Noapte / Celan / În larg

Noapte

Poemul
te închide mai întâi înăuntru.
Nu vrea ca tu
să priveşti în jur să cauţi
alte cuvinte
în alte poeme.

Stai prins în piatră,
o foaie de hârtie
mototolită.
Fără apărare şi resemnat
nici nu mai respiri. Poemul
n-o îngăduie.

În piatră nu poţi
să te agiţi, să foloseşti
patul, ceasul, o hartă,
întregul
imaginaţiei tale.

Poemul
are imaginaţia lui,
clădită în imaginaţia ta,
închisă
pentru a se elibera.

Trebuie să aştepţi
în ungherul pietrei,
unde cînd şi cînd licăreşte
aurul pulberea speranţei.

În cele din urmă poemul
se va deschide. Piatra
te va elibera: foaia de hârtie
începe să respire.


Celan

Celan ţipă iar. Şi iar se trezeşte
la marginea şanţului plin de guri.

Celan - cuvântul care a devenit
trup de bătrân.

Râul ce curge
într-una albia lui
cu două braţe contrare.


În larg

El mai stă un moment la căldură
printre hainele împrăştiate.

Gândind la tatăl pe care tocmai l-a spălat.

(în perioada 15 ianuarie 2016 - 31 martie 2016, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)