22.10.2015
episodul 5

- I-am spus că am să îmi caut de lucru şi mi-a spus că pleacă el. Că el a creat situaţia asta şi nu e drept să plec eu.
- Splendid - spune Ileana şi îi citesc o urmă de admiraţie în voce, - este exact cum trebuie să se întâmple, dar...
- Dar? - exclamă Mona mirată - ce dar mai poate să fie într-o poveste care s-ar termina aşa.
- Tocmai că se termină, dacă acest bărbat chiar pleacă şi nu este doar un mic artificiu să iasă el cu faţa curată...
- Adică? - e rândul meu să mă mir.
- Adică, e posibil să spună asta doar ca să iasă o mică ceartă despre cine pleacă şi în final tot Mona să fie cea care pleacă, dar el să fie liniştit că s-a oferit.
- Nu, el chiar pleacă.
- Atunci, fată dragă, acest bărbat chiar te iubeşte şi e păcat să îl pierzi.

Din senin, dar de fapt nu din senin ci direct din vorbele Ilenei, fără să ne aşteptăm, nici măcar nu o priveam, ci ne uitam cu Ileana una la cealaltă, Mona începe să plângă, un plâns sfâşietor care ne ia pe nepregătite, chelnerul aduce apă fără să îi fi cerut şi cele două eterne doamne în vârstă de la masa alăturată o privesc cu o milă nesfârşită, este atâta durere încât nimeni din jur nu e şocat de plânsul ei, pe furiş sau pe faţă toţi ne privesc. Mona însă după primul hohot îşi revine, îşi şterge lacrimile şi ne pare că regretul ei este dincolo de lacrimi.
- Vă puteţi despărţi - spune Ileana - iar tu să fii nefericită toată viaţa, pur şi simplu să nu mai poţi să îţi revii sau să iubeşti din nou.
- Nici nu aş mai vrea să iubesc după asta.
- Nu, sigur că nu, dar un om care nu iubeşte e un soi de om de carton.
- Aş vrea să fiu acum din carton şi să nu am inimă deloc.
- Problema este că vei fi doar nefericită şi odată cu tine toţi din jur.
- Există vreo altă şansă?

Ileana se gândeşte o clipă, ezită, ea care pare cea mai neînfricată dintre noi.
- Ai putea să mergi acasă şi să îi spui lui Matei ce se întâmplă, tot adevărul şi să găsiţi o soluţie. Poate Matei te-a înşelat deja, eu asta cred, dar dacă nu ai aflat nimic înseamnă că a vrut să rămână cu tine. Poate va dori să rămână cu tine şi după ce tu vei merge cu Vlad.
- E absurd.
- Nu, nu e absurd - spune Anouk - e ciudat, neobişnuit, nefăcut dar nu absurd! E o altfel de rezolvare care nu există în modul nostru de a fi. E o rezolvare posibilă acum când speranţa de viaţă a unui cuplu este de 40-50 de ani şi când nu mai avem acelaşi mod de a gândi relaţia ca pe vremea mamelor sau a bunicilor noastre. Poate trebuie să inventăm o nouă ieşire din criza asta care este imposibil să nu îi lovească pe amândoi cel puţin o dată în 40 de ani. Uite, la Ileana a funcţionat. Nu poţi trăi aşa, iar dacă el va pleca la Polul Nord, vei şti că e acolo şi acolo te vei dori.
- Iubirea pentru bărbatul acela cu care m-a găsit Barbu s-a consumat foarte repede, o iubire care nu e interzisă e mult mai volatilă. Dacă ai să te culci acum cu Vlad, pe ascuns, de-abia atunci va începe nebunia. Îl vei dori din ce în ce mai tare şi până la urmă tot la mărturisire vei ajunge, nu te minţi că vei fi în stare să controlezi totul sau... du-te acasă şi spune-i acum lui Matei că vrei să divorţezi, înainte de orice.
Şi chiar nu ştiu dacă soluţia asta este cea bună dar pe de altă parte există cu adevărat o soluţie bună când e sigur că oricum ai acţiona cineva va suferi.

Victor spune

- Ileana are dreptate, trebuie găsită o soluţie.
- Săracii de voi, voi aţi găsit-o şi aţi pierdut-o.

Se uită la mine cu o mirare amuzată.
- Feministă?
- Nu, analistă!

Zâmbim amândoi.
- E atât de evident, niciodată nu s-a pus pe bărbaţi asemenea presiune ca în epoca asta.

Mirarea pare să nu îl părăsească, dar eu ştiu că a înţeles perfect ce spun, se face că e mirat iar eu că îi explic.
- În nicio epocă bărbaţii nu au fost cu adevărat constrânşi să fie monogami. Uneori pe faţă alteori superba şi nemuritoarea convenţie socială care este amanta, mereu aţi putut scăpa de monogamie spre visul ancestral, poligamia...
- Poate e doar determinare genetică.

Încep să râd.
- Simplă explicaţia dar reuşită, perpetuarea speciei, ce scop mai nobil poate fi?
- Voi gândiţi şi interpretaţi totul foarte romantic, nerealist.
- Realist ar fi ca fiecare bărbat să poată avea 30 de femei iar femeile să fie dedicate şi fidele.
- Realist ar fi să recunoşti că în 50 de ani de viaţă sexuală este cam greu să crezi că cineva mai poate fi fidel. În condiţiile actuale în care ne mişcăm necontenit, circulăm în toată lumea, nu mai stăm pe aceeaşi stradă, o jumătate de secol cu aceiaşi vecini, la aceeaşi slujbă. Viaţa acum s-a schimbat complet, dar ni se cere să funcţionăm după un model de un secol sau zece.
- Şi ce propui?
- Păi tocmai că nu ştiu ce să propun, am spus doar că ar trebui să găsim alt model, în care nimeni să nu sufere foarte tare.
- Divorţul e o rezolvare.
- Şi să divorţez de câte ori îmi place o femeie?
- Şi de câte ori îşi place câte o femeie să vrei să faci şi sex?
- Să mă laşi pe mine să decid când vreau să fac sex, când vreau să fac dragoste, când vreau sa rămân cu o femeie pentru că o iubesc, deşi am făcut sex cu alta.

Zâmbesc şi mă uit la el:
- Dar ce se întâmplă când sexul satisfăcător care nu e neapărat iubire e mai bun decât făcutul de dragoste din iubire.
- Ah, ai talentul să ameţeşti oamenii cu cuvinte. E greu să fii şi liber. Ne trebuie un manual, e clar!


(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus