Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Civilizaţia Analfabetismului


Mihai Nadin, traducere de Luana Stoica

10.02.2016
Editura Spandugino
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mihai Nadin
Civilizaţia Analfabetismului
Editura Spandugino, 2016

Traducere din limba engleză de Luana Stoica


Citiţi cuvântul înainte al acestei cărţi.

*****

Capitolul 5: Bucătăria microundelor

Aţi comandat vreodată pizza pe Internet? Este o experienţă culinară specifică analfabetismului. Imaginea de pe ecran îi permite clientului să prepare cea mai personalizată pizza imaginabilă: poate fi decisă forma, dimensiunea şi grosimea blatului, ce condiment şi în ce cantitate, ce tip de brânză, care să fie topping-urile. Pe acestea din urmă, clienţii le pot aranja după bunul lor plac, le pot suprapune şi pot controla cantitatea de sos de roşii folosită sau orice alt ingredient. Gata? Întrebaţi-vă copiii sau invitaţii dacă vor să rectifice designul. "Bucătarul on-line" - care este o maşină - este deschis oricăror sugestii. Totul hotărât? Pizza va fi livrată în 20 de minute - dacă nu, o primiţi gratis. Întreaga tranzacţie este analfabetă: selecţia se face dându-se click pe imagini. Nu trebuie să scrii, nu trebuie să ştii numele componentelor. Nu trebuie nici să ştii limba engleză. La fiecare alegere, preţul este calculat automat şi listat. Socoteala este cât se poate de corectă. Taxele sunt calculate şi transferate automat către fisc. O voce de pe Internet anunţă: "Pizza este gata! Vă mulţumim pentru comandă şi vă rugăm să ne vizitaţi din nou."

Nu, nu este o fantezie. Pizzeriile şi localurile care oferă hamburgeri sunt vizibile pe Internet. Structura şi modul lor de funcţionare, ca şi aşteptările legate de ele, sunt ceea ce le defineşte ca aparţinând civilizaţiei analfabetismului. Însă imaginea a ceea ce mănâncă oamenii şi a modului în care le este preparată hrana este mai complicată decât o sugerează acest exemplu. Capitolul de faţă va descrie cum şi de ce am ajuns aici, şi ce consecinţe are schimbarea fundamentală de la civilizaţia alfabetizării la aceea a analfabetismului asupra relaţiei noastre cu mâncarea.

Hrană şi aşteptări

Care ar putea fi legătura dintre hrană şi alfabetizare? În primul rând, în ce fel mâncăm este la fel de important ca şi ce mâncăm, sau cum ne preparăm mâncarea. Există o cultură a luării mesei şi o viziune asupra mâncării - de la obţinerea ingredientelor la prepararea şi consumul acestora - care reflectă valorile instilate în civilizaţia alfabetizării. În civilizaţia analfabetismului, alimentele şi consumul lor sunt reprezentate nu doar de pizzeriile outlet de pe Internet, de McDonald's, Burger King şi de cinele congelate care aşteaptă să fie aruncate în cuptorul cu microunde, ci şi de vasta industrie a producţiei eficiente de ingrediente alimentare primare şi secundare, de procesarea anonimă şi segmentată a nutriţiei. Nu alfabetizarea individului caracterizează ceea ce mănâncă acesta, ci contextul pragmatic în care apar oamenii şi modul în care îşi proiectează ei caracteristicile în cadrul procesului, inclusiv aşteptările care ţin de dietă şi de gust.

Omul primitiv, mânat de foame, şi patronul răsfăţat al unui restaurant italian bun au în comun doar substratul biologic al nevoii lor, exprimat în actele total diferite al vânătorii şi, respectiv, al selectării felurilor de mâncare dintr-un meniu. Făpturile primitive sunt identificate ca proiectând, în universul existenţei lor, calităţile naturale pertinente pentru experienţa autohrănirii: văz, auz, miros, viteză, forţă. Patronii de restaurant proiectează abilităţi naturale filtrate de o cultură a mesei: gust, conştientizare în privinţa dietei, abilitate de a selecta şi combina. Aceste extreme documentează o trăsătură comună a autodefinirii umane. Ceea ce ne interesează, însă, în încercarea de a înţelege hrana şi consumul acesteia în civilizaţia analfabetismului sunt, de fapt, diferenţele. Nucleele agriculturii incipiente arhaice, care reprezentau totodată vatra a numeroase familii lingvistice, sunt cadre pragmatice distincte, relevante şi pentru experienţa preparării hranei. În practica agriculturii, dependenţele absolute de natură se schimbă în dependenţe relative, deoarece se producea mai multă hrană decât era necesară pentru supravieţuire. Hrana acestei perioade stă la baza unora dintre ritualurile asociate elementelor implicate în producerea ei. Nivelurile situate între foamea animalică şi noua foame filtrează experienţe noi de satisfacţie sau boală, plăcere sau durere, autocontrol sau abuz. Simbolismul (referitor la fertilitate, agricultură, putere) confirmă tipare ale unor experienţe practice reuşite sau eşuate pe fundalul unei conştientizări sporite a caracteristicilor biologice ale speciei. Notaţia şi scrisul contribuie la schimbarea echilibrului dintre natural şi cultural. Dar diferenţa între consumatorul primitiv şi persoana care aşteaptă să-i fie adusă cina la masă derivă din condiţiile distincte ale existenţei lor.

În contextul pragmatic care stătea la baza alfabetizării, aşteptările privitoare la hrană erau deja instaurate: ritm lent, conştientizarea mediului înconjurător, ciclul mediului şi cel al naturii, diviziunea muncii pe criterii de sex şi vârstă (de obicei, femeia era bucătarul şi gospodina). Prepararea hranei era caracterizată de secvenţialitatea sa intrinsecă, de dependenţele liniare dintre variabilele sale. Gătitul era inspirat şi susţinut de succesiunea anotimpurilor, rezervele locale şi relativa iminenţă a nevoilor, afectată de condiţiile meteorologice, intensitatea efortului şi sărbătoririle legate de anotimpuri sau de evenimentele speciale. Pe scurt, relaţia cu hrana era guvernată de aceleaşi principii care guvernau notaţia şi scrisul.

În civilizaţia analfabetismului, atitudinile personale faţă de prepararea şi consumul hranei, manifestate fie la domiciliu, fie într-un restaurant, sunt afectate de un context pragmatic diferit. Se cunosc, probabil, mai multe despre hrana din civilizaţia analfabetismului decât despre aceea a oricărei alte perioade din istoria agriculturii sau din istoria bucătăritului. Cunoaşterea aceasta nu provine, însă, din experienţa direct a hranei, i.e. modul de cultivare şi procesare. În civilizaţia analfabetă, oamenii ştiu mai bine de ce mănâncă, decât ce mănâncă. Pe mulţi îi preocupă nu ceea ce conţine mâncarea, ci ceea ce se presupune a face aceasta pentru ei: să conserve şi să slujească corpul prin echilibrul adecvat de vitamine, minerale şi proteine, să-i ajute să facă faţă depunerilor reziduale şi, în ultimă instanţă, să invoce semnificaţia ca simbol într-un univers al simbolismelor competitive. Moda se extinde şi asupra mâncării!

Astăzi, oamenii se hrănesc potrivit unor aşteptări diferite de cele ale făpturilor primitive - vânători, fermieri, meşteşugari şi muncitori implicaţi în experienţa preindustrială. Nevoile sunt altele, la fel şi resursele de hrană. Între un individ proiectând o foame animalică într-o lume animală aflată în competiţie şi un individ care îşi exprimă pofta de bucătărie franţuzească, în variantele sale autentice, în formele ei snoabe sau în versiunile ei fast food, proaspătă sau congelată, normală sau dietetică, se află numeroase straturi ale omenirii. Pizza, spaghete, falafel, sushi, tortila, mezeluri şi pacheţele orientale figurează şi ele la fel de des pe lista preferinţelor. Intervin numeroase filtre, sub forma a diferite tabuuri şi restricţii, ca şi a preferinţelor personale. Semnificaţia se naşte aleatoriu, când individul alege reţeta unui bucătar celebru sau optează pentru un anumit restaurant.

Omul primitiv flămând, oamenii care lucrau pământul în faza agricolă, fermierii, meşteşugarii, soldaţii şi învăţaţii epocii preindustriale se aşteptau doar ca hrana să le potolească foamea. Astăzi se aşteaptă mai mult de la experienţa consumului de alimente, iar o parte dintre aceste aşteptări nu au nimic de-a face cu foamea. Oamenii consideră astăzi normal să poată cumpăra orice fel de alimente, de oriunde din lume, în orice moment al anului. Astfel, globalitatea este recunoscută, iar succesiunea anotimpurilor, ignorată. Între aceste extreme se găseşte experienţa alfabetizată a consumului de alimente, laolaltă cu aşteptările caracteristice ei.

Experienţa mâncatului reflecta un mod de viaţă, un mod de auto-definire ca făptură civilizată, progresistă, instruită. Iată ce spunea Charles Dickens, în timpul vizitei întreprinse în 1842 în Statele Unite. A făcut o prezentare colorată a obiceiurilor alimentare americane ale celor aflaţi la vest de marile oraşe din est (Boston, New York), aşa cum le observase pe vapoarele cu aburi şi în hanurile în care poposeau peste noapte diligenţele, în Pennsylvania, Ohio şi Missouri:
În viaţa mea n-am văzut o asemenea nepăsare, monotonie apăsătoare [sic] ca acelea care învăluiau aceste mese: până şi simpla lor amintire mă dărâmă şi mă face, pentru o clipă, să mă simt îngrozit. Citind şi scriind pe genunchi, în mica noastră cabină, mă gândeam cu groază la apropierea orei care ne aduna în jurul mesei şi eram la fel de bucuros să scap iarăşi de ea, de parcă ar fi fost o penitenţă sau o pedeapsă. Veselia sănătoasă şi voia bună fiind parte integrantă a banchetului, aş fi putut să-mi înmoi pesmeţii în fântână cu actorii ambulanţi ai lui Le Sage's şi puteam petrece în vesela lor desfătare, decât să stau jos alături de atâţia tovarăşi animalici pentru a alunga foamea şi setea ca o îndatorire, ca fiecare creatură să-şi golească pe cât de repede putea troaca de mocofan, pentru ca apoi să dispară posacă; să vezi aceste sacramente sociale despuiate de tot, cu excepţia simplei satisfaceri lacome a poftelor naturale, este atât de contrar fiinţei mele încât mă gândesc serios că amintirea acestor festinuri funerare mă va bântui toată viaţa.

Dickens reprezenta modelul experienţei alfabetizate, se adresa unui public alfabetizat care avea aşteptări alfabetizate în ceea ce privea experienţa luării mesei: la ce oră se servea masa, cine unde stătea şi lângă cine anume, ordinea în care erau servite anumite feluri de mâncare, cât trebuia să dureze masa, ce subiecte puteau fi abordate. Caracteristicile alfabetizate persistă în contextul alfabetizat al dineurilor politice sau formale: ierarhie (cine unde stă),ordinea în care se oferă felurile de mâncare, vesela şi tacâmurile folosite.

Pescuitul într-un video-iaz

Îmi vin în minte multe întrebări referitoare la cum, ce şi când mănâncă şi beau oamenii. Fiinţele omeneşti încă îşi proiectează realitatea asupra mediului prin caracteristicile lor biologice - abilitatea de a vedea, mirosi, gusta, de a se mişca, sări etc. - pe unele însă în moduri nenaturale. Nu numai că venim în sprijinul vederii prin intermediul ochelarilor şi al auzului prin aparatele auditive, dar până şi gustul şi mirosul sunt ajutate printr-un recurs adecvat la chimie, pentru a stăvili un anumit miros şi a potenţa altele. De la usturoiul care nu miroase la tofu cu aromă de coaste de porc, totul stă în puterea biochimiei. Împinsă la extrem, nutriţia este smulsă cu totul din contextul naturii. Lucrurile nu stau astfel doar în cazul oamenilor care sunt hrăniţi artificial, prin tuburi, pastile sau preparate speciale.

Ce are aceasta de-a face cu alfabetizarea? Care este influenţa - dacă această influenţă există - analfabetismului accentuat caracteristic noii condiţii a activităţii umane? Răspunsurile nu sunt câtuşi de puţin banale. Un editorialist din Germania, o ţară cu un consistent instinct al hranei, chiar dacă nu neapărat rafinat, a intrat în detaliu pentru a explica alienarea alimentaţiei în epoca actuală. Scena finală a descrierii este comică şi totodată tristă. O substanţă nutritivă sintetizată artificial, turnată în formă de peşte, este prăjită şi servită unui om video-instruit, care o consumă în timp ce priveşte o casetă video pe teme de pescuit. Experienţa surogat a televizionării este probabil deconectată de experienţa râului, copacilor, razelor de soare şi a peştelui care muşcă momeala, ca să nu mai menţionăm gustul peştelui proaspăt. Resursele tot mai reduse de peşte reprezintă unul dintre motivele pentru care nu ne mai putem permite hrana obţinută printr-o implicare directă în natură. Nu oricine poate sau doreşte să fie vânător, pescar sau fermier. Romantismul alfabetizării, ca şi al ideologiilor utopice a căror exprimare o facilitează, i-ar putea face pe unii să creadă că faptul este posibil, ba chiar dezirabil. Dar poate că nu, din moment ce noua scară a omenirii nu trece neobservată, nici măcar de cei care se agaţă încă de continuitatea şi permanenţa întruchipate de alfabetizare.

Valori, reguli şi aşteptări, dar şi considerente de sănătate, eficienţă şi gust sunt incorporate în programe şi proceduri pentru care se construiesc maşini, se concep substanţe noi şi se reprocesează deşeurile. Poate că unii se vor înfiora să afle, dar circa 50% din aportul caloric mediu al unui individ provine din sinteză artificială şi inginerie genetică. Louis de Funès (într-un film din 1976, regizat de Claude Zidi) aproape că a fost inclus în calitate de ingredient al hranei procesate la Tricatel, o fabrică nouă, producătoare de alimente lipsite de gust, inspirate din regulile şi aspectul bucătăriei franţuzeşti, pe care fabrica pur şi simplu o subminează. Actorul, jucând rolul unui inspector gastronomic, trebuie să decidă care este produsul real şi care cel fals. Intrând în competiţie cu burlescul, sub egida Ministerului Culturii au fost puse bazele unui program naţional, Trezirea gustului, menit a încuraja elevii francezi din şcolile primare să redescopere adevărata bucătărie naţională. Faptul că un asemenea program vine să susţină efortul depus de Académie Française în vederea menţinerii purităţii şi integrităţii limbii este un argument oportun pentru interdependenţa dintre idealul alfabetizării şi acela al haute cuisine.

Filmul satirizează relaţia omului cu alimentele şi tehnologia. Să mănânci ceva ce-ţi aminteşte de peşte, fie el provenit din natură sau produs pe cale sintetică, în timp ce ai nostalgia video a pescuitului nu constituie o excepţie. Plantăm în fiecare primăvară în grădinile mentale, atunci când revistele şi emisiunile de televiziune prezintă imaginile unor roşii frumoase de care ne-am putea bucura peste câteva luni. Există un spaţiu virtual pentru fiecare experienţă practică la care am renunţat pentru a ne satisface dorinţa de a avea mai mult la un preţ cât mai mic. Roşia din civilizaţia analfabetismului, hidroponică sau cultivată în grădină, se coace mai repede, are o formă perfectă şi aproape că are gustul pe care credem că ar trebui să-l aibă.

Lăsând la o parte ironia şi ficţiunea ştiinţifică, noi chiar proiectăm proteine, carbohidraţi, grăsimi, vitamine şi minerale. Ele sunt concepute pentru a susţine optim omul şi a-i creşte performanţele. Putem privi acest lucru ca pe o fază nouă a procesului de transfer al cunoaşterii, cu impact în alimentaţie, din mediul cuprinzător şi dominant al alfabetizării către acela al numeroaselor alfabetizări parţiale - chimic, biologic, genetic - ale civilizaţiei analfabetismului. Purtând în minte imaginea locului unde ne aflăm şi direcţia în care ne îndreptăm, putem creiona autodefinirea umană prin experienţa practică a hranei.

Limbaj şi alimentaţie

Relaţia dintre ce mănâncă oamenii, cum îşi pregătesc ei hrana, cum o servesc şi cum o consumă, este prezentată în diferite moduri prin intermediul limbajului, mai ales în utilizarea sa cultă. Experienţele auto-definirii continue prin intermediul muncii, vieţii personale, obiceiurilor, apărării şi agresiunii sunt exprimate prin limbaj şi prin alte manifestări ale naturii şi culturii. Acelaşi lucru este valabil pentru aspecte specifice, precum felul cum mănâncă, se distrează, se îmbracă, fac dragoste şi se joacă oamenii. Limbajul, ca unul dintre numeroasele mijloace de expresie, este un mediu al reprezentării, dar şi al diversificării experienţelor. El susţine cercetarea unor domenii noi de existenţă şi participă la păstrarea integrităţii interdependenţelor umane, aşa cum evoluează ele în decursul muncii, divertismentului şi meditaţiei.

Răspunsurile la întrebarea "De ce sunt mai puţini alcoolici în China, Coreea, Japonia şi India?" au fost căutate în cultură. Reformulată ca "De ce nu pot tolera asiaticii alcoolul?", întrebarea a mutat accentul de la ceea ce facem sau nu facem - filtrele excluderii sau ale preferinţei - la biologie. Caracteristici de mediu, culturale, sociale, psihologice şi cognitive pot fi recunoscute de îndată ce substratul biologic este scos la iveală. Multe persoane de origine asiatică prezintă o intoleranţă la alcool datorată unei trăsături metabolice specifice rasei. Intoleranţa la alcool este asociată cu lipsa unei enzime catalizatoare care, în condiţii normale, nu afectează funcţionarea organismului. Simptomele neplăcute apar doar în prezenţa alcoolului: faţa se injectează, creşte temperatura pielii, pulsul se accelerează. Europenii, africanii de culoare şi indienii nord-americani nu sunt afectaţi în acelaşi fel. Ei sunt supuşi însă altor sensibilităţi alimentare condiţionate genetic. Intoleranţa la lactoză, de exemplu, este mai frecventă în rândul persoanelor de culoare.

Exemplul de mai sus ne arată că proiecţia caracteristicilor biologice în universul existenţei umane se concretizează în imaginea diferenţelor dintre diferitele grupuri de oameni şi dintre indivizi. Oamenii au remarcat aceste particularităţi încă înainte de a exista ştiinţa care să le explice. Punând în legătură efectul cu o cauză - un anumit aliment sau o anumită băutură - oamenii înglobează această relaţie în corpusul lor de experienţe. Legăturile stabilite devin regulile menite a asigura funcţionarea optimă a individului şi grupului. Regulile privitoare la mâncare şi la modalităţile de a o consuma au fost în cele din urmă codificate şi transmise prin mijloace alfabetizate.

Pe scurt, sunt afectate stereotipurile de muncă şi de viaţă. Ele indică diverse niveluri la care experienţele practice umane şi experienţa hrănirii sunt intercondiţionate. Un prim nivel este cel privind hrana şi înzestrarea noastră biologică. Un al doilea este hrana şi mediul - ce ne putem permite din lumea înconjurătoare. Al treilea nivel îl constituie hrana şi conştiinţa de sine - ce se potriveşte cel mai bine muncii şi vieţii noastre. Interdependenţa se modifică în timp şi este redefinită în mod spectaculos - ca, de exemplu, în prezent - în momentele în care scara omenirii atinge un anumit prag.

La o scară mai largă, evenimentele legate de mâncare şi băutură stimulează activităţi extinse ce ţin de servicii şi constituirea de reţele de sarcini distribuite. Astăzi, ingineri dieteticieni, furnizori, geneticieni, nutriţionişti sunt gata să asigure orice se potriveşte ocaziei, listei oaspeţilor, prescripţiilor alimentare şi recomandărilor medicale sau astrologice. O cină formală poate deveni o activitate bine mediată, cu multe componente prefabricate, inclusiv bune maniere la masă - dacă aşa doreşte organizatorul. Asociat sau nu meniului, un seminar introductiv precizând cum să ne îmbrăcăm, cum să folosim tacâmurile (dacă se foloseşte altceva decât linguri şi cuţite de plastic), ce gen de conversaţie la ce antreu, care glume înainte, după sau în loc de vin, ne pregăteşte pentru eveniment. De fapt, este tot mai preferat bufetul, o configuraţie din care fiecare îşi poate concepe propriul meniu, asemănător formularului de comandă a unei pizza pe Internet. Este mai puţin limitativ decât secvenţa de natură alfabetizată a meniurilor alcătuite din trei feluri - structurate ca introducere, teză şi concluzie, cunoscute sub etichetele gustare / antreu, fel principal şi desert.

Citiţi continuarea acestui fragment aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer