Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fals eseu despre îngropăciuni


Alina Andrei

24.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mulţi oameni înţelepţi spun că sentimentele de iubire (dintr-o anumită epocă, regiune), se pot observa şi în respectul faţă de morţi. Se prea poate să fie adevărat. Un cimitir în paragină, cu crucile mâncate de carii, aplecate spre pământul cu bălării, nu poate decât să-ţi dea un sentiment de părere de rău faţă de cei care au fost părăsiţi după moarte. Să ne gândim cum ne-am simţi într-un cimitir îngrijit, cu monumente falnice împodobite cu flori şi felinare, iar pe undeva pe acolo, printre marmură şi mânere de inox, zace un mormânt necăjit, cu o cruce strâmbă la care nu s-au mai aprins de ani lumânări. Fără gărduleţ, fără înger dolofan de piatră, cu ierburi arse pe care bănuieşti urme de paşi. Părăsirea mortului acela pare şi mai ostentativă, ţipă chiar, la fel ca un pui de pasăre alungat din cuib. Totuşi să nu ne luăm după aparenţe. Se prea poate ca mormântul acela să nu aibă lumânări pentru că nu a mai rămas nimeni după mort. N-au mai rămas rude, prieteni, colegi sau vecini cărora să le pese. În plus, de ce nu, să ne gândim la faptul că toate acele monumente de marmură nu fac decât să liniştească eventualele sentimentele de vinovăţie sau pur şi simplu se încadrează bine în statutul social al unei familii cu vile, maşini luxoase.

Un american a lăsat cu limbă de moarte, în testamentul păstrat în seiful avocatului, ca pe mormântul lui să fie trecut: "Don't worry, be happy". Corect. Eu zic să nu ne irosim părerile de rău.

Încă în urmă cu 30.000 de ani cei rămaşi în viaţă obişnuiau să-şi arate afecţiunea faţă de trupurile moarte îngropându-le cu grijă. Armele de vânătoare, podoabele, ulcelele, femeile lui, erau lăsate lângă mort, probabil ca acesta să nu ducă lipsă acolo unde se ducea după ce-i părăsea pe cei vii. Cinicii ar spune că mai mult de teamă se îndeplineau ritualurile, de frica zeităţilor sau a morţilor. N-avem de unde să ştim, şi la urma urmei nu ne afectează pe noi.



O praştie, un păpuşoi din cârpă, şapca, tăbliţa de scris, mere şi dulceţuri de nuci, şosete (să nu-i fie frig la picioare), şi pisica preferată. Cam acestea ar trebui să se găsească în sicriul puştiului care a murit la începutul secolului trecut. Părinţii sunt îngropaţi lângă el, însă nu au murit în acelaşi timp. Întâi a murit copilul, apoi părinţii. În sicriul mamei ar trebui să se găsească o bluziţă de-a băiatului, botoşeii de când era bebeluş, salbele de sărbătoare, cartea cu rugăciuni şi flori de busuioc din faţa casei. Lângă oasele tatălui, ţăran cumsecade din Ţara Făgăraşului, ar trebui să se păstreze Biblia, o sticlă de ţuică făcută în gospodărie, briceagul de tăiat slana şi pita. În acest cimitir sunt multe, multe flori, ierburi înalte, mure, coţofene, vrăbii, libelule, un Iisus din lemn răstignit şi duminicile, bătrâne cu baticuri negre şi lumânări aprinse.

În cazul în care după moarte va mai rămâne ceva din noi, oare ne-ar păsa cum şi unde am fost înmormântaţi? Mă întrebam pentru că soţul unei femei din Braşov, o nevastă tare iubăreaţă, a găsit de cuviinţă să aşeze lângă crucea ei un falus de piatră stilizat. Într-un limbaj decent (deci cu atât mai obscen sunau vorbele ) a scris pe cruce cât de mult îi plăcuse soţiei sale, în timpul vieţii, să ridice membrele altora. Doar după ce a murit şi soţul, rudele femeii au îndrăznit să şteargă ruşinoasele semne de pe mormânt. În acest cimitir sunt mulţi îngeri de piatră, unii cu aripile ştirbite, cavouri cu termopan, flori de plastic, felinare sparte, câini, cerşetori, ţigani ce trăiesc din vânzarea florilor de pe morminte. De la paznic ştiu că nu de puţine ori se ţin chefuri în toate regula în casa rece. Nu văd nimic rău în asta, că doar şi dacii petreceau la înmormântări.

Un alt caz interesant: în Moravia, într-un sit arheologic de vânători de mamuţi, s-a descoperit un mormânt vechi de 25.000 de ani în care zace (probabil fericită), o tânără femeie străjuită de o parte şi de alta de doi bărbaţi. Unul dintre ei, posibil amantul cel mai iubit, are mâna dreaptă aşezată pe vaginul femeii pictat în ocru. Într-un alt mormânt, adăpostit într-o grotă, s-au găsit două schelete strâns întrepătrunse. Bărbatul avea în jur de 20 de ani, atunci când a murit, iar femeia aproape 30. Părţile intime erau acoperite cu cochilii fine de scoici. Arheologii nu au precizat din ce cauză au murit cei doi. Pe seama acestei descoperiri s-ar putea ţese o prea frumoasă poveste de iubire, însă cine poate spune cu certitudine cum au trăit aceştia, ce a fost între ei? De altfel nu ştiu nici cum au murit cei trei din Moravia. E posibil ca după moartea femeii cei doi bărbaţi să fi fost ucişi pentru a o însoţi în lumea celor morţi. Sau invers. După ce bărbaţii şi-au pierdut viaţa în timpul vânătorii, tribul a hotărât ca femeia să-i însoţească în mormânt. Tot ce se poate. Dacă diseci prea mult faptele se duce naibii toată poezia.

Într-un alt mormânt se găseşte trupul unei femei din Neanderthal, împodobit cu flori de mlaştină. Nimic neobişnuit. La urma urmei şi oamenii primitivi, cu bâte, acoperiţi blănuri, aveau sentimente. Totuşi, faptul că florile fuseseră culese dintr-o mlaştină aflată la câteva ore distanţă de mers de locul de îngropăciune, arată afecţiunea celui rămas în urmă. Se prea poate ca în urmă cu 35.000 de ani un bărbat să fi cules acele flori pentru consoarta decedată. Au rămas doar oasele ei şi florile fosilizate.



În anul 2002, în sud-vestul României, într-o peşteră, s-a descoperit o mandibulă de bărbat (veche de 34.000-36.000 de ani). În 2001 se descoperiseră tot acolo o bucată dintr-un picior de femeie şi calota unui băiat de 14-16 ani. Arheologii români l-au botezat pe bărbatul căruia i-a aparţinut mandibula cu cinci măsele Ion. Pe femeie Maria, iar pe puşti Vasile. Oasele erau împrăştiate în peşteră, printre resturi de animale, fără flori de mlaştină. Cunosc mulţi oameni care s-ar enerva la culme la ideea că cineva o să le cotrobăie prin oseminte peste 30.000 de ani, şi o să-i boteze Ion sau Gheorghe. Să recunoaştem că această enervare e ridicolă. De ce să-mi pese dacă peste 10.000 de ani, în cazul în care o să mai rămână ceva din oasele mele, un istoric se va holba la femurul stâng sau la o falangă de la mâna dreaptă? Sau dacă un puşti va juca fotbal cu craniul meu, în ipoteza prea puţin probabilă că se va mai juca cineva ceva. Din punctul meu de vedere le dau voie să-mi boteze scheletul şi Marghioala Protopopescu. E treaba lor. Nu am nimic împotrivă dacă oasele vor fi mâncate de câini, după ce carnea va fi mistuită de viermi. La urma urmei contează după?

Dacă-mi amintesc bine (din ce-am citit), Relu Cioran obişnuia să meargă des la mormintele părinţilor. Foarte des. Atât de des încât prietenii îl bănuiau că de fapt îşi vizitează viitorul mormânt cu entuziasmul unuia care se tot duce la locul unde îşi va ridica viitoarea casă. Din nou nu vreau să-mi dau cu presupusul. Unul dintre personajele feminine a lui Camus, cu banii de pe o moştenire neaşteptată şi-a ridicat un cavou. În fiecare duminică se îmbrăca frumos, cu hainele cele mai bune, şi îşi vizita locul de veci, doar aşa, să vadă dacă totul e în regulă, dacă nu s-a dus tencuiala sau să se intereseze cine a mai fost îngropat lângă cavoul ei. Era tare singură femeia aceea. Nu-mi amintesc sfârşitul nuvelei.

În Călătorie la capătul nopţii, de Celine, o portăreasă se plimba cu nepoţelul ei prin cimitir pentru că era mai aproape decât parcul. Mulţi copaci şi flori, oameni cumsecade, unii vii şi alţii morţi.

O bună prietenă de-a mea obişnuieşte ca din când în când să se plimbe prin cimitire pitoreşti ca să-şi reamintească cât de zadarnice sunt toate cele lumeşti. Că orice gând frumos sau urât, orice dorinţă împlinită sau neîmplinită duce în final la acelaşi rezultat. La urma urmei atunci când ne naştem facem primul pas către moarte. Ca să nu murim ar trebui să nu ne naştem (cred că cineva a spus asta înaintea mea, cineva care e mort acum, însă nu-mi amintesc numele autorului şi cartea sa). Uitarea e un alt chip al morţii. Mă rog... Ca un făcut prietena aceasta se plimbă doar prin cimitire pitoreşti, cu morminte vechi, cu bănci de piatră înnegrite, cavouri acoperită de iederă. Locuri ferite de flori de plastic şi termopan. Se pare că nu poate să se gândească la zădărnicia celor lumeşti decât în cimitire frumoase, nu şi în cele care îi agresează retina. Mi se pare firesc. Lângă un cavou cu termopan şi faianţă, nu mi-a venit decât să fug şi să nu mă mai uit înapoi.

Ultima dată când a fost în cimitir s-a înfruptat cu fragi de pe mormântul unui tânăr ce a murit în urmă cu 40 de ani. Erau şi pe alte morminte, dar ea a preferat să-i culeagă de pe tânăr şi şi-a cerut în gând iertare că-l tulbură. Dacă ar fi cunoscut-o, tânărul ar fi fost flatat să ştie că a preferat fragii lui. Nimic morbid aici, ba chiar eu văd doar poftă de viaţă.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer