Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal parizian (IV) - Solilocviile metroului


Adrian Ţion

08.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
26 iunie 2015

Din "Africa de Est" (Montreuil) cu metroul 9 în fiecare dimineaţă, spre centru. Urcăm de obicei la Robespierre, e mai aproape decât Croix de Chavaux. Câteva străduţe înguste şi liniştite, (Sergent Godefroy, rue de la Révolution, Garibaldi, Marceau) în aerul deja încălzit, apoi pe calea Parisului spre vest până la coborârea în avena metroului, rece ca în peştera Scărişoara, dar fără gheaţă. Prin hăuri de acest fel o fi ascuns "căţelul pământului" pe care eram pus să-l ascult cu capul pe pernă, în copilărie, ca să adorm după-amiezile. Dar nu vreau să cobor în hăul intimităţilor. Merg pe mâna lui Michel Tournier: "jurnal extim", privirea spre exterior, "extimul e opus intimului". Aşadar "consemnarea lumii exterioare". "Ce se vede" cum ar fi spus Radu Petrescu. Liniştea e pe deplin pierdută, alungată acum brutal de vuietul garniturii ce opreşte scârţâind puternic şi stârnind în jur un curent de aer geros. În vagon, vârcolacul adâncului îşi începe recitativul său monoton, anunţând staţiile de două ori, cu intonaţii diferite, contrapunctic. Mai întâi interogativ-ofensiv, apoi conclusiv-defensiv, de parcă prima dată n-ar fi sigur de aventura telurică pe care o repetă zilnic de mai bine de o sută de ani, minunându-se, bucurându-ne cu întâmpinarea sa familiară. Balaurul fantomatic îşi are ritmul şi regulile lui. Aşadar, spiritul angrenajului mecanic anunţă dubitativ, informând papagaliceşte Porte de Montreuil? şi tot el îşi răspunde Porte de Montreuil! bineînţeles, nu poate fi altceva. Avansează sigur pe el, dă semn că suntem pe drumul cel bun. Apoi jocul continuă: Maraichers? Maraichers! Nation? Nation! Şi tot aşa până la Strasbourg - Saint Denis, unde schimbăm pe linia 4 spre Châtelet. Fantomele n-au nevoie să interacţioneze cu oamenii şi de aceea, trenul îşi continuă nestingherit şerpuirile prin hăul pământului, cărând în măruntaiele sale, nu se ştie de ce şi spre ce, puhoaie de călători. Cară periferia spre centru, izbeşte noul val de vechiul stăvilar, pe jumătate dărâmat. Imigranţi de toate culorile spre locurile de muncă. Vocea înăbuşită de ani a lui Neagu Djuvara îmi sună profetic în ureche: "Europa, conştient sau inconştient, se sinucide. Dacă te duci în metroul parizian, vezi care va fi Europa de mâine. Majoritatea populaţiei din metrou este de culoare." Aşa este. Costică îmi propune să nu pronunţ cuvântul "negru" atunci când sunt prin preajmă pentru că înţeleg şi te privesc ostil. Te pot acuza de rasism. Eu nu le spun nicicum şi nu mă deranjează prezenţa lor câtă vreme se comportă civilizat. Metroul se întreabă mai departe sau mă întrebă dacă vreau să cobor: Châtelet? Da, Câtelet! Am ajuns.

Alte şerpuiri enorme, formate din hoarde de turişti, în faţa intrării la Notre-Dame şi o întrebare devastatoare, în engleză, pe care mi-o adresează o tânără, lăsându-mă perplex: It's Notre-Dame? face ignoranţa ei crasă, ridicând ochii spre grandioasa catedrală. It's Notre-Dame! îi răspund automat, pe tonul conclusiv al vocii din metrou. Din ce colţ de lume o fi aterizat aici fătuca asta cu un rucsac în spate, repezită şi nesăţioasă în atitudine? Probabil studentă, îmi spun, fără să-i fi înregistrat fizionomia, căci a avut grijă să-mi întoarcă repejor spatele, ruşinându-se. Dar nu e sigur. Studenţii de azi mai mult învaţă călătorind decât studiind. Cine spunea Multe înveţi din cărţi, dar mult mai multe înveţi călătorind? Anatole France? Un elogiu călătoriei sau cunoaşterii? Şi când mă gândesc la Paustovski şi la alţi refulaţi din state totalitare, claustraţi între graniţe, care cunoşteau străzile Parisului din hărţi şi lecturi, fără să fi pus piciorul în Franţa, mă umplu de indignare. Lumea liberă are derapajele ei, dezavantajele ei. Superficialitatea pluteşte la suprafaţă cu o candoare infatigabilă. Cu atâta informaţie în jur, mă întreb cum e cu putinţă să fii dezinformat. Direct Matin, foaie distribuită gratis, avertizează asupra căldurilor caniculare şi anunţă deschiderea unor terrasses éphémères. Unele sub Turnul Eiffel, altele lângă Notre-Dame. E aşa greu să consulţi o foaie volantă?

 

Securitatea în metrou e exterioară, banală. Or fi camere de supraveghere, dar angajaţi vizibili ai metroului sunt puţini (mai ales în staţiile mici, periferice). Totul este automatizat. În staţiile din centru există pereţi despărţitori de sticlă mată între peron şi liniile de tren. "Să nu se arunce vreun sinucigaş în faţa trenului" mi se şopteşte la ureche. Ce bizar! Ce cinic! În celelalte staţii se pot arunca liniştiţi? Când garnitura se opreşte, portiţele se deschid simultan cu uşile vagoanelor, care sunt poziţionate în dreptul căilor de acces. Apoi se închid la loc. La Mairie şi-a făcut datoria.

În interiorul vagonului călătorii îşi aleg repede locuri ca să nu deranjeze. Am fost martorul unui mic incident într-una din zile. Un tânăr slăbănog, livid la faţă, trecea cu mâna întinsă printre banchete bolborosind ceva. Nu primea nimic. În dreptul unei femei şi-a pierdut răbdarea, şi-a strâns degetele pumn şi a schiţat gestul de a o lovi în faţă. Pumnul i-a atins faţa, dar n-a lovit. Femeia s-a ferit, speriată, după care individul a zâmbit acru şi a coborât agale din metrou. Şmecherul a făcut gestul când trenul era deja în staţie. O negresă de vizavi a luat imediat atitudine, zbierând după el, dar tipul nu s-a sinchisit. Violenţă? se întreabă spiritul maşinăriei. Violenţă servită ca divertisment, răspund inhibat. Violenţa este arma celor slabi. (Gandhi). Şi cei care au pus la cale masacrul de la Charlie Hebdo au fost slabi?

Ca orice mecanism super-sofisticat, metroul are şi el sincopele lui. Şi dacă nu apar când ţi-e lumea mai dragă, n-au niciun haz. Arşiţa de la nivelul trotuarului face binevenită călătoria cu metroul. Sunt zile caniculare în care îţi vine să-ţi dai jos şi pielea de pe tine ca să nu transpire în speranţa că nu vei mai simţi arşiţa toropitoare. "Arşiţa frige ca gerul" scria undeva Alexandru Vlad în Aripa grifonului. Pe o asemenea căldură, iau câteva reviste Tribuna şi Oraşul sub braţ şi mă pornesc din Montreuil, pe linia 9, ca să ajung la Bastille, unde amicul meu Constantin Ghircău fixase o întâlnire cu Matei Vişniec, bună cunoştinţă de-a lui. Costică plecase de acasă de dimineaţă la repetiţii, aşa că urma să ne întâlnim acolo la ora 18 în faţa operei. Mi-am calculate timpul ardeleneşte, dar şi atent să nu stau prea mult în soare. Cobor la Nation, staţie mare, nod feroviar, ca să iau metroul 1 până la Bastille. Trenul meu oprit în staţie. Mă grăbesc să urc, să n-o ia din loc. Dar nu porneşte nici după 5, 10, 20 de minute... Auzim din când în când, din difuzoare, explicaţiile companiei în care se repetă cuvântul ambuteiaj lipit de scuzele de rigoare. Alţi indivizi, zărind trenul oprit, se grăbesc să urce, aşa cum m-am grăbit şi eu, apoi, dezamăgiţi, coboară după un timp. În loc de păcănele, păcăleli. Minutele trec, ora 18 se apropie, trenul nu are de gând să se pună în mişcare. Ce-i de făcut? După vreo 30 de minute de aşteptare mă hotărăsc şi eu, în sfârşit, să cobor. Aş mai avea 30 de minute până la întâlnirea cu Vişniec, în faţa Operei. Cum să ajung până la Bastille din Nation? La suprafaţă, năuc de cap, mă dau lângă o balustradă să consult ghidul Parisului (l'indispensable), ediţia din 1998, cumpărat de Lucian când a petrecut un semestru de tandreţe la Paris, în anii lui de studenţie. Ce bine că e la mine! Caut să identific străzile, să mă orientez, să văd în ce direcţie trebuie s-o apuc. Intru în panică. Mă răsucesc în direcţia străzilor. O femeie de vreo 30 de ani, citindu-mi disperarea pe faţă, se apropie să mă ajute. Îmi sugerează să merg pe Rue de Faubourg Saint-Antoine şi se îndepărtează surâzând cald. Îi urmez sfatul. Observ că ar fi cam 3 staţii de metrou de mers pe jos. Cu mijloacele de transport de la suprafaţă ar fi mai dificil întrucât nu le cunosc traseul. Mă îndârjesc şi pornesc marşul forţat. Curg apele pe mine, mersul îmi e precipitat, dar ajung la timp.


Barba dramaturgului subliniază rafinamentul unui tip subţire. Vişniec are delicateţea unui sfielnic şi impetuozitatea lăuntrică a unui bun cunoscător de oameni. Gazda noastră ne conduce prin labirintul clădirii spre cabina lui, pe care o împarte cu încă trei colegi de diferite etnii. Ne serveşte cu sandviciuri şi cu bere binefăcătoare. Vorbim despre teatru, despre Cluj şi amiciţii literare. Vişniec pasează interviul programat pe email, din cauza berii. Se arată îngrijorat de escaladarea terorismului, a islamului şi menţionează masacrul recent de pe o plajă din Tunis, ştire care mi-a scăpat, prea ocupat cu descoperirea Parisului. Harta prezentului din nou însângerată. Gazda ne povesteşte în vervă cum şi-a adus familia din România, apoi propune o vizită prin sala operei şi prin culise. Toate sunt de dimensiuni impresionante, halucinante. Adevărate hangare. Nu artă, ci industrie! Nu muzică, ci schele şi macarale. Întunericul mat estompează paşii noştri îndreptaţi spre cele mai ascunse cotloane ale Bastiliei, închisoare a artei moderne. Regretăm că pe timpul sejurului parizian nu vom prinde niciun spectacol. Coborâm la metrou: Gare de Lyon? Gare de Lyon!

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Fain e drumul jazz-ului, Mihai Brezeanu (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Insule Greceşti - Samothraki, Iuliana Marchian (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer