Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (VII)


Dan Recheşan

16.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
11.

În casa din Zadar a Jelenei Kralovic, cumnata lui Brancovici, încăpătoare şi răcoroasă, cu lespezi de marmură şi scări întortocheate în cochilii de melc, liniştea era tulburată doar de trilul privighetorilor care picurau miere în urechile celor adăpostiţi între zidurile ei. Mireasma narazmilor şi a tufelor de leandri înfloriţi urca pînă la catul de sus unde, pe un pat din puf de pescăruş, Teofana aştepta în vis un cuvînt care să-i sfarme tăcerile. De la nenorocita întîmplare din turn, fata nu mai scosese niciun cuvînt, iar doftorii aduşi la capătîiul ei se arătaseră neputincioşi. Nici leacul acela tainic pe care i-l destăinuise dervişul nu părea să aibă putere, ba dimpotrivă o cufundase într-o stare de lehamite amară. Nu avea nici o vătămătură, trupul şi limba erau întregi doar că gîndurile ei nu ieşeau la lumină, de parcă i s-ar fi zăgăzuit făgaşul vorbelor. Ioan, aşezat alături, pe o şa de cămilă împodobită cu clopoţei şi arabescuri de aramă, asculta muzica valurilor în amurg şi nădăjduia că prima rostire a frumoasei lui îl va mîngîia mai răcoroasă ca suflarea mării. Întărit de speranţe, alunecă şi el în braţele moi ale somnului şi nu trecu mult cînd îl întîlni pe dervişul vînător de vise care-i porunci:
"Alungă-ţi moleşeala inimii, încinge-ţi armele, pune şaua pe cal şi aleargă spre cetatea de scaun a ungurilor... Călătorul are mare nevoie de toată iscusinţa ta!"

Petrovici sări din somn drept în straiele de drum, săbiile se învîrtiră şi intrară singure în teci, iar armăsarul cel negru se smulse din iesle nechezînd şi se înşeuă singur, aşteptîndu-l la poartă. Atinse cu buzele fruntea de alabastru a frumoasei Teofana şi se avîntă în şa. Noaptea învălui tropotul copitelor cînd ieşi printre străjile adormite, alergînd două năluci îngemănate, cal şi călăreţ spre soare-răsare.

DAUD BEN YEHUDA

După întîmplarea cu femeia care înşira cochilii de scoici, nu credeam că stăpînul meu va lua degrabă firul drumului, atît de mare era spaima prin care trecuse. De-abia se întoarse la caravansaray, că-mi şi porunci să mă pregătesc de drum.

Nu l-am întrebat nimic, m-am supus, dînd tain dublu de grăunţe cămilei şi aşezînd samarul pe asinul meu. După a treia strigare a muezinului, am ieşit pe porţi, luînd-o repejor spre cetatea Szolnok.

Nu mergeam singuri, fiindcă în scurtă vreme ne întrecu o ceată de spahioglani cu platoşe lucioase şi piei de pardos în spinare. Apoi am ajuns din urmă o orda de topcii, care îmboldeau furioşi cîteva perechi de bivoli negri, păroşi ca să urnească mai cu spor balimezurile grele de bronz, cîntărind fiecare la o sută de măji. Au trecut apoi pe lîngă noi, ordale de yeniceri, mărşăluind în sunet de chimvale, gelebi cu lănci şi sîneţe de jumătate de stînjen, başbuzuci cu buzdugane ţepoase şi iatagane uriaşe, akingii şi delii veniţi pentru pradă şi mulţi piyade, oaste de strînsură: turcmeni cu feţe spîne duhnind a seu de oaie, georgieni bărboşi în cojoace miţoase, mongoli cu arcurile pe spinare, arabi smoliţi, uscăţivi în galabiile lor albe, persieni palizi şi tăcuţi precum şi alte felurite neamuri trăitoare din Anatolia pînă în străfundurile Asiei, fiecare cu armele, graiul şi înfăţişarea lui. În urmă se înşirau carele cu provizii, cotigile negustorilor şi ale saltimbancilor, liota pestriţă a cerşetorilor, dervişilor şi coţcarilor. Atît de mare era larma acestei oştiri înşirate pe drum, că nu ne puteam auzi vorbind între noi, iar praful ridicat de miile picioare se ridica în aer, ca un nor, acoperind soarele cale de cîteva stadii. Se zvoneşte că toată această mare oaste s-ar îndrepta către Viena şi că ar fi fost văzut însuşi alaiul înaltului padişah!

Din pricina îmbulzelii şi a prafului, stăpînul meu hotărî la primul popas să luăm calea unui şleau mărginaş, care să ne scutească de a mărşălui împreună cu toată această mare de oameni.

EVLYIA CELEBI

Planul preaputernicului nostru padişah este pe cît de simplu, pe atît de sortit izbînzii. Marea ordie va ierna la Adrianopole, după care, sub comanda marelui vizir va trece peste Dunăre în Kara Ifla şi apoi în Ardeal, urcînd pînă la Buda unde se va uni cu oastea de aici. Împreună vor cuceri Pozsony (Bratislava), tăind calea ajutorului polon, aşa cum s-a petrecut în primul asediu, după care se va îndrepta spre Linz. Aziz Arslan-paşa, beylerbeyul Budei, împreună cu oştile aduse de Kara Mustafa-paşa şi Silhadar-paşa beylerbeyul Timişorii, vor împresura Egérul; după ce va cădea şi această ultimă citadelă ungară, drumul spre Viena va fi deschis! Hoardele lui Mehmet Ghiray-han se vor năpusti şi vor lua Ráab-ul închizînd astfel primul inel al încercuirii; lovită dinspre miază-zi, răsărit şi miază-noapte, cetatea de scaun a Habsburgilor nu mai are scăpare! Numai de aş ajunge să dobîndesc degrabă a doua cheie, înainte ca tăvălugul războiului să răvăşească tot.

Pe de altă parte, dacă Egérul nu va cădea (deşi este greu de crezut ca cele cîteva mii de unguri aflaţi acolo să poată apăra cetatea vreme îndelungată) şi dacă Ioan Sobiesky va sări în ajutorul austriecilor, luptele s-ar putea lungi pînă în iarnă, ceea ce nu va fi pe placul oştenilor noştri, care nu-s deprinşi să poarte campanii pe vreme geroasă.

***
Acestea erau zvonurile care îi ajunseră Călătorului la ureche dar faptele cîntărite şi judecate cu puţină cumpănire erau altele. Sultanul Mehmed al patrulea, poreclit "Avci" (Vînătorul) din pricina patimei sale neostoite pentru această îndeletnicire, nu zorea deloc să părăsească Stambulul, ba din contră, se îndreptase spre Manisa, unde, în mijlocul podişului ars de soare puse să se construiască un parc de vînătoare aidoma celui durat de meşterii lui Darius Codomanul. După cum povesteşte Quintus Rufus, cînd Iskander, craiul macedonean făcuse una cu pămîntul armia persană la Gaugamela şi luase pe rînd în stăpînire toate cetăţile Mediei şi Persiei, dăduse de acel loc întins de o mie de stadii în care sălăşluiau ca-n sălbăticie peste patru mii de fiare. Pentru a sa desfătare, Mehmed poruncise să se ridice un parc de vînătoare pe potrivă, în care să sălăşluiască gazele, cerbi şi urşi, pardoşi şi lei, păsăret fără număr şi multe fiare nemaivăzute prin acele părţi. Sultanul din Delhi îi trimise în dar un elefant dresat, de pe spinarea căruia să urmărească vînatul, marele paşă al Egiptului o pereche de unicorni cu pielea groasă ca o platoşă, iar padişahul bucurîndu-se de acele daruri le oferi înalta sa protecţie. Nu era de mirare că toţi dresorii de ulii şi ereţi, crescătorii de cîini şi hăitaşii de la curte se bucurau de mare trecere dinaintea sa, iar influenţa marelui vizir Ahmed Koprollu în divan se sprijinea pe destoinicia ogarilor şi iscusinţa şoimarilor.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer