Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Lecturi la 16 ani

O viaţă în slujba muzicii


Olguţa Paiu

17.09.2015
Editura Humanitas
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(Olguţa Paiu are 15 ani şi este în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Sfântul Sava". Fragmentele cu italice de mai jos fac parte din cărţile pe care le citeşte la această vârstă şi sunt însoţite uneori de scurte gânduri)

O viaţă în slujba muzicii - Daniel Barenboim, editura Humanitas 2015
 
Ce e muzica? Şi cum se exprimă? O face foarte simplu, prin sunet, care este de fapt aer. (Busoni a spus că este "aer sonor").
Muzica nu numai că exprimă emoţiile dintre oameni, dar este ea însăşi o creaţie umană care are scopul de a imita natura în sensul ei cel mai profund.
 
...
Cred că trebuie să te contempli şi să te regăseşti de la distanţă că să poţi exprima ceva în muzică.
...
În adolescenţă a început să mă intereseze filozofia. Am citit mult din Spinoza şi Kierkegaard. În primii ani ai tinereţii petrecute în Israel am fost influenţat de doi filozofi care m-au impresionat enorm-unul a fost Martin Buber, celălalt, Max Brod. Martin Buber m-a făcut să înţeleg că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par să fie, ci ceea ce gândeşti despre ele. La şcoala din Israel nu studiam Biblia în sens religios, ci ca parte din tradiţia evreiască. Diferitele cărţi ale Bibliei erau discutate dintr-un unghi filozofic. De foarte devreme am simţit un mare respect faţă de gândire şi faţă de importanţa ei în viaţa obişnuită. O mare parte din neliniştea şi angoasa oamenilor e provocată de incapacitatea de a gândi, şi chiar şi acei oameni care vor şi sunt în stare să gândească socotesc că filozofia şi filozofarea sunt foarte bune pentru muzică, politică sau istorie, dar că în momentele când bune, când rele ale vieţii de zi cu zi ne putem descurca fără ele.
...
...spre deosebire de orice alt instrument, pianul poate să creeze iluzia unor alte sunete.
 
Reuşise. Intrase în camera interzisă în care frumosul se preschimba în sunete şi din care mama ei ieşea mereu plutind pe un norişor transparent. Întoarse cheia şi uşa începuse să scârţâie uşor, păşind parcă tăcut, încercând să trădeze taina călătoriei. În mijlocul camerei trona o arătare întunecată, cu patru picioare nesigure. Forma era nedeterminată, ca nişte bucle desenate în joacă într-un lut negru. S-a apropiat cu teamă. Arătarea îşi dezvelea nişte dinţi mari albi şi negri, lucioşi, care te chemau să îţi prinzi degetele între ei, să te facă să dispari şi să te dăruieşti cu totul acestei fiinţe negre şi amuzante care vrea să te modeleze şi să devii tu însuţi un fel de adunare de tăceri şi de transformări. Părea drăguţ să fii furat de această fiinţă.
...
 
Dirijatul pe de rost presupune să cunoşti cu adevărat fiecare amănunt, fiecare notă şi să nu te bizui pe orchestră. Nu-i destul să-ţi aminteşti notele, trebuie să-ţi aminteşti şi felul în care trebuie cântate. Amintirea, de una singură, dacă nu are sprijinul regăsirii, al retrăirii devine nesigură şi mecanică. Aşadar capacitatea de regăsire te ajută să fii creativ.
...
 
Adesea se crede că muzica se ocupă numai de emoţiile dintre oameni (cum sunt dragostea sau ura), mai ales în teatrul muzical. Însă în muzica absolută, muzica fără text sau program, în special, trebuie să fim conştienţi că există, de asemenea, o exprimare a individualului din sine însuşi, a relaţiei acestuia cu lumea, cu universul. Aşadar, muzica are şi capacitatea de a pătrunde dincolo de relaţiile emoţionale, sau chiar se poate să nu aibă nimic de-a face cu ele. De foarte multe ori, oferă un fel de paralelă cu relaţiile umane şi, ca atare, are o calitate transcendentă care depăşeşte natura descriptivă a unui duet de dragoste, fie el compus de Verdi, de Mozart sau de Wagner.
...
Felul în care cânta Jacqueline a rămas neschimbat din vremea adolescenţei-se poate auzi asta în unele dintre primele ei înregistrări, publicate abia după moartea ei. Chiar şi atunci când cânta cu incredibilă intensitate şi vivacitate. Evident, a continuat să se dezvolte, dar esenţa personalităţii ei şi caracterul interpretării ei la violoncel s-au statornicit încă de la o vârstă fragedă. Dintre toţi marii muzicieni pe care i-am cunoscut în viaţa mea, n-am întâlnit pe nimeni la care muzica să fie o formă atât de firească de exprimare că la Jacqueline. În cazul celor mai mulţi muzicieni, simţi că sunt făpturi omeneşti care printr-o întâmplare au ajuns să cânte. În cazul ei, simţeai că e un muzician care printr-o întâmplare este şi făptură omenească. Fireşte, trebuie să mănânci, să bei, să dormi, să ai prieteni. Dar la ea proporţiile erau diferite-muzica îi era centrul existenţei.
 
Marea revărsa constelaţii de scoici pierdute în adâncuri. Păreau stele căzute din înalt, care ar fi vrut măcar să se încălzească în oglindirea cerului. Valurile îi atingeau vârful degetelor care săpaseră tuneluri în nisipul umed. Violoncelul atingea şi el valurile. Sau cerul. Sau amândouă.
Întinşi pe spate, ea şi violoncelul păreau două stele căzute din înalt, care ar fi vrut măcar să se încălzească în oglindirea cerului. Revărsările lor atingeau vârful apelor.
Cerul îi chema înapoi.
 
...
Muzica începe din nimic şi se sfârşeşte în nimic, şi în acest sens se aseamănă cu viaţa unui om, a unui animal sau a unei plante. Şi viaţa începe din nimic şi se încheie în nimic, iar acest nimic e...tăcere. Cred că toate artele au un fel de natură organică, dar ceea ce mă atrage la muzică-şi acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să-mi petrec viaţa făcând muzică-este un anumit element al timpului, care nu există chiar în acelaşi fel în celelalte arte. Muzica are ceva inevitabil. După ce porneşte, îşi urmează cursul firesc: durează atâta timp cât îţi trebuie ca să cânţi notele din care este compusă. La un concert o anumită piesă poate să înceapă la ora opt fix şi, dacă durează treizeci şi cinci de minute, aceasta a fost viaţa ei. O interpretare muzicală este ceva ce există doar cât timp cânţi piesă respectivă. Te poţi gândi la ea şi ţi-o poţi închipui, dar viaţa ei reală este durata piesei. Astfel, fiecare interpretare devine unică. Sunetul nu poate fi menţinut la nesfârşit. În cele din urmă devine tăcere.
...
Pentru mine, cel mai puternic element al sunetului este tăcerea dinaintea lui şi de după el. Dacă priveşti o piesă muzicală doar ca pe o combinaţie de sunete, poţi să-ţi faci o idee despre natura cosmică a sunetului. Simt astfel prezentul şi mă gândesc la prezent. Pot să mă gândesc la trecut şi să-l simt şi pot să presimt viitorul, dar nu pot să îmi amintesc lucruri dinainte de naştere şi nici să prevăd ce voi simţi după moarte. Şi totuşi, în muzică pot să o fac şi chiar o fac - este o dimensiune fără de care m-aş simţi mult mai sărac.
...
Dacă vrem să înţelegem fenomenele naturii, sau calităţile oamenilor, sau relaţia cu Dumnezeu ori cu o experienţă spirituală diferită, putem învăţa mult prin muzică. Muzica este pentru mine foarte importantă şi interesantă fiindcă este în acelaşi timp totul şi nimic.
...
Muzică poate fi cea mai bună şcoală pentru viaţă şi, în acelaşi timp, cea mai eficientă cale de a evada din ea.
...
 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer