Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alte trei fragmente despre traducere (fragmente dintr-o convorbire)


Bogdan Ghiu

13.09.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gîndul este deja rostire, deoarece este rostire interioară. Nu există monolingvism, solipsism, monologism: noi ne vorbim, conştiinţa de sine, reflexivitatea constituantă ţine, aşa cum spunea Jacques Derrida studiindu-l pe Husserl, de un "a-te-auzi-vorbind" (le s'entendre-parler). Or, ceea ce vreau eu să susţin prin propunerea de promovare, de de-secundarizare a perspectivei traducerii pe care încep (atenţie: încep) s-o dezvolt, este că fiecare segment din procesul comunicării (să folosim, totuşi, această vocabulă ultra-tocită, căci hiper-ideologizată: cuvînt hermeneutic de ordine) este ireductibil, comunicarea, de la "nespusul" interior pînă la traducerea interlingvistică (sau interlinguală) efectică, publică, fiind un proces şi un lanţ de procese eterogene, care trebuie cultivate tocmai în singularitatea lor funcţională. Deci "fidelitatea" nu trebuie să fie una faţă de un anumit "prag" sau "element", "nivel" etc. al "sistemului" presupus privilegiate, ci un fel de ecosofie, un fel de grijă faţă de întregul ansamblu, faţă de pluralitatea multi-specifică, pluri-singulară, deci ultrasensibilă, extrem de fragilă, de fină, a "circuitului" traductiv care "inervează" însăşi cultura, însăşi societatea, ca fapt şi creaţie culturală.

*
Traducătorul este în omologie cu omul politic, cu arhitectul, cu curatorul din arta contemporană: un negociator latourian (de la Bruno Latour) nu numai între oameni, ci şi între animate şi inanimate, crescut, erupt şi construit etc., dacă se poate spune aşa. E omul-graniţă, pentru care graniţa devine o a treia ţară, în plus faţa de cele două învecinate, dar între ele, nu în afară: în plus, între. Cultura fiind deja traducere, traducătorul traduce traduceri, sau negociază între reguli şi proceduri de traducere nu chiar atît de unice şi de singulare precum se spune adesea, ci, de fapt, comune, cu un grad sporit de "comunitate". Traducătorul este, prin urmare, agentul universalului, universalul în act, care se negociază tot timpul. Traducătorul relevă tocmai traductibilitatea originară şi generală, mai bine spus universală, a culturilor şi societăţilor: a (te) face cultură şi societate presupune, deja, reguli, proceduri şi obiceiuri, practici, "moravuri" de traducere, între care, tocmai pentru că sunt endo-traducere, se poate negocia, adică exo-traduce. Traducătorul lucrează pe graniţă, dar pentru a arăta că aceasta e necesară numai ca filtru de trecere, de traducere. Iar traducerea e continuă, caz cu caz şi pas cu pas: traducerea merge, nu zboară. Traducerea este coextensivă activităţii cultural-sociale umane. Traducerea e creaţie de plus-valoare de întrebuinţare, tocmai prin "comerţ", prin "trecerea" graniţelor, prin deplasare pneumatic-"meteorologică", aşa cum spuneam mai sus. Traducerea produce şi evidenţiază un spaţiu terţ non-teritorial, iar acest spaţiu a-teritorial suplimentar inclus este tocmai Lumea, Comunul, Umanitatea. Traducerea sintetizează şi obiectivează ceea ce rămîne comun din / prin traducere. Decantarea comunului uman presupune, alchimic, traducerea.

*
A uita, în cazul traducerii (dar, tocmai, nu numai, şi tocmai de aceea are, poate, traducerea, ca model, o funcţie epistemologică şi euristică atît de importantă, care trebuie promovată ca atare), înseamnă a te dezvăţa, a nu crede că ştii deja, "de la sine", automat(izat), a cerceta la fiecare pas, adică a acorda atenţia cuvenită tocmai alterităţii fine, ne-masive, singularităţi concrete, în act; a te teme, mai presus de orice, de stereotipuri. (Observaţi că spun singularitate, nu originalitate: numai nişte traduceri pot fi cu adevărat singulare, iar dacă există singularitate, altfel spus concret valoric, calitativ, este pentru că există traducere, pentru că se traduce, pentru că lucrurile sunt în traducere, sunt traducere. Procese fiind, nu obiecte - nici nu există "obiecte", spun unii filosofi -, lucrurile sunt traducere.) Ceea ce constituie condiţia generală minimă a cunoaşterii, a descoperirii, a invenţiei - şi a eticii. Traducerea e modelul în mic al umanităţii virtuoase.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer