2016

Ne-am hotărât, toate cinci, să fim mai consecvente în 2016, să ne întâlnim săptămână de săptămână, e atât de evident că avem nevoie să vorbim şi noua noastră capacitate de a ne spune adevărurile cele mai intime a devenit, între timp, un soi de voluptate sau de descătuşare, la discreţie, fiecare de ce are nevoie.

Traversasem toate, o vreme, momente ceva mai liniştite, banale le-ar fi descris sigur Ileana altădată, dar în anul ce trecuse aproape toate am intrat în zone ceva mai tulburi, complicate. Şi perfect în acord cu ce credea despre noi Victor era vorba doar despre dragoste. Niciuna nu şi-a pierdut serviciul sau nu am fost bolnave, copiii, ai celor care aveau, erau sănătoşi & voioşi, părea că viaţa ne surâde în grup şi fiecăreia dintre noi... şi totuşi eram nefericite, semn că problemele cele mari îţi dau total viaţa peste cap dar acelaşi lucru îl reuşeşte şi iubirea.

Mona, cea mai echilibrată între noi, cea căreia i se părea (şi ni se părea) că îi reuşiseră familia şi viaţa şi-a descoperit brusc o iubire din pubertate care i-a transformat în calvar marea calmă pe care naviga. Ileana avea o căsnicie deschisă, de ani de zile şi ea şi soţul ei călcau alături fără consecinţe pentru căsnicia lor, dar la un asemenea pas alături de cărare domnul părăsi de tot cărarea, adică ceea ce ne păruse în trecut chiar salvarea instituţiei căsniciei, metodă pe care cei doi erau gata să o breveteze, iată avea încă bug-uri, iar bug-ul în cauză era o femeie cu vreo 15 ani mai tânără decât Ileana, brunetă (da, până şi clişeele cu blonde s-au dus de râpă) şi care de la o aventură de o noapte a ştiut să înşire nopţile şi apoi să adauge zilele până când Ileana a trebuit să accepte că metoda, ca şi căsnicia ei, eşuase.

Claudia se gândea la fostul ei soţ, poate la ea nu era ceva neobişnuit pentru că se gândea la el de vreo 10 ani, în fiecare moment în care nu avea de făcut un reportaj într-o zonă calamitată sau în curs de calamitare, singura activitate care reuşea să o scoată din oala regretelor. Dar cum făcea reportaje cam 10 luni pe an îi rămâneau vreo două de regrete pe care de obicei le petrecea în ţară încercând să îl uite. Noi îl uitasem, de la un an la altul tot mai puţin ne aminteam de el dar ea se încăpăţâna să şi-l amintească, ca un fel de tradiţie de iarnă.

Iar eu? Păi de mine ce să mai spun, am reuşit să mă îndrăgostesc după mult timp şi după o nebunie pe net în care m-am lăsat prinsă ca ultima adolescentă am căzut prosteşte într-o iubire reală din care nu am ştiut să ies la timp, timpul fiind exact prima zi când ar fi trebuit să fac cale întoarsă fără să mă uit în urmă. Dar am stat, impuls masochist pe care îl plătesc şi azi.

Singura care părea a nu face parte din această cavalcadă a regretelor şi tristeţii din iubire era Anouk, aşa că am lăsat-o pe ea să ne povestească pentru că ni s-a părut că optimismul ei proverbial ne-ar putea remonta, pe lângă grogurile obligatorii din timpul iernii care înlocuiau tequilele. Dar stupoare:
- Sunt profund nefericită - ne-a spus ea - şi toate planurile noastre de remontare s-au spulberat. Era singură, niciodată măritată, continuu logodită părea cea mai puţin expusă la iubire.
- Nu e vorba de iubire sau, mă rog, nu aşa ca la voi. Eu sunt nefericită pentru că în sfârşit l-am întâlnit pe bărbatul cu care mă potrivesc şi nu mă pot îndrăgosti de el...

Şi rămânem toate patru, nefericitele, cu gura căscată pentru că exact asta simţim, stupoare, cu alte cuvinte. Cum adică?
- Adică simplu, m-a cerut de nevastă, nu că nu m-ar fi cerut şi alţii dar cu el ar fi chiar situaţia ideală şi nu pot să îl iubesc.
- Căsătoreşte-te fără să îl iubeşti, o relaţie raţională, perfect acordată şi controlată de la început. - spune Mona dar tot ea râde:
- Imposibil, dacă ar fi posibil l-aş iubi în continuare pe soţul meu, dacă ar fi alegerea mea asta aş face, de mâine, dar nu pot, mă duc acasă şi când să pună Matei mâna pe mine mă ia cu valuri de disperare deşi raţional aş vrea să pot.

Ileana, neobişnuit de tăcută dă din cap şi totuşi, într-un final, spune cu greu:
- Da, raţional mereu mi-am spus că dacă vreodată se va întâmpla să mă părăsească am să pot trece mai departe fără probleme, la alt bărbat, dar nu pot. Şi ne uităm toate interzise la ea pentru că exact ea pare cea mai nefericită, ea care părea imună la nefericire.
- Eu - spune Claudia - m-aş combina cu şeful meu de redacţie cu care trăiesc de 10 ani.
- Păi eşti combinată cu el - spun - din moment ce trăiţi împreună.
- În principiu sunt dar nu îl iubesc, este o chestie destul de plăcută dar nu mai mult de o seara două. Şi nu am timp să dau peste altcineva. Să mă îndrăgostesc adică. Şi pe urmă când m-am îndrăgostit, v-am povestit doar, am dat exact peste bărbatul cel mai interzis din lume singurul de care nu ar fi trebuit să mă îndrăgostesc, chestia asta funcţionează mizerabil.

Şi "chestia asta" este chiar iubirea.

Mă uit la ele mirată sau bulversată, cu cele trei groguri e greu să mă decid cum sunt, dar realizez că dacă aş putea m-aş îndrăgosti acum, imediat de Victor, mi-aş lua un bilet de avion şi aş pleca la el dar din păcate pentru noi toate e imposibil să te îndrăgosteşti de cine ţi-ai dori. Nemernica asta de dragoste vine peste tine şi te cotropeşte şi te amestecă te topeşte fără milă, eşti de fapt la cheremul ei.

Al chimiei, eşti la cheremul chimiei şi nu un utilizator avansat al raţiunii, hormonii adică domină jocul - spune Victor zâmbind - ce vrei să spun altceva decât că sunt de acord cu tine, la noi e cam tot pe acolo, numai că noi suntem ceva mai puţin afectaţi de hormoni în zonele de la inimă în sus, la noi se petrece suferinţa mai degrabă în jos. Un banc care se potriveşte ca să înţelegi diferenţa - un tip întrebat cum ştie dacă e îndrăgostit răspunde teribil: încep să port prezervativ cu toate celelalte:)