Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Citind Suplimentul de cultură

Gheorghe Crăciun - refuzul jumătăţilor de măsură


Autori diverşi

01.02.2016
Suplimentul de cultură, ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Actualitate
 
Competiţia pentru Capitala Europeană a Culturii după raportul comisiei de experţi: "Amatorism", "dublă măsură" şi "să-şi vadă de treaba lor"
de Cătălin Hopulele
Într-un moment în care ecourile ratării de către Iaşi a calificării pe lista scurtă a oraşelor din România selectate pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021 se estompaseră, Comisia Europeană a publicat un raport în care ni se arată că, indiferent de minunile pe care le-ar fi putut face echipa condusă de Iulian Boia în ultimele luni, acestea nu aveau cum să aibă sorţi de izbândă. Precum un castel de nisip, n-a fost nevoie de un tsunami pentru ca proiectul Iaşului să cadă sub propria (închipuită) greutate, ci valurile mici au fost cele care l-au erodat; valuri expuse în "delicatul" limbaj de lemn tipic birocraţilor de la Bruxelles. Documentul creionează imaginea unui oraş izolat prin nepricepere, care nu a reuşit să susţină existenţa sau posibila concretizare a punţilor de legătură pe care voia să le stabilească la nivel cultural cu Chişinăul şi Cernăuţiul, o citadelă care se agaţă de trecut în loc să privească spre viitor. O realitate deja cunoscută acasă a fost creionata într-o pagină şi jumătate de către experţii care au jurizat competiţia internă a Capitalelor Culturale.
Citiţi întregul articol...
 
Dosar
 
Gheorghe Crăciun - refuzul jumătăţilor de măsură
de Alina Purcaru
"Suplimentul de cultură" vă propune un grupaj special dedicat seriei de autor "Gheorghe Crăciun" de la Cartea Românească, serie coordonată de fiica scriitorului, Oana Crăciun, şi de criticul literar Carmen Muşat. Alina Purcaru a realizat interviuri cu cele două coordonatoare şi scrie despre cele mai recente două volume apărute în noiembrie 2015 - Compunere cu paralele inegale şi Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului.
- Oana Crăciun: "Este o întâmplare faptul că am dezgropat din arhivă toate aceste lucruri chiar atunci când erau necesare? Impresia mea este că tata încă lucrează şi avem o comunicare destul de bună".
- Carmen Muşat: "Intenţia lui Gheorghe Crăciun nu a fost nici o clipă aceea de a distruge relaţia dintre realitate şi text, ci dimpotrivă".
Citiţi întregul articol...
 
Carte
 
Tratament împotriva uitării: Septembrie, de Jean Mattern
de Eli Bădică
Cu precizie, o documentare atentă şi un mare respect pentru personajele sale, Jean Mattern reuşeşte să găsească unghiul potrivit pentru a scrie despre un eveniment tragic de amploare internaţională. Un roman în care atmosfera creată cântăreşte mult, suspansul e necesar, iar istoria personală/mică este influenţată de cea colectivă/mare, câteva destine suporta modificări dramatice şi, odată cu ele, schimbă esenţial şi aproape tangenţial un altul. O carte necesară, aş spune, pentru un tratament împotriva uitării.
Citiţi întregul articol...
 
Opinii
 
Culegătorul de harfe
 
Marele Ali
de Andrei Crăciun
Nu o singură dată am închis această carte, fiindcă îmi era tot mai greu să înaintez printre tristeţe şi vise spulberate până la inima marelui Ali. În plus, aveam nevoie de timp să îmi revin după câte o imagine pe care continui să cred că marele Ali a adus-o cu el dintr-una dintre vieţile sale precedente.
Citiţi întregul articol...
 
Întâmplări şi personaje
 
Dacă Dumnezeu ar fi medic în România...
de Florin Lăzărescu
...ar umbla în halat alb, cu un stetoscop la gât, aici pe pământ, pe holuri şi în saloane jegoase, printre noi, păcătoşii - cei care avem tâmpitul obicei de-a ne îmbolnăvi ca proştii la inimă, la ficat, la rinichi, la intestine şi la aşa mai departe - într-unul dintre spitalele noastre cele de toate zilele...
...s-ar blestema pe sine însuşi care nu mai este în ceruri pentru ghinionul de a nimeri să lucreze în România...
Citiţi întregul articol...
 
Românii e deştepţi
 
Limitele toleranţei (I)
de Radu Pavel Gheo
Probabil că una dintre temele sociale majore ale anului 2016, dacă nu cumva cea mai mare, va fi încă o dată cea a imigranţilor ilegali veniţi din ţările arabe. În strânsă legătură cu ei, bănuiesc că în Europa o să se facă tot mai simţită o contrareacţie xenofobă, în general antimusulmană, una pe care o numim reflex "extremistă".
Citiţi întregul articol...
 
Vagonul cu vorbe
 
Cioloş, tehnocrat sau abil jucător politic?
de Florin Gheţău
Tema alegerilor în două tururi la primării a acaparat spaţiul public. Nu se mai discută nimic altceva, nu e lansat nici un alt subiect de dezbatere, se vorbeşte doar de sistemul de vot de la localele din iunie. Vor fi sau nu două tururi? Dacă da, vor fi doar pentru primari sau şi la consiliile judeţene? Nu contează, vrem două tururi, asta pare să fie lozinca liberalilor.
Citiţi întregul articol...
 
Rockin' by myself
 
Iarna în Sud
de Dumitru Ungureanu
Detest iarna mai abitir decât ocupaţia rusească (într-un fel, se aseamănă, fiindcă viscolul şi gerul de la răsărit vin de unde însă n-au venit numai ruşii!). Oricâtă poezie fotografică aş găsi în peisajele înzăpezite, oricâtă nostalgie copilărească mi-ar trezi nămeţii (şi, da, mă hrănesc întâmplările vârstei la care totul e feeric!), prefer din plin promisiunea primăverii, arsura verii sau rodnicia caldei toamne. Însă recunosc: iarna cu zăpezi şi frig îmi provoacă sau îmi aduce o dispoziţie pe care alt anotimp anevoie mi-o stârneşte.
Citiţi întregul articol...
 
Scrisoare pentru melomani
 
Aimez-vous Brahms?
de Victor Eskenasy
Celor cărora le place muzica lui Brahms, ca şi acelora ce doresc să o înţeleagă mai bine, pentru a nu mai vorbi de amatorii de descoperiri arheologice muzicale, un foarte recent apărut set de două discuri al Casei americane Arbiter le poate aduce câteva surprize de proporţii. Allan Evans, un nume bine-cunoscut în lumea colecţionarilor şi a editorilor de disc istoric, atât de muzică clasică, cât şi etno, a întreprins încă o dată cercetări de arhivă aprofundate, pentru a alcătui o colecţie de înregistrări inedite ale unor pianişti "care l-au auzit şi l-au cunoscut pe Brahms şi care au primit de la el binecuvântarea muzicală". Rezultatul acestor cercetări se numeşte Brahms: recaptured by pupils & colleagues/ Recuperat de elevi şi colegi.
Citiţi întregul articol...
 
Datul în spectacol
 
Când regia e sub tonul dramaturgiei
de Oltiţa Cîntec
Regia lui Alexandru Dabija pare neimplicată, după primul sfert de oră nu te mai surprinde nimic, distonând cu potenţialul dramaturgic al textului, la a cărui valoare nu a reuşit să se ridice. Celebra lui ludicitate, capacităţile de născocitor de sensuri scenice n-au funcţionat de data aceasta, regizorul aflându-se în Recviem la un standard de inspiraţie sub nivelul cu care-şi obişnuise fanii.
Citiţi întregul articol...
 
De veghe în lanul de cultură
 
Această plăcintă numită Pământ
de Mădălina Cocea
Dragi elevi, astăzi, la lecţia de geografie, vom discuta despre Pământ. Probabil ştiţi câteva informaţii de bază despre acesta, cum că are apă şi sol, atmosfera, că este rotund şi se învârte prin spaţiu, în jurul Soarelui. Vă rog astăzi să uitaţi tot ceea ce ştiţi deja, ca să putem păşi în fascinantul ţinut al vedetelor şi obişnuiţilor care susţin că pământul este plat.
Citiţi întregul articol...
 
Timpuri noi
 
Gândul cel bun
de Daniel Cristea-Enache
- Universalismul este mai important decât localismul pentru IPS Ioan Robu. Totuşi, Monseniore, puteţi face o radiografie a spiritului românesc, cu virtuţile şi hibele naţionale?
- Aş începe prin a arăta că în genere românul bate extremele: poate fi pe rând şi darnic şi strâns la mână; cu credinţa în Dumnezeu, dar şi înjurând de îngheaţă apele şi fiind plin de superstiţii; prietenos însă şi duşmănos până-n pânzele albe, cum se spune;
Citiţi întregul articol...
 
Internaţional:
 
Serie neagră: când celebrităţile mor în acelaşi timp
de Dragoş Cojocaru
Este numai bilanţul ultimei săptămâni, ultimele nume dintr-o serie neagră a dispariţiei unor mari artişti şi scriitori, care a debutat la sfârşitul anului trecut şi pare să nu se mai termine. Ce se întâmplă? Simplă coincidenţă statistică? Altceva? Deja, pe internet, încep să apară teoriile ciudate, formulate de diverşi indivizi care subliniază că, în istorie, multe celebrităţi au murit în aceeaşi zi, şir de coincidenţe care unora le dă de gândit.
Citiţi întregul articol...
 
Oscar 2016: scandal în alb-negru
de Dragoş Cojocaru
Odată cu anunţul nominalizărilor la ediţia 2016 a premiilor Oscar, s-a dat startul scandalurilor şi apelurilor la boicotarea ceremoniei. Se pare că fiecare are ceva de împărţit cu premiile Academiei Americane de Film. Criticile au venit din partea acelora care au fost de părere că la Oscaruri nu au fost nominalizaţi şi cineaşti de culoare, pentru al doilea an consecutiv.
Citiţi întregul articol...
 
Fast food
 
Film
 
Supravieţuire
de Iulia Blaga
"It became an act of survival, honestly", spune Alejandro González Iñárritu, într-un interviu, despre producţia lui The Revenant. Cum deja cu toţii am spus atâtea despre film, încercând să nu mă repet, cred că tind să-mi îndulcesc discursul.
Citiţi întregul articol...
 
Voi n-aţi întrebat, FĂRĂ ZAHĂR va răspunde
 
Oficial cât de cât
de Bobi
A, da? Ia puneţi-vă măcar pentru un minut în pielea oricărui primar şi gândiţi-vă la dom\' prefect. Aşa-i că v-a strâns în spate? Da, v-a strâns, pentru că în anumite momente nu se mai aplică, dragii mei, Constituţia. Cum să nu te simţi subordonat unui om pe care doar dislexia îl împiedică să se numească Perfect?
Citiţi întregul articol...
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer