Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arhitectură şi putere (I) Discursul de escortă


Augustin Ioan

15.09.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Prin discurs de escortă înţeleg aici aura de discursuri despre o casă; de la discursul politic care anunţă un stil sau condamnă un edificiu (bunăoară discursul lui Hrusciov din 1954) până la devenirea fiecărei case, accidentele care au dus la modificări în proiectare şi execuţie şi care rămân povestite ca legende (petits histoires) adiacente construcţiei. Discurs de escortă reprezintă tot ceea ce nu este exprimat în limbaj arhitectural, ci adeseori verbalizat, dar care a putut fi adeseori determinant pentru apariţia şi devenirea ulterioară a casei respective. Este orizontul pe care se proiectează casa. El nutreşte apariţia şi destinul casei şi îi condiţionează înţelegerea deplină. În absenţa discursului de escortă despre casă (care se adaugă înţelesurilor denotative şi conotative ale casei), realitatea acesteia nu este desăvârşită. Aşa se explică de ce, în absenţa acestor discursuri de escortă, ni se pare că arhitecturile interbelice ale regimurilor totalitare sunt, din punct de vedere stilistic, asemănătoare. Or, ceea ce le face nu doar diferite, dar chiar inamice, sunt exact aceste discursuri politice însoţitoare, extrem de puternice şi de influente asupra practicii.

Privim, mai departe, exclusiv haloul de sensuri atribuite edificiului. Este vorba despre o dublă aură: a) pe de o parte - prin gestul proiectării (i.e. prin actualizare, în-fiinţare) - aceasta este "injectată" în proiectare şi execuţie de către comanditar (sau gentleman-architect) şi/sau arhitect (sau master-mason). Atribuirea se petrece în virtutea unor asocieri semnificative între formă şi un anume conţinut (cultural, simbolic, atribuit prin practica tradiţiei într-o anume civilizaţie şi arie geografică), dar şi prin istorii secunde sau discursuri (verbalizate) care au determinat apariţia casei. Pe scurt, dar păstrând rezerve asupra proprietăţii termenului împrumutat din semiotică, avem de-a face cu un "discurs de escortă".

Discutarea relaţiei dintre putere şi arhitectură în cele ce urmează este centrată asupra arhitecturii edificate. Nu există îndoială că discursul despre arhitectură poate fi - şi este aproape invariabil - informat de ideologie. Arhitectura a fost folosită ca instrument privilegiat al propagandei, epoci întregi putând fi definite mulţumitor "doar" interpretându-se şi filosofia şi arhitectura lor. Prin spaţii şi funcţiuni, prin efecte psihice atent coordonate, se pot condiţiona în timp comportamente individuale şi comunitare. Lucrul cu formele înzidite se produce în conformitate cu o suită de convenţii socio-culturale preexistente, care asociază forme şi atribute.

Puterea - un concept atât de imprecis şi difuz astăzi - poate interveni precis asupra semnificaţiilor "transportate" de arhitectura-ca-mijloc-de-comunicare. Cum?

1) Prin intermediul comenzii publice / de stat. Din modul în care este alcătuită tema-program, din amplasamentul sugerat, reies câteva puncte obligate ale arhitecturii finale. Un regim populist va miza pe spiritul gregar al masselor. Drept urmare, va avea nevoie de spaţii ample, care să le conţină pe acestea şi să faciliteze manifestarea acelei "uniuni mistice" între masse şi liderul charismatic.

Configurarea unor stiluri de curte este adeseori rezultatul unor negocieri extra-estetice. Programul-temă al concursului pentru Palatul Sovietelor era - în egală măsură cu cel pentru "catedrala de gheaţă" de la Zeppelinfeld şi cu tema "noului centru civic" românesc - lămuritor pentru modul în care instrumentalizarea arhitecturii se produce în primul rând prin tema de proiectare, iar apoi prin opţiunile personale de gust, ale liderilor. Este greu de crezut că Stalin sau Ceauşescu au avut viziuni estetice pe care să le impună drept normative. Cu precizie însă, ei ştiau cum nu vor să arate edificiile care să-i reprezinte şi aveau o suită de modele de prestigiu preferate.

De fapt, apariţia acestor stiluri "de curte" este adeseori rezultatul unei opţiuni de tip multiple choice. Ştiind comandamentele ideologice brute ale temei, arhitecţii flatează deseori orizontul de aşteptare al liderilor ce vor aproba edificiul, prezentându-i diferite variante, apoi variante ale variantei alese şi aşa mai departe. Arhitecţii ies astfel în întâmpinarea politicului: astfel, proiectul "final" pentru Palatul Sovietelor era în fapt o variantă concentrată a celui supus iniţial competiţiei. Unui politic confuz în materie de estetică, ei îşi oferă serviciile. Ştim astăzi că, dacă van der Rohe ar fi câştigat concursul pentru Reichsbank în 1933 şi dacă sprijinitorul său - Goebbles - ar fi prevalat asupra opiniilor personale ale lui Hitler, am fi avut astăzi o cu totul altă istorie a arhitecturii. Deopotrivă Mies şi Gropius au participat la expoziţia Deutsches Volk, Deutsche Arbeit. Le Corbusier şi-ar fi oferit şi el serviciile pentru reconstruirea Paris-ului, iar în Italia a existat o bătălie aprigă pentru atenţia lui Mussolini, căruia i se oferea să aleagă între mai multe variante de arhitectură "veritabil fascistă".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer