Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tipuri de bărbaţi


Ana Damian

04.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ne aşezăm în grabă la masă, chelnerul nici măcar nu mai vine la masa noastră, ştie exact cu ce începe fiecare dintre noi şi suntem fericite că nu mai pierdem timpul cu meniuri şi comenzi, intrăm direct în problemă:
- Şi - spun - mai ai vreo veste de la misteriosul tău client?

Întreb eu, dar ştiu sigur că toate am vrea să îi punem aceeaşi întrebare.

Anouk zâmbeşte şi îmi dau seama că dintre noi toate ea a fost cea mai discretă, cea mai ascunsă, suntem prietene de foarte mult timp şi totuşi multe lucruri despre ea le-am aflat doar de când ne vedem la paharul tradiţional şi par a fi doar vârful iceberg-ului.
- Nu, nu mai ştiu nimic, e mega ciudat, omul ăsta mi-a creat ceva emoţii şi totuşi oricând ar apărea aş continua idila cu el, deşi câteva săptămâni la rând am ieşit cu frică din casă şi nici acum nu sunt complet relaxată, mă uit să nu mă urmărească cineva, mă uit după microfoane deşi habar nu am cum arată dar...
- E genul tău - o întrerupe Mona şi este foarte convinsă de ce spune.
- Genul meu? Ce înseamnă genul meu?
- Fiecare dintre noi are un gen de bărbat care îi place? Mă întreb şi eu, pentru că dacă ar fi aşa, asta ar putea explica unele rateuri.
- Nu ştiu dacă este o regulă generală dar cel puţin la noi funcţionează, uite eu de exemplu, Matei şi Vlad parcă sunt traşi la indigo, deşi aparent sunt deosebiţi, dar dacă îi compari sunt înspăimântător de asemănători, azi noapte nu puteam să dorm şi la 4 mă întrebam de ce naiba îl vreau pe Vlad în locul lui Matei cu dorinţa asta atât de apropiată de o furie.
- Dar ai mei nu sunt asemănători - spune Anouk.
- Oare? - îşi continuă Mona teoria - Îmi amintesc de tipul care se întâlnea cu tine doar în weekend şi l-am urmărit într-o duminică până la Otopeni.
- Păi şi? zice Ileana.
- Ni s-a părut ciudat, ne-am imaginat că vine în fiecare weekend în Bucureşti doar pentru Anouk, nu ieşeau niciunde, era ciudat.
- Da, să ştii că mereu mi-au plăcut bărbaţii cu secrete, cu care nu puteam avea o relaţie la vedere, poate şi de-asta nu îmi place Dinu, cel care m-a cerut de nevastă, cu el totul e clar, ştiu unde lucrează, cum arată mama lui, unde are casa. Niciun mister, în schimb clientul meu... uf.

Şi e un "uf" din tot sufletul, un regret major aşa cum numai o atracţie nebună poate fi definită.
- Şi apoi Ileana, bărbatul ei a acceptat o relaţie deschisă şi apoi cei care au trecut prin viaţa ei au avut toţi, inevitabil, aceeaşi filosofie de viaţă.
- Nu şi fătuca cu care e domnul acum - şi accentuează cacofonia ca să vedem ce părere are despre acea fătucă.
- Păi discutăm despre tine, nu despre el şi de altfel nici nu ştii dacă fătuca nu este şi ea predispusă la aşa ceva dar numai după ce îl va face bărbatul ei. Poate o să te întâlneşti cu fostul tău bărbat cu binecuvântarea noii lui soţii.
- Eşti nebună - zice Ileana şi încearcă să pară că glumeşte dar e atât de clar că nu apreciază nicio glumă despre situaţia ei, ea care ani de zile a persiflat tot ce zbura în jurul nostru.
- Şi apoi ea - spune Mona arătând spre mine - dacă sărmanul nu are 140 IQ şi ceva lucrări recunoscute nici măcar nu se uită la el. Am prins-o odată cu Max, care venise 2.000 de kilometri să facă sex şi ea îl întreba despre nu ştiu ce problemă, eram la mare, oricine ar fi căzut pe spate pe un asemenea decor, nu şi ea sau cel puţin nu înainte de a-şi primi răspunsul.

Râd, îmi aduc aminte cum Mona a mediat o partidă de sex şi de cât de plăcut e să faci sex după ce ai un răspuns, mă rog, nu l-am chiar avut, problema încă nu e rezolvată. Şi nu pot să nu fiu de acord cu Mona că într-un fel ciudat mereu căutăm bărbaţii după un anumit model pe care îl avem în suflet sau inimă şi mereu facem ceva ca să încapă în acel model câte un bărbat real. Şi când ne dăm seama de greşeală plecăm sau suferim.

- Şi eu? - spune Victor
- Tu? Eşti exact la model, IQ înspăimântător, îmi răspunzi la o sumedenie de probleme, nu mă interesează decât bărbaţii mai deştepţi decât mine. Şi la voi e la fel?
- Ştiu bărbaţi care ţi-ar plăcea ţie dar care nu ies decât cu femei cu doi neuroni.
- Păi ăsta e tot un model, teoria pare să funcţioneze.
- Nu ştiu, nu cred, mie nimeni nu mi-a mai dat extemporale cum îmi dai tu, asta însă nu înseamnă că nu mi-ar plăcea o nevastă care să cureţe cartofi şi să mă întrebe despre nemurirea sufletului şi cred că asta ţi se datorează, nu aveam asemenea pulsiuni înaintea ta.

Râde şi pleacă să se întâlnească cu amicii în curtea desfundată unde e la modă să mănânci mici şi să bei bere la halbă, Valeriu, unul dintre amici, a fost căsătorit de două ori, îi ştiu şi vreo trei amante, toate cinci cu 5 neuroni împreună. Ultima ne-a spus că Van Gogh şi-a tăiat urechea pe când se bărbierea, simţise nevoie să atingă subiecte grele, ciudată a fost privirea caldă a lui Valeriu cu care a privit-o, probabil nu a auzit ce spunea şi se gândea la tanga pe care ea îi purta. Toată idee e că doar acel model te poate face fericită... sau fericit spune Victor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer