Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (VII)


Oltea Şerban-Pârâu, Virgil Oprina

22.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Un alt subiect pe care l-am abordat în discuţile cu compozitorii şi interpreţii prezenţi la Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – ediţia a 14-a, a fost importanţa experimentului în relaţie cu muzica nouă. Cât a fost el de important în evoluţia domeniului şi cât este de important la ora actuală. Răspunsurile au fost mult mai diverse decât ne aşteptam.

Compozitoarea Ana Maria Avram

“Există două probleme aici. Care este situaţia ideală şi care este situaţia concretă. E un mare decalaj între cele două. Situaţia ideală şi normală este ca muzica cu adevărat contemporană să reprezinte o mare parte de cercetare fundamentală. În ştiinţă există cercatare fundamentală şi există ştiinţă de consum. Din păcate, epoca noastră trăieşte în artă o perioadă în care arta de consum îşi imaginează că poate face abstracţie de cercetarea fundamentală. Dar, din păcate, dacă astăzi muzica secolului XX nu există sub forma ei de experiment, mîine nu vom mai avea muzică deloc. Muzica secolului XXII nu va mai exista. Şi mai este problema următoare. Lumea face o confuzie şi confuzia este creată atât de unii compozitori aşa numiţi experimentali, cât şi de structuri inclusiv muzicologice, care nu pricep nimic, ca peste tot... Muzicologii în general nu pricep nimic. Problema e că este o confuzie între experiment ca ceva, ca un demers neterminat, ca un work in progres, ca un proces ceva care caută ceva, dar nu găseşte şi problema experimentului ca mers înainte, curaj absolut, spargere de tipare, ca... găsire. Picasso spune “Eu nu caut, eu găsesc”. Asta nu înseamnă că el nu experimenta, înseamnă pur şi simplu că vedea experimentul ca pe ceva grav, ca pe ceva serios, fundamental, aparţinând artistului profund implicat şi nu ca pe ceva care este undeva adăugat superficial, unei stări de lucruri. Deci asta ar fi problema, este nevoie de un experiment adânc, însuşit cu curaj şi cu profunzime, cu criterii filosofice şi aş spune chiar ontologice.”

Trombonistul britanic Barry Webb

“A existat o perioadă în anii ’60-’70 când compozitorii experimentau mult. Şi poate că au mers cu mult înaintea interpretării. În acelaşi moment au existat o serie de interpreţi care au fost pregătiţi să preia lucrurile de la acel punct, chiar dacă nu puteau să o facă în totalitate corect. A existat o perioadă în care unii credeau că nu contează prea mult ce cânţi, pentru că oricum te afli foarte departe de muzica adevărată etc. În acea vreme au existat o serie de interpreţi care erau asociaţi aproape exclusiv cu muzica contemporană şi nu cu muzica clasică. Acesta este doar un amănunt.
Totuşi, în ceea ce-i priveşte pe trombonişti, dacă pentru trombon nu ar exista muzica contemporană, sau din ultimii 30 de ani, să zicem, tromboniştii n-ar putea cînta muzică solo, nu le-ar rămâne aproape nimic de cântat. Nu e ca la vioară sau pian, instrumente care au un repertoriu clasic şi romantic fantastic. Pur şi simplu nu găseşti piese. Cel mai bun concert romantic pentru trombon este scris de Ferdinand David, nu e de Brahms sau Ceaikovski... Iar în perioada clasică, cel mai bun concert e scris de Albrechtsberger, nu de Mozart sau Beethoven...
Aşadar, dacă nu ar exista muzica contemporană, probabil că la trombon nu s-ar cânta solo, ci doar în orchestră, în formaţie. Tromboniştii care vor să cânte muzică solo au trei posibilităţi: transcripţii, muzică proastă sau muzică contemporană. Aşadar, tromboniştii nu au alternativă. Ca şi percuţioniştii. De aceea fenomenul experimental pe de o parte şi faptul că instrumentiştii înşişi au experimentat noi sonorităţi a fost şi ete benefic pentru muzica nouă.”

Compozitorul Dan Dediu

“Experimentul este o formă de aventură, după părerea mea. Am şi scris câteva lucruri pe această temă. El încearcă să descopere lucruri şi este foarte util pentru a merge, a duce mai departe gândirea muzicală şi, bineînţeles, simţirea muzicală, de a găsi noi forme. El este nu numai util, ci este inevitabil, cumva. Eu am început compoziţia pe la 12 ani, la 16 ani deja experimentasem destul de mult. Primele mele compoziţii au fost experimente, în gen improvizatoric şi nu numai. Cu timpul, însă, mentalul meu a evoluat într-un sens în care am nevoie de mai multă certitudine. Nu mă mulţumesc numai cu experimente. Încerc să prind într-o anumită formulă – şi sper că reuşesc în anumite momente, nu permanent, că nu suntem Dumnezei – anumite stări şi emoţii care nu pot fi cuprinse decât într-un anumit fel. Ori în experiment poţi să cuprinzi o emoţie, să defineşti o emoţie vagă, dar detaliul nu-l poţi stăpâni până la capăt. Ori pe mine mă interesează foarte mult să stăpânesc detaliul, chiar dacă o fac numai pentru câteva secunde. Ori lucrul ăsta mă duce înspre o clasicizare a expresiei. Nu e vorba, bineînţeles, de un nou clasicism. E vorba însă de o mentalitate, de a vrea să găseşti cumva o certitudine.

Compozitorul Cornel Ţăranu

“Relaţia între muzica contemporană şi ceea ce se numeşte experiment trebuie înţeleasă pe mai multe paliere. Experimentul nu înseamnă neapărat abordarea unor zone insolite din punct de vedere sonor. Aceste zone pot fi şi zone de sinteză, unde compozitorul de astăzi încearcă să decanteze influenţele suferite, să decanteze limbajele pe care le cunoaşte şi să ajungă eventual la o anumită simplificare a discursului muzical şi la o anumită esenţializare. Sigur că acest lucru nu se poate face decât prin trecerea printr-o fază experimentală, lucru caracteristic în special tinerilor, deşi astăzi mulţi dintre tineri practică o muzică de tip neoromantic, neoclasic, neomodern ş.a.m.d. În şcoala noastră de compoziţie există numeroşi compozitori care au avut o evoluţie ce ilustrează cele spuse şi în care s-a ajuns la un admirabil echilibru între tradiţie şi inovaţie, în care lucrările respective au ajuns la o foarte mare expresivitate, la un sunet specific, la un ethos specific al nostru. Mă gândesc, de exemplu, la anumite lucrări ale lui Niculescu, de pildă, care suferă o influenţă bizantină (lucru care sigur că înainte de ’89 se rostea mai sotto voce din motive binecunoscute). Acestea au început să se ridice la suprafaţă în creaţia lui şi au dat câteva lucrări cu totul remarcabile, care au fost percepute ca atare, iar procedee cum este eterofonia şi multe altele, au fost percepute ca noutăţi şi în vest şi ca reprezentând un glas specific al nostru. Cred că în acest domeniu nu putem spune că nu avem realizări deosebite.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer