Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anita şi cocoşul


Dan Recheşan

03.08.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-o după-amiază toridă a anului 1963, o tînără femeie blondă, îmbrăcată într-o pereche de jeanşi şi o cămaşă bărbătească în carouri alb-albastre, intră în holul hotelului Mirador din oraşul Santa Rosalia de Camargo, statul Chihuahua. Un picolo cu o tavă în mînă o privi cum trece cu paşi elastici, legănîndu-şi şoldurile spre biroul recepţiei. Un alt bărbat, îmbrăcat într-o salopetă pătată de ipsos coborî de pe o scară mai-mai să se împiedice de o găleată cu vopsea. Antreul vast şi curtea interioară cu colonade în stil colonial erau pline cu bidoane de vopsea, saci de pigmenţi şi var, scînduri, cartoane, bidinele şi pensule fiindcă patronul hotelului se hotărîse să renoveze clădirea şi angajase un artist renumit, fiu al urbei, pe muralistul Siqueros, ca să împodobească holul şi casa scărilor cu fresce impunătoare. Bărbatul de la recepţie, un ins scund, smolit cu faţa brăzdată de riduri groase ca o bucată mototolită de carton ud, rămase cu receptorul telefonului în aer cînd blonda se propti cu coatele de tejgheaua masivă şi spuse cu un accent gutural dar neaşteptat de melodios: "O cameră, cu un singur pat, vedere spre curte, pentru două săptămîni!" Recepţionerul îşi frecă palmele cu un gest plin de amabilitate: "Seguro, seguro, seniorita, inmediatamente, vă dăm orice cameră doriţi!" Fără să-i ceară niciun act de identitate, îi întinse cheia camerei şi registrul de primire în care ea scrise cu litere mari şi lăbărţate: "Kerstin Kristofson, institutoare" şi îi zîmbi cu naturaleţe fluturîndu-şi genele rimelate în negru. Nimeni din hotel sau pe o rază de o mie de kilometri nu avea habar că tînăra cazată acolo nu era alta decît Anita Ekberg, care venise de la Cinécitta la Hollywood ca să joace într-un western. Dintr-un capriciu, sau poate o explicabilă dorinţă de evadare, călătorea incognito şi, pentru că vroia să interpreteze cît mai veridic rolul, intenţiona să înveţe să călărească într-un corral autentic.

La ultimul nivel al schelei, sub tavanul proaspăt tencuit, Siqueros lăsă pensula din mînă şi exclamă: "Dracu' s-o ia de schiţă, am nevoie de un înger"! Se trase doi paşi îndărăt şi privi contururile schiţate cu brun de sienna. Ucenicul său ridică din umeri: "Am să vă caut un model, maestre, aici în Santa Rosalia, o fată tînără, suavă şi cît mai pură!" Pictorul îşi frecă fruntea năduşită cu mîneca cămăşii: "N-ai priceput nimic, Manolo! Nu de-un model am eu nevoie, ci de o clipă de revelaţie... şi-apoi în toată Chihuahua n-am să găsesc decît brunete... unde-ai văzut, tu, un înger brunet?"

Anita Ekberg urcă în fugă scările în forma unei cochilii de melc pînă la al doilea nivel şi împinse uşa camerei. Intră într-o încăpere cu tavanul jos, dar largă, zugrăvită în alb, mobilată cu un pat larg din abanos, o oglindă ovală, cu rama aurită şi o măsuţă pe care erau aşezate o vază cu alstroemeria aurii şi cîteva cărţi poştale cu imagini din oraş: o catedrală, grădina publică, o hacienda plină de pitoresc, apusuri de soare romantice cu cactuşi în fundal. Deschise uşa terasei şi privi spre patio-ul cu o fîntînă şi un bazin hexagonal în mijloc. O femeie îmbrăcată într-o fustă roşie mătura dalele cu gesturi largi, semicirculare. Oftă şi se trînti pe pat, cu ochii aţintiţi spre peretele opus. Acolo, între oglindă şi un crucifix simplu, cioplit de mînă, atîrna o reproducere a frescei "Funerariile lui Cain." Încercă să adoarmă dar imaginea uriaşei păsării jumulite o urmărea chiar şi-n dosul pleoapelor închise. Se sculă şi ridică receptorul telefonului de pe noptieră dar în pîlnie se auzea un huruit înfundat. Coborî repede scările, desculţă şi îmbrăcată numai în cămaşa de cowboy. O întîmpină cu un surîs onctuos însuşi proprietarul hotelului: "Senioritei îi place camera? Doreşte ceva: fructe proaspete, apă, gheaţă, mai multe prosoape?" Ea îşi trecu degetele prin şuviţele blonde şi respiră adînc, cu pauze: "Nu, nu vreau fructe, nici gheaţă şi nici prosoape... tabloul de pe perete, cel cu cocoşul jumulit... vă rog să-l luaţi din cameră!" Patronul îşi frecă cu un fruntea năduşită, netezindu-şi şi el părul negru, uns cu briantină: "Tabloul acela, nu pot... ştiţi, e o reproducere excelentă după minunata frescă pictată de celebrul artist Siqueros care s-a născut şi a copilărit chiar aici, în Santa Rosalia!" Anita bătu cu piciorul ei desculţ în duşumea: "Nu-mi pasă cine l-a pictat, e oribil şi înspăimîntător, nu vreau să-l mai văd în camera în care dorm!" Siqueros coborî de pe schelă şi zise cu o voce stinsă, răguşită: "Domnişoara are dreptate, don Cristobál, tabloul acela e înspăimîntător, nu are ce căuta într-o cameră de hotel!" Îşi frecă mîna dreaptă, pătată cu vopsea roşie de stofa pantalonilor ponosiţi şi i-o întinse: "Mi nombre es David Alfaro... de ce nu vă place tabloul, seniorita, vi se pare prea fantastic?" Ea îl privi lung, în irişii ei bleu-intens luceau luminiţe jucăuşe: "Îmi place tabloul, don Alfaro, dar cocoşul acela jumulit, mi se pare o cruzime să fie aşezat în fruntea unul alai de înmormîntare!" Pictorul zîmbi: "E vorba de percepţii şi aparenţe. Cînd priveşti un cîine trecînd prin dreptul unui gard nu vezi felii de cîine şi şipci de lemn, percepi întregul... dar nu contează... am să vă pictez un cocoş viu, ce spuneţi?" Ea îi întoarse zîmbetul: "Ar fi minunat, senor, fiindcă îmi plac păsările, caii, cîinii, pisicile, chiar iguanele, şerpii şi crocodilii... îmi place tot ce e viu şi colorat!"

El îşi respectă promisiunea. Îl trimise pe Manolo să cumpere un cocoş, îl aşeză pe ghizdul fîntînii şi începu să picteze. Cocoşul se învîrtea prin patio, lucrătorii angajaţi să ajute la executarea frescei îl fugăreau rîzînd, patronul hotelului se agita bombănind că lucrările de restaurare se tărăgănează, iar Anita îl urmărea cum aşterne cu repeziciune culorile pe pînză: brun, garanţa şi purpuriu aprins, oranj şi verde stins cu reflexe de sulf. Cînd pînza fu terminată cinară împreună într-o cămăruţă umbrită, chiar lîngă bucătăria în care femeia în fustă roşie cocea turte de mălai pe o plită. Ea îi mărturisi că crescuse la o fermă de vaci în Suedia, unde bea lapte proaspăt muls şi că-i plăceau bărbaţii de modă veche, dar după ce filmase La dolce vita şi Boccacio'70 nu se simţea în stare să privească unul drept în ochi. El îi povesti că e comunist, că făcuse în total opt ani de puşcărie, că fusese însurat cu o poetă uruguyană şi că-i cunoscuse pe Lorca, Picasso şi Rivera, iar dintre toţi artiştii morţi sau vii îi admira doar pe Michelangelo şi pe Cézanne. Spre sfîrşitul cinei se ameţiră bine cu mescal şi intrară pe furiş în camera ei.

După ce învăţă, timp de două săptămîni, să călărească cu rancheros şi băieţii dintr-o hacienda, Anita Ekberg se întoarse în California. La frontieră, vameşul american o întrebă arătînd spre colivia în care cîrîia cocoşul: "Miss, ce faceţi cu găina asta, ştiţi că nu-i permis să introduceţi păsări vii în ţară?" Ea se întoarse rîzînd spre agentul trimis de studiourile Warner Bross să o întîmpine: "Explică-lenu-i o pasăre, e un Siqueros viu!" Impresarul ridică din umeri: "Siqueros, ce-i aia? Sună ca o marcă de trabucuri cubaneze!"

Siqueros isprăvi în trei luni, aşa cum promisese, fresca din hotelul Mirador. Era o compoziţie uluitoare, desfăşurată într-un cerc cu raza de treizeci de metri pe tot tavanul şi pereţii holului, reprezentînd o scenă mitică din folclorul aztec în care Anita ocupa partea centrală a compoziţiei. Pensulele lui au redat-o cu bustul gol şi braţele întinse spre nori, învăluită într-un halou de lumină albă. Din păcate, hotelul a ars în 1971, cu trei ani înaintea morţii lui Siqueros, într-un incendiu devastator. Cît despre cocoş, el a ajuns într-o gospodărie din Texas, era prea obositor şi complicat să fie cărat la toate filmările.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer