Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (IX)


Dan Recheşan

30.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
13.

După trei zile şi trei nopţi petrecute în şa, Ioan Petrovici ajunse în preajma tîrgului Ravangrad, sau cum îi ziceau ungurii şi sîrbii, deopotrivă, Zombor. Copacii crîngului prin care păşi erau negri de ciori şi-n aer plutea miros de putreziciune, semn că şi pe aici trecuse vreun ordi-alay pus pe pradă şi omor. Ieşind din pădure văzu un şleau lat şi bătătorit cu urme de car. Îi mirosea a fum şi a pîine dospită, semn că o casă locuită nu era departe dar nu dădu pinteni armăsarului, neştiind încotro să o ia. "Cînd eşti străin de meleagurile tale tău, întreabă pe primul ins care-ţi iasă în cale" îşi aminti el că-l povăţuia moşu-su pe cînd era ţînc. Ca şi cum ar fi răsărit din praful drumului înainte lui se iviră doi oameni înarmaţi. Fără să mai pregete, mînă calul spe ei şi îi întrebă încotro s-o apuce spre oraş. Unul dintre ei, îmbrăcat în negru, din cap pînă-n picioare, se sprijini în şpangă şi-i zise răspicat:" Se vede că nu eşti din partea locului... ia-o întîi la dreapta, pînă cînd dai de o răscruce... acolo o coteşti spre stînga şi-n faţa ta se va ivi un pod... îl treci şi ai ajuns în Zombor, care-i un oraş neted şi întins, cu un brîu larg de piatră cuprins!"

Petrovici o luă cum îi spuse omul întunecat, dar cînd ajunse la pod se pomeni iarăşi cu cei doi dinaintea lui. Se mînie şi duse mîna la mînerul paloşului şi-atunci celălalt om, un bărbat scund şi chelbos îi spuse cam gîngăvit, ca un cuc care de-abia a învăţat să cînte:
"Te-am minţit, la răscruce trebuia să o iei la stînga, pe urmă la dreapta şi-n Zombor ajungeai negreşit!"

Cel cu şpanga adăugă:
"Te-am minţit fiindcă vroiam să ştim dacă eşti un drumeţ cu gînduri bune sau doar te prefaci că nu ştii drumul şi-ai venit să ne iscodeşti. Da' fiindcă pari creştin şi venit fără gînduri ascunse, du-te precum ţi-am zis!"

Îi întrebă dacă-n oraş sunt biserici creştine iar omul în negru se încruntă:
"Una singură, cea cu hramul Sfintei Treimi, dar grăbeşte-te că mîine s-ar putea să nu mai fie în picioare!"

Petrovici o luă îndărăt urmînd calea ce i se spuse şi ajunse la o mlaştină, sau cel puţin aşa părea, fiindcă copitele calului nu se înfundară în mîl şi trecu fără sminteală de parcă ar fi păşit pe pămînt tare. În urma sa se auziră ţipete, bolboroseli şi scîncete deznădăjduite, dar el nu-şi întoarse capul, îşi făcu repede trei cruci şi privi înainte ştiind că nu pot fi decît nişte biete suflete fără trup atîrnate între cer şi pămînt.

Aşa cum scrise Celebi în Seyahatname, Zomborul era un oraş plat, cu două mii de case, patru uliţe largi, podite cu piatră şi cinci moschei, toate ridicate din cărămizile locaşurile de închinăciune creştine. Locuitorii erau creştini, sîrbi şi maghiari dar se aflau printre ei destui renegaţi trecuţi la legea ismaielită şi purtau ţoale în două feluri: fie strîmte, din dimie groasă cum se îmbracă morovlahii, fie largi, din postav cu fire de mătase după moda apuseană. Mulţi negustori şi meşteşugari vin în acest oraş şi mai bine de două sute de dughene cu mărfuri felurite, stofe şi lucruri de dichis mai ales se află aici.

Trase la un han şi ceru ovăz pentru cal, pîine şi vin pentru el, iar hangiul îi spuse:
"Ovăz şi pîine n-am, le-au luat tot cu sila cătanele, dar îţi pot da niscai paie tocate amestecate cu făină de castane, asta le dăm dobitoacelor, asta mîncăm şi noi!"

Petrovici se aşeză la o masă şi, deodată, pălălaia lumînării din faţa sa pîlpîi dînd să se stingă de parcă un kabal sau un dibuk dintre aceia fără trup dar purtînd veşminte ar fi trecu repede pe lîngă el, iar vinul din pahar luă o culoare care nu era de vin. Grinzile acoperişului prinseră să geamă şi să se zgîlţîie deşi nu sufla boare de vînt, pînă cînd hangiul strigă: "Staţi dracului în loc, oase de chit, oceanu-i departe, nu-i timp de plutit!" şi ele încremeniră, firesc. Acum aerul mirosea a scrumbie şi a sare de mare, iar cînd îl privi cu luare aminte văzu că omul avea o singură nară, pesemne un duşman încercase să-l scurteze de nas şi făcuse o treabă de mîntuială.
"A trecut pe-aici un pelerin spuse el întinzîndu-i un răvaş, privit dintr-o parte părea călugăr cerşetor, dintr-alta derviş rotitor şi mi-a zis: dacă vine cutare şi cutare, aşa îmbrăcat şi înarmat ca dumneatale, dă-i epistola asta!"

Pe foaia curată, o mînă învăţată cu condeiul scrisese cu litere chirilice, atît: чекати (Aştept)

Fiind obosit, Petrovici se duse la culcare dar, înainte de a se vîrî în aşternut, scoase cadra cu chipul Teofanei pictat pe lemn de lămîi de mîna zugravului Luca Kataramenos. Privind-o, văzu că din ochii cadrei se scurg lacrimi iar gura i se rotunjea ca şi cum ar fi rostit: "iubitul meu, ai grijă şi fii cu multă băgare de seamă!"

Adormi fără prea multă trudă şi-n visul său intră dervişul vînător de vise.

***

Părăsind satul covaciului fără ţară, Celebi şi însoţitorul său ţinură calea drept spre miazănoapte şi ajunseră fără alte necazuri în faţa Csongradului.

"Cetatea a fost ridicată pe vremea craiului Sigmund şi se află pe malurile rîului Tisza. Are forma unui dreptunghi, cu lungimea de cinci sute cincizeci de paşi şi lăţimea de trei sute şi este înconjurată de un şanţ adînc de zece stînjeni, astfel meşteşugit încît fiind tot timpul umplut cu apă cetatea se arată privitorului ca o insulă. Palanca e bine întărită şi umplută cu pămînt bătătorit, iar peretele ei are grosimea de zece paşi şi înălţimea de cinci ori cît a unui călăreţ. Înăuntrul ei se pătrunde pe patru porţi mici şi una mare străjuită de un bastion din piatră necioplită. Oraşul nu are bazaruri sau medrese, doar o geamie şi un cadiu şi este păzită de jumătate de ordie de yeniceri şi de mulţi egipţieni obişnuiţi cu traiul sărac şi munca în mine. Csongradul ţine de sandjakul de la Szolnok, împreună cu cetatea de la Kecskemet care se află la cinci ceasuri depărtare spre soare-apune."

Cinară şi înnoptară aici dar, în dimineaţa următoare cînd încălecară şi ieşiră pe poarta mare, o mulţime de femei, unele tinere, altele mai vîrstnice, toate înveşmîntate în negru, le aţinu calea. Cu ajutorul ostaşilor care păzeau poarta mare, îşi croiră drum printre ele şi, văzîndu-le ţipînd şi văicărindu-se avan, Celebi îl întrebă pe aga de yeniceri ce se întîmplă, iar acesta le spuse că toate acele muieri avuseră prunci mici care muriseră într-un chip nemaiîntîlnit, nici de molimă, nici de armă. Cu trei zile înainte de sosirea lor în Csongrad, se aciuiase acolo un cîntăreţ din lăută şi acela, ştiind că localnicilor le plăcea muzica şi danţul, le cîntase pe îndelete din lăuta sa, pînă cînd mamele, toate, vreo trei sute la număr, cu minţile tulburate de sunetele lăutei îşi aruncaseră pruncii în rîu. Pînă să se dumirească oamenii de năpastă, aceştia muriseră înecaţi, iar lăutaşul se făcuse nevăzut.

Călătorul se închise în tăcere şi nu stărui să afle mai multe, dar Yehuda, cu spinarea plecată şopoti vrînd să afle cum se-arăta la înfăţişare şi ce nume-şi dădea acel cîntăreţ basirqan (vrăjitor). "Era deşirat la trup, oleacă gheboşat şi tare neguros la chip, iar mîna sa stîngă, cu care mînuia strunele mult mai lungă decît dreapta şi cu şase degete răşchirate. Purta o giubea neagră şi îşi zicea Yusuf Gusanul şi, pare-se că-i ermeni de neam" răspunse aga de yeniceri.

Cu trupul scuturat ca de friguri se sui Celebi în şaua cămilei sale de culoarea sării şi, fără alte vorbe sau lămuriri, o luă spre soare-apune, iar servul său, călare pe un asin, îl urmă îndeaproape. Ciocîrlii şi mierle, cu sutele, cîntau prin mirişte, flori colorate de toamnă se iveau pe pajişti, iar crîngurile atinse de brumă luceau ca aurul, dar Călătorul nu le auzea şi nu le vedea. Călărea cu spor, scriind aplecat peste şaua cămilei, iar drumul se aşternea sub copitele ei, fără să-l abată de la obişnuita sa îndeletnicire.

EVLYA CELEBI

Simt că lasă puterile şi o sfîrşeală mare îmi umple trupul, însă nu-i de mirare fiindcă azi-noapte dervişul vînător de vise m-a dus într-un loc care ar face să tremure chiar şi pe cel mai viteaz bărbat. Deşi ştiam că nu-i aievea, cînd m-am pomenit pe marginea unei genuni fără fund tare m-am înspăimîntat, iar acela a zîmbit în barba lui, jumătate albă, jumătate neagră şi mi-a spus: "Ia-mă de mînă şi nu te teme căci vom zbura!" Aşa a şi fost, fără aripi sau alte meşteşuguri la vedere, precum am aflat că ar născoci talienii ne-am urcat spre văzduh şi-am plutit, cale de un ceas, dar care s-a petrecut cît ai număra în gînd pînă la o sută, iar cînd am deschis ochii am văzut că mă aflam în vîrful unui munte mare, dar nu era un munte din piatră ci un munte de nori întunecaţi iar pe-alcătuirea aceea ciudată nici abur, nici pămînt tare, creştea un copac atît de gros, încît trei bărbaţi voinici de-abia dacă-l puteau cuprinde.

"Stai la umbră şi-aşteaptă!" a şoptit nevăzut dervişul, iar eu l-am ascultat. M-am rezemat de trunchiul arborelui dar, băgînd de seamă că ramurile lui groase, răsucite aveau solzi de viperă şi şuierau din limbi despicate m-am tras deoparte. Mult n-am avut de aşteptat fiindcă, după un sfert de ceas aerul s-a umplut, deodată, de miros de pucioasă şi lîngă mine s-au ivit trei arătări, căci suflete omeneşti nu păreau. Primul era un demon subţiratic, cu chip de om, alb la piele cu o bărbuţă neagră tunsă şi parfumată, cu fruntea împodobită de corniţe de ţap tînăr. Purta straie de mătase, după moda apuseană şi-şi ţinea coada într-o teacă de tafta vişinie. Satan, căci el era, mi-a întins un ducat de argint, nou-nouţ care avea doar o faţă, pe care se afla încondeiat cu mult meşteşug un pocal." Otravă, a zis el, de otravă ai trebuinţă, Călătorule, dacă vrei să-ţi ajungi ţelul!"

Al doilea demon, arăta înspăimîntător, aşa cum poate fi întruparea vădită a lui Asmodeu. Mare şi voinic ca un bivol, cu pielea întunecată, cu labe de leu şi obraz de arap, acesta n-a scos o vorbă, dar mi-a înmînat un ban triunghiular pe care era încrustat un pumnal. Al treilea, nimeni altul decît Yblis, şeitanul Gheenei islamice părea un fuior de fum negru în mijlocul căruia ardea un trup roşu. Şi-a întins aripile de foc, de zece ori mai late ca ale unei acvile, deasupra mea şi a rîs: "Halal să ai din partea mea, effendy Celebi, şi-n calea ta de birunţă să ai parte!" În palma-i fierbinte lucea un guruş calp pe care dalta orfevrierului drăcesc încondeiase un ştreang.

"Ai ceva să ne întrebi? Întreabă sau pieri de unde-ai venit!" au mugit cu glasurile întreite acei demoni, dar eu n-am izbutit să-mi descleştez fălcile, iar limba îmi era o bucată nefolositoare de toval. De-abia cînd m-am trezit pe pămînt am putut să-i spun dervişului-vrăjitor: "Oricît tîlc a avut această pătăranie, eu nu ştiu, preaînţeleptule, încotro s-o apuc!" iar el a zîmbit iarăşi şi mi-a zis: "Faptele oamenilor se află veşnic în cumpănă între Cer şi Iad, tot ce poţi face este să alegi balanţa potrivită, albă sau neagră!"

Cînd m-am trezit, am găsit, fireşte, în cutele aşternutului trei bani, aidoma celor pe care îi văzusem în vis. Am priceput, atunci, că pentru a putea desluşi pe de-a-ntregul tainele Cărţii am nevoie de puterea celor trei credinţe unite prin care să lupt împotriva demonilor.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer