Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prima dragoste


Alexandru-Radu Săvulescu

19.01.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe măsură ce mănâncă din salata de ton, rujul de pe buze îi dispare, făcând loc unei culori mai naturale. În acelaşi timp, ca urmare a căldurii din local, sau poate ca efect al vinului roşu, faţa i se îmbujorează. E zâmbitoare şi vorbeşte grăbit. Încercând să pună mai multe întrebări în acelaşi timp, sare de la una la alta. Doamna serioasă de la început începe să arate copilăros, ca şi cum n-ar trebui să împlinească 50 de ani la anul!

Ne-am revăzut într-o iarnă, în faţa unui bistro unde ne dădusem întâlnire. Ea m-a recunoscut de la distanţă şi m-a salutat prima, eu i-am răspuns la salut, dar nu cred că aş fi recunoscut-o dacă paşii ni s-ar fi încrucişat din întâmplare pe stradă. Avea o coafură scurtă şi îngrijită, şi buzele date cu un ruj care contrasta puternic cu obrajii ca de marmură albă. Îmbrăcămintea ei era mai degrabă de birou şi chiar şi bărbatul de alături - soţul ei - era în costum şi cu cravată. Păreau doi oameni de afaceri, ceea ce şi sunt de fapt.

Auzind-o vorbind, mi se pare că ieri a fost ultima dată când ne-am întâlnit, nu acum 34 de ani!

Spune de la început: "mă îndrăgostisem de tine în clasa a cincea", după care continuă cu un "tu însă o iubeai pe Mihaela". Încerc să neg vehement, dar nu reuşesc decât să fac un fel de clasament sportiv spunând: "da, la un moment dat îmi plăcea şi Mihaela, dar întotdeauna a fost pe locul doi în ordinea preferinţelor, după tine". Ca să mai atenuez stângăcia exprimării, adaug că oricum Mihaela nu m-a băgat niciodată în seamă. "Aici te înşeli, şi ea te iubea", vine lovitura de graţie. "Vezi câte secrete cunosc fetele?", continuă tot ea, văzând că eu nu mai am cuvinte.

Într-o încercare de a mai drege busuiocul, o întreb dacă-şi aduce aminte de fata aceea care era mai mare cu mulţi ani decât noi fiindcă repetase clasa de nenumărate ori? Cea care stătea în ultima bancă - oare cum de încăpea în ea - şi care-l iubea pe Florin Piersic, îi ţinea poza (decupată din revista Cinema) la inimă? Da, şi-o aminteşte - deşi detaliul despre Piersic o surprinde - o chema Lana. Eu nu-mi mai aminteam numele ei.
- Ei bine, spun eu, fata asta, faţă de care mă ţineam la o distanţă respectuoasă, fiindcă în imaginaţia mea era chiar mai periculoasă decât bătăuşii clasei, s-a apropiat într-o recreaţie de mine, şi aplecându-se - era cred cu două capete mai înaltă decât mine - mi-a spus la ureche: "Te iubesc", după care m-a sărutat delicat pe obraz. Eu înlemnisem de frică, mă temeam să nu mă atingă cu sânii ei enormi, şi n-am putut scoate un cuvânt. Ea nu şi-a mai repetat niciodată declaraţia, iar eu mă întreb şi acum ce-am făcut ca să merit această efuziune sentimentală.
- Erai intelectualul clasei, vorbeai franceza.
- Într-adevăr, am luat mulţi ani lecţii de franceză cu Madame Vlădescu, dar n-am ştiut că asta constituia un avantaj în relaţiile mele cu fetele. Eu mă vedeam aşa cum eram, cel mai mic şi mai pricăjit din clasă.

Între timp, la bistro, mă scufund adânc în amintirile primilor ani de şcoală, aşa încât nenumăratele stângăcii ale fetei care ne serveşte la masă îmi sunt complet indiferente, cum îmi sunt şi cele trei femei frumoase de la masa de vizavi.
- Te ştiam de Andreea, cum te striga la catalog, dar văd că acum toată lumea-ţi spune Irina.
- Da, e al doilea nume al meu, şi e mai frumos ca Andreea, plus că acasă toţi mi-au spus întotdeauna Irina.

Când am sunat la uşă, la ea acasă, ne-a răspuns o vecină. Venisem adus de o prietenă care cunoştea casa unde locuise Andreea. Eu n-am ştiut niciodată precis casa, am crezut întotdeauna că a locuit într-o altă parte a gangului dintre două străzi pe care-l traversam zilnic ca să ajung la şcoală. Deşi bunicii îmi serbau cu mare fast ziua de naştere şi-mi dădeau voie să invit oricâţi copii, pe Andreea şi pe Mihaela nu le-am invitat niciodată de ziua mea. Nu mai ţin minte de ce. Poate că mi-a fost ruşine. Sau poate că m-am temut să nu mă refuze. Până când, după clasa a opta, fiecare s-a dus la alt liceu, şi n-am mai ţinut legătura.

Încercasem deja de mai multe ori în ultimii doi ani, prin vechi colegi cu care mă mai vedeam, să dau de Andreea, dar n-am reuşit să aflu decât că s-a măritat şi că s-a mutat din Bucureşti. Zâna cea bună, în acest caz Puşa, prietena mea din copilărie, venită pentru câteva zile în ţară din Germania, m-a întrebat însă din senin ce mai ştiu de ea.
- Nu mai ştiu nimic şi nici nu ştiu unde să mai întreb, mi-am epuizat toate posibilităţile.
- Hai să mergem împreună, îţi arăt eu unde stătea, poate dăm de mama ei.

Am apreciat enorm gestul, cu atât mai mult cu cât afară era o vreme câinoasă, ploua torenţial. Am ajuns acolo uzi leoarcă, dar nu ne păsa. Am sunat şi am bătut la mai multe uşi, până când ne-a răspuns cineva. N-am dat de mama ei, care nu mai locuia nici ea de mult acolo, dar o vecină ne-a spus unde s-a mutat şi ne-a dat telefonul ei.

Am sunat-o imediat ce m-am întors acasă. Nu ştiu dacă şi-a amintit cine sunt, dar mi-a spus imediat:
- Irina, aşa-i spun eu, nu Andreea, cum îi spui tu, e internată, mâine trebuie să fie operată. O să-i spun că ai sunat şi-ţi dau numărul ei să o suni când se va simţi mai bine.

Am tras o spaimă înfiorătoare când am auzit că e la spital!

Cam la o lună distanţă, când am sunat-o, în provincie, unde locuia cu cel de-al doilea soţ şi cu copilul, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: "ştii că te-am visat cu o noapte înainte să suni la mama?".

În noaptea de după revederea cu Andreea n-am putut închide ochii. O vedeam subţire şi înaltă, în uniforma pepit cu şorţuleţ albastru, cu părul negru des dat pe spate, pe sub bentiţa albă. Şi îmi aminteam cum o dată, la cabinetul şcolii, când i-a venit rândul să fie vaccinată, s-a albit brusc la faţă şi a leşinat. Părea atât de fragilă şi de neajutorată, încât acela cred că a fost momentul când m-am îndrăgostit definitiv de ea.

Bucureşti, 2006 (revăzut 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer