Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Azilanţii / Sufletul naţional


Lidija Dimkovska, traducere de Ioana Ieronim

18.09.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Azilanţii

Cel mai mare centru de azilanţi e sub pământ.
Sunt sinucigaşii, emigranţii pe lumea cealaltă,
neacceptaţi, reprimaţi şi torturaţi în lumea asta.
Centrul subteran al azilanţilor oferă libertate de mişcare
de la periferie spre centru şi invers,
trei mese pe zi şi permis zilnic de plimbare.
Azilanţii au la brăţară etichete standard.
Dar ia te uită, morţii obişnuiţi fac greva foamei
împotriva excedentului de sinucideri din jur.
Ei nu vor azilanţi pe lângă casele lor îngrijite,
nu vor să vadă laţuri împrăştiate, flacoane goale,
oase rupte de la cădere, burţi umflate la înec.
Ei înfig cruci, nu sperietori de ciori în grădinile lor înverzite
pentru cei morţi fără voia Domnului. Azilanţii
sunt nedumeriţi şi furioşi, târându-şi mereu un picior în urmă.
Unii au uitat să lase mesaj, alţii îşi sărută fiica,
unii au lăsat valiza la curăţătorie, alţii nu şi-au făcut testamentul,
unii n-au contramandat călătoriile, alţii n-au avut întâlnire cu moartea.
Dar iată-i aici. Cu traducătorii pe coridor
şi dosarele în mâini aşteaptă să-i primească funcţionarul de azil.
Naţionalitate, sex, religie. Mulţi au părinţi
Dar n-au ţară părintească. Unii au alergie la pământul arat
şi neputând săruta ţărâna au fost siliţi să plece dedesubt.
Unii au fugit de ei înşişi o viaţă
şi n-a avut cine le plăti pilule să nu îmbătrânească.
Unii au risipit şi nenorocul, nu doar norocul.
Alţii nu s-au iubit ani în şir cu iubirea vieţii lor.
Unii au fost ucişi de cei apropiaţi şi dragi nu cu un cuţit, ci cu un ac sau forceps.
Există printre ei unii care-s vii abia după ce au murit.
Centrul azilanţilor este plin, separat cu sârmă ghimpată de lumea morţilor obişnuiţi.

Eu am sosit ieri. Am două paşapoarte.
Ziua voi sta în centrul azilanţilor,
noaptea în casa morţilor obişnuiţi.
Nu ştiu din care n-am să mă mai întorc.

Sufletul naţional

De când fratele meu s-a spânzurat cu firul de telefon
vorbesc la telefon cu el ore în şir.
Butonul e mereu pe Voice
ca să-i fie mâinile libere, să poată
lipi afişe pe stâlpii de telegraf ai lui Dumnezeu
chemând la o dezbatere înflăcărată pe tema:
Există un suflet naţional?
Amândoi tremurăm tulburaţi
Cercetând, eu pe lumea aceasta, el pe lumea cealaltă.
Ştiinţa a dovedit, de pildă, că suflet rusesc nu mai există
şi cel care visează îngeri, în moarte calcă peste ei de parcă ar fi umbre.
Poate există suflet turcesc, clocoteşte în receptor fratele meu
căci în fiecare dimineaţă ascultă cântări din ceainicul lui Nazim Hikmet
înainte ca poetul să vină cu căruţa de covrigi
la poarta pământului: Ia covrig de pomană.
Pe urmă tace gâtuit. Şi căutăm
sufletul macedonean pe tăbliţe de înmatriculare
pe drumul îndumnezeit din Est spre Vest
în cutii de carton cu inscripţia "A nu se deschide! ADN"
încărcate pe spatele morţilor transparenţi.
Însă pe morţi nu te poţi baza.
Morţii sunt imigranţi ilegali,
cu organele lor umflate pătrund în pământuri străine
prin deschizăturile palmelor lor şi cu suliţele oaselor lor
îşi sapă şi ultimul mormânt.
Acolo provoacă bătaia cea de pe urmă
pentru cerurile naţionale
şi pentru sufletul asupra căruia nimeni nu mai are un drept.
Creşte mereu numărul oamenilor fără suflet, al sufletelor fără nume.
Nu-şi mai fac loc în autobuz, pleacă unii fără alţii departe
se caută prin intermediari, nu se găsesc.
Naţiunile îşi sparg capetele cu ouă.
Fratele meu e disperat. Eu devin A-naţională.
Firul telefonic ce ne leagă
îmi este smuls din mâna transpirată,
telefonul se înfige-n perete, dispare în priza electrică.
De ce pentru nefericiţii din lumea de dincolo
nu s-a deschis niciodată o linie telefonică SOS?
De ce niciodată n-am învăţat să opresc pe nimeni din drumul spre moarte?
Eu ca şi fratele meu de la naştere despicăm firul în patru,
dorind descoperirea cu orice preţ, descifrarea sensului vieţii.
Sufletele celor care despică firul în patru
termină în trei moduri: spânzurate de firul telefonic,
în corp de poet - sau în amândouă.

(în perioada 1 iunie 2015 - 30 noiembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pepenii, Elena Katamira (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mariile toate / Şamance / cămaşa, Ruxandra Cesereanu (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O proiecţie oarecum dramatică / Destine, Adrian Alui Gheorghe (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Foşnetul hârtiilor, Radu Sergiu Ruba (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cartofi copţi, Peter Phillips, traducere de Lidia Vianu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Legile Hazardului
Sageata Nichita Stănescu
Sageata Discursuri
Sageata Translatio
Sageata Pictografii
Sageata Epistole indiscrete
Sageata Crime perfecte (în La minor)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer