie.
 
Sper că, datorită acestei cărţi, polonezii îi vor cunoaşte mai bine pe ucraineni şi vor exista mai puţine stereotipuri de genul: orice ucraineancă e fie prostituată, fie femeie de serviciu. Când Karol Wojtyła a fost ales papă, se pare că unul dintre ziarele scandinave a scris: "A fost ales un papă din ţara prostituatelor şi a hoţilor." Merită să ne aducem aminte lucrul acesta, pentru că s-a întâmplat relativ recent în istorie. Este adevărat că în relaţia dintre polonezi şi ucraineni domină adeseori stereotipurile negative, dar dacă cineva are asemenea prejudecăţi va găsi în paginile acestei cărţi explicaţia originii lor. De pildă, de unde provine atracţia unei părţi a societăţii ucrainene faţă de UPA[2]. Nu e vorba de încercarea de a justifica un anumit comportament, însă, dacă dorim să avem o imagine completă, cu siguranţă ne va fi mai uşor să ne înţelegem.
 
E păcat că aproape nu întâlneşti în rândurile polonezilor asociaţii pozitive cu Ucraina. Singura excepţie, probabil, este Vitali Kliciko, pentru că borşul ucrainean nu trezeşte o imagine pozitivă - la urma urmelor, consumatorii colţunaşilor ruseşti nu devin automat rusofili. Asociaţii pozitive fac polonezii cu Cehia (berea cehească, comediile ceheşti) sau chiar cu nemţii, care aparent ne sunt absolut străini (hărnicia, perfecţiunea). Sper că, străduindu-mă să distrug în cartea aceasta anumite stereotipuri, nu am căzut în altele. Dacă mi-am atins scopul, consider că întreprinderea mea a fost încununată cu succes. Cu toate că, bineînţeles, anumite asociaţii pozitive sau stereotipuri cu siguranţă ar prinde bine polonezilor.
 
Dacă această carte va reuşi măcar şi în mică măsură să îi apropie de polonezi de ucraineni, e minunat. Iar dacă, în timpul lecturii, cineva îşi va pune întrebarea pentru ce autorul descrie un anumit fenomen, de vreme ce la noi e la fel - cu atât mai bine, pentru că noi într-adevăr semănăm foarte mult, chiar dacă, în acelaşi timp, suntem atât de diferiţi. Ne deosebim mai ales prin faptul că ucrainenii sunt schilodiţi de comunism într-o măsură mult mai mare decât polonezii. Şi, câtă vreme nu o să înţelegem lucrul acesta, nu vom reuşi să-i înţelegem nici pe ucraineni.


[1] Cunoscut film polonez din anul 1972, în regia scriitorului, regizorului şi scenaristului Tadeusz Konwicki, cunoscut şi în România pentru romanul său Mica apocalipsă. (n.tr.)
[2] Armata Insurecţională Ucraineană (abr. UPA) a fost o armată de partizani naţionalişti, formată în 1942 în regiunea Volînia, cu scopul creării unui stat ucrainean independent. A luptat împotriva naziştilor şi Armatei Roşii, iar după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a continuat să se opună autorităţilor sovietice. Liderul cel mai cunoscut al UPA a fost Stepan Bandera. (n.tr.)

0 comentarii

Publicitate

Sus