Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Theatron. Pentru o brechtianizare a spectacolului social încorporat


Bogdan Ghiu

06.12.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Critica noţiunii de spectacol trebuie nuanţată, disociată. Pe urmele lui Henri Lefebvre, se impune să disociem spectacolul imanent al societăţii de spectacolele mediatic-industrializate "produse" şi induse. Oraşul se dă de la sine în spectacol, este spectacol, se constituie ca spectacol: importantă e menţinerea capacităţii de auto-spectacularizare (ca auto-constituire prin auto-reflexivitate) a societăţii, care să nu fie înlocuită şi simulată de spectacole industriale, dominante, coordonate, impuse: false imagini despre noi înşine, control poliţienesc al reflectării şi imaginării de sine a societăţii, al constituirii reflexive a socialului. Nu spectacolul (imaginea) în sine e criticabil(ă), ci doar cel (cea) controlat(ă), impus(ă), produse industrial, mecanic, ca semne-marfă.
 
În cadrul heterotopologiei urbane care a devenit, deja, un continuum omogen, sacrificîndu-şi alteritatea alterantă pe altarul menţinerii umanului în continuă neaşezare metarmofic semio-culturală, trebuie încurajată şi refăcută tocmai alteritatea, eterogenitatea, distanţa şi discontinuitatea: apariţia de cognotopii sau epistemotopii.
 
Altfel spus, în spaţiul cultural social, perfecta continuitate semiotică societate-cultură, trebuie re-operată tăietura, meta-ruptura insolitantă brechtiană. Singura capabilă să taie nodul gordian al marii ambiguităţi istorice, încă de la greci încoace, din sînul familiei semantice a lui theoria şi a lui theatron, prin care văzul evoluează parcă pe nesimţite de la cel fizic, comun, pînă la văzul intelectual şi cunoaşterea divină (theos), trecînd, tocmai, prin theatre înţelese ca nişte contra-(non-)panopticonuri.
 
Societate a spectacolului, theatrele care compun tot mai continuu-omogen societatea actuală trebuie să facă posibilă şi să permită, dacă nu să opereze ele însele, tocmai evoluţia (metamorfoza!) meta-teatrală de la distracţie la cunoaştere, de la văz la theoria. O cunoaştere, altfel spus, tocmai prin lanţul metamorfozelor în care suntem ţinuţi, şi care, ca lanţ al fiinţei, trebuie nu rupt, ci prelungit pînă la devenire.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer