Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Goodbye to Gravity


Ana Damian

05.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ar fi trebuit să fie o joi ca oricare alta, "ziua mea de libertate", cuvinte uşoare, spumoase despre lucruri amuzante sau grave, dar tot ce părea grav săptămâna trecută pare acum derizoriu. E prima dată, cred, când nu reuşesc să reintru în normal după o catastrofă care nu m-a afectat direct, pe mine sau universul meu imediat, ca şi când ceva s-ar fi schimbat în lume sau în mine şi nu mă mai lasă să revin la cea care am fost. E mult prea devreme să scriu altceva decât despre tragedia asta, care continuă la fel de dramatic ca şi în primele ore, şi cum ar putea fi altfel când atâţia copii se zbat între viaţă şi moarte.

În zilele astea am descoperit, mai tare ca oricând, cât de frumoşi şi cât de urâţi pot fi oamenii, senzaţii care cad peste mine ca o avalanşă şi nu mai ştiu când să plâng şi când să mă indignez.

Un tată şi-a pierdut fiica, o fată superbă de douăzeci şi ceva de ani. Arsă de vie. Nu plânge dar împietrirea e mai dureroasă decât orice lacrimă. Povesteşte că l-a sunat prietenul fetei, care a scăpat, şi cum el, tatăl, i-a spus "unde ai dus-o?", un reproş îngrozitor, mi se rupe sufletul pentru fata frumoasă care murise dar şi pentru băiatul care va trăi atât de greu după tragedie. Când, deodată, mă cutremur şi înţeleg că, dincolo de tragedia lui, omul acela îngrozitor de lovit se frământă pentru că îi spusese acele cuvinte băiatului. "cum am putut să îi spun aşa ceva?" - zice şi se întoarce cu spatele parcă să se ascundă. Nu ştiu dacă am văzut vreodată un om atât de frumos, de demn, de echilibrat, de îndurerat. În faţa unei asemenea tragedii să rămâi empatic cu durerile din jur este de departe cea mai mare calitate omenească. Eu, sigur, nu aş fi reuşit pentru că aş fi fost doar plină de durere.

Iar la polul opus prostia şi incredibila urâţenie a celor care caută vinovaţi exact printre cei morţi sau dau vina pe cântece, pe Halloween, pe rock, pe orice altceva numai să nu găsim adevăraţii vinovaţi: corupţia, minciuna, degradarea umană care oriunde te-ai uita sunt prezente lângă noi în toate formele posibile.

Numele formaţiei, Goodbye to Gravity, poate fi o premoniţie, un cântec de lebădă, un zbor de aripi de îngeri dar, oricum l-am privi, numele nu poate fi decât un mister al lumii în care trăim. Da, aş vrea să cred că în ciuda urâţeniei din jur lumea mai are mistere şi cândva asta ne va salva.

Victor, cel care de fiecare dată spune câte ceva la sfârşitul articolele mele, azi tace. Nu sunt obişnuită cu tăcerea lui şi mă sperie, îl văd pe Skype, o clipă, aud muzică în fundal şi am o bănuială că modul lui de a participa la tragedie este să asculte muzica pe care au plecat cei de la Goodbye to Gravity, împreună cu fanii lor.

Vlad, Mihai, toţi ceilalţi aţi spus adio gravitaţiei, noi, cei rămaşi, încă o simţim dar azi ea este o uriaşa povară.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer