Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre capitalismul digital ideal-mecanic resimţit ritmanalitic prin intermediul oraşului (linii de dezvoltare)


Bogdan Ghiu

26.07.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vizualul (arhitecturalul, contemplarea, esteticul), adică ceea ce am putea numi theoreticul (prin care, la vechi greci, se făcea trecerea de la văzul natural, social, distractiv sau cercetător, la cel intelectual, intelectiv, la theoria) izolează, separă, desparte, disociază în subiect/obiect şi protagonist/public: spectacularizează din afară, impus, transcendent, nu imanent, percepţia. Era normal ca un sociolog marxist precum Henri Lefebvre să caute (în Éléments de rythmanalyse) o cale practică care să refacă ierarhia simţurilor aşa cum este ea codificată de metafizica tradiţională devenită bun-simţ comun: din jurul văzului, în jurul auzului, ca ca simbol strategic al simţirilor refulate, dominate, desconsiderate.
 
Unde e arhitectură e putere, e luare în stăpînire a spaţiului şi codificare a lui. Perceperea arhitecturii trebuie disociată, trebuie efectuantă în doi timpi: cînd dă ceva, ia (cere) altceva. Esteticul, considerat gratuit de către estetica idealistă (de descendenţă kantiană), nu este niciodată gratis. Gratuit nu înseamnă gratis, gratuit nu este totuna cu gratis, deşi pînă şi uzul limbii face frecvent această confuzie.
 
Vizual = transcendenţă, extragere - deci şi separare, imposibilitate de intervenţie: preţul plătit pentru plăcerea estetică - pleonasm -, pentru tihna contemplării, este imposibilitatea intervenţiei.
 
*
 
Imanenţă şi contigenţă, deci posibilitate de inserare şi intervenţie.
 
Sîntem imersaţi în oraş prin ritmuri. Prin corp, noi ne integrăm ritmologic în oraş. Ne putem da seama că ritmul e important, tactic, după muzicalizarea spaţiilor publice, care este de fapt o încercare de uni-ritmare şi chiar de mecanizare (mecanizare prin estetizare - capcana esteticului!) a lor, de supraordonare şi reducere a poliritmiei social-urbane.
 
Marele oraş, la fel ca şi corpul, ne scapă, nu poate fi totalizat, sîntem imersaţi în el. De-asta văzul e cunoaştere aparentă, inconsistentă, deja abstractizantă (adică de-asta devine el foarte uşor, în mod natural, theoria, pentru că deja, ca simţ fizic, abstractizează, formalizează şi schematizează concretul, îl "cercetează"): pentru că localizează, cadrează, creînd iluzia capacităţii de cuprindere.
 
SPECTACOL. Oraşul se dă în spectacol: importantă e menţinerea capacităţii de auto-spectacularizare (ca auto-reflexivitate) a societăţii, care să nu fie înlocuită şi simulată de spectacole industriale, dominante, coordonate, impuse: false imagini despre noi înşine. Nu spectacolul în sine e criticabil, ci doar cel controlat, impus, imaginea produsă industrial, mecanic, ca marfă. Nuanţă decisivă de introdus în critica noţiunii de spectacol.
 
Altă observaţie interesantă a lui Henri Lefebvre, alt paradox: oraşele vechi, istorice, sînt cele mai vizitate, dar, paradoxal, "turismul nu suprimă teatralitatea oraşului", "oraşele cele mai tradiţionale acceptă turismul modern": "Turismul poate să desfigureze spaţiul fără a reuşi să desfigureze timpuli trăit făcîndu-l să devină străin lui însuşi". Dar poate că această constatare "de etapă" a fost deja depăşită!
 
*
 
AZI. Reducerea plăcută, estetizată, muzicalizată a poliritmiei urbane prin muzică, adică prin ritm mecanic, mecanizare muzicală a ritmurilor. Nu marşuri, ci plăcut, antrenant, ordonator, canalizator. Estetizare post-vizuală.
 
Dresaj ritmic. "În cursul dresării lor, animalele muncesc. (...) îşi produc propriul corp, intrat într-o practică socială, adică umană. Corpurile animalelor dresate reprezintă o valoare de întrebuinţare. Corpul lor se modifică. La fel ca la oameni, unde mirosurile lasă locul vizualului. Dresajul instaurează un automatism al repeţiţiilor" (Lefebvre).
 
DRESAJ = MUNCĂ. Prin muncă, ne producem şi pe noi înşine, standard.
 
RITM DRESAJ-MUNCĂ-CAPITAL - 3 timpi (A-O-D):
Activitate // Odihnă // Distracţie.
 
Ritmul Muncii, ritmul CAPITALULUI: 3/2, A-O-D/P-D (Producţie-Distrugere, Producţie-Consum). Dualul fiind brut şi "nemuzical", trebuie "estetizat" ternar.  
 
RITMUL UNIC, MONO-RITMIA sau UNI-RITMIA CAPITALULUI. Îţi construieşte alt corp, care ţine de simulacru, de imagine, de vizual. De-asta trebuie vizualul combătut, suspectat.
 
Prin digitalizarea totală, integrativă, capitalul obţine repetiţia perfectă, la infinit, a Aceluiaşi, monotonia absolută a Identicului ritmat, deci dismulat în falsa schimbare, varietate. Ritmurile sînt în sfîrşit mecanizate, adică îşi realizează idealul. Idealul este mecanic(ul). Asta se simte, se poate percepe auditiv, interceptiv, nu vizual, în primul rînd în muzicile care ne "animă" (pentru a uni-temporaliza) spaţiile.
 
DIGITAL = MECANIC = IDEAL (= CAPITALISM)
IDEAL = MECANIC
Idealul este mecanic.
Idealul realizat e mecanic.

(Descoperire filosofică practică importantă.)
 
 
Digitalizarea realizează idealul. Fiind vorba de ritm, integrarea digitală e totală: "globalizare" intensivă, care exclude, suprimă, anulează, de fapt, geografia. Nu mai există doar "zone" marginale, periferice, realitatea însăşi a devenit, în ontologia idealului mecanic realizat, periferică, marginală. I-a fost luată materia.
 
Capitalismul integrat-realizat nu ştiu cît se vede, dar sigur se aude - deci trebuie a(u)scultat (auzul e clinic).

*
 
Artiştii ascultă şi miros imaginile. Creează imagini trans-vizuale, trans-vizive: intelectuale, conceptuale. Numai banii în sine nu miros; din lucruri, recte mărfuri, ei put; pentru cine nu e atrofiat, desigur - adică (an)estetizat (estetizare industrializată = anestezie morală): simţurile reprimate au devenit simţuri morale. Dacă muzica, azi, este înregistrată analogic, apoi digitalizată, după care (pe scule scumpe, pentru cine are mulţi bani), redată analogic, arta vizuală redă vizual - în oglindă, simetric deci faţă de capital -, nu intelectual abstract, idealizant-mecanizat (scheme, grafuri etc), imagini intelectuale, conceptuale, cognitive, epistemice, inclusiv despre vizual şi rolul lui. De aici, de cele mai multe ori, şocul pe care-l ea provoacă.
 
Analiza abia poate să înceapă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer