Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scurtă călătorie prin 2015 cu trupa AS


Autori diverşi

02.01.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Trupa de teatru AS a fost înfiinţată în aprilie 2006 de către Andrei Gheorghe, fiind formată exclusiv din liceeni, elevi ai Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. În prezent, trupa este formată din 20 de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.

Acum la sfârşit de an 2015, am tras linie şi am acceptat o nouă provocare. Am fost invitaţi de LiterNet să ne gândim la câteva momente importante care au avut loc în trupa noastră în anul 2015. Am numit-o provocare deoarece a fost un an plin de proiecte şi experienţe frumoase, aşa că ne-a luat ceva timp să alegem doar câteva evenimente. Pentru că nu puteam face o diferenţă între ele am zis să o luăm cronologic.

Şi aşa începe mica noastră călătorie prin anul 2015.

Pe data de 27 ianuarie 2015 a avut loc premiera spectacolului Almost, Maine, iar colega noastră, Raluca Cornea, ne-a împărtăşit ce a simţit ea atunci: "Pentru mine această premieră a fost poate mai importantă decât pentru alţi colegi, pentru că a fost primul proiect al trupei în care m-am implicat. Fiind boboc, m-am oferit să-i ajut pe colegi cu sunetul şi aşa am văzut cu adevărat ce înseamnă trupa AS, ce înseamnă să munceşti cu drag, am văzut cât erau de uniţi şi cât de mult îi ajuta pe scenă încrederea şi relaxarea pe care o aveau unul faţă de celălalt. În ziua spectacolului am fost mai emoţionată decât atunci când am jucat prima oară pe scenă pentru că nu voiam să-i dezamăgesc şi nu voiam ca o greşeală de-a mea să le umbrească toată munca depusă. Am văzut pe chipurile tuturor că şi ei simţeau la fel şi asta a creat o atmosferă deosebită. Sala a fost plină şi spectacolul a ieşit minunat. Atunci am realizat că nu fac parte dintr-o trupă, ci dintr-o familie în care fiecare contribuie cu câte ceva, cu plăcere şi bucurie."

Ajungem uşor la următoarea lună, unde pe 9 februarie 2015 am luat parte la evenimentul caritabil pentru Alexandra Sfârloja şi momentul în care am putut vedea cu toţii rolul vindecător al artei în sensul propriu al cuvântului. A fost o strângere de fonduri la care am participat şi noi cu spectacolul Almost, Maine pentru sus-numita profesoară care suferea de o boală gravă. Motivul pentru care ne aflam acolo şi discursurile emoţionante de susţinere ale elevilor ei ne-au insuflat o stare sufletească diferită. Acea seară a fost o lecţie importantă pentru noi toţi care ne-a atras atenţia asupra lucrurilor importante şi a fericirii în teatru de a oferi nu de a primi.

În acelaşi timp a fost şi ocazia cu care o boboacă a trupei, Daria, a avut parte de o experienţă deosebită: "«Once an AS, always an AS!» auzeam mereu spus de către colegii mari de trupă, cu atât de multă fericire şi mândrie. Evident, nu aveam cum să înţeleg câtă încărcătură emoţională era cuprinsă (şi încă este) în acele cuvinte, dar am fost foarte bucuroasă să aflu asta odată cu primul spectacol nu în care am jucat, ci la care am fost un simplu spectator alături de mulţi alţi, la Almost, Maine. Am trăit emoţia, am simţit bucuria, am împărtăşit trăirile. Cu fiecare scenă ce se sfârşea, recunoştinţa şi fericirea de a face parte dintr-o astfel de trupă frumoasă creştea! Apoi spectacolul s-a sfârşit: un şir lung de aplauze a curs zgomotos, zâmbete sincere şi-au făcut loc pe chipuri, iar colegii mari, alături de cei nou-veniţi, s-au strâns în braţe cu o căldură pe care mi-e greu să o explic. Atunci am simţit, aşadar, noua familie pe care mi-am căpătat-o! Noile amintiri pe care ştiam că le voi crea alături de ei, poveştile pe care ştiam că le voi împărtăşi cu ei, prieteniile pe care ştiam că le voi avea cu ei... Pot părea nesemnificative pentru o altă persoană cele de mai sus, însă pentru mine, îmbrăţişarea aceea a însemnat mai mult decât pot reda în cuvinte. Totuşi, cred că pot reda puţin prin: «Once an AS, always an AS!»"

Pentru că ne mândrim şi o spunem în gura mare că suntem o familie, ne place să ne şi comportăm ca atare şi asta mă duce cu gândul la luna Martie, mai exact la data de 26 martie 2015. Această zi a fost una de mare bucurie pentru că l-am aniversat pe colegul nostru, Gabriel Zaharia. Chiar dacă a fost o zi plină de bucurie pentru noi toţi am zis că cel mai în măsură să ne vorbească despre asta este chiar el, aşa că l-am rugat să ne spună câte ceva: "Acea zi a fost printre cele mai frumoase alături de trupă pentru că am primit multe cadouri... Glumesc, desigur. Ziua aceea a arătat încă odată că nu ne numim o trupă degeaba, că suntem uniţi şi că ţinem cu adevărat unii la alţii, că există cu adevărat bucurii speciale, care rămân dincolo de timp şi dau relaţiilor dintre oameni o însemnătate specială. Ştiind dinainte de apropierea momentului, colegii de trupă (inclusiv Andrei, coordonatorul) au vrut să îmi facă o surpriză şi s-au organizat repede: au luat cadouri, au luat un tort şi au pus la cale un plan ca să mă ducă în sala de festivităţi a liceului fără să bănuiesc nimic. Anca, o prietenă din trupă, mi-a spus că avem repetiţii ad-hoc după ore, ceea ce s-a mai întâmplat, aşa că am urmat-o, aşteptându-mă la priveliştea obişnuită de la repetiţii, dar, spre mirarea mea, Andrei ne-a întâmpinat la uşă cu o emoţie neobişnuită şi Anca a început să zâmbească involuntar. Câţiva paşi în plus şi din toate colţurile au ieşit prieteni din liceu şi, cel mai evident entuziasmaţi - prieteni din trupă. Nu cred că am mai văzut vreodată o adunătură aşa de mare de zâmbete largi concentrate înspre mine de-odată, am rămas împietrit de fericire şi uimire. Îmi amintesc ca prin vis restul... suflatul în lumânări, cântecul emblematic şi apoi aruncatul în sus de 18 ori. Împlinisem 18 ani şi nu îmi puteam dori o surpriză mai frumoasă... şi brusc mi-am dat seama de ce. Pentru că eram alături de oameni dispuşi să îşi dea la o parte problemele şi treaba lor pentru a împărtăşi cu mine şi între ei entuziasm, râsete şi fiori de fericire greu de descris. Pentru că fiecare am muncit alături unii de alţii şi toţi ne respectăm între noi pentru asta. Pentru că putem să ne împărtăşim momentele grele între noi cu toată încrederea în sprijinul celorlalţi. Şi pentru că ştim că Andrei are grijă mereu de noi şi putem să ne bazăm cu adevărat pe el. A fost un moment cu sentimente copleşitoare şi îmbrăţişări calde, şi, indiferent de inevitabilele certuri şi neînţelegeri, am înţeles de ce trupa asta este un loc aşa de special pentru noi toţi, şi sunt sigur că şi ei simt la fel."

După acest moment de bucurie am început să repetăm intens şi să ne pregătim pentru că în luna aprilie 2015 aveam program: participarea la AmFiTeatru! Luna aprilie 2015, pentru trupa AS are o săptămână rezervată în fiecare an, după cum spune şi colegul nostru, Costache Cezar. Dispărem din Bucureşti şi ne teleportăm la... Botoşani. Acolo are loc un alt festival foarte important pentru noi, AmFiTeatru. Prietenii noştri din Botoşani, trupa Atelierul de Teatru, organizează acest festival în fiecare an, iar noi nu am putea lipsi de la un astfel de eveniment. De ce? Pentru că tot ceea ce se întâmplă la Botoşani e magic. Pentru 3 zile, laşi în urmă Bucureştiul cu aerul lui poluat, şi eşti cazat într-un complex de căbănuţe alături de celelalte trupe. Ce e cel mai frumos? Se leagă o groază de prietenii şi pleci acasă cu amintiri greu de uitat. Cu toţii aşteptăm cu nerăbdare următoarea ediţie a acestui festival de suflet pentru noi.

Eh, după ce ne distrăm şi ne relaxăm ne apucăm serios de lucru pentru că vom vorbi despre un proiect care este foarte important pentru noi.

Între 11 şi 13 mai 2015, a avut loc un eveniment foarte drag, un eveniment căruia ne dedicăm trup şi suflet în fiecare an şi anume Festivalul naţional de arte pentru liceeni "Florian Pittiş". Deja o tradiţie a trupei, la fiecare început de mai ne mobilizăm şi avem cu toţii un singur scop: pregătirea a trei zile de festival excepţionale. Festivalul este, pe lângă un concurs pentru tinerii artişti, un omagiu adus lui Florian Pittiş, fost lăzărist, actor de excepţie şi fondator al trupei Pasărea Colibri. Festivalul are două categorii: una de teatru şi una de muzică. În acest mod ne propunem să menţinem vie cât mai mult timp amintirea actorului, interpretului şi mai ales omului veşnic îndrăgostit de viaţă şi de tinereţe care a fost Florian Pittiş. Ajuns la ediţia a VIII-a, atmosfera celor trei zile dedicate artei rămâne la fel de proaspătă şi emoţionantă ca la început, atât pentru participanţi cât şi pentru organizatori, iar energia şi pasiunea investite în acest festival sunt tocmai cele mai importante lucruri pentru a celebra până la urmă modul de viaţă efervescent al lui Florian Pittiş.

Luna iunie 2015 a fost dedicată boboceilor. Pe 11 iunie 2015 a fost primul spectacol al boboceilor din trupă, Deşteptarea primăverii, şi ziua aceasta va avea mereu un loc special în inima noastră. Colega noastră Raluca ne-a relatat nişte lucruri: "La început am fost sceptici în privinţa textului, dar după ce am început să facem improvizaţii am fost foarte entuziasmaţi şi dornici să-l punem în scenă. Repetiţiile au durat destul de puţin, în jur de o lună, şi au fost destul de dificile având în vedere că mulţi dintre noi nu mai dădusem viaţă unui personaj până atunci, dar Andrei Gheorghe, coordonatorul nostru şi regizorul spectacolului, a fost mereu lângă noi şi asta s-a văzut în modul în care am evoluat. În ultima săptămână de şcoală au avut loc cele două premiere şi odată cu apropierea lor creşteau şi emoţiile. În ziua primei reprezentaţii eram speriaţi şi nerăbdători în acelaşi timp, dar când am auzit vocile oamenilor care au umplut Sala de Festivităţi a liceului ne-am mobilizat şi am dat tot ce a fost mai bun în noi. A doua reprezentaţie s-a bucurat de acelaşi succes ca prima, lucru care nu a putut decât să ne facă mândri de toată munca depusă. Cu toţii am trăit sentimente puternice, ne-am încărcat cu aplauze şi felicitări şi am simţit pe pielea noastră bucuria de a fi pe scenă, bucuria de a face parte din trupă, şi am înţeles toate poveştile frumoase spuse de colegii mai mari. După ultimul spectacol am ieşit în oraş cu toţii: boboci, colegi mai vechi, chiar foşti membri ai trupei şi Andrei. A fost frumos să râdem împreună, să auzim poveşti şi glume ale generaţiilor anterioare, să le ascultăm sfaturile şi nelipsitul "Bucuraţi-vă de anii în trupă pentru că e printre puţinele locuri în care oamenii chiar iţi vor binele»."

Luna iulie 2015 a fost plină de hashtag-ul #TeamTrandafir. Deoarece a fost un eveniment în care ne-am implicat din tot sufletul. Cred că cel mai frumos lucru e să faci ceea ce îţi place, dar dacă şi ajuţi pe cineva in acelaşi timp, ei bine, asta îţi dă un sentiment greu de exprimat în cuvinte. Noi am avut norocul să gustăm din acest sentiment odată cu spectacolul pe care l-am jucat la ArCuB cu scopul strângerii sumei necesare profesorului nostru de sport, pentru o intervenţie chirurgicală. Proiectul a fost numit #TeamTrandafir, şi s-a desfăşurat in mai multe luni, începând cu luna iulie 2015. În trupă sunt membrii care l-au întâlnit la ore şi membrii care îl ştiu doar din văzute sau din povestioarele colegilor, dar cu toţii am fost mişcaţi de problemele lui de sănătate şi ne-am dorit să punem şi noi umărul. Chiar de când am primit vestea ne gândeam la un astfel de proiect, iar apoi revista LZR a venit cu propunerea, iar toţi ne-am pus forţele şi tot ce aveam la îndemână cu un singur scop: să îl ajutăm pe domnul Trandafir!

Luna august 2015 nu putea să înceapă mai frumos decât cu un festival foarte drag nouă. Ne referim la Festivalul naţional de teatru "Ideo Ideis" care a avut loc la Alexandria între 1 şi 10 august 2015. Cu toţii cred că avem un moment în care spunem că aşteptăm cu nerăbdare să vină vara... eh... noi în fiecare zi ne gândim la luna august şi la Alexandria... pentru că timp de 10 zile orăşelul Alexandria devine cel mai frumos loc în care ai vrea să fi. Pentru colega noastră, Sandra Ducuţă, "acest festival e ceva care dacă ar lipsi ar apărea un gol pe care nu ştiu cum aş putea să îl umplu. Spun asta pentru că timp de 10 zile sunt alături de colegii mei la un festival în care întâlnim oameni cu adevărat frumoşi şi de la care învăţăm foarte multe lucruri. Poate că nu toţi vrem să recunoaştem, dar acest festival ne-a schimbat pe mulţi şi ne uneşte mai mult. Nu pot pune în cuvinte tot ce simţim pentru acest festival şi sentimentul şi emoţia pe care ne-o oferă. Este locul în care pentru câteva zile uiţi de tot, eşti înconjurat de oameni frumoşi şi parcă simţi cum sufletul ţi se umple de bucurie. Ar fi multe, multe lucruri de spus despre acest festival, dar cred că cel mai potrivit mod de a încheia discuţia despre Ideo este prin a spune că de fiecare dată când ne urcăm în microbuz să ne întoarcem acasă se aude un murmur în maşină care spune «Vrem înapoi» sau «Nu mai am răbdare până la anul»."

Tot în august 2015 după ce am avut parte de lucruri frumoase pline de bucurie, am avut parte şi de un moment trist şi încărcat de emoţie. Este vorba despre plecarea din trupă a colegei noastre, Maria Müller. A fost un moment greu pentru că am vrea să rămânem împreună mereu. Înainte de plecare, ea ne-a mărturisit: "Dacă vine vorba să povestim momente speciale în trupă, am putea foarte bine să povestim fiecare moment. Dar cred că pentru fiecare dintre noi există unul care ne-a marcat cu adevărat. Pentru mine, pe locul I în "topul momentelor trupei" este clar ultima întâlnire pe care am avut-o cu colegii înainte de a pleca în SUA, la facultate. Ne-am strâns toţi, în sala de festivităţi a liceului, locul în care avem, probabil, cele mai multe amintiri. I-am rugat pe toţi să vină, deoarece voiam să le mai spun încă o dată, dacă nu o făcusem suficient în patru ani, cât de mult înseamnă ei pentru mine. Desigur că imediat cum am început să vorbesc, mi-au dat lacrimile şi desigur că imediat ce am început eu să plâng, au început şi colegii mei. Cred că în momentul acela mi-am dat seamă cât de greu îmi va fi fără ei. Realizam că trebuia să vină şi momentul acesta, în care să nu mai pot spune "fac parte din trupa As", dar parcă atunci când a venit, mi-a fost foarte greu să îl accept. De ce? Pentru că mă uitam la colegii mei în timpul întâlnirii noastre şi mă gândeam «oare unde voi mai găsi eu atât de mulţi oameni talentaţi şi minunaţi la un loc?». Mi-am dat seama cât de bine îi cunosc pe fiecare dintre ei, ştiu la ce glume vor râde până rămân fără aer, ştiu cum se comportă fiecare dintre ei atunci când este stresat, ştiu când vreunul dintre ei este supărat şi ştiu cât de mult îl iubesc toţi pe Andrei. La finalul întâlnirii noastre, după ce ne-am înmânat scrisorile (avem o tradiţie ca atunci când cineva iese din trupă, să scrie şi să i se scrie scrisori), au venit toţi şi m-au îmbrăţişat. Strâns. Foarte strâns. Unii plângeau, alţii zâmbeau. Dar toţi erau cât se poate de aproape de mine. Acela a fost momentul care va ocupa mereu locul I pentru mine. Desigur, pot vorbi şi despre momentul în care i-am cumpărat toţi un tort, bomboane şi suc lui Andrei cu ocazia zilei lui de naştere şi i-am făcut o surpriză. Sau când am citit pentru prima oară piesa Almost, Maine şi am votat dacă să o transformăm în spectacol sau nu. Sau despre mersul la Botoşani şi la Alexandria din fiecare an. Sau despre toate momentele în care ne rugăm, înainte de fiecare spectacol. Şi sunt sigură că fiecare dintre colegii mei are momentul său special, care l-a făcut să îşi dea seama ce înseamnă trupa pentru el. Dar, pentru mine, ultima întâlnire cu trupa înainte de a pleca este, de departe, momentul care m-a făcut să realizez cât de onorată am fost să lucrez cu trupa As."

După un moment nu aşa de vesel, în luna septembrie 2015, am avut parte de Deşteptarea primăverii pentru boboci. Elisa ne-a mărturisit câteva lucruri despre această experienţă: "La începutul anului şcolar, pe 23 şi 24 septembrie 2015 a avut loc reprezentarea în dublă distribuţie a spectacolului Deşteptarea primăverii pentru bobocii lăzărişti. Cele două reprezentaţii au avut o semnificaţie deosebită pentru noi, pentru că am avut ocazia de a le oferi noilor noştri colegi un prim contact cu trupa AS şi de a le arăta bucuria de a face teatru. Având acum această nouă experienţă, ne-am adus aminte cum îi aplaudam şi noi pe prietenii noştri mai mari din trupă în urmă cu un an, plini de o emoţie specială care încetul cu încetul se făcea simţită în ochi. Acum ştiam şi noi cum este să stai în culise cu răsuflarea tăiată, aşteptând momentul în care vei intra în lumină, cum este să încerci să îţi ţii inima în loc atunci când parcă vrea să zburde. Într-un fel, fiecare reprezentaţie este unică, şi pentru fiecare avem alte poveşti şi alte amintiri. Şi asta este pentru noi o mare bucurie, cum ne aminteşte mereu coordonatorul nostru Andrei, bucuria de a trăi în prezent şi de a fi pregătit să explorezi mereu alte cotloane ale sufletului omenesc."

Luna octombrie 2015 a venit cu o nouă provocare, Radio Fiction Desk, şi aici am rugat-o pe Ana Radu să ne spună mai multe: "Acest proiect, în care am montat piesa Pisica verde, de Elise Wilk, ne-a oferit şansa de a lucra cu câţiva profesionişti ai radioului, care, cu multă răbdare, ne-au ajutat să descoperim un mod diferit, dar interesant, de a aborda teatrul. Încă de când am intrat, ne-a fascinat studioul în care am înregistrat. Era ceva cu totul special. Pe parcursul înregistrării am avut o mulţime de emoţii, dar care într-un final ne-au ajutat. Până la urmă, emoţia este, probabil, principalul instrument de lucru al actorului. Întâlnirea cu aceşti câţiva oameni care ne-au primit cu zâmbetul pe buze şi cu multă căldură, ne-a dat încrederea că noi, adolescenţii, putem realiza lucruri frumoase. Cel mai tensionat moment al acestui proiect a fost gala de premiere. Bucuria pe care am simţit-o atunci când am auzit că noi suntem câştigătorii a fost de nedescris. Cu toţii am muncit mult si a fost o echipă care a pus multă dragoste si pasiune in acest proiect. Această "întâmplare artistică" de la radio, ne-a adus o frumoasă reuşită, şi suntem mândri ca am putut participa la Radio Fiction Desk! Şi mândri că facem parte din Trupa de teatru AS!"

Luna noiembrie 2015 ne-a dus cu gândul la vară... spun asta deoarece am participat la Noaptea Teatrului Tânăr, care a adus o bucăţică din Festivalul naţional de teatru tânăr "Ideo Ideis", de la Alexandria la Bucureşti.

"Exact cum îi spune şi numele, evenimentul a avut scopul de a aduce împreună trupe de amatori şi iubitori de teatru pentru ca preţ de o noapte să se bucure cu toţii de această frumoasă artă. Exact asta s-a şi întâmplat, tonul a fost dat de un spectacol cu adevărat special - The History Boys, care a dat şi startul unor emoţii ce au persistat până dincolo de miezul nopţii. Fiind o gală, orice fel de competiţie a fost dată la o parte, în afară de una, cine poate să se bucure mai mult de această experienţă? Şi cred că este foarte greu de jurizat cine primeşte premiul în cazul ăsta pentru că noi toţi ne-am bucurat din suflet, mai ales că ne-am şi întâlnit cu prieteni din toată ţara strânşi special pentru momentul acesta. Noi am jucat chiar ultimii, şi am avut de fapt şi nişte probleme cu recuzita, dar asta doar a adăugat încă o lecţie şi o amintire amuzantă despre care acum putem vorbi râzând.", a spus Iulia Dineş bucuroasă.

În luna decembrie 2015 am participat la finala festivalului 5 licee, 5 teatre care a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio. În 2015, proiectul s-a aflat la o ediţie aniversară, în care au participat toţi câştigătorii de-a lungul celor patru ediţii. Noi am participat în anul 2012 şi am obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol cu Never Let Me Go. În 2015, partenerul nostru a fost Teatrul Evreiesc de Stat. Cu ajutorul lor, am reuşit să prezentăm în premieră un spectacol pe care l-am pregătit special, cu numele A fost şi încă este.... Finala acestui proiect, a fost un eveniment minunat de care sunt absolut sigură că noi toţi am încercat să ne bucurăm cât am putut de mult, pentru că ştiam că este o ocazie unică de a juca pe o asemenea scenă. Cred că pe noi ne încântă mereu momentele care ne dau un sentiment pe care nu îl putem explica. Asta s-a întâmplat şi aici: acest sentiment inexplicabil, dar frumos, ne-a urmărit de când am pus piciorul pe marea scenă a teatrului până la sfârşit. Aici a fost o nouă premieră de spectacol care ne-a făcut să ne dăm seama de ce iubim să fim pe scenă împreună!

Am ajuns aproape la sfârşitul călătoriei noastre prin 2015, dar pentru că ne place să petrecem mult timp împreună, ne-am gândit ca 2015 să se încheie într-un mod specific trupei AS. Aşa am ajuns ca la o ieşire în oraş, să înflorim un nou eveniment, We love ChristmAS!. Ne-am propus să sărbătorim Crăciunul pe 23 decembrie 2015 în familie, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Gheorghe Lazăr". Ideea a luat naştere de la faptul că majoritatea rudelor şi a prietenilor apropiaţi nu au avut ocazia de a vedea ultimele noastre spectacole Almost, Maine şi A fost şi încă este.... Aşa am reuşit cel mai bine să îi facem pe toţi să se simtă pentru 2 ore ca acasă în sala de festivităţi a liceului şi să îşi încălzească sensibilitatea pentru Crăciun, alături de familia AS.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa scrie_la_liternet@liternet.ro, până pe 15 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2016, anul în care mi-am deschis ochii, Ştefania M. Roşca (3.7/5 - 11 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro douămiişaişpe, Maria Angele (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Există frumuseţe în lume, Diana Pavlenco (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Tu ce ai făcut anul trecut? - 2016, Radu Bobică (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Momente 2016, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer