Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Chefchaouene, oraşul albastru al Marocului


Augustin Ioan

05.01.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La mulţi ani tuturor cititorilor Liternet-ului şi, sper, ai rubricii 4SPACE, care intră în al doisprezecelea an de viaţă. Am început-o cu speranţa că o voi putea folosi ca tribună de afirmare a câtorva voci venind dinspre arhitectura auto-reflexivă şi dinspre filosofia spaţiului. Pe drum, am rămas să mă ocup singur de ea, lucru care, mulţumită insistenţelor lui Răzvan Penescu, care mă ţine din scurt, şi bine face, cu predarea materialului, a fost posibil vreme de, iată, zece ani şi mai bine. Îi mulţumesc lui Răzvan pentru prietenia îndelungată şi pentru găzduire. Nu e uşor să administrezi o rubrică de o pagină săptămânal, d-apoi un întreg site cultural! Pasiunea şi tenacitatea lui mă obligă să ţin pasul.

Astăzi, ca text de intrare în 2016, să îmi îngăduiţi să vă povestesc (re)întâlnirea mea cu oraşul albastru al Marocului, Chefchaouene, lucru făcut posibil prin graţia soţiei mele, care a insistat să îl revăd: prima oară, nu a fost o întâlnire fericită. Fusesem cu un cuplu prieten, dar care dezvoltaseră o alergie la genul de ambianţă care este medina (numele oraşului vechi în toate oraşele musulmane arabe, derivat din cel al Oraşului par excellence care e Al Madina). Aşa s-a făcut că, pe o căldură copleşitoare, am parcurs drumul standard al turistului occidental şi n-am văzut mai nimic.

Acum, cu sprijinul şoferului local, am ajuns pe căi mai puţin umblate şi am văzut cum creşte organic un oraş în care, de fapt, nu există termen median (i.e. arhitectură) între urbe şi spaţiul interior, ba chiar intim, al locuinţei. Pe contur, e fortificaţie şi spate întors peisajului. Străzile sunt strict utilitare, cuprinzând intrări şi parcursul pentru catârii cu marfă. Religia interzice expunerea bogăţiei şi, deci, nu există diferenţe majore de tratament al faţadelor. Interioarele pot fi somptuoase, prin curţile lor interioare, adeseori ţinând captive grădini: în definitiv, reprezentări ale paradisului. Au nu ştim că asta însemna, etimologic: grădină împrejmuită de ziduri? Au nu asta ne spun şi covoarele persiene (de-acolo, de unde vine şi cuvântul paradeis)? O bordură în centrul căreia delirează vegetaţie descrisă naturalist sau simbolic, paseri şi altele asemenea?

Carnea edificată creşte din aproape în aproape, când mai sus, când în unghiuri stranii, urmând declivităţile muntelui: albastrul de sineală o urmează, acoperind-o parţial, marcând mai cu seamă punctele de catastrofă în zid: intrarea şi ferestrele, oricum acoperite şi de câte o maşrabia de lemn sau de fier forjat. De aici, se poate privi spre foiala stradală fără a fi privit înapoi. Străzile urcă abrupt, coboară leneş şi nu sunt niciodată orizontale decât în câteva noduri, unde apare ceva de tipul unei pieţe, unde-ţi poţi trage sufletul şi privi în jur. Dar spaţiul de detentă absolut este curtea interioară a moscheilor: Acolo, la umbra binefăcătoare a arcadelor, poţi găsi clipa de linişte, de meditaţie, de lectură a Quran-ului, sau poţi, mai înlăuntru, să participi la rugăciune.

La toată această experienţă participă şi celelalte simţuri. Tactilitatea te ajută să discerni între zidării de piatră şi cărămidă, peste care este depus lis-ul tencuielii de pământ şi culoare alb-albastru. Se aude chemarea la rugăciune de cinci ori pe zi. Mirosurile de mâncare, care pot fi pregustate, se împletesc cu cele ale dejecţiilor. Apa cascadelor se aude din câteva locuri înainte de a se face văzută. Este o experienţă sinestezică completă, pe fondul albastru şi, ceva mai sus, al muntelui...

 

 
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer