Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fără soluţie, deocamdată


Ana Damian

11.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Victor are dreptate, suntem obsedate, vorbim numai despre iubire. Pur şi simplu nu avem alt subiect.
- Ok, acum că am stabilit asta putem trece la subiectul propriu-zis? - Mona râde uitându-se la mine, e atât de evident că nu vom vorbi despre nimic altceva. - Trebuie să găsim urgent un alt mod de a face iubirea.

Ne uităm la ea fără să înţelegem.
- De a face dragoste? întreabă Ileana.
- Nu, nu dragoste, paradoxal asta e singurul lucru care poate rămâne neschimbat, mă rog fără schimbări majore, nu, trebuie să găsim un alt model în care să ne trăim dragostea, relaţiile, cuplul, tot, locul asta imaginar numit căsătorie şi în care trăim real.
- Noi, aici? În ora asta care şi aşa trece prea repede? - întreabă Anouk.
- Nu noi aici, ci oamenii în general. Mona e serioasă, decisă, atacă problemele aşa cum face atunci când pregăteşte un proiect important. Mai întâi obiectivul trebuie bine stabilit.
- Uau, - spun - discutăm despre rasa umană, cine zicea că suntem obsedate de iubire şi nu găsim alte subiecte? Uite de ce o facem, ca să salvăm rasa umană de la plictiseală.
- Exact, modelul ăsta cu căsătoria pe viaţă e perimat, dus, de neaplicat.
- Şi e cu atât mai grav - spune Claudia - cu cât asta nu o afirm eu sau Ileana ci chiar exponenta model a modelului, singura dintre noi cu căsătorie, copii, tot tacâmul.
- Nu e singura care a fost măritată dintre noi sau care a crezut în căsnicie.
- Crezut... verbul e la trecut.
- Eu cred şi azi - spun.
- O spui cu ceva ce seamănă a ezitare.
- Nu ezit pentru că nu mai cred! Dar chiar când rostesc cuvintele astea realizez că de fapt eu cred acum în altceva, chiar dacă tot căsătorie îi spune, la vârsta asta nu mai am nicio amintire cum gândeam când m-am măritat, au trecut ani de atunci dar nu anii sunt de vină ci tot ce s-a întâmplat şi nu numai schimbările din mine ci şi cele din jur, lumea asta în care trăim şi care nu ne oferă niciun răspuns pe gratis, totul trebuie trăit, greşit, regretat, luat de la capăt, uneori fără să ştii cum să o faci ca să nu mai repeţi greşeala şi o repeţi.
- Da, aş fi gata să mă mărit deşi cel mai mare eşec al vieţii mele se numeşte căsătorie. Şi suferinţa cea mai mare tot aşa se numeşte. Şi culmea e că aş fi gata să o iau de la capăt nu pentru că mi-aş fi învăţat lecţia şi aş şti ce să fac, cum să schimb modelul cum zice Ileana, nu, asta habar nu am, ci pentru că îmi visez nebuneşte să stau seara cu cineva care să râdă de temerile mele, care să îmi accepte nebuniile şi care să aibă exact de mine nevoie ca să poată să se uite la un film tembel cu cowboys.
- O poţi numi relaţie.
- O pot, e adevărat, dar tot la căsătorie mă gândesc, egoist, un bărbat al meu deşi ştiu că nimeni nu poate fi al cuiva, că e o expresie verbală a unui vis. Şi detest căsătoria în sine, ca instituţie dar iubesc în adâncul sufletului taina în care continui să cred, că doi oameni pot fi făcuţi unul pentru celălalt.
- Adică nu am ajuns la nicio concluzie.
- Exact, umanitatea va începe o nouă zi fără soluţie la problema iubirii.
- Ah, sunt satisfăcută de cât de serioase sunt discuţiile noastre - râde Claudia - să spunem că dezbaterile vor continua şi săptămâna viitoare!

Iar eu nu îl întreb nimic pe Victor pentru că mi-e frică să nu ajungem la vreo concluzie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer