Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şi nu se sfârşeşte...


Ana Damian

19.11.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu mi s-a întâmplat des, în viaţă, cuvintele să mă părăsească, să stau în faţa ecranului şi să mă întreb ce se poate scrie, de fapt nu cuvintele m-au părăsit ci ideile. Nu ştiu ce se mai poate scrie azi, doar frânturi de fraze care îmi trec prin minte haotic ca universul din jur dar simt că trebuie să scriu. Cineva se întreba indignat cum de nu a apărut tricolorul românesc ca fundal pentru fotografia de profil, pe FB, după tragedia de la Colectiv.
Really? - spune Victor şi îmi vine şi mie să spun la fel.

Ei bine, domnule dragă, îţi răspund: pentru că atunci când pe FB a apărut steagul Franţei, ca o invitaţie, ea nu a fost doar pentru compasiune ci şi pentru apărarea unor idealuri în care, cel puţin eu, cred.
Nu a fost vorba doar despre dimensiunea umană a tragediei, care este evident la fel de mare la Bucureşti, Paris sau Beirut (peste 40 de morţi şi 200 răniţi la 12 noiembrie 2015, în urma a două atentate sinucigaşe) ci despre mult mai mult. Este vorba despre prestigiul ţării în care are loc tragedia desprins tot din ceea ce a făcut această ţară pentru ideile în care credem azi. Nedrept? Oare?

Ce am făcut noi românii pentru prestigiul ţării noastre, care sunt realizările noastre care să ne permită să ne dorim să primim pentru morţii noştri recunoaşterea pe care o primesc cei din Franţa, să lăsam pentru o clipă lamentarea şi să privim adevărul.
Chiar şi în perioadele noastre de glorie capitala noastră nu a fost Bucureştiul ci petit Paris... Morţii noştri, bieţii de ei, au murit din neglijenţă criminală, corupţie, minciună. I-am îngropat devastaţi de slăbiciunea noastră ca popor. Îi urmărim pe cei vii cum se luptă pentru vieţile lor cu un gol uriaş în suflet pentru că tragedia lor putea fi evitată.

La Paris s-a atentat la idealurile şi la modul de viaţă al unei civilizaţii.
Peste două sute de ani de când Franţa este republică, de când s-a spus liberté, égalité, fraternité. Ştiu istorie! Au urmat Napoleon, Pétain, Algeria dar de fiecare dată Franţa a ieşit cu prestigiul neştirbit nu pentru că în jur sunt doar proşti care nu înţeleg sau interese de grup meschine ci pentru că a avut oameni care au redirecţionat Franţa pe un drum bun de fiecare dată când a deraiat. Personalităţi puternice care au iubit Franţa mai presus de orice, pentru care patriotismul nu a fost un cuvânt gol sau un slogan de alegeri. Ştiţi ce i-a spus generalul de Gaulle lui Churchill când se pregăteau să debarce (englezii şi americanii şi canadienii) în Franţa ca să o elibereze? I-a spus că primul soldat care va călca pe pământ francez trebuia să fie francez... Mereu m-a indignat asta pentru că francezii erau înfrânţi, umiliţi de un regim colaboraţionist dar adevărul este că prestigiul Franţei era întreg prin prezenţa lui de Gaulle care reprezenta Franţa liberă. De Gaulle a avut îndrăzneala şi înfumurarea (spun eu) să ceară asta pentru că o cerea în numele unei ţări care avea puterea (o dovedise) şi curajul să îşi continue destinul de libertate, egalitate şi fraternitate.
Şi nu e numai asta, oricine a fost la Paris şi a stat în kilomètre zéro în faţă la Notre-Dame, ştie că nu e numai atât.


Franţa a dat prima femeie cu premiul Nobel, doamna Curie în 1903. Franţa este a lui Molière şi a picturii secolului XX, Franţa pe care o detest sincer pentru Sartre şi comunismul lui/ei dar până şi acolo recunosc revolta de la Bastilia, dornică să dărâme ziduri, chiar în greşeală. Franţa eleganţei, a modei de dragul modei, a gastronomiei şi a vinurilor roşii incredibile pe care până şi eu, un necunoscător, le ador. Şampania. Marguerite Yourcenar, Boris Vian şi San Antonio. Robert şi Sonia Delaunay. Parisul în care Brâncuşi a devenit părintele sculpturii moderne iar Cioran al dezolării.
Franţa care, prin toate astea şi multe altele, şi-a adăugat pe frontispiciu în aceste secole şi Luxe, Calme et Volupté.

În fiecare moment în lume au loc tragedii, ele sunt văzute de restul lumii prin dimensiunea pe care o proiectează ţara respectivă pe globul pământesc, Franţa se vede prin drapelul ei urcat pe Bastilia acum 200 de ani, bombele şi gloanţele au atentat la libertatea pe care o reprezintă Franţa, nu au fost trase doar în oameni ci în ceea ce reprezintă Franţa: liberté, égalité, fraternité, luxe, calme et volupté şi aş adăuga, lângă cele şase cuvinte care definesc Franţa, şi dignité.

Victor nu tace şi pentru că ştiu că Franţa va trece victorioasă şi peste această tragedie îmi permit să vă dezvălui ce spune Victor.
Victor spune: Ma chéri à moi, sărutul cel mai profund tot franţuzesc este.
Pot eu oare să îl contrazic?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer