Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (VI)


Dan Recheşan

09.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
10.

Era prima djuma din luna safer, frunzele plopilor de pe marginea şleaului începură a păli, iar peste miriştile gălbui din pustă se ridicau fuioare de fum amărui. Celebi, învăluit în tăcere, ca un derviş în ameţeala rotirii sale sfinte, una cu a sa cămilă de ceaţă, cu turbanul înfăşurat în aşa fel încît cutele să semene cu cea de-a cincea sură, se îndrepta neştiut spre locul unde i se va dezvălui dobîndirea celei de-a doua chei. Îl însoţea jidovul său rătăcitor, nici rob dar nici liber cu totul, Yehuda, tot mai temător şi mai zdruncinat în credinţa lui.

Drumul şerpuia printre coline joase şi costişe plantate cu viţă de soi şi la tot pasul se vedeau urmele jiyhadului purtat de padişah împotriva necredincioşilor din Ungaria Mare: sate întregi pustiite, case arse de la căpriori pînă la temelii, leşuri şi deznădejde, urmele ale prăpădului făcut de ordya magnificului sultan în trecerea spre cetatea de scaun a Budei.

Călătorii se indreptau spre tîrgul Bája, înconjurat de podgorii mănoase şi aşternut printre zăvoaie de arini pe malul stîng al Dunării.

Spre mirarea lui Yehuda, Celebi nu arătă peceţile hatişerifului la porţi şi nici nu se înfăţişă muhtarului. Le spuse doar gelebilor de pază că e un negustor anatolian şi caută un caravansaray pentru a înnopta. În Seyahatname îşi găsiră loc cîteva rînduri lămuritoare:
"Oraşul se află pe malul Dunei şi este vestit pentru cramele sale pline cu poloboace de vin; soiurile felurite şi vechi, limpezi şi tari ca rakia, pot ameţi pe cel mai straşnic băutor. Palanca cetăţii e din lemn şi lut bătătorit, turnurile aşijderea, iar casele toate-s durate din paiantă şi scînduri, doar pivniţele care adăpostesc vinul sunt durate din piatră. Aşezarea nu e prea mare, dar aici trag numeroase cayace şi dubasuri încărcate cu grîne care vin pe fluviu în sus. Chiar prin mijlocul său curge un braţ al Dunei, zis de către horvaţi, Sugovica, care înconjurat fiind de sălcii şi arini dă multă răcoare în vremea verii. La vremea cînd am fost pe aici nu erau mai mult de 3000 de suflete în oraş, creştini şi muslimi cu totul, dar acest tîrg mi se pare de căpătîi fiindcă se află la răspîntia drumurilor care vin dinspre răsărit, miazănoapte şi tărîmurile croate."

EVLYA CELEBI

Am tras la caravansarayul "Trandafirul negru", o împrejmuire destul de largă cu ziduri late, durate din lut amestecat cu paie şi acoperişul din stuf; nu ştiu cum sunt celelalte locuri de mas din tîrg, dar acesta este destul de murdar şi plin de călători de toate neamurile, iar animalele stau laolaltă cu oamenii, cu deosebirea că aceştia se odihnesc pe laviţe durate în grosimea zidului, iar dobitoacele pe podeaua aşternută cu paie. Din pricina mirosului şi zgomotelor nu am putut închide ochii decît spre ziuă, dar neabătut ca şi credinciosul la chemarea muezinului pentru azan, mi se înfăţişă în vis dervişul vînător de vise care îmi glăsui astfel:
"Îndată ce vei ieşi din oraş, îndreaptă-ţi paşii spre miazănoapte, cale de 10 stadii, mergînd neabătut înainte pînă vei ajunge la o colibă durată din trunchiuri şi crengi de salcîm. În pragul ei vei afla o femeie tînără care înşiră cochilii de scoici pe o sfoară; fă-te plăcut acestei femei, dă-i ce îţi va cere şi ea îţi va dezvălui taina celei de-a treia chei; fii, însă, prevăzător cu toate ce se vor petrece acolo şi ţine rădăcina aceasta de esfend pentru alungarea farmecelor rele." După ce îmi spuse toate acestea, dervişul se făcu nevăzut, ca şi cum nici n-ar fi fost.

Cînd m-am trezit, curtea caravansarayului gemea de forfotă şi de zbieretele cămilelor; în buzunarul giubelei am găsit rădăcina de esfend şi am priceput că totul fusese aivea, pentru că Sheyk Zilli călătorea în visul meu, la fel cum mă furişam eu într-al lui.

Am găsit coliba şi în ea, femeia descrisă de derviş. Era frumoasă ca luna într-a douăsprezecea noapte, chipul îi era palid, degetele însîngerate, dintr-un ochi îi picura cenuşă, iar din celălalt lacrimi de sare. Dacă povestea ei este adevărată, dobîndirea cheii stă doar în puterile mele.

DAUD BEN YEHUDA

De la plecarea din Cenad, cînd de-abia am apucat să cumpăr merinde şi să mă pregătesc de drum, stăpînul meu a fost tare scump la vorbă; nu ştiu dacă discuţia cu raabi Menahem să fie pricina, sau rănile războiului, presărate peste tot, dar a rămas taciturn tot drumul. N-am priceput de ce îşi ascunde faima şi ne-am petrecut noaptea într-un caravansaray împuţit, după ce am fost musafirii beglerbeyului de Timişoara, aşa cum nu pot pricepe care ne e ţinta pe aceste ţinuturi ungureşti. Am plecat din Bája odată cu zorile şi am ţinut drumul drept pînă cînd am ajuns la o răscruce; aici Evlyia m-a pus să jur, pe numele Casei mele şi pe osemintele strămoşilor mei, că nu voi povesti nimănui nimic din cele ce voi vedea. După ce am jurat tot ce mi-a cerut, am descălecat amîndoi, am priponit cămila şi asinul şi am intrat într-un desiş de salcîmi. În mijlocul pîlcului de copaci sfrijiţi era o colibă sărăcăcioasă ridicată din crengi. Pe pragul colibei stătea o femeie destul de tînără, palidă şi frumoasă, cu părul ca abanosul curgînd mai jos de talie şi ochii de culoarea agatelor, sclipindu-i tainici, care înşira scoici şi cochilii de melci pe o sfoară; la picioarele ei era o grămadă de scoici sfărîmate şi de şiraguri neterminate, iar degetele-i subţiri erau zdrelite şi pline de sînge, toate numai răni pînă la os. Celebi s-a apropiat, rostindu-şi salam aleykumurile, şi-n acea clipă dinăuntrul colibei a ieşit un cîine mare, negru ca noaptea. Mie mi s-au înfundat urechile, de parcă un roi de bărzăuni îmi intraseră în urechi şi n-am mai auzit nimic; o toropeală ciudată m-a cuprins şi, deşi n-am închis ochii, nu mi-am mai putut mişca mîinile, picioarele sau limba.

POVESTEA TIMEEI

Celebi s-a apropiat, a aprins cu amnarul esfendul, care a început să fumege şi aşa cum îl învăţase un hakim persan, a dat bineţe cu mîna dreaptă la ochi şi-apoi la inimă.

Femeia s-a întrerupt din truda ei şi a rostit cu un glas mai uscat decît simunul, care pîrjoleşte pînă şi limbile oamenilor în pustie:
"Dacă nu eşti djinni, vino mai aproape ca să-ţi simt mirosul! Nu te teme cîinele nu te muşcă este pus să mă păzească pe mine, zi şi noapte cît îmi duc osînda!"

Evlya nu s-a mirat, ca unul care fusese lămurit de tot tîlcul întîlnirii şi a răspuns răspicat:
"Durerea ta este şi durerea mea... spune-mi, ce pot să fac ca să-ţi uşurez cazna?"

Iar trista făptură a zîmbit, dar nu era un surîs de bucurie, ci cu unul de resemnare:
"Am fost înştiinţată cine eşti, Călătorule şi nu pentru aleanul meu te-ai abătut tu din cale... israeliţii dar şi închinătorii lui Hristos au o vorbă în astfel de împrejurări: spune-mi cu ce-ţi pot fi de folos ca să-mi fi odată de folos la rîndu-ţi! De scăpat nu poţi să mă scapi de aici, cîinele acesta negru este însuşi Yabir, odrasla Şeitanului şi mă păzeşte fără întrerupere, zi şi noapte, dar poţi să-mi faci plăcut măcar un ceas din veşnicie!"

Călătorul a dat atunci să o cuprindă în braţe şi să-i ridice poalele rochiei, căci era frumoasă ca o peri, dar femeia i-a scăpat din strînsoare şi a rîs cu un son neplăcut ca şi scîrţîitul nisipului între dinţi:
"Ceea ce cauţi tu, eu nu mai am de multă vreme... acolo unde îi este hărăzit fiecărei femei să aibe... Mai bine să-ţi spun povestea vieţii mele şi cum am ajuns în această nenorocită stare, iar apoi îmi vei spune ce vrei de la mine, în afară de acel lucru pe care orice femeie îl poate dărui unui bărbat..."

Evlyia s-a arătat dornic să-i asculte povestirea şi s-a aşezat pe un buştean, iar cîinele cel negru s-a tolănit la douăzeci de paşi de el, căci rădăcina de esfend continua să fumege în mîna sa.
"Am văzut lumina zilei într-un cătun de pe valea Vardarului, departe de răul şi urîţenia acestei lumi. În copilărie toate mi se păreau minunate: cerul siniliu, apa spumegînd pe stînci, munţii semeţi, păsările văzduhului şi florile din iarbă. Tatăl meu era cărvănar şi pleca adesea de acasă împreună cu fraţii mei; aşa se făcu ca într-un an, pe cînd tocmai împlineam patrusprezece primăveri şi eram singură acasă cu mama, să năvălească în valea noastră un pîlc de akingii porniţi să răpească fetele pentru haremuri şi băieţii pentru ordalele yenicerilor. Aşa am ajuns să fiu dusă plocon lui Mustafa Celadzade, mare defterdar al armatei, un om puternic şi lacom care mă îndrăgi de-ndată şi mă luă la loc de cinste în andarunul său.

Am trăit acolo trei ani nesfîrşiţi, ca o pasăre într-o colivie aurită, nu-mi lipsea nimic, căci defterdarul nu-mi refuza nici un hatîr, dar dorul de albastrul cerului nostru din munţi îmi măcina inima. Lăcomia l-a împins pe Celadzade la pierzanie, căci s-a înfruptat din tezaurul ordalelor şi avînd duşmani mulţi la Stambul a fost nevoit să fugă de mînia sultanului; şi-a luat averea şi împreună cu mine s-a îmbarcat pe-o corabie, dîndu-se drept negustor tesaliot, a pornit pe Dunăre-n sus cu gîndul de a ajunge dincolo de hotarele împărăţiei otomane. Nenorocul a vrut însă să fie dat în vileag de către năierii unei galere, în dreptul locului zis Kazanné. Vameşul de pe galeră a căzut pradă privirilor mele galeşe, dar corabia defterdarului fugar a ajuns împreună cu toate avuţiile sale pe fundul Dunării. Atunci, ca să-mi scap viaţa, l-am făcut pe aga azapilor de pe galeră să se îndrăgostească de mine, în timp ce nenorocitul de vameş era aruncat în lanţuri. Azapul era un om aspru şi gelos, mă snopea în bătăi ca pe-o cadînă de rînd, aşa că n-am mai putut răbda şi într-o seară i-am turnat fiertură de mătrăgună în băutură. Se întîmpla să fie chiar în schela Orşovei şi am fost dusă pentru judecare cadiului de acolo; acesta, om robit plăcerilor şi iubăreţ de felul lui, mă făcu scăpată de orice pedeapsă.

Atunci mi-am pus în gînd să mă răzbun pe toată seminţia bărbătească purtătoare de turban închinată profetului; rînd pe rînd au căzut în mrejele mele: orda-başe de yeniceri, spahii şi muhtari din toate raialele! Unii au fost ucişi în lupte, alţii şi-au luat singuri zilele cînd i-am părăsit; doar pe pehlivanul de cadiu l-am trimis în Ereb cu fierturi otrăvite.

Credeam că voi scăpa mereu, dar soarta făcu să mă îndrăgostesc şi eu de un cîntăreţ la saz, poate faima lui a ajuns şi la urechile tale Călătorule, vrăjitorul stihurilor şi magul sunetelor, Yusuf Mazdhuri. Atît de mare era iscusinţa lui şi atît de diavolesc meşteşugul prin care plăsmuia cîntece, încît m-am lăsat cu totul în voia acestui fiu al lui Şeitan; am plecat împreună să colindăm lumea şi pe unde umblam, oricît de prins cu arta sa era, în fiecare seară dormea lîngă mine. Nu mă scăpa din priviri şi eram roaba plăcerilor lui, dar cu timpul am ajuns să-i cunosc tainele, iar el prinzînd de veste, a început să se teamă de mine. Într-o seară pe cînd îl îmbiam cu cina, l-am văzut cum scoate pe furiş un şip mititel dintre cutele veşmîntului şi toarnă în pilaf; apoi rotind tipsia spre mine m-a îmbiat să gust, aşa cum făceam toată vremea în jocurile dragostei. Eu m-am prefăcut că îi torn de băut şi am întors tipsia înapoi spre el; nebăgînd de seamă vicleşugul, a gustat din mîncare şi pe loc şi-a dat duhul dar n-am scăpat de robia lui fiindcă sufletul său a intrat în cîinele acesta negru. De bună seamă că era feciorul lui Şeitan, căci eu m-am trezit aici, în pusta aceasta, osîndită să înşir veşnic cochilii şi scoici în şiraguri care se sfarmă, iar grămada creşte mereu, oricît m-aş trudi eu! Pe deasupra diavolul mi-a răpit şi temeiul prin care orice femeie este întreagă!"

Celebi ascultă tristele păţanii ale Timeei, iar cînd firul istorisirii se sfîrşi, îi spuse:
"Nu este vrajă care să nu aibe şi dezlegare! Dacă eu nu pot să-ţi fiu de folos, alţii mai înţelepţi decît mine pot să mă îndrume, ca să te fac scăpată de aici".

Timeea îşi clătină cu tristeţe capul, răspunzînd:
"Dervişul care călătoreşte prin visul tău a trecut şi printr-al meu, căci numai aşa doi inşi care se visează unul pe celălalt se pot întîlni cînd se trezesc. Ştiu de ce ai venit şi am să-ţi destăinui taina pe care te frămînţi să o afli. Ascultă-mă bine şi fă întocmai cum îţi spun: aruncă rădăcina de esfend drept în capul cîinelui de-acolo, citeşte repede ceea ce îţi vor desluşi mîinile mele, apoi încalecă-ţi repede cămila şi goneşte fără să priveşti peste umăr!"

Evlyia făcu întocmai cum îi spuse fata: aruncă esfendul aprins în capul cîinelui care sări în lături schelălăind cu glas omenesc, citi repede literele pe care Timeea le desena ca-n vis, cu un băţ în colb şi sări în şa, îmboldindu-şi cămila la galop. În spate simţi o suflare fierbinte ca a hamsinului cînd suflă peste pustia arabică şi auzi un glas ca zdrăngănitul unei corzi rupte de saz:
"Evlyia, Evlyia Călătorule, femeia te-a minţit; întoarce-te şi eu îţi voi spune unde este cea de-a doua cheie!"

Nu privi peste umăr şi nici nu se-ntoarse din drum, ba dimpotrivă îmboldi cămila să alerge mai iute; de-abia după ce vîntul fierbinte ce-i dogorea spatele se potoli, iar din botul dobitocului fulgerau dîre de spumă sărată se opri din goană şi scoţînd un condei însemnă repede pe pulpana hainei ceea ce scrisese fata în praf:
"Cea de-a doua cheiţă se află într-un ou care stă în gura unui uriaş de lut"

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer