Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Traducînd despre traducere (o introspecţie)


Bogdan Ghiu

15.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
  • "În teorie, cu cît plurilingvismul (sau bilingvismul) apropie mai mult «limbile [aflate] în contact» (altă denumire a bilingvismului), cu atît dominaţia este mai mare (altfel spus, limbile - sau habitudinile lingvistice - se întrepătrund mai mult), cu atît există mai multă dominaţie şi, în consecinţă, limba dominată riscă să dispară.
  • [...]
  • Dimpotrivă, cu cît limbile se separă mai mult (sau au puţine întrepătrunderi), cu atît dominaţia este mai puţin importantă şi cu atît mai mult se face simţită nevoia de a traduce. În alţi termeni, traducerea suplineşte eventuala lipsă a bilingvismului colectiv, permiţînd măsurarea gradului de dominaţie. Cu cît traducerea este mai prezentă, cu atît dominaţia este mai puţin importantă; reciproc, cu cît ea este mai puţin prezentă, cu atît dominaţia e mai mare (altfel spus, traducerea devine inutilă din moment ce versiunea originală e de ajuns).
  • [...]
  • Traducerea poate fi concepută atunci ca o formă de rezistenţă faţă de (sau de luptă împotriva) porozităţii limbilor şi a dominaţiei lingvistice."
  • (Pascale Casanova, La Langue mondiale. Traduction et domination, Seuil, "Liber", noiembrie 2015, pp. 15-17.)
 
Asta spuneam şi repetam şi eu în Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Cartea Românească, martie 2015), dar, pentru a manifesta în act, pentru a "performa", pentru a simptomatologiza asimetria nu atît dintre "ex-dominanta" limbă franceză şi cea română, ci dintre un cîmp cultural poate din fericire post-hegemonic şi ex-dominat de mari autori, intermediar deci şi tocmai de aceea excepţional plasat, şi cîmpul cultural românesc cvasi-inexistent, pur fantomatic şi cvasi-mono-ventriloc, lipsit de orice urmă de voinţă, de veleitate de rezistenţă la "porozitate", eu o traduc, iată, şi încă fericit că îmi dă dreptate, că mă "confirmă", pe cercetătoarea franceză, nu ea pe mine. Căci eu o citesc pe ea, nu ea pe mine; eu o citez pe ea, nu ea pe mine. (Editori francezi, mari şi mici, cărora le-am trimis prezentări ale cărţii şi fragmente din carte nici măcar nu au catadicsit - cu excepţia lui Actes Sud, dacă tot mă aflam "alături", la Arles - să-mi răspundă, adică să mă refuze în act. M-au ignorat.)
 
Dar nu despre asta e vorba şi nici urmă, în ceea ce mă priveşte, de suferinţă, căci nici urmă, de mult, de iluzii. Ci de motivaţia precisă (şi tocmai, de aceea, poate, profundă, poate chiar abisală: abisală tocmai pentru că im-proprie, "străină"), pe care încă nu îmi foarte uşor s-o explicitez, a actului meu de a traduce. De ce traduc şi de ce traduc ce traduc?
 
Traducînd, acum, un pasaj dintr-o carte despre "traducere şi dominaţie", nu am făcut decît să scurtcircuitez lucrurile, manifestînd "în act", actualizînd, dînd pe faţă un raport şi o acţiune în spaţiul acestui raport (tocmai pentru a-l materializa): traducînd fragmentul despre traducere şi dominaţie, despre traducerea ca luptă împotriva dominaţiei, traducînd despre traducere aşadar, pe lîngă faptul că o fac tocmai pentru că pasajul tradus are, după mine şi pentru mine, dreptate, mă face să-mi explic nu numai motivaţia, ci şi substanţa insistenţei mele (pentru mulţi, poate, maniacală) de a traduce, dar nu orice, ci un anumit "tip", o anumită "nişă" (sau criptă) de autori. Bourdieusian, aşa cum ar trebui să facem, cultural şi politic, cu toţii, încerc o (auto-)"obiectivare a subiectului obiectivant", altfel spus o introspecţie obiectivă, încercînd să descopăr în mine structura cîmpului, deja mondial, de putere: o "schizanaliză".
 
Traducerea, faptul că traduc, dar nu actual-dominanţi, ci ex-dominanţi, dînd curs omologiei structurale dintre două poziţii de intermedialitate (aceea, actuală, a limbii şi culturii franceze, şi aceea a ceea ce îmi propun să dezvolt speculativ ca "Est"), mă situează într-o poziţie privilegiată epistemic.
 
Deci ce şi de ce traduc?
 
Îi traduc - adică îi pun în stare de (per-)locuţie, de adresare faţă de noi înşine, faţă de cvasi-cîmpul politico-cultural românesc, îi fac să ni se adreseze, să ne interpeleze, să ne someze, în locul meu, deci cu infinit mai multe şase "de autoritate" decît mine - tocmai pe dominanţii - sau "ex-dominanţii" - care vin (pe care îi fac să vină) să ne spună (ca şi cum chiar ni s-ar adresa, şi încă dinăuntru) nouă, dominaţilor, că sîntem dominaţi, şi că nu e bine nu atît să fim dominaţi, cît mai cu seamă să preferăm să nu ştim, să ne facem că nu ştim că sîntem dominaţi, adică să începem să preferăm să vrem să ieşim din poziţia comodă, din alibiul de a fi dominaţi - altfel spus, să ne asumăm marginalitatea, subordonarea, mai mult: să profităm de ea.
 
Traduc, adică produc o falsă situaţie culturală de comunicare, un simulacru, o "machetă" de adresare, o proteză auctorială, un fel de conştiinţă publică indirectă: ca şi cum aş vorbi eu însumi, ca şi cum astfel de autori ar fi autohtoni, adresîndu-ni-se dinăuntru, "pe limba noastră". Vorbesc obiectiv, "je est un autre" - tocmai pentru ca acţiunea mea de comunicaţională să aibă mai multe şanse de reuşită.
 
Traduc, deci, tocmai pentru că ştiu că nu există, şi că nici măcar nu e bine, de dorit să existe o "limbă a noastră". Limba (noastră) este traducerea.  
 
Traduc numai ceea ce, implicit, virtual, ni se adresează. Creez un spaţiu inexistent.
 
Traduc pentru a produce un "suplement" (în sens derridian): un adaos-proteză, un supliment care în acelaşi timp completează şi suplineşte, amplificând absenţa printr-o hiper-prezenţă indirectă: autori-lipsă, care nu pot fi supliniţi, care trebuie manifestaţi tocmai în deplina lor stranietate şi spectralitate. Fantoma Tatălui, Tatăl-Fantomă.
 
Etc. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer