Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viermi


Alexandru-Radu Săvulescu

05.01.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sunt întins pe pat, într-o rezervă dintr-un spital de provincie, internat dintr-un motiv pe care nu-l cunosc. Soţia mea, aşezată pe un scaun, mă veghează.

În rezervă mai sunt şi alte paturi, cam zece, toate ocupate.

Vecinul cel mai apropiat se agită, se scarpină nervos, ca şi cum ar avea mâncărimi pe tot corpul. Mişcările lui bruşte mă împiedică să mă odihnesc. Încerc să-mi dau seama ce-l supără. Îl privesc. Arată mai rău decât restul pacienţilor - e murdar, nebărbierit, nespălat de mult. Poate e un om al străzii. Mă tem să nu-mi dea purici sau chiar ploşniţe.

Omul priveşte lung cearceaful de sub el. Pe el se vede ceva mişcându-se. Îşi priveşte apoi picioarele şi burta. Sunt umflate şi acoperite cu o crustă groasă pe sub care colcăie viermi.

Speriat, mă dau jos din pat, şi fug să-i dau un telefon lui tata, să-l întreb ce să fac ca să mă păzesc de viermi. E un medic cu multă experienţă, sigur va şti ce sfat să-mi dea. Soţia mă urmează.

Când ajung în sala de aşteptare văd că toate telefoanele publice sunt ocupate de oameni care vorbesc tare, gesticulează, se agită.

Când unul dintre telefoane se liberează, mă reped spre el. Soţia mă încurcă încercând să stea de vorbă cu mine, să afle de ce sunt agitat, cui vreau să telefonez, etc.

Nu reuşesc să formez numărul fiindcă telefonul e prea sus, într-o poziţie incomodă. Am mâinile ocupate cu carneţelul de telefoane, fise, etc.

Mă enervez, şi caut alt telefon. Acolo, acelaşi lucru, poziţie incomodă, prea puţine mâini pentru atâtea obiecte. Cineva îmi întinde o cartelă, ca să mă descurc mai uşor decât cu fisele. Îmi dau seama că am şi eu pe undeva o cartelă, şi mă gândesc să mă duc să o caut printre lucrurile pe care le-am lăsat în rezervă.

Înainte să mă decid, în sala de aşteptare intră câteva asistente în halat, cu măşti pe nas şi gură. Fără nici o vorbă, asistentele încep să pulverizeze din nişte pompe mari un dezinfectant tulbure peste cei care vorbesc la telefoane.

Sunt mirat la început, după care mă privesc, şi văd că am şi eu picioarele şi burta umflate, cu o crustă de sub care scot capul câţiva viermişori micuţi.

Bucureşti, 2003 (revăzut 2015)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer