Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Fotografie de familie


Miruna Lepuş, pe marginea unei cărţi de Elena-Margareta Ionescu, Nae Ionescu

26.08.2015
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Elena-Margareta Ionescu & Nae Ionescu
A ta de tot, al tău de tot (file de corespondenţă)
Editura Vremea, 2015

Ediţie îngrijită de Miruna Lepuş
Traducerea scrisorilor din limbile germană şi franceză: Anca-Irina Ionescu

Citiţi un fragment din această carte.

*****
Introducere. Fotografie de familie

Nae Ionescu şi‑a cunoscut viitoarea soţie acum mai bine de un secol, iar dragostea Elenei-Margareta pentru el avea să dureze şaizeci de ani, până la moartea ei, deşi legătura lor durase mai puţin de douăzeci de ani şi el murise la nici zece ani după încheierea acesteia. În 2015, când se comemorează 75 de ani de la moartea lui Nae Ionescu şi 125 de ani de la naşterea lui, se împlinesc şi 100 de ani de la căsătoria celor doi. O multitudine de cifre rotunde privind o relaţie dintru început şi fatalmente inegală, dezechilibrată, dar a cărei amintire continuă să fascineze şi să trezească sentimente contradictorii.

După ce jurnalul Elenei-Margareta Ionescu[1] creionase tabloul unei căsnicii dificile şi a unei vieţi nefericite trăite într‑o profundă solitudine, scrisorile selectate în volumul de faţă vin să întărească această imagine, dovedind încă o dată că nu există o limită a suferinţelor pe care o fiinţă umană le poate îndura decenii de‑a rândul.

*
Elena‑Margareta Fotino s‑a născut la 28 septembrie 1889 la Botoşani. Copilăria i‑a fost umbrită de moartea mamei, iar adolescenţa şi anii studenţiei de o relaţie greu suportabilă cu mama vitregă şi de lipsa unei legături mai apropiate cu tatăl ei. Acestea nu au împiedicat‑o să fie şefă de promoţie la liceul urmat departe de casă, la Craiova, unde fusese răsplătită şi cu titlul de cea mai bună colegă şi, mai apoi, să păşească pe porţile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, lucru care, trebuie subliniat, însemna cu adevărat ceva la acea dată. Elena‑Margareta Fotino a avut cinci fraţi: două surori mai mici din prima căsătorie a tatălui ei, Petru Fotino, cu Natalia Grecinski: Olimpia‑Alexandra (Ada) şi Maria‑Antoaneta (Antoaneta), şi două surori şi un frate din cea de‑a doua căsătorie a tatălui ei cu Luisa Weiss ("maman"): Aglae, Ana‑Mag­dalena (Anişoara, Ana) şi Ion‑Grigore (Petrăchel). Universul familial al Elenei-Margareta este completat cu o mulţime de "tante" (tante Aglaé, Marie, Hélène, Marguerite din partea tatălui, tante Éléonore şi Mathilde din partea mamei, tante Anna şi tante Elise din partea mamei vitrege) şi de veri (Constantin, Georges, Roger, Louis şi Margareta Bolomey, din partea tatălui) adesea menţionaţi în scrisorile ei, alături de numeroase referiri la elevii pe care îi medita pentru a se susţine pe perioada studiilor, dar şi pentru a‑şi ajuta logodnicul plecat la studii în Germania.

Născut la 4/16 iunie 1890, la Brăila, orfan şi el, dar de tată, Nae Ionescu era fiul Eugeniei şi al lui Christache (Hristea) Ionescu, la rândul lui fiu al lui Stroe Ivaşcu, bunic cu care viitorul filosof şi jurnalist se mândrea adesea, căci acesta fusese unul dintre reprezentanţii ţăranilor în primul divan ad‑hoc al Ţării Româneşti. Demn urmaş al bunicului său, Nae Ionescu ajunsese în 1911 un foarte apreciat student al Facultăţii de Litere şi Filosofie şi avea deja un plan de viaţă - urma să îşi încheie studiile în Germania, cu o teză de doctorat ce trebuia să expună un sistem filosofic, iar mai apoi să devină profesor universitar. Nae Ionescu a avut o soră şi doi fraţi: Antoaneta (care îl va găzdui şi ajuta de multe ori şi care, împreună cu cel de‑al doilea soţ, generalul Vasile Panaitescu, a ţinut un jurnal preţios pentru cunoaşterea unor date asupra fratelui ei) şi Constantin şi Alexandru (Ghibericon), important actor interbelic, ale căror nume nu apar decât foarte rar în corespondenţă în comparaţie cu cele ale unor rude mai îndepărtate, pe moşiile cărora muncea în vacanţe ca om de încredere, pentru a‑şi asigura un oarecare venit pe care familia nu i‑l putea oferi.

Legătura dintre cei doi viitori soţi începe la sfârşitul anului universitar 1910‑1911 (care era al doilea an de facultate pentru Nae Ionescu, student la secţia Filosofie, respectiv primul an pentru Elena‑Margareta Fotino de la Filologie), mai exact pe 21 mai; prima scrisoare păstrată este datată 11 iulie 1911. Conform uzanţei epocii, cele dintâi epistole sunt foarte protocolare, iar cei doi vor începe să se adreseze cu "tu" abia un an mai târziu, după ce Nae Ionescu o vizitează pe viitoarea soţie la Bârlad, în casa părinţilor ei.

Scrisorile păstrate din primii ani ai legăturii lor sunt mai ales din timpul vacanţelor, când cei doi se întorceau la părinţi sau mergeau la rude. Vacanţele de vară Elena‑Margareta Fotino şi le petrecea acasă, la Bârlad, la domeniul regal de la Zorleni, din apropiere, al cărui administrator era unchiul ei, Henri Bolomey, la Iaşi, la tante Hélène Bolomey, la mătuşa Matilda Grecinski, căsătorită cu Ion Simionescu, la Azuga, la vărul ei, Georges Bolomey etc. Nae Ionescu mergea şi el la Brăila, la mama lui, sau la rude - la familia Bellu (la Urlaţi, în judeţul Prahova, sau la Slobozia‑Trăsnitu, în judeţul Teleorman), la familia Apostol (la Gurguieţi, judeţul Brăila), la sora sa, Antoaneta, la Focşani etc.

După ce, la mijlocul lui iulie 1913, Elena‑Mar­ga­reta pleacă de acasă în urma neînţelegerilor cu mama vitregă, se refugiază în casa unor rude din Iaşi, unde cei doi se logodesc la începutul lui septembrie. O lună mai târziu, Nae Ionescu pleca la studii în Germania, la Göttingen, de unde în 1914 se mută la München. În această perioadă, Elena‑Margareta îi trimite periodic sume de bani pentru a completa bursele prea mici sau trimise cu întârziere; totuşi, sunt zile când Nae Ionescu nu are nici măcar o marcă pentru telegrame. Paştele din anul 1914 îl petrec împreună la Steyr, la sora lui Nae Ionescu, iar în luna august 1914 Nae Ionescu se întoarce în ţară pentru stagiul militar, pe care îl satisface la Brăila, Focşani şi Bucureşti şi îl termină în toamna anului următor.

La 25 noiembrie/6 decembrie 1915, cei doi se căsătoresc şi pleacă la scurtă vreme în Germania, la München. Perioada de fericire conjugală nu va dura însă decât până în luna octombrie 1916, când Nae Ionescu este luat prizonier de război (va fi închis la Celle‑Schloss, Hanovra), după ce România ieşise din starea de neutralitate în luna august a aceluiaşi an. Va fi eliberat abia în august 1917, cu condiţia de a nu părăsi Germania şi de a-şi găsi în prealabil un post. Primul fiu, Radu‑Mircea, se născuse la 31 ianuarie 1917, iar al doilea, Răzvan, avea să se nască la 23 iunie 1918. La 3 aprilie 1919, Nae Ionescu îşi susţine teza de doctorat la München şi o lună mai târziu se întoarce cu familia în ţară.

În toamna lui 1919, Nae Ionescu devenea director de studii şi profesor de limba germană la Liceul "Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu. În paralel, ţinea şi cursuri la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, la Catedra de Logică şi Teoria cunoştinţei a fostului său profesor, Constantin Rădulescu‑Motru, deşi avea să fie titularizat ca asistent abia la 1 ianuarie 1920. Un an mai târziu ajungea conferenţiar cu titlu provizoriu şi, peste încă un an, conferenţiar suplinitor. Docent universitar din iunie 1925 şi conferenţiar definitiv de la 1 ianuarie 1926, e numit profesor agregat abia în 1937, când Conferinţa de Metafizică şi Istoria logicii devine Catedră. Din 1923 preda şi la Institutul Naţional de Educaţie Fizică, unde era coleg cu mulţi dintre foştii profesori de la Mănăstirea Dealu. Pe lângă activitatea didactică, era unul dintre redutabili jurnalişti interbelici, din 1928 proprietar al ziarului Cuvântul.

La sfârşitul lui 1919 s‑a născut cel de‑al treilea copil al cuplului, Dan, care însă nu avea să trăiască decât un an şi jumătate. Tot pe atunci, Elena‑Margareta se va muta cu copiii la Târgovişte, unde va locui până cel puţin în luna august 1921, ulterior familia locuind cu chirie în Bucureşti, la mai multe adrese.

Cea mai mare parte a scrisorilor sunt din aceşti primi opt ani. Celelalte sunt scrise mai ales în perioadele în care unul dintre soţi era plecat din ţară. După anul 1930, când protagoniştii s-au separat, fără însă a divorţa, scrisorile sunt strict legate de copii şi de probleme curente.

Corespondenţa celor doi nu conţine exclusiv elemente ce ţin de universul intim al relaţiei, ci şi informaţii preţioase despre Nae Ionescu - locuri pe unde acesta a trecut, activităţi întreprinse, preocupări, centre de interes, chiar şi o primă schiţă a teoriei trăirismului şi o notaţie privind convingerea că avea să joace un important rol politic.

Deşi numărul de scrisori ale celor doi protagonişti este echilibrat şi numele Profesorului este unul de seamă, personajul ale cărui trăiri şi trăsături reies mai pregnant este însă cel de-al doilea, Elena-Margareta. Ea este mai naivă, mai sinceră, mai influenţabilă, mai implicată, mai dispusă la sacrificiu - aparent soţia ideală - şi poate că prin asta victima lui perfectă, victima "cuceritorului" - cum a fost el numit de numeroşi apropiaţi şi exegeţi -, care nu lasă să i se întrevadă sufletul de dincolo de cuvinte. Un exemplu aparent minor, dar plin de semnificaţii, este felul în care viitorii soţi îşi semnau scrisorile: la început, Elena‑Margareta semna "Margareta Fotino", însă după un an de corespondenţă devenea "Ilenuţa", aşa cum îi spunea el; corespondentul ei, în schimb, continua să semneze "N. (C.) Ionescu" chiar şi la aproape două luni după logodnă, ceea ce denotă o cu totul altă poziţionare faţă de relaţia lor, deşi cuvintele scrise arată, la prima vedere, o mare dragoste. Pentru Elena‑Margareta Fotino, începutul legăturii cu Nae Ionescu la sfârşitul primului an de facultate echivalase cu zărirea unei oaze nebănuite, care însă nu avea să‑i ofere doar apa necesară vieţii, ci şi premisele pentru şase decenii de zbucium, nelinişte, aşteptări neîmplinite, greutăţi cotidiene, solitudine, totul dublat de drama trecerii de la statutul de soţie a unui remarcabil profesor şi ziarist la cel de femeie singură şi, mai apoi, în anii comunismului, de soţie a unui "legionar", a unui "fascist". Singura alinare rămăsese probabil amintirea unor clipe fericite din tinereţe. Şi mândria de a fi fost soţia unui mare jurnalist interbelic şi a poate celui mai important catalizator de gândire în rândurile studenţimii româneşti din secolul XX.


[1] Elena‑Margareta Ionescu, Jurnal cu şi fără Nae Ionescu, ediţie îngrijită de Anca‑Irina Ionescu, prefaţă de Sorin Lavric, Editura Vremea, Bucureşti, 2015. 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer