Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Curajul de a fi marginal


Serguey Ehrlich, pe marginea unei cărţi de Vasile Ernu, traducere de Vitalie Sprinceană

23.09.2015
Suplimentul de cultură, septembrie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vasile Ernu
Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor (I)
Editura Polirom, 2015



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Curajul de a fi marginal

Serguey Ehrlich este istoric, publicist, editor, directorul editurii Academiei Ruse din Sankt Petersburg "Nestor-Istoria". Locuieşte la Sankt Petersburg şi Chişinău.

Noua carte a lui Vasile Ernu nu se înscrie în tiparele literare tradiţionale. Aceasta este, fără îndoială, o lucrare de beletristică. Totuşi autorul renunţă să recurgă la trucurile obişnuite cu eroi şi situaţii inventate. "Nonfiction" - pare să fie o abordare mai bună. Autorii contemporani reuşesc tot mai des să demonstreze că viaţa scoate în evidenţă destine umane atît de complexe cu care nicio imaginaţie scriitoricească nu poate să concureze.

Inovaţia lui Ernu constă în organizarea spaţiului artistic al Sectanţilor. Aceasta se realizează prin combinarea a două genuri care se exclud - lirica şi eposul.

Cartea începe cu vestea morţii tatălui eroului principal, cumva identic cu autorul. El trebuie să pronunţe un discurs de pomenire. Toată povestirea ulterioară poate fi văzută ca alcătuind notiţe la acest discurs. Pornind de la acest "punct de vedere liric", istoria se învîrte în cercuri de memorie despre tată. E un fel de mit al "eternei reîntoarceri" - "un perpetuum mobile" al lucrării.

A doua linie artistică a Sectanţilor este "linia directă" a eposului, istoria a patru generaţii a unei familii de "disidenţi" religioşi din sudul Basarabiei. În povestirea sa, Ernu imită stilul grav al Vechiului Testament, foloseşte citate biblice în calitate de epitafuri, îşi numeşte cele cinci părţi ale istoriei după numele celor cinci părţi din Pentateuh. Forma vechi-testamentară se integrează organic în actul povestirii, deoarece o tendinţă a multor minorităţi religioase, dezamăgite de biserica oficială, a fost reîntoarcerea la creştinismul originar, la vremea cînd încă nu se produsese ruptura cu iudeii.

Sectanţii nu e doar o carte de literatură artistică "nofiction". Aceasta este şi o investigaţie istorică în spiritul direcţiei "post-ştiinţă". Ernu scuteşte cititorul de "aparatul ştiinţific greoi" şi, cel mai important, de dificilul "limbaj ştiinţific". În partea sa "ştiinţifică" cartea adună două genuri care se exclud - "microistoria" şi "macroistoria". Această combinaţie de metode istorice mi se pare justificată. "Microistoria" căutărilor spirituale a patru generaţii ale unei familii se desfăşoară în cadrul geografic restrîns al Basarabiei. Ironia istoriei face ca acest spaţiu geografic să fi făcut parte - într-un interval de doar 100 ani (sfîrşitul sec. XIX - sfîrşitul sec. XX) din vreo patru (!) spaţii politice diferite iar dacă ţinem cont şi de mişcările liniei de front din timpul celui de-al doilea război mondial - ajungem la vreo 6! Autorul ilustrează acest paradox cu ajutorul unui banc despre un evreu bătrîn care, trăind toată viaţa pe aceeaşi stradă, "a ajuns" să se nască în Imperiul Rus, să înveţe în România regală, să muncească în URSS şi să se pensioneze în Republica Moldova. Este imposibil să înţelegem schimbările de destin ale celor pe care, toate cele patru regimuri i-au numit "sectanţi", fără a atrage atenţia la fundalul "macroistoric". Includerea istoriei familiale în contextul politic rus, românesc, sovietic sau chiar american urmăreşte destinul familiei o parte a căreia s-a mutat, după 1940, în România, iar altă parte a emigrat, pe timpul "epocii de aur" a lui Ceauşescu, din România în SUA. Fluctuaţia istoriei între "povestea privată" şi "povestea publică" nu mi se pare forţată.

Autorul foloseşte surse multiple - experienţa personală, istoriile de familie, conversaţii cu bătrînii comunităţii, precum şi documente (jurnale personale, scrisori, memorii şi altele) din arhivele de familie ale "sectanţilor". Adiţional, autorul face referinţă şi la surse şi literatura de specialitate deja publicată. În acest fel Ernu construieşte o antropologie a "sectei". Combinarea unor istorii "personale" cu generalizări de cel mai înalt ordin reprezintă încă un procedeu original al autorului. Şi în acest caz Ernu reuşeşte să evite sincope logice la trecerea constantă de la general şi particula şi înapoi. El renunţă să examineze diferenţele dogmatice între multiplele "secte" ale Basarabiei şi purcede la analiză lucrurilor care-i unesc pe "sectanţi": grupuri de obicei mici, consolidarea în jurul credinţei sincere şi care-i fac diferiţi de restul societăţii şi de instituţiile ei (statul şi societatea în primul rînd).

Autorul arată că, linia de demarcaţie principală între majoritate (atee în timpul sovietic) şi "disidenţii" religioşi era atitudinea faţă de putere. Majoritatea creştinilor au acceptat teza "pragmaticului" apostol Pavel care susţine că "nu există putere ce nu ar veni de la Dumnezeu" ca o sacralizare a puterii pămînteşti. Aceasta a condus la predominanţa "monarhismului" conformist şi la pasivitate socială generală. De puterea "de la Dumnezeu" sînt legate toate speranţele majorităţii despre schimbarea propriului destin. Noi şi acum vedem cazuri cînd oamenii se consolează cu speranţa că va veni cineva "de sus" pentru a ne rezolva toate problemele.

"Sectanţii" nu au recunoscut acest "pact" încheiat de "colaboraţionistul" Pavel cu "împărăţia Cezarului". Pentru ei, "puterea de la Dumnezeu" nu e un dar divin ci o încercare, trimisă de sus. Sensul vieţii constă în a trece cu demnitate prin această încercare, în a dovedi prin suferinţe credinţa adevărată. Această viziune i-a pus în opoziţie faţă de "lumea mare a organizaţiilor". În locul unei ierarhii verticale, caracteristică majorităţii religiilor, "sectanţii" au dezvoltat forme democratice de guvernare şi adoptare a deciziilor. Lipsa speranţelor în raport cu puterea "satanistă" a Cezarului a generat un fenomen de activism personal exemplar şi o responsabilitate personală pentru soarta lumii.

Din această perspectivă, faimoasa teză weberiană despre etica "protestantă" trebuie corectată. Merită să reflectăm asupra fundamentelor eticii protestatare, a credincioşilor "sectanţi" în raport cu majoritatea. Fenomenul antreprenorilor ruşi de succes din timpul Imperiului care veneau din rîndurile "credincioşilor de rit vechi" şi altor grupuri religioase ortodoxe disidente, este foarte cunoscut. Ernu arată că, chiar şi în timpul Uniunii Sovietice, cînd orice formă de antreprenoriat era privită drept crimă, "sectanţii" reuşeau să atingă succese economice importante. În familiile lor, un atribut al luxului sovietic atît de grăitor precum automobilul, era normă. În acelaşi timp, prosperitatea economică nu constituia un scop în sine. Din contra, ea era un rezultat colateral al autoidentificării spirituale care era însoţită de o distanţare pronunţată de "împărăţia Cezarului".

Pentru că a da jurăminte "Satanei" înseamnă un păcat de moarte, intrarea în Partidul Comunist, şi în consecinţă cariera sovietică, erau imposibile. În acelaşi timp, legea despre lupta contra "parazitismului" nu le oferea posibilităţi de a evita slujba la stat. Mulţi "sectanţi" se angajau, ca o formă de compromis, la posturi de muncă prost plătite - măturători, paznici, fochişti şi altele care ofereau în schimb mult timp liber. Ei arătau, prin exemple practice, justeţea maximei marxiste: "Timpul liber este bogăţia societăţii".

Întîi de toate aceştia învăţau meseriile "deficitare". Nu e nevoie de cercetări marketologice profunde pentru a înţelege că societatea sovietică a consumului nu asigura în multe domenii necesităţile cetăţenilor. În condiţiile "deficitului" total, sfera de aplicare a iniţiativei private era foarte largă. În Moldova "sectanţii" au creat companii agricole şi industriale "subterane". Comunitatea lui Vasile Ernu, de exemplu, s-a specializat în cusutul blănurilor şi articolelor din piele. Prin intermediul unor reţele de "fraţi întru credinţă", era controlat întregul proces de la cumpărarea materiei prime la realizarea producţiei pe întreg teritoriul URSS. Mulţi "sectanţi" se specializau în construcţia sau reparaţia locuinţelor particulare sau în brigăzile care operau lucrări de construcţie în unele gospodării colective depopulate.

"Baza" economică a creat condiţii pentru realizarea slujirii spirituale. "Sectele" se deosebeau prin solidaritate exemplară şi ajutor reciproc. Au fost create mecanisme eficiente pentru "protecţie socială" alternativă. Bătrînii singuratici şi bolnavii, nu doar membrii comunităţii, dar şi pur şi simplu vecini, erau ataşaţi, în caz de nevoie, unor familii concrete. Ernu îşi aminteşte că mama sa avea o zi specială a săptămînii în în care vizita persoanele nevoiaşe bătrîne: îi hrănea, îi lecuia, le făcea curăţenie. A fost deasemenea construit şi un sistem educaţional paralel - studierea colectivă a Bibliei. La fel, comunitatea a improvizat şi cîteva "case de cultură". Se adunau cînd la un membru al comunităţii, cînd la altul. Învăţau să cînte la diverse instrumente muzicale, repetau cîntece religioase. Ernu îşi aminteşte că practic toate serile şi mai ales zilele de odihnă erau ocupate de anumite forme de activitate în grup. Comunităţile religioase erau de fapt organizaţii autonome ce dispuneau, practic, de o infrastructură socială deplină. Eficienţa lor era sporită şi de multiplele contacte "orizontale" cu alte "secte" de pe teritoriul URSS. Ernu consideră că diferenţele dogmatice, în aceste contacte, treceau în planul doi faţă de necesitatea de a se opune Leviatanului sovietic.

Existenţa acestei lumi "paralele" se desfăşura în condiţiile unei adversităţi, atît din partea puterii cît şi din partea societăţii. Represiile din partea statului erau acceptate cu "înţelegere", ca o posibilitate reală de a dovedi propria credinţă. Mult mai greu era de suportat respingerea din partea "poporului". Ernu aduce mărturii ale bătrînilor care spun că represaliile staliniste erau mai uşor de suportat decît regimul legionar de la sfîrşitul anilor '30. Stalin pur şi simplu băga la puşcărie. Legionarii, care propovăduiau reîntoarcerea la adevăratele valori ortodoxe, asmuţau poporul împotriva "sectanţilor". Situaţia lor era mai rea chiar decît a evreilor. Evreii erau "străini" după natură. Iar cei care au abandonat dogmele creştine ortodoxe erau consideraţi a fi "trădători". Ura faţă de "sectanţi" ajungea pînă acolo încît acestora le era interzis să-şi îngroape morţii în cimitirele ortodoxe.

Cartea Sectanţii nu e doar o creaţie artistică "nofiction" sau o cercetare postştiinţifică în domeniul istoriei şi antropologiei. Aceasta este, într-o mare măsură , şi publicistică, adică o încercare de a influenţa situaţia contemporană, inclusiv din Moldova. Autorul se opune trendului etnocrat care domină societatea moldovenească contemporană, unde existenţa unor minorităţi etnice e văzută ca o "barieră" pe drumul "corect" spre Uniunea Europeană prin unirea cu România. Ernu arată că polietnismul tradiţional al regiunii noastre facilitează apariţia unor fenomene culturale şi spirituale originale. Mai ales că, subiecţii acestor căutări nu sînt intelectualii universitari, ci oamenii simpli ("truditorii"). Avem în faţă un exemplu unic de "creaţie populară" - reflecţii despre sensul vieţii, extrase din experienţa colaborării dintre credincioşii de rit vechi, coloniştii germani de rit protestant şi "evreii mesianici". Datorită acestor "trei surse" strămoşul lui Vasile Ernu - un negustor de cereale şi vite, care s-a mutat din Transilvania în Izmail la sfîrşitul sex. XIX, a început să se gîndească la viaţa veşnică. Jurămîntul spiritual a fost întărit de o uniune de sînge - căsătoria cu fiica unui evreu mesianic de profesie cizmar. Imaginaţi-vă aceste polemici fierbinţi despre tălmăcirea Bibilei între cizmar şi negustorul de animale. Ernu demonstrează că diversitatea etnică reprezintă bogăţia noastră comună, izvorul căutărilor spirituale reale şi potenţiale ale cetăţenilor ţării noastre.

Ideea unei democraţii "orizontale" în formă de reţea, bazată pe interacţiunea unor comunităţi autonome, capătă o actualitate deosebită pentru societatea moldovenească unde puterea, prin toate partidele, şi-a demonstrat caracterul său "satanic". Eşecul democraţiei reprezentative "verticale" în Moldova trebuie regîndit ca o necesitate de trecere la democraţia directă a societăţii informaţionale, la reţele "orizontale" de diferite feluri: economice, sociale, culturale. În procesul acestei reflecţii exemplul cărţii lui Ernu - democraţie directă+activism social şi responsabilitate - poate fi destul de fertil pentru alegerea viitorului ţării.

Flaubert spunea: "Doamna Bovary sînt eu". Cartea Sectanţii de asemenea explică fenomenul scriitorului român Vasile Ernu. Conştiinţa naţională a românilor se deosebeşte prin persistenţa unor tendinţe tradiţionale "de dreapta", de prezenţa unor fobii etnice. Nu le-au evitat nici fondatorii - Eminescu şi Alecsandri. Fascismul a devenit un fapt biografic ruşinos al celor mai mari genii ai veacului trecut - Eliade şi Cioran. Vasile Ernu se evidenţiază pe acest fundal prin asumarea unei poziţii de stînga care nu e deloc caracteristică establishmentului românesc contemporan care oscilează între un "darvinism" neoliberal şi un arhaims ortodox. Autorul este de asemenea şi un internaţionalist convins. Într-o ţară deloc rusofilă acesta nu se sfieşte să-şi demonstreze backgroundul său rusesc. În spatele meu se află marea cultură rusă - declară Vasile. Adică, acesta merge contra curentului intelectual dominant în România. Datorită Sectanţilor ajungem să înţelegem că urmaşul unei minorităţi care e gata să-şi apere cu preţul sîngelui credinţa, nu poate să fie altfel. Acest fapt îl face interesant publicului. Într-adevăr, de ce să mai citeşti ceea cu ce oricum eşti de acord? Cu Ernu multă lume nu e de acord, polemizează şi de aceea îl citesc. Aştept cu multă nerăbdare apariţia următoarelor volume anunţate ale Micii trilogii a marginalilor - Bandiţii şi IzgoiJidî.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer