Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De ce iubim IKEA?


Augustin Ioan

22.12.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Conform statisticilor oficiale, în 1989, România se clasa, în ceea ce priveşte numărul de locuinţe sociale noi construite anual, pe locul doi după Suedia. Desigur, puţini alţi termeni de comparaţie existau între cele două ţări, în ceea ce priveşte locuirea: ne despărţeau un sistem politic opresiv, quasi absenţa proprietăţii şi, în ce priveşte apartamentele de bloc, mobilierul. Suedia inventase deja conceptul IKEA şi îl difuza pretutindeni.

În 1990, când m-am căsătorit, am început să caut mobilier pentru modestul nostru apartament. Mobila românească era desuetă şi făcută prost. Din cea sculptată de mână, pentru export, nu voiam. Producătorii de mobilă autohtoni nu produceau pentru apartamentele autohtone: încă puteţi vedea asta în modul în care sunt amenajate apartamentele părinţilor noştri. Singurele piese care erau contemporane erau rafturile Billy, pe care le cumpărai bucăţi, din lemn de brad fasonat, dar negeluit, le asamblai acasă şi aveai bibliotecă. Fericire: arăta a casă tânără! Ulterior am aflat că erau produse pentru lanţul IKEA şi că intrasem, fără să ştiu, în conceptul IKEA. Până să apară magazinul de la Bucureşti - foarte, foarte târziu - am avut ocazia să îl văd pe cel de la Varşovia şi pe cel de la Budapesta. Nu puteam aduce prea mult din ele acasă, dar câteva lucruri vesele, de decoraţiune interioară, am adus.

Pentru că IKEA nu e doar un mare magazine de mobilă, ci şi un concept despre viaţa în comun, care a răspuns conceptului social democrat suedez de locuire socială şi, deci, acelor apartamente care erau mai numeroase decât cele oferite de statul român. Pe rând şi pe scurt, iată atu-urile cu care magazinul a cucerit piaţa locală şi, apoi, pas cu pas, pe cea internaţională.
1. Adecvarea la spaţiul unei locuinţe moderne, care presupune un Existezminimum şi care, deci, trebuie mobilată în consecinţă: piese mici, multifuncţionale (deci neutre ca formă), care sunt mobile, deci uşoare (portabile) şi deplasabile (pliabile). Sunt, de asemenea, gândite pentru utilizarea pe verticală a cubajului de aer disponibil, nu doar a suprafeţelor. Înălţimea unei camere devine parte din tema de proiectare, nu doar locul unde se ascund geamantanele şi se adună praful. Mobilierul răspunde constrângerilor de gabarit (dar şi vârstei locatarilor unor astfel de locuinţe sociale) prin culori deschise, vii, utilizate în accesorii uneori ca accent faţă de neutralitatea luminoasă a ambianţei create de mobilier. În chip esenţial, este un design minimalist, extrem de eficient, care să asigure fundal confortabil şi agreabil unei vieţi active, fără a împiedica traseele de mişcare prin locuinţă, dimpotrivă: adeseori sunt amuzante şi se lasă adoptate de existenţa cotidiană.

2. Sistemul de livrare flat pack: obiectele sunt proiectate astfel încât să poată fi livrate clientului în pachete ce pot fi purtate de maximum două persoane şi transportate, la nevoie, cu automobilul propriu. Doar cineva care înţelege obiectul tridimensional poate înţelege că, în sine, aceasta poate fi o piatră de încercare pentru un proiectant, care trebuie să descompună mobila propusă nu doar în forme simple, ci strict în suprafeţe plane de un gabarit maxim.

3. Montajul în familie: toată inteligenţa de proiectare - multă! - este concentrată, dincolo de designul scandinav minimalist deja evocat, în a face montarea pieselor de mobilier cât mai simplă. Piesele de prindere sunt hi-tech (şi reversibile), la fel tăierile panourilor ce se îmbină, încât, conform schemelor livrate deodată cu pachetul de piese, o familie se poate amuza copios montându-l. Desigur, există şi serviciul de livrare şi montare la domiciliu, pentru cei comozi şi / sau morocănoşi, dar, ca unul care a practicat acest montaj în familie de câteva ori, spun că nu ştiu ce distracţie pierd.

Sunt mult mai multe de spus, laudativ, despre conceptul IKEA. În esenţă, el răspunde satisfăcător la nevoile de locuire tânără, în condiţii nu rareori dificile de spaţiu; ia loc cu ajutorul familiei care-l alcătuieşte în apartamente modeste, pe care le ocupă tridimensional şi neinvaziv; oferă, astfel, pentru o perioadă de timp (căci nu durează o veşnicie şi, deci, nu se lasă moştenire peste generaţii) un mod de viaţă profund modern(ist) şi ispititor, dacă ar fi să judec numai după câte alte firme încearcă să-l invoce măcar ca analogie sonoră a numelui, dacă nu ca sumă de idei fondatoare (de exemplu, în Maroc, lanţul Kitea, sau Kika, la noi).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer