Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Prima zi în Lijiang (China - ziua 12)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

02.11.2015
meste.ro, septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Am plecat şi din Shangri-la, mai exact de la 3.300 de metri şi am ajuns în Lijiang la "doar" 2.400 de metri, un oraş locuit de minoritatea Naxi, descendentă din triburi tibetane.

De data asta, drumul a fost mult mai plăcut şi mult mai scurt, doar 4 ore şi jumătate, într-un autocar adevărat, mare şi cu aer condiţionat. Un singur lucru a avut în comun drumul de azi cu cel de acum 4 zile şi anume nelipsitele găleţi, care cred că au fost intens folosite şi acum. Am reuşit însă să ignor ocupaţiile celorlalţi ocupanţi ai autocarului, stând feriţi pe primele locuri din faţă.


Peisajul a fost spectaculos, aşa cum ne-a obişnuit deja zona, cu văi şi munţi, nori şi sate, iar stilul de condus a rămas la fel de haotic, fiecare conducându-şi vehiculul după cum îl taie capul, de parcă ar fi singur pe şosea. Adică dacă vrea să oprească în mijlocul drumului şi chiar pe celălalt sens, cum a făcut şoferul nostru la un moment dat, o poate face. Sau dacă vrea să plece de pe loc, cum au făcut nişte jeepuri, nu trebuie să cedeze prioritate nimănui, ceilalţi trebuie să-l ferească, sau să frâneze dacă nu au cum să-l ocolească. Iar trecerile de pietoni sunt un continuu mister pentru mine. Nu înţeleg scopul lor, având în vedere că pietonii, şi aici ca şi în alte locuri, sunt claxonaţi cu furie dacă încearcă să pună piciorul pe ele.

(greieri, delicatesă locală, pe care nu am avut curajul să o încercăm...
alte opţiuni posibile la aceeaşi tarabă: larve prăjite sau viermi prăjiţi şi
ceva care semăna cu viespi uriaşe, prăjite bineînţeles)

 

Am descoperit ceva ce mi s-a părut foarte interesant la această minoritate Naxi. Până nu demult ei trăiau în matriarhat şi deşi conducătorii locali erau bărbaţi, femeile erau cele ce aveau ultimul cuvânt şi se pare că încă îl au în zona veche a oraşului. De asemenea, femeile erau moştenitoarele şi cele ce rezolvau disputele. Ce mi s-a părut şi mai interesant e că influenţele matriarhale se regăsesc şi în dialectul Naxi, astfel, dacă unui substantiv i se adaugă terminaţia feminină i se măreşte importanţa, pe când, dacă i se adaugă terminaţia masculină importanţa se diminuează. De exemplu, cuvântul "piatră" plus feminin crează ideea de ditamai bolovanul, în schimb "piatră" plus masculin nu te duce cu gândul decât la o mică pietricică.


După ce ne-am cazat, am plecat să bântuim pe străduţele înguste şi întortocheate ale vechiului oraş, sau mai degrabă să ne rătăcim prin labirintul complex creat de acestea. O vreme am mers privind desfăşurarea masivă şi repetitivă de magazine de suveniruri ce îşi înşirau mărfurile pentru valurile nesfârşite de turişti ce se îmbulzeau pe străduţele devenite neîncăpătoare. La un moment dat ne-am revărsat într-o piaţă, Yuhe, unde avea loc un concurs de dans tradiţional, între 4 echipe, fiecare îmbrăcată în alte costume, mai mult sau mai puţin colorate. La final s-au dat premii, înmânat diplome, toată lumea era foarte fericită, noi însă nu am înţeles dacă primii anunţaţi au luat locul III sau I, publicul s-a bucurat la fel pentru toţi.

După o masă bună într-un restaurant drăguţ (atracţia serii a fost brânza locală prăjită), ne retragem la hotel să ne pregătim pentru ziua de mâine.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer