Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (V)


Dan Recheşan

02.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
9.

Pentru a treia oară în două zile, Evlyia se înfăţişă înaintea lui Mehmet Bekir-paşa ca să-i ceară acestuia dreptul de a inspecta fortificaţiile turnului cel mare, inclusiv pivniţele de la baza acestuia, unde era temniţa. Chiar dacă îi arătase limpede cît de mari sunt puterile date de hatişeriful sultanului, sangyakbeyul tărăgănase treaba, spunînd că ar fi nevoie să fie luate măsuri pentru repararea zidurilor, deşi nici o ghiulea sau proiectil cu pucioasă nu vătămase bastioanele din acea zonă a citadelei, răsculaţii avînd tunuri prea mici pentru a lovi atît de năprasnic din depărtare. Celebi îşi reînnoi cererea arătîndu-i beyului misia sa fără prea multă stăruinţă, ca unul ce ştie că împotriva încăpăţînării alt leac mai potrivit decît răbdarea nu se află. De data aceasta un sprijin neaşteptat îi veni din partea căpeteniilor militare, căci tocmai se ţinea un sfat cu toţi cei care fuseseră părtaşi la înfruntarea asediului. Topcyi-başa susţinu cererea lui Celebi, fiind îngrijorat de starea pivniţelor unde se ţinea praful de puşcă şi silitra, iar alay-aga spahiilor zise că nu vedea ce rost are împotrivirea faţă de un purtător al peceţilor împărăteşti, aşa că beyul, făcînd un semn de lehamite din mînă, poruncise unui ordyi-başa de yeniceri, care asigura paza turnului, să-l ducă pe Călător acolo, deîndată.

MOSES BEN MENAHEM zis şi EDRIS (SAVANTUL)

Rabin sefard din Dubrovnik, comentator al Zoharului, cunoscător în adînc al tainelor Ghemarei, medic, astrolog şi iscusit kabalist, născut în Tudela (Toledo), stră-strănepot al lui Yehuda Ha-Levi, zis şi "Cîntăreţul Sionului, cel ce ştiuse atît de bine să stea pe tăişul destinului, între Steaua lui David şi Semilună". Iuderia toledană, care a rezistat împilărilor califilor Almoravizi şi regilor castillani deopotrivă, dînd bărbaţi de seamă în toate ramurile cugetului, de la poeţi şi filozofi, la alchimişti şi astrologi, se împrăştiase în toate cele patru zări, de cînd stirpea lui don Carlos nebunul, se înscăunase pe tronul iberic.

Se zice că Menahem împlinise nici mai mult nici mai puţin de o sută douăzeci şi şase de ani, iar înţelepciunea sa sporea odată cu trecerea timpului, aşa cum gheţurile veşnice din munţi cresc cu fiecare ninsoare, iarnă de iarnă. La trup era încă sprinten, în pofida anilor, căci ducea o viaţă cumpătată, şi uscăţiv ca trunchiul unui măslin noduros, la fel de vîrtos ca şi acesta, atît că roadele sale erau roadele minţii, semănate pe mii de foi cu scris pătrat.

Înainte de a veni pe acele meleaguri răsăritene, fusese medicul contelui de Narbonne, ale cărui şubrezenii de minte şi de sînge, erau pe măsura orgoliului şi averii sale. Nu putuse raabi Moses schimba alcătuirea aceea strîmbă, pentru că Yahve lovise în copii pentru păcatele părinţilor, dar măcar îi alinase rătăcirile, cu leacuri din esenţe de lavandă şi de laudanum. După ce contele, într-un acces de nebunie, îşi străpunsese soţia cu spada şi fusese închis ca o fiară, într-o colivie de fier din donjon, Edris s-a îndreptat spre coasta dalmată, unde fiinţa în diasporă, o iuderie sefardă. Israeliţii de aici l-au ales, pentru multa lui iscusinţă, cîrmuitor peste obştea lor şi multe foloase a avut aceasta prin dreapta sa diriguire.

Privit dintr-o parte, raabi Moses ben Menahem părea o flacără pîlpîitoare, gata să se stingă, dar, dacă-i înfruntai privirea drept din faţă, te dobora puterea adevărului din gîndurile sale. Călătoria lui în ţinuturile Aliotmanului avea un rost precis: trebuia să adune, într-un secret Sinheddrin, pe iudeii din apus, împreună cu cei din răsărit şi toţi rabinii din Ungaria, Bohemia, Cehia şi Polonia erau înştiinţaţi de sosirea lui, căci urma să se hotărască în ce fel se poate uşura împilarea care apăsa asupra neamului ales. Pe de-o parte, împăratul habsburg mărea dările şi cerea neîncetat împrumuturi cu dobîndă ridicol de mică, neoferind nimic în schimb, de teama Inchiziţiei, pe de alta, turcii îşi încălcau făgăduielile legate de negoţ, dreptul de camătă şi deschiderea sinagogilor în ţinuturile aflate sub ocîrmuirea lor.Acesta era bărbatul, pe care lăcomia şi neputinţa lui Bekir-bey îl ţineau în lanţuri.

DAUD BEN YEHUDA

Cînd stăpînul meu mi-a poruncit să iau un mănunchi de lumînări şi cele de trebuinţă pentru scris, pentru că urma să coborîm în temniţă, să vedem un rabin, m-a cuprins un fior ce-mi îngheţa mădularele, căci nu-mi plăceau astfel de locuri, unde soarele nu pătrunde nestingherit. M-am supus totuşi vrerii lu şi, după ce un gealat de turc ne deschise lacătul uriaş, ce zăvora porţile acelei bolgii, am străbătut împreună un tunel cu bolta tare joasă, care ne făcu să ne aplecăm spinările, pînă am ajuns într-o săliţă rotundă ce mirosea tare a mucegai şi a silitră. Am scoborît apoi un şir nesfîrşit de trepte şi mi se părea că scara nu se mai sfîrşeşte de parcă am fi coborît în străfundurile infernului. Pînă la urmă am ajuns la capăt şi am cotit pe un coridor strîmt spre stînga, cu ipochimenul de temnicer înainte, luminîndu-ne drumul, cu o torţă, pînă cînd ne-am trezit în faţa unei încăperi lungi şi înguste, închise cu drugi groşi de fier. Zidurile tari, de cărămidă, erau înnegrite de o umezeală mucedă; într-o firavă rază de lumină ce cădea printr-o ferestruică, am zărit un bărbat în vîrstă, înalt şi uscăţiv, cu faţa măslinie şi cu o barbă albă, lungă pînă pe piept. După chipul său smead, îl puteai lua drept hispan sau arab, dacă n-ar fi avut veşmîntul şi acoperitoarea de cap obişnuite ale unui raabi. S-a văzut curînd că nu e nevoie de tălmăcire pentru a ne înţelege cu prizonierul, pentru că omul acela vorbea cu uşurinţă atît osmanlîia cît şi araba. Pentru că mă privea cu dispreţ, aşa cum un sefard se uită la un aşkenaz şi pentru că effendy mi-a făcut semn că pot să mă retrag, am ieşit uşurat la lumină, curios totuşi de ceea ce urmau să vorbească între ei.

***

După ce temnicerul descuie uşa, raabi Menahem se întoarse încet către Evlyia Celebi. Îndată ce ochii săi se obişnuiră cu lumina pîlpîitoare aruncată de făclii îi grăi aşa:
"Te aşteptam effendy Celebi! Un derviş a intrat în visele mele cu uşurinţa cu care Asmodeu l-a înşelat pe Solomon intrînd în pielea lui pentru 666 de zile şi m-a vestit de venirea domiei-tale!"
"Acelaşi derviş îmi bîntuie şi mie cugetul în somn! Nu mă dumiresc dacă e trimis de Şeitan, Astaroth sau de Yblis..."
"Este din secta vînătorilor de vise, a celor care l-au făcut pe khaganul hazar Bulat să-şi ia numele de Iosif şi să treacă la iudaism."

După această lămurire, rabinul tăcu, preţ de cît îi îi trebuie unui musulman să recite prima sură sau unui evreu să recite un verset din Tora. Celebi îşi auzea limpede bătăile inimii, la început năbădăioase, ca ale unui armăsar în galop, apoi mai liniştite, ca mersul unei cămile mehari printre dune de nisip. Atunci, plin de nerăbdare sfîşie, întîiul, tăcerea:
"Nu pentru lămuriri ale gîlcevii hazare, am venit dinaintea domniei tale, preaînţelepte Edris! Pricina mea e mult mai pămînteană... şi-am să te lămuresc pe scurt: am o carte, căutată de mulţi, e drept, dar sunt nefericit pentru că nu pot să o citesc!"
"Effendy Celebi, mult noroc ai fiindcă ţi-ai găsit omul. Cu multe m-am îndeletnicit în viaţa mea, iar tălmăcirea înscrisurilor de tot felul nu îmi este deloc străină!"
"Cînd am zis că nu o pot citi, nu mă gîndeam la înţelesul dintîi a slovei, ci la faptul că această carte e ferecată şi nu-i pot deschide coperţile. Dervişul acela vînător de vise mi-a spus să te caut, căci eşti singurul care poţi să mă îndrepţi şi să mă lămureşti cum se poate desfereca această carte!"
"Avut-am şi eu un vis cu multă vreme în urmă, despre o minunată carte! Firul vieţii mele se apropie de capăt, dar mă bucur să mai pot fi de folos, căci visul pe care-l visezi singur, rămîne un vis... pe cînd visul pe care îl ai împreună cu alţii, devine aivea, precum viaţa!"

Astfel s-au înţeles cei doi bărbaţi, pentru că uneori căile destinului nu ţin cont de credinţa în care trăim şi Evlyia a primit îndrumări cum să găsească a doua cheiţă a cărţii, iar Moses ben Menahem a putut în schimb să-şi recîştige libertatea, atît de preţioasă pentru continuarea misiei sale.

Singurul care nu a avut nimic de cîştigat, ci doar de pierdut a fost Mehmet Bekir căci, la scurtă vreme după iscodirea lui Celebi în pivniţele bastionului, un kapudgy-başa însoţit de o duzină de gerebi fioroşi, înveşmîntaţi toţi în negru, îi aduse firman de mazilire. Fostul sandgyak al Cenadului nici nu a apucat să ajungă în locul de exil, fiind sugrumat, la primul popas, cu o funie de mătase. În astă vreme raabi Menahem, se îndrepta spornic, pe catîrca lui andaluză, mai departe, spre răsărit.

DESPRE CARTE

Cartea de care Evlyia Celebi nu se despărţea nici în timpul somnului avea lăţimea de două palme, lungimea de trei, iar grosimea cam de una; era legată într-o piele neagră care parcă absorbea căldura, căci ţinînd-o mereu asupra sa simţea adesea un sloi de gheaţă în piept. Pe copertă fuseseră încrustate trei triunghiuri care o zăvorau, din pricina cărora nu putea fi deschisă şi citită ca orice carte obişnuită.

Primul triunghi, din partea de sus a coperţii, avea culoarea cerului, fiind încrustat în lapis-lazuli şi topaze sinilii; în mijlocul său se afla o broască în forma literei ALEF care semnifică începutul a toate, cifra ei era 1, casa sa din Serafimi, iar în zodiac aparţinea lui Neptun. Să fie aceasta partea ebraică a cărţii? Tot ce se poate, căci religia lui Moise a fost prima dintre cele trei mari credinţe, iar după cum zice Talmudul, lumea s-a întrupat din apele necuprinse. Acest triunghi se sprijină pe altele două: cel din dreapta era roşu fiind încrustat în rubine, încuietoarea sa avînd forma literei GHIMEL, cifra sa era 3, casa aparţinea Tronurilor, iar planeta sa, fireşte, Saturn; aceasta era partea creştină a cărţii. Triunghiul din stînga este făcut din malachit şi smaralde, broasca cheiţei avea forma literei TET, numărul 9, casa Forţelor şi aparţinea Lunii; se bănuieşte că prin deschiderea acestui triunghi ajungeai la desluşirea islamică a cărţii. Cel care va voi să deschidă cartea trebuia să aibe toate cele trei cheiţe, căci zăvorul este atît de meşteşugit întocmit, încît fiecare triunghi se desface şi se roteşte doar după ce triunghiul aflat lîngă el era deschis.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer