Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Din inima minţii ţestoasei


Ilinca Anamaria Prisăcariu

23.07.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cea mai mare frică a ţestoasei era să rămână fără carapace în văzul lumii.

Într-o bună zi, aceasta s-a întâmplat. Atunci, ţestoasa s-a făcut verde-închis de ruşine şi şi-a dorit ca toată lumea să fie oarbă. Cu lumea, însă, nu s-a întâmplat nimic. Să ne spuneţi voi acum: ori e lumea oarbă de tot, ori ţestoasele care umbla dezbrăcate nu mai trezesc niciun pic de interes.

Totuşi, în inima minţii ţestoasei se întâmplau lucruri teribile. În drumul ei către o frunză pe care dorea să o rumege, avea impresia că toată lumea o arăta cu degetul şi râdea de ea. Se simţea judecată, fiecare pas pe care îl făcea i se părea un chin infinit. Îşi dorea să poată merge mai repede şi astfel să scape de gurile rele, care o vorbeau fără să o cunoască. Carapacea ei o apăra de pericolele externe, cum ar fi momentele jenante, curioşii indiscreţi sau cei cu rea voinţă, care doreau constant să o căpăcească. A fost mereu o fire independentă, găsind atât putere cât şi alinare în micul său refugiu. Acum, când acest lăcaş al siguranţei a dispărut în mod brutal, ţestoasa fu nevoită să se adapteze.

- Trebuie să merg mai departe, îşi spuse ea.

Repetă, apoi, cu voce tare, pentru a prinde curaj. A fost un moment inedit in viaţa sa. Pentru prima oară, vocea i-a răsunat atât de puternic, încât s-a putut simţi vibraţia cerului. Norii s-au împrăştiat şi au lăsat loc luminii să îi atingă trupul verzui. Gândul ei curajos nu s-a mai oprit în pereţii întunecaţi, aşa cum se întâmplase până atunci, ci a pornit în lumea întreagă, ieşind apoi în universul larg. Nu se gândise niciodată să privească în interiorul ei - nu pentru a se ascunde şi a se feri temporar de anumite probleme, ci pentru a căuta rezolvarea lor. Dispariţia locului ei sigur nu mai era o nenorocire, ci o provocare. Însemna începutul unei vieţi noi, curajoase, plină de minuni - pe care le pierduse, fiind închisă în întuneric.

Porni, astfel, către lac. Acolo stăteau de obicei celelalte ţestoase pentru a se relaxa şi a sta de vorbă. Se simţea pregătită să se ducă la suratele sale şi să le povestească despre întâmplarea care a schimbat-o.

Ajunsă acolo, cu inima în dinţi, se înfăţişă în faţa celui mai mare grup, cel al ţestoaselor bătrâne - ele fiind cele mai înţelepte, deoarece aveau carapacea mai tare.
- Salutare! spuse ea.
- Cine ţipă în halul acesta? tresări cea mai bătrână dintre ţestoase, întorcând capul.
- Sunt eu! Am venit să vă spun ceva foarte important! continuă ea.
Atunci, grupul se întoarse, se uită într-o parte, se uită în alta şi... nicio reacţie.
- Aici sunt! Nu mă vedeţi? Aici!
 Din nou, nimic schimbat în expresia lor.
- O fi fost vântul, spuse una dintre ele.
- Ori vreun copil, adăugă alta.
- Nici vântul şi niciun copil. Eu sunt, sora voastră. E adevărat, nu mai arăt la fel ca voi acum, dar pot să vă explic totul. Am descoperit ceva astăzi...
Nici nu apucă să termine ce avea de spus, că grupul pornise deja spre lac, ignorând total zgomotul.

Văzând aceasta, ţestoasa noastră s-a întristat teribil. E un sentiment îngrozitor ca propria ta familie să te trateze într-un asemenea mod. A doua sa mare frică se împlinise, iar acum nu mai ştia ce să mai facă. Cum putea începe o viaţă nouă, fără cei care i-au fost alături în tot acest timp? De la ele a învăţat cum să se ascundă în carapace, cum să se camufleze în caz de pericol şi multe alte lucruri necesare supravieţuirii. Tot ce îşi dorea era să vorbească despre experienţa ei şi despre curajul de a lua totul de la început. Rămasă singură, ignorată de toată lumea, s-a dus lângă o frunză. Chiar în momentul în care se pregătea să se ascundă sub ea, aşa cum făcea mai demult în carapace, se auzi o voce:
- Oau!
Ţestoasa tresări şi se întoarse brusc:
- Mă vezi?
- Dar tu? răspunse un broscoi tânăr, cu o pată portocalie pe carapace, chiar pe mijloc, asemenea unui buton.
- Ăăă... Da, spuse ea încurcată.
- Ai fost aici tot timpul? Nu te-am mai văzut până acum, insistă el să intre în vorbă.
- Da. Da! Numai că aveam carapace înainte. Ca toată lumea. Dar că s-a întâmplat ceva şi...
- Uou, uou! Stai. Ai fost aici în tot timpul ăsta şi nu te-am văzut? Dar unde ai stat?
- Aici.
- Aici, aici?
- Ei, nu chiar aici, dar pe aici, lângă lac.
- Serios?
- Pe carapacea mea!
- Care... nu... e. Prea bine! spuse el, luminos.
- Cum, "prea bine"?
- Ei, Dumnezeule! Era mare păcat. Probabil că te-am confundat mereu cu o piatră, continuă broscoiul cu aceeaşi seninătate.
- Şi dacă m-ai fi văzut până acum, asta ar fi schimbat ceva?
- Păi, dacă se întâmpla ceva ce nu s-a întâmplat, asta ar fi schimbat lucrurile, nu crezi?
- Da...
- Ei, ţestoasele astea bătrâne sunt toate la fel. Şi celelalte, mai mici, se iau după ele. Merg la fel, se uită la fel, mănâncă la fel, vorbesc la fel şi ignoră toate frumuseţile lumii... ghiceşte! În exact acelaşi mod.
- Cum adică? întrebă, vizibil curioasă, broasca.
- Păi, dacă ai mai fost pe aici, trebuie să ştii. Primul pas nu-i, de fapt, niciun pas. E capul la cutie. Aşa-i zic eu, dar la ele se cheamă tehnică de înaltă apărare sau lupta împotriva pericolelor externe. Dar ce pericole să fie aici, pe lac. Soarele? Cerul? Dumnezeule! Mă amuză teribil. Dar tu ce ai făcut până acum. Cu cine umblai? Că dacă erai de capul tău, poate-poate te zăream.
- Eu... stăteam, spuse, cu ezitare.
- De stat, stau toate broaştele, chiar şi atunci când merg. Hah... Câteodată mă fac să râd singur. Sau măcar să surâd. Nu ţi se întâmplă?
- Cu ele.
- Cu ele? Cu babele, adică?
- Da. Dar nu le spune aşa. Sunt nişte broaşte foarte înţelepte. Au carapacea mai tare.
- Da! Corect! Ranchiuna lor a prins coajă pe interior şi au devenit aproape indestructibile, spuse el, ironic.
- De ce crezi asta? întrebă ea cu o curiozitate sinceră.
- Dar tu ce cauţi sub frunze, de una singură, dacă locul tău e acolo? zise, uşor ostentativ, arătând spre grupul care se îndepărtase.
- Ă...
- Ă? replică, cu ochii mari, ca să o sâcâie.
- Ăăă...
- Ăhăhă? făcând acelaşi joc.
- Ăăăăăh! Am plecat de acolo!
- Ai plecat, sau...?
- M-au ignorat total. Dar poate că nu m-au văzut, bine?
- Eşti greu de evitat, cu costumaţia asta...
- Nu fi măgar...
- Te rog frumos! spuse, jucând ofensarea.
- Chestia asta care mi s-a întâmplat de dimineaţă m-a dat peste cap foarte tare şi am vrut să mă sfătuiesc cu ele. Am prins curaj, am venit până aici şi... nimic.
- Nimic?
- Nici măcar o grimasă.
- Faţa lor întreagă e o grimasă, dacă e s-o luăm aşa. Nu mai eşti ca ele, nu mai eşti o piatră greoaie. Cu alte cuvinte, cine e diferit nu are dreptul la replică. Nu are nici măcar dreptul de a fi băgat în seamă de grup. Hei, dar se putea şi mai rău.
- Se putea?
- Puteai fi lovită cu pietre, muşcată, rostogolită pe mal...
- Dar tu de ce umbli singur? spuse, dorind să schimbe vorba.
- A, eu m-am plictisit. Am plecat.
- Pur şi simplu?
- Da. E minunat. Am încercat să îi scot puţin... din carapacea lor, te-ai prins? Chiar am încercat, şi cu babele, şi cu ăştia mai mici. Nu ai nicio şansă. Şi le-am zis: "Bine! Nu vreţi să vă bucuraţi de soare? Nu-i nimic! Rămâne mai mult pentru mine!"
- E destul soare pentru toată lumea.
- E o figură de stil, spuse broscoiul, cu un soi de aroganţă. Uite, m-am prăjit un pic. De asta am pata asta portocalie. Nu-i aşa că arată bine?
- Te-au alungat şi pe tine, nu? întrebă, compătimitoare.
- A, da. Numai că eu plecasem deja, aşa că nu m-a afectat cu nimic.
Se lăsă liniştea pentru o clipă, apoi broscoiul adăugă:
- Şi nu cred că te afectează nici pe tine.
- Cum adică?
- Păi, nu aveai cum să rămâi fără carapace dacă stăteai numai aici. Nu se întâmplă nimic interesant în locul ăsta. Ai ieşit în lume, nu-i aşa? Ai vrut să scapi de ele. Voiai altceva, să vezi cum se văd lucrurile de afară.
- Da. Şi am alunecat. Mă rog...
- Deci? Unde?
- M-am dus la terenul de joacă de lângă lac, m-am prins de un balansoar cu ghearele, carapacea a alunecat, mi-au luat-o nişte copii şi aia a fost.
- Cum a alunecat?
- Uite-aşa.
- Ciudaaat... Lucrurile astea nu se întâmplă pur şi simplu.
- Sunt multe lucruri care nu se întâmplă pur şi simplu. Pe lângă asta, sunt o grămadă de lucruri ciudate. Acuma e, acuma nu mai e! Aia e! concluzionă, cu fermitate, ţestoasa.
- Ei! Da!...
- Ce?
- Aşa mai merge! Şi ce planuri ai acum?
- Nu ştiu... Să stau aici, cred.
- Să stai?! Acum, mai mult ca niciodată...
- ...când am toată libertatea din lume, eu aleg să stau? Ei bine, da, continuă ea.
- Nu asta am vrut să spun. Tu ai avut întotdeauna toată libertatea din lume. Ce voiam eu să spun era: "Acum, mai mult ca niciodată, când ţi-ai găsit cu adevărat curajul să te rupi de ritualul lor băbesc de supravieţuire, tu nu vrei să... trăieşti?" Ei se feresc în continuu de nişte lucruri imaginare, îşi duc toată viaţa zgrunţuroasă în carapacea lor strâmtă. Dar tu... Eşti un caz aparte.
- Adică?
- Adică eşti tare, băi! Dar nu de carapace, înţelegi? Asta-i! Ai avut tupeu.
- Dacă e s-o luăm asa, tu eşti ăla tupeist dintre noi.
- Hei, eu încă mai port o mare pată portocalie pe spate. Asta mă face cu moţ, dar moţ poate avea oricine. Eu mă joc, asta e tot ceea ce vreau acum. Dar tu ai atât de multe lucruri de făcut şi de descoperit afară. De ce nu pleci?
- Vor râde.
- Cine?
- Oamenii.
- Oamenii râd la orice, dacă vrei într-adevăr să le dai un motiv.
- Nu înţeleg, spuse ea, nedumerită.
- Of... Dacă nu vrei să râdă de tine nu vor râde.
- Atât?
- Ce simplu, nu?
- Simplu...
După un moment de linişte, broasca spuse:
- Hai cu mine!
- Ah, merci! Dar asta e călătoria ta. Eu o am pe a mea şi sunt foarte fericit cu ea.
- Hai să călătorim împreună!
- Dacă voiam, veneam de mult. Spuneam ceva de genul: "Mamă! Ce tare! Nu ai carapace!" şi... blup! Aş fi scăpat de ea într-o clipită!
- Fă-o pentru mine! spuse ea, încurcată.
- Fă-o tu, pentru tine. Ţi-e frică să mergi singură?
- Da...
- Cu atât mai mult trebuie să o faci! Te voi îngreuna, eu am alt drum. Dar sigur ne vom intersecta.
- Promiţi?
- Dacă am spus, am spus. Toate la timpul lor.
- Dar de ce nu acum?
- Pentru că acum-ul acum e cel în care noi vorbim. Acum-ul următor e acela în care tu porneşti în călătoria vieţii tale. Mai mult decât atât nu ai nevoie, spunând aceasta, se îndepărtează.
- Unde pleci?
- Să mă întind la soare. Dar tu?

După ce întrebă, se uită pentru un timp în ochii ţestoasei şi se făcu linişte. Porniră, apoi, fiecare pe drumul său.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şireturi, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mascarada, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Anotimps, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Soluţia, Ilinca Anamaria Prisăcariu (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer