Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Ediţia 2015 a Festivalului Enescu a fost cea mai consecventă cu sine


Ovidiu Şimonca, un interviu cu Oltea Şerban-Pârâu

29.01.2016
Observator Cultural, ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru bilanţul muzical al anului 2015, am adresat cîteva întrebări muzicologului Oltea Şerban-Pârâu, care, pînă în 2015, a condus Centrul Cultural Radio România şi Orchestrele şi Corurile Radio. Începând cu 2016, Oltea Şerban-Pârâu are o funcţie executivă în Radio România şi se va ocupa de proiecte muzicale şi culturale, cu precădere de pregătirea Festivalului Internaţional RADIRO, din septembrie 2016.

Ovidiu Şimonca: Ce concerte, ce spectacole, ce artişti credeţi că au marcat lumea muzicală românească în anul 2015?
Oltea Şerban-Pârâu: Din punctul meu de vedere, este vorba, evident, despre Festivalul Enescu, iar în planul acoperirii naţionale, despre iniţiative de tipul turneelor desfăşurate în ultimii ani sub numele de: Stradivarius, Duelul viorilor, Pianul călător, Vă place... , Vioara lui George Enescu sau Festivalul SoNoRo. Să nu uităm consacratele festivaluri în aer liber dedicate muzicii clasice în Bucureşti, precum Bucharest Music Film Festival sau Piaţa Festivalului George Enescu sau festivaluri de vară, precum Enescu şi muzica lumii de la Sinaia. Au fost şi cîteva începuturi în 2015, precum stagiunea camerală Da capo, organizată de ARCUB la Hanul Gabroveni în toamna lui 2015, dar acestea aşteaptă girul timpului.
 
O.Ş.: Dacă ar fi să definiţi într-o frază ediţia din 2015 a Festivalului Enescu ce aţi scrie?
O.Ş.-P.: Ediţia 2015 a Festivalului Enescu a fost cea mai consecventă cu sine dintre ediţiile recente ale festivalului, oferind trei săptămîni de evenimente între care era greu să faci o ierarhie clară. Iar atunci cînd fiecare seară îţi oferă motive de a merge la concert, cred că putem vorbi despre o ediţie de vîrf.

O.Ş.: Ce părere aveţi despre noua formulă de conducere de la Festivalul Enescu: Zubin Mehta - preşedinte de onoare, Vladimir Jurowski - director artistic?
O.Ş.-P.: Este vorba despre cea mai sonoră alăturare de nume de muzicieni de nivel internaţional care se asociază festivalului - în istoria lui de mai bine de jumătate de secol. Această combinaţie nu putea apărea fără tradiţia celor peste 20 de ediţii şi fără perioada de vîrf prin care trece festivalul din puncul de vedere al programării artistice.
 
O.Ş.: Aţi susţinut în Observator cultural că în Festivalul Enescu orchestrele româneşti şi interpreţii români sînt la acelaşi nivel cu marii artişti ai lumii. Numiţi, vă rog, cîţiva artişti şi orchestre din România care au ajuns la un renume internaţional.
O.Ş.-P.: Rămîn la părerea că orchestrele şi interpreţii români s-au prezentat la un nivel absolut comparabil cu cel al artiştilor străini din festival, iar acest fapt s-a întîmplat datorită inteligentei programări şi selecţiei repertoriale. Marilor ansambluri româneşti li s-au încredinţat lucrări dificile, complexe, dar rar interpretate în România - precum Wozzeck de Berg sau Simfonia a VIII-a de Mahler, ceea ce le-a oferit un avantaj. Dacă vorbim despre renumele internaţional al artiştilor sau al orchestrelor din România, aici intrăm într-un teritoriu al aprecierilor relative. Dacă rostim nume precum Angela Gheorghiu, Radu Lupu, Ruxandra Donose şi lista poate fi mult mai lungă - toata lumea va fi de acord că vorbim de valori consacrate, care nu sînt influenţate de niciun fel de context.

Dacă ne referim la orchestre, lucrurile stau puţin altfel, pentru că mobilitatea unor astfel de ansambluri este mai redusă, iar renumele este valabil doar în anumite medii; astfel, putem vorbi despre Orchestra Română de Tineret, foarte bine văzută în ultimii ani - şi cu precădere în 2015 - în mediul festivalurilor de tineret, sau despre Orchestra Naţională Radio, bine plasată prin intermediul transmisiunilor internaţionale în domeniul ansamblurilor de profil. De asemenea, există o lungă listă de muzicieni români tineri, care studiază sau au studiat în străinătate şi care au zone în care evoluează cu predilecţie, fiind bine văzuţi în aceste contexte.
 
O.Ş.: Timp de peste cinci ani aţi fost director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Care au fost elementele de referinţă din 2015 ale acestor ansambluri?
O.Ş.-P.: Au fost ani în care am lucrat foarte mult în direcţia creşterii notorietăţii acestor orchestre şi coruri şi cred că simplele cifre oferite de sistemele de ticketing electronice sînt suficiente ca mărturie în acest sens. Aceste cifre spun că, în 2010, vorbeam despre o medie de 370 de spectatori la concertele acestor orchestre şi coruri la Sala Radio, iar acum vorbim despre o medie de peste 800 de spectatori pe seară, luînd în consideraţie nu numai concertele de vineri ale Orchestrei Naţionale Radio, ci şi concertele Orchestrei de Cameră, ale Corului Academic, ale Big Bandului Radio, ale Orchestrei de Muzică Populară, ale Corului de copii radio, dar şi recitalurile de muzică de cameră. Un an izolat nu spune foarte mult în istoria unor ansambluri a căror activitate a început în 1928.

Dacă încercăm să ne referim la 2015, putem vorbi despre un an constant, cu evenimente interesante pentru Orchestra Naţională, cum ar fi participarea la Festivalul Enescu, opera în concert Norma de Bellini, sau proiecţia de film mut cu muzică live Rosenkavalier de Richard Strauss; concerte eveniment pentru Orchestra de Cameră, cum au fost cel cu Richard Galliano şi Răzvan Suma sau seara de Tango simfonic cu Analia Selis, Mariano Castro şi Radu Popa; seria concertelor a cappella ale Corului Academic Radio la aniverarea a 75 de ani; recitalurile de top din seria Duelul viorilor, Pianul călător, Vioara lui George EnescuFlautul fermecat sau Vă place tango? sau seria integralei Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven cu Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru. Probabil nu am spus tot, dar cu siguranţă nu trebuie să uităm Corul de Copii Radio care, la aniversarea a 70 de ani de existenţă, a avut multe evenimente în ţară şi peste hotare (două turnee în Grecia şi Germania) şi multiple apariţii în aer liber, în faţa unui public nou, mai puţin familiarizat cu muzica clasică.
 
O.Ş.: Ce CD-uri a editat în 2015 Editura Casa Radio cu inregistrările realizate la Radio România?
O.Ş.-P.: În ultima perioadă, vorbim de fiecare dată despre o medie de 25 de apariţii editoriale pe an, unele din zona culturii scrise / vorbite - ne referim aici la audiobookuri, cele mai multe dintre ele de poezie, sau CD-uri cu poveşti - aici aş menţiona seria A fost odată ca niciodată, cu poveşti în superba lectură a marilor actori Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc sau Ion Caramitru - sau CD-uri ce includ proza contemporană românească, realizate în lectura autorilor (cele mai recente apariţii sînt în lectura lui Cristian Teodorescu sau Florin Iaru). În materie de muzică, în 2015 a apărut un superb CD intitulat Maestro, cu miniaturi în interpretarea pianistului Dan Grigore; unul dintre best-seller-urile editurii a fost Tango - cu repertoriul din Duelul viorilor - interpretat de Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, iar alte apariţii lansate pe final de an, pe care le recomandăm, sînt albumul Orchestrei Naţionale Radio, dirijată de Cristian Măcelaru, cel al Corului de Copii Radio - 70 sau albumul Romantic al pianistului Horia Mihail.
 
O.Ş.: La Radio România Cultural s-au schimbat, în ultimii ani, emisiunile, orele de difuzare, realizatorii, grilele de programe au suferit modificări. Care sînt, în prezent, intenţiile acestui post de radio şi cum se reflectă aceste schimbări în audienţă?
O.Ş.-P.: Audienţa postului Radio România Cultural este stabilă, chiar uşor în creştere, pe o piaţă radio complicată, în care numărul convenţional al ascultătorilor de radio este în scădere. Ceea ce apreciez eu acum, la cîţiva ani de cînd nu mă mai ocup direct de acest post, este creşterea adresabilităţii către generaţiile mai tinere, lărgirea gamei de subiecte abordate, încercarea de a face percepută cultura ca pe un fenomen viu, în permanentă schimbare şi dezvoltare, mult mai permeabilă în faţa mediilor considerate, pînă nu de mult, marginale ideii de cultură. Eu aflu multe lucruri interesante de la Radio România Cultural şi, mai ales, am senzaţia că persoane tot mai diferite aleg acest post de radio pentru a fi la curent cu ceea ce se întîmplă în acest domeniu.
 
O.Ş.: În ce măsură putem vorbi, în România, de un public educat al concertelor? Sau e vorba şi de destule aspecte mondene atunci cînd vin mari orchestre ale lumii să concerteze la Bucureşti?
O.Ş.-P.: Aspectul de mondenitate este foarte prezent la festivaluri - fie că vorbim despre grandiosul Festival Enescu, despre un eveniment estival cum este Vara magică, despre galele la care se intră doar cu invitaţii sau despre concertele caritabile - cum a fost cel al Angelei Gheorghiu de la finalul anului 2015. Publicul educat, dacă putem vorbi despre aşa ceva în România, este cel care vine la stagiunile de la Ateneul Român sau de la Sala Radio şi are o anumită consecvenţă în participarea la aceste evenimente. Din fericire, introducerea unor evenimente cu potenţial de marketing în stagiunile de la Sala Radio, mai ales (mai rar de la Ateneu), sau în premierele Operelor din Bucureşti sau Iaşi, a adus şi în sălile acestora un public nou. Dar această transformare a publicului monden într-un public educat cere timp şi cere o preocupare a operatorilor culturali - hai să îi numim aşa - publici şi privaţi, pentru a opera această transformare, această creştere a unor noi spectatori dornici de muzica clasică.
 
O.Ş.: Care sînt punctele de interes ale anumului muzical 2016, în România?
O.Ş.P.: În afara evenimentelor care apar spontan în stagiunile filarmonicilor, ale operelor, prea rar cunoscute, în România, cu mai mult de 3 luni înainte (recomand, pe 29 ianuarie 2015, Favorita de Donizetti, în concert la Sala Radio, cu Ruxandra Donose în rolul principal), putem miza pe continuitatea turneelor sau festivalurilor naţionale despre care am vorbit la începutul acestor răspunsuri, pentru că acestea reprezintă realizări de succes ale asocierilor public-privat din ultimii ani în România. Îmi permit să revin la titluri precum turneele Stradivarius, Duelul viorilor, Pianul călător, Vă place... , Vioara lui George Enescu sau Festivalul SoNoRo şi, la finalul lunii septembrie, Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio RADIRO - ediţia a III-a -, care va aduce la Bucureşti, la invitaţia Radio România, mari orchestre radio din China, Norvegia, Germania, Austria, Marea Britanie şi, evident, România.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer