Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XXI)


Dan Recheşan

29.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
26.

POVESTEA MEDICULUI RAHED ŞI A REGELUI CALEB

După ce aruncă nişte găteje în foc, păstorul Tayran se întoarse spre Mehmet Zilli care aştepta cu nerăbdare urmarea poveştii şi zise aşa:
"Asemenea pescarului Giafer care a eliberat un efrit din ulcior, medicului Rahed i s-a întors binele făcut cu mult rău. Iar efritul, peste măsură de curios, amînă uciderea pescarului, ca să afle ce şi cum. Şi-acum ascultă precum acel duh care a fost pilda lui.

Se zice că acum un veac-două, departe de puterea califului, taman în Rumistan domnea peste necredincioşi un rege vestit numit Caleb. Puterea lui era nemăsurată de la miazăzi la miazănoapte şi-n toate oraşele peste care domnea se auzea numele său. O sută de ibovnice avea, iar în tainiţele palatului sumedenie de averi, însă un rău nu-i dădea pace şi-i măcina trupul, căci era bolnav de lepră şi nu se putea bucura de toate acestea. Chemase la el doftori şi vraci din toată ţara dar, cu toate leacurile şi alifiile pe care le încercase, aceştia nu-i veniseră bolii de hac. Atunci, auzind de suferinţa sa, veni în Rumistan un medic vestit, care învăţase toate ştiinţele tămăduirii cu nimeni altul decît cu Abu ibn Sinna, fie-i numele lăudat! Şi se înfăţişă medicul Rahed la rege şi-l zise că-l poate vindeca de-acea boală cumplită, iar regele, după ce-l ascultă se încredinţă întru totul lui. Îi făgădui averi şi onoruri peste măsură de-l va lecui şi tăişul securii de nu va izbuti. Se duse atunci medicul în locul unde-şi ţinea spiţeriile lui, luă o alifie numai de el ştiută şi unse cu ea mînerul unei bîte, din cele folosite la jocul cu mingea. Dădu bîta aceea regelui şi-i zise:
"Mergi înălţimea ta pe maidan şi loveşte tare mingea cu bîta asta! Dar ai grijă, să o strîngi cu toate puterile tale şi să loveşti cu ea pînă cînd vei osteni şi năduşi bine, căci astfel leacul nu are putere!

Şi făcu regele Caleb tot ce-l povăţuise medicul Rahed. Luă bîta şi lovi cu ea mingea pe maidan vreme de două ceasuri, fără oprire, pînă cînd palmele îi năduşiră şi leacul din mînerul bîtei îi trecu în sînge. Cînd osteni se duse la hammam să se spele, iar cînd ieşi din bazin văzu că pielea trupului îi sclipea curată, ca un dinar de argint nouţ şi nici urmă de lepră nu se zărea. Deîndată îl chemă pe Rahed la palat şi, bucuros nu cu una ci cu o mie de inimi că scăpase de boală îi dădu să bea şi să mănînce cu mîna lui şi îl răsfăţă cu toate răsfăţurile. Iar cînd acesta se sătură să plece trimise la visterie să îi aducă un sac de galbeni, unul de rubine şi-altul de perle zicînd:
"Mare a fost iscusinţa ta şi-ai izbutit unde alţii au dat greş...Tot ce mi-ai făgăduit s-a-mplinit, iar eu îmi ţin cuvîntul ce ţi l-am dat! Altă dorinţă nu am decît să rămîi la palat şi să fii mîna mea dreaptă!"

Îi mulţumi Rahed regelui de atîta cinste şi se îndestulă cu bogăţiile primite şi-altele n-ar mai fi fost de spus dacă soarta nu i-ar fi scos în cale răutate ce sălăşluieşte de la începuturile începutului. Şi-avea Caleb un sfetnic negru la suflet şi tare pizmaş de felul său care văzînd de cîtă cinstire are parte medicul îi zise stăpînului său aşa:
"Martor mi-e cerul că nu-ţi vreau decît binele şi-acum, cu acest doftor în iatacul măriei tale mă înspăimînt pentru soarta ta, căci ţi-ai încredinţat soarta unui venetic, şi sarazin pe deasupra. E drept că te-a vindecat cu un meşteşug nemaiîntîlnit dar cine poate să ştie dacă nu şi-l va folosi să-ţi facă rău? Căci aşa cum leacul din mînerul bîtei ţi-a trecut în sînge, prea bine poate să te şi ucidă cu alt ir blestemat!"

Şi-aplecă regele urechea la sfatul dregătorului său şi înspăimîndu-se şi temîndu-se pentru viaţa sa trimise gealaţii să-l aducă pe Rahed legat. Acesta pricepu că zilele îi sunt numărate, iar regele îşi uitase cuvîntul dat şi se ploconi zicînd aşa:
"Mărite crai, dacă-n înţelepciunea ta ai hotărît să mă dai pieirii şi firul vieţii mele va fi scurtat, lasă-mi rogu-te răgazul să-mi fac rugăciunea şi să-mi adun toate cărţile de medicină pe care le am!"

Ce să mai lungim vorba? Împins de dregătorul pizmaş, regele ceru să se aducă toate cărţile lui Rahed, iar printre ele una mai ales una, căreia îi zicea "Cartea ursitei" şi-l întrebă ce artă zace în ea. Iar medicul îl lămuri deîndată că prin ştiinţa acelei cărţi oricine poate afla ce destin va avea.
"Deschide măria-ta cartea la foaia treizeci şi trei şi citeşte ce scrie acolo!", zise el.

Caleb, curios peste poate, deschise cartea şi citi:
"Dacă vrei să ştii cum vei vieţui în astă lume, întoarce foile pînă la cea de-a şaizeci şi şasea!"

Înmuie el degetul în gură ca să poată întoarce mai lesnicios foile şi găsi altă însemnare:
"Dacă vrei cu tot dinadinsul să afli cîţi ani vei trăi, citeşte ce scrie la foaia nouăzeci şi nouă!"

Şi iarăşi-şi umezi arătătorul şi găsi acea foaie pe care citi:
"Zilele tale se vor sfîrşi cînd vei citi acest rînd!"

Şi-atunci pricepu regele Caleb ce făcuse şi nu trecură nici zece clipe şi căzu mort pe loc, căci foile cărţii fuseseră unse cu otravă. Iar medicul Rahed, care-i făcuse numai bine şi primise rău în schimb, îşi luă lucrurile şi plecă din acea ţară, fără ca nimeni să-l poată împiedica. Şi-aşa află efritul că dacă i-ar arătat iertare pescarului, n-ar fi avut soarta regelui Caleb, însă duhul cel rău hohoti nepăsător şi-i zise:
"Toate ca toate, dar acum pregăteşte-te de moarte, căci nici puterea Profetului nu te poate scăpa!"

Pescarul Giafer îl înţelese prea bine, dar de frica morţii încercă un tertip:
"Dacă aşa mi-a fost scris nu mă pot împotrivi ţie. Înainte de a mă ucide mai am o rugăminte: aş vrea să mă lămureşti cum a putut să stea un zdrahon mare şi lat cum eşti tu, atîta amar de ani, în ulciorul acela strîmt, fiindcă zic zău, acest lucru mi se pare de necrezut!"

Ce să mai zic? destul şi bine că efritul căzu în capcană şi îi făcu pe plac. Se subţie ca o coloană de fum şi se strecură în ulciorul de aramă, la fel de lesnicios cum intră şarpele în gaură. Iar pescarul sări şi pecetlui gura ulciorului cu pecetea profetului Soleiman, cel căruia i se supun toate duhurile rele şi-l azvîrli repede în mare. Şi-acolo rămas-a pînă-n ziua de azi!

Noaptea fiind pe sfîrşite, Mehmet Zilli îşi luă rămas bun de la păstor şi se întoarse, cum-necum, pe aripi de vînt sau fum în cortul în care dormea, somn de moarte, Evlya Celebi.

***

Sub bolta de piatră sub care stătea zăvorîtă tînăra sultăniţă pătrundea o singură rază de lumină. Teofana ridică privirea şi văzu cerul printr-un ochi de cristal.
"Pe-aici se face nevăzut, spuse frumoasa Nur-Sadef, de fiecare dată după ce s-a înfruptat din trupul meu. Poţi să încerci să-i iei calea ca să ajungi mai degrabă la iubitul tău!"

Teofana încercase să desfacă zalele lanţului cu vîrful unui pumnal, dar ea se împotrivise:
"Aud muzica din strunele sazului în sînge, e zadarnic să-ncerc, blestematul de gusan mă va găsi oriunde aş merge!"

Atunci se aşeză în dreptul razei, murmurînd; "Ajută-mă, Maică Precistă să ajung la ţintă!" şi simţi cum se înalţă ca un fulg din aripa unui bîtlan hăituit de şoimi. Se trezi, ca dintr-un vis, pe un drum udat de burniţă. Într-o parte a drumului foşnea o pădure întunecată, iar în cealaltă curgeau apele învolburate şi cafenii ale Mureşului, iar în făgaşul drumului se înşirau nenumărate urme de copite şi încălţări ostăşeşti.
"Au plecat, nu te teme!", auzi ea, atît de aproape încît tresări şi duse mîna la mînerul săbiei al-bohacen. Dintre tufele de mălaiul-cucului, cu frunzele înroşite de brumă, se ivi un tînăr cam de vîrsta ei, cu obrazul alb, cu părul bălai şi o mustăcioară mătăsoasă cu vîrfurile ridicate semeţ spre mijlocul ochilor. Purta o cazacă din catifea roşie şi un pumnal cu mînerul din argint filigranat la cingătoare.
"Eu sunt Nicolas, spuse el într-o sîrbă destul de curată, iar tu eşti fata care-l caută pe căpitanul valah... aşa mi s-a arătat în vis!"

Teofana rîse cu dispreţ:
"Eu nu cred în vise. Un unchi de-al meu a visat că va primi în dar un şoim arăbesc de preţ, iar cînd a plecat la vînătoare o săgeată turcească i-a străpuns ochiul!"

Obrazul lui Lecendrier se încreţi ca oglinda unei bălţi în care arunci o piatră:
"Eşti tare frumoasă şi mi se rupe inima să-ţi spun c-am visat ceva cumplit... iar în visul meu Petrovici a fost ucis într-un fel sălbatic... de altfel toate sunt nemaipomenit de sălbatice prin locurile astea: oamenii, caii, felul în care se mănîncă, se doarme şi se face război. Noroc că am întîlnit un vraci înţelept care mă ajută să înfrunt toate sălbăticiile!"

Tot neîncrezătoare ea îşi miji ochii de culoarea peruzelei:
"Şi unde e vraciul acesta?"
"Colo-n pădure, adună buruieni de leac. Cele mai bune sunt omagul, nalba şi spicul de mandragoră fiindcă mi-aduc repede somnul şi mă poartă pe aripile viselor. Ştiai că dacă vrei să visezi ceva plăcut trebuie să te străduieşti să aduni, fărîmă cu fărîmă toate bucuriile unui an întreg?"
"Am nevoie de un cal, ca să ajung repede în Ţara Ungurească!", spuse fata.
"Am visat ieri-noapte o iapă arăbească de culoarea laptelui şi mi s-a părut cel mai potrivit cal pentru una ca tine!"

Ea scoase o pungă de la cingătoare şi îi întinse zece taleri:
"Du-te şi cumpără-mi un cal. Te-aştept aici, lîngă movila aceea de pietre!"

Ascuns după trunchiul unui ulm gros, Musa ibn Kabir rînji cu satisfacţie:
"Am prins turturica. Acum, tot ce am de făcut este să aştept înainte de a strînge laţul!"

Teofana îl urmări cu privirea pe tînărul franc care se îndepărta cu paşi săltăreţi, îngînînd un cîntec din ţara lui. Se făcu repede nevăzut în perdeaua de ceaţă împunsă spre partea dreaptă a drumului de turlele unei mănăstiri carmelite. Îşi aşternu mantia pe un strat gros de muşchi şi adormi şi visă că se preumbla printr-un lan de levenţică sălbatică. Aerul mirosea ca atunci cînd Ioan Petrovici o purta lin în şa spre Zadar, iar nişte păsări nevăzute ciripeau: "A venit, a venit, surioară!"

Se trezi repede şi-l văzu pe francez frămîntîndu-şi mîinile mici şi albe. O boare aurie îi vopsea părul, genele şi vîrful mustăţilor în timp ce trăgea de frîu un bidiviu scund dar cu crupa puternică şi pielea de culoarea şofranului.
"Mi l-a vîndut un tătar, îi zice Nazagay, ceea ce în limba lui înseamnă "Fulger"!"

Încălecară amîndoi şi porniră în trap uşor spre zidurile mănăstirii.

FAZIL AHMED KOPRULU-PAŞA

Cetele de oşteni trecură zidurile arse şi năruite şi se aruncară urlînd asupra apărătorilor. Prin fumul gros se zăreau dolmanele vineţii ale lefegiilor unguri şi slovaci care apărau spaţiul dintre cele două palănci, năpădite de mulţimea tunicilor şi caftanelor verzi, roşii, galbene şi albe ale azapilor, zulufegilor, gurebilor şi yenicerilor. Cînd un aga de yeniceri înfipse steagul verde al Profetului pe bastion, Fazil-paşa oftă mulţumit:
"Inşallah... acum de-a căzut şi Lipova în mîna sultanului, drumul spre apus e curat şi nicio oştire adunată din Kisver' i Erdely (Ţara Ardealului) nu ne mai poate lovi din spate!"

Evlya Celebi, care urmărea totul cu privirea înnegurată şi condeiul în mînă, îi răspunse:
"Înălţimea ta, ard acolo-n cetate nenumărate mărfuri şi bunuri care ar putea să fie de folos!"

Cînd larma fu străpunsă de ţipetele femeilor şi a copiilor se scutură scîrbit şi puse calamul la cingătoare.

Marele vizir surîse nepăsător:
"Acesta e obiceiul cînd se cuprinde o cetate a necredincioşilor, oştenii au parte din pradă, iar robii le aparţin celor care luptă fără simbrie!"

Spre seară cînd se aşezară corturile, Fazil-paşa îl chemă pe Călător să cineze cu el. Celebi nu prea mîncă, dar cînd se aduseră rachiurile şi vinul gros de Moreea, bău mai mult decît îi stătea în obicei. Văzîndu-l îngîndurat, gazda îl descusu prieteneşte:
"Ce-ţi apasă cugetul Înţeleptule, acum cînd campania asta neobişnuită pare să meargă ca pe roate? Tu, care ai văzut atîtea locuri şi atîtea cetăţi de pe cuprinsul împărăţiei şi dincolo de ea nu eşti oare bucuros că puterea sultanului sporeşte?"
"Mă munceşte un duh rău, unul fără nume, care-mi spune că nu întotdeauna mai mult înseamnă şi mai bine!", spuse Celebi.
"Şi eu am un duh care-mi şopteşte să stau acasă, în tihna iatacului, rîse Fazil-paşa, dar îl ameţesc în fiecare seară cu rachiu şi-apoi adorm liniştit!"

Fără să mai aştepte şerbeturile şi zaharicalele, oaspetele se ridică, şi făcînd temenelele de mulţumire dădu de înţeles că este ostenit şi-ar vrea să se culce.
"Mai zăboveşte puţin, îl rugă marele vizir, după izbînda de azi nu ne putem culca devreme!"

Ca şi cum i-ar fi întărit spusele, dincolo de pînza căptuşită a cortului se auzeau chiotele oştenilor beţi care chefuiau în jurul cazanelor uriaşe cu ciorbă.
"Spune-mi o istorisire, una hazlie, care să ne aducă somn liniştit" mai spuse Fazil, iar Celebi se aşeză înapoi pe perne şi începu aşa:

POVESTEA CĂMILARULUI FĂRĂ NOROC

"Se zice că în oraşul Gaziantep, pe vremea marelui calif Suleiman, fie-i numele în veci slăvit, trăia un cămilar, pe nume Saud ben Said. De tînăr fuse obişnuit cu traiul amar şi mare avere nu strînse, fiindcă nenorocul îl pîndea la fiecare pas şi, oricît se străduia el, de lipsuri nu putea scăpa. Întîi îi arse acoperişul de deasupra capului, apoi o boală a dobitoacelor îi ucise toate cămilele şi-i rămase una singură, costelivă şi stearpă, prea sleită să care poveri de marfă. Nici de fii sau fiice nu avu parte fiind prea strîmtorat ca să îşi ia o nevastă. Se duse atunci la geamie şi se rugă fierbinte celui Atotputernic:
"Allah, care eşti în ceruri şi le cîntăreşti pe toate, îndură-te de robul tău şi dă-mi o femeie, căci viaţa în doi este mai uşoară şi-atunci cînd împarţi sărăcia cu alt suflet!"

Un şeic care stătea acolo îl auzi şi-i spuse:
"Ia rădăcina asta, mestec-o înainte de culcare, iar în visul pe care-l vei visa, ţi va spune cum să-ţi găseşti soaţă!"

Saud luă rădăcina şi o mestecă, cum îi spuse şeicul, înainte de culcare, apoi aşteptă să adoarmă. Leacul acela îşi dovedi puterea şi, nici un sfert de ceas nu trecu şi-l cuprinse somnul, iar în vis i se înfăţişă un bătrîn îmbrăcat în alb, cu barba ninsă care-i spuse aşa: "Du-te-n curte şi jertfeşte ultima cămilă pe care o ai, dar bagă de seamă să se scurgă bine tot sîngele din ea. Iar după ce a rămas fără suflare, scoate-i pielea întreagă, stropeşte stîrvul cu apă de iasomie şi arde smirnă într-o căţuie şi vei vedea cum din leşul cămilei va ieşi o femei tînără şi frumoasă, cu trupul fraged, cu chipul rotund ca al lunei într-a patrusprezecea noapte şi ochii ca doi luceferi. Nu-ţi mai rămîne decît să o duci la hoge să faci înscrisurile de însoţire, căci ea îţi va fi de-acum înainte nevastă!"

Cînd se trezi, ieşi degrabă Saud în curte şi ucise cămila, fără să mai stea pe gînduri. Îi beli pielea, îi stropi trupul cu apă de iasomie şi-l afumă cu smirnă, aşa cum îl învăţase bătrînul din vis. Aşteptă el cît aşteptă, dar nici urmă de vreo fată cu faţa ca luna şi ochii ca doi luceferi. Cînd se sătură de aşteptat se duse mînios la geamie să-l găsească pe şeicul mincinos care-l cumpenise să-şi omoare şi ultima cămilă dar, pasămite, acela se făcuse nevăzut. Iar vestea despre pătărania lui ajunse la urechile oamenilor din Gaziantep care rîseră vreme îndelungată pe seama lui, Şi uite-aşa, rămase cămilarul Saud de rîsul lumii, încît pînă şi ţîncii îl batjocoreau strigînd în urma sa:
"Saud unde ţi-e cămila pe care-ai luat-o de nevastă? Ai grijă să n-o împovărezi prea tare căci de-acum ţi-e jumătatea şi bucuria vieţii tale!"

Fazil-paşa căscă plictisit, apăsîndu-şi buzele rumene cu dosul palmei:
"Aferim, Evlyia effendyi, aceasta este o poveste tare tristă!"

Celebi îşi plecă ochii ca să nu i se zărească veselia din ei:
"Aşa-i, preamărite vizir... şi se adevereşte că un vis mincinos face din cel mai înţelept bărbat un nerod pe care-l ia în rîs toată gloata!"

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer