Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Primul an de publicitate

Argument


Petre Barbu

14.01.2016
Editura Tandem Media
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul urmator din rubrică
Fumam pe balconul unui apartament cu trei camere de pe strada Eforie din Bucureşti şi mă uitam la colegii mei de la "Forbes România", care îşi desfăceau cutiile şi îşi aranjau computerele luate la mâna a doua. Era o dimineaţă, în octombrie 2012. Tocmai primisem un şut în fund de la Adevărul Holding, care se descotorosise de revista "Forbes".

Şi cum fumam pe balcon şi mă holbam la colegii mei, trişti dar eliberaţi de povara "marelui trust", mi-am amintit de o scenă din serialul Mad Men, în care oamenii de la agenţia de publicitate Sterling Cooper şi-au luat catrafusele într-o noapte şi s-au mutat într-o cameră de hotel, rupându-se brutal şi decisiv de reţeaua Ogilvy (dacă ţin bine minte), care abia cumpărase agenţia."Acum suntem şi noi pe picioarele noastre, la fel că băieţii ăia din Mad Men!" - mi-am spus, dar n-am zăbovit prea mult asupra comparaţiei. Aveam treabă.

"Despre ce dracu' să mai scriu în revista asta?" - m-am întrebat cu un soi de deznădejde. De 18 ani tot scriam despre publicitatea şi media din România, era firesc să mă lovească plictisul. Mai ales că ne trezisem pe "picioarele noastre". Îmi trebuia ceva, ceva care să nu mai semene ca înainte.

Şi atunci, tot uitându-mă la forfota colegilor mei, tot fumând şi gândindu-mă ce dracu' să mai scriu despre publicitatea asta, mi-a venit aşa, să mă întorc în trecut. În trecutul lor, al celor care au înfiinţat primele agenţii de publicitate din România. Simţeam că trebuie să mă întorc şi în trecutul meu. Te întorci în trecut, ca să-ţi proiectezi viitorul.(Asta sună ca o axiomă.)

Am găsit titlul cărţii imediat: Primul an de publicitate. Am găsit şi forma jurnalistică: interviuri! Am vorbit cu Alexandru Catalan, amicul ce scăpase ca prin minune de restructurarea de la Adevărul Holding, a percutat bucuros, o facem! De beţi ce eram visam deja la lansarea cărţii.(Nu băusem, dar eram în starea de beţie a bărbaţilor frustraţi.)

La începutul lui noiembrie am făcut primul interviu cu Radu Florescu, americanul de origine română, care s-a întors în '90 în ţară şi a adus serialul Dallas la TVR. La al doilea interviu, cu Ioana Iordache, absolventă de Hidrotehnică, fondatoarea agenţiei de publicitate Target, împreună cu fratele ei, Ştefan Iordache, ne-am spus, Alex şi cu mine, că nu mai puteam să dăm înapoi, trebuie să facem cartea, neapărat! Am făcut-o pe jumătate. Până la urmă, cartea asta ne-a despărţit la jumătate drumului. Cred că nu ne-am potrivit să scriem o carte împreună. Îi mulţumesc cu această ocazie amicului Alex Catalan pentru că m-a încurajat şi pentru că am trăit o vreme în acelaşi vis.

Primul an de publicitate este o carte de interviuri cu primii antreprenori români care au fondat primele agenţii de publicitate în România, la începutul anilor '90.Este o carte de convorbiri. De ce această carte? Ca să rămână, ca să se ştie cine au fost primii. Dacă peste 20 de ani, nişte tineri, angajaţi într-o agenţie de comunicare (digitală) şi obosiţi de gândurile lor, se vor întreba cine au fost primii publicitari din România, cartea asta ar putea să le ofere răspunsul. Nu adevărul! Pentru că nu am căutat prin aceste convorbiri să aflu adevărul, "cine a tras în noi după 22", "cine au fost teroriştii" şi alte astfel de "adevăruri" care, în România, s-au demonetizat, din păcate. M-a interesat în aceste interviuri să aud vocile oamenilor care au început să facă publicitate. Perspectiva lor din prezent faţă de ceea ce erau ei în urmă cu 23 de ani, ce gândeau, ce făceau, ce îşi doreau. Totuşi, de ce o carte de interviuri despre începuturile publicităţii? Repet (cu orgoliu): ca să rămână, ca să se ştie cine au fost primii veniţi pe acest teritoriu pustiu.

Nu este o carte despre "statui". Nu am încercat să ridic "statui" pentru că aceşti oamenii n-au nevoie să le fie ridicate statui. Şi acum, după mai bine de 20 de ani, sunt nişte oameni activi, care îşi trăiesc viaţa cu febrilitate. Nu am vrut să scot "în faţă" nişte anonimi.(România este plină de figuranţi care se îngrămădesc la televiziuni şi în presă.) Sunt oameni care au făcut ceva. Oameni care au construit afaceri cu tenacitate, disperare, perseverenţă şi multă muncă.

Alegerea mea s-a oprit la 13 oameni. O alegere subiectivă, fireşte. S-ar putea ca nişte nume importante să-mi fi scăpat.(Este posibil să fie cuprinşi în volumul al II-lea, dar nu-mi iau niciun angajment, editorul meu va decide!)

Am pornit cu Radu Florescu (Saatchi&Saatchi). Am continuat cu Ioana Iordache (Target).Am vorbit cu Dragoş Grigoriu, student la Electronică în anul în care s-a apucat de publicitate la Graffiti, şi fondatorul agenţiei Tempo. Am ajuns la Mihail Vârtosu (fost funcţionar în Ministerul Afacerilor Externe), care a lucrat pentru Grey în România. Am discutat cu Adrian Drăghici, care şi-a amintit despre RomKU şi despre întâlnirea cu americanul Reese Palley, care i-a schimbat viaţa. Gabriel Faflei (Monopoly Media) a povestit cu voluptate, de parcă de ani de zile aştepta această convorbire!, despre reclamele la complexul comercial Massa pe care le insera în presă cu "fundul în sus". Bogdan Enoiu (Clip) a alergat între oamenii de fotbal şi oamenii de la multinaţionale. Ştefan Iordache (Target) nu-şi mai aminteşte despre acei ani decât că a muncit. Şi duminicile. Veronica Savanciuc (Plus Advertising) a urcat la timp într-un tren numit "publicitate". Alexandru Doru Spătaru, cineast, este românul care a făcut o agenţie de publicitate în Bulgaria. Cristian Burci, primul antreprenor care a înfiinţat în august 1991 o firmă specializată în servicii de publicitate: Graffiti. Mihaela Rus, o economistă la începutul anilor '90, care a dezvoltat Vitrina la Cluj-Napoca, cea mai mare agenţie de publicitate din provincie, fără să aibă "complexul provincialului". Teddy Dumitrescu, fost DJ şi om de televiziune, cu studii de arhitectură, care a ales în final publicitatea.

Sunt 13 constructori. Iar constructorii n-au nevoie de "statui". Sunt 13 voci care zugrăvesc o scurtă pagină din istoria recentă a României. Urgenţele prezentului aproape că ne sfâşie în goana de a le "rezolva". Astfel, istoria trece pe lângă noi, crezând că alţii o vor scrie. Aceşti oameni au avut răbdarea să se oprească din urgenţele lor şi să-mi povestească începuturile. Pentru răbdarea şi înţelegerea lor ţin să le mulţumesc.

Am încercat să realizez interviuri cu Paul Radu (fondatul Plus Advertising), Zoltan Szigeti şi Mihaela Nicola (care au început la Graffiti, au continuat cu Ogilvy şi au fondat The Group). M-au refuzat. Am ridicat din umeri, poate peste 20 de ani, dacă vom fi sănătoşi!

Cartea Primul an de publicitate este un început. Sper ca alţi ziarişti şi condeieri să intre mai adânc în această lumea discretă şi fascinantă a publicităţii româneşti şi să scrie cărţile de care industria noastră de publicitate are nevoie.

Această carte n-ar fi apărut fără implicarea unui om devotat, fostul meu coleg de la revista "Capital": Constantin Năstase, care a crezut din prima clipă în acest proiect. Îi mulţumesc editorului meu, Constantin Năstase! Mulţumesc, de asemenea, lui Andrei Popescu (alt coleg de la "Capital"), care a lucrat designul cărţii, platformei de crowdfunding We-Are-Here (Irina Caraivan şi Andrei Dumitrescu), care ne-a ajutat în finanţarea volumului, şi celor care au contribuit prin intermediul platformei la editarea lucrării. Mulţumirile mele se îndreaptă şi către compania SmartPoint Consulting, care a sprijinit financiar apariţia acestui volum, în special către domnul Cătălin Pătrăşescu şi a doamnei Adina Duţu. Mulţumesc şi colegilor de la "Forbes", care m-au inspirat şi mi-au publicat câteva fragmente din aceste convorbiri!

Primul an de publicitate este o carte fără epilog. Pentru că publicitatea continuă, zi de zi, într-o cursă fără pauză de respiraţie. Să ne bucurăm de această viaţă plină de reclame!

(Petre Barbu, 17 noiembrie 2013 - Bucureşti)

PS: Începând din 15 ianuarie 2016, timp de 13 săptămâni, veţi citi pe LiterNet în fiecare vineri câte un interviu din această carte.

Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer