Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Încă un interviu


Cezara Miclea, un interviu cu Augustin Ioan

01.03.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Domnişoara Cezara Miclea a avut bunătatea să îmi ia interviul de mai jos, pentru revista digitală Art Out, unde, cu câţiva ani în urmă, am mai fost onorat. Mulţumesc intervievatoarei şi revistei încă o dată!

Cezara Miclea: Cum aţi caracteriza arhitectura medievală a oraşului Bucureşti?
Augustin Ioan: Sunt mai multe niveluri de analiză aici. În primul rând, nu este vorba despre un singur oraş. După cum îi spune şi numele, care e la plural, ca şi Ploieştii, ca şi Piteştii, e vorba de o confederaţie de localităţi care s-au agregat împreună pe un interval de câteva secole. De exemplu, cartierul Floreasca este construit peste vatra a trei sate. Deci, Bucureştii sunt un târg medieval, ca un loc de popas de-a lungul unei traiectorii comerciale care pornea de la Leipzig, trecea prin Braşov şi era pe drumul Constantinopolului, pe drumul Stanbulului; treceai munţii şi după o zi de mers, opreai la Ploieşti; încă o zi de mers şi erai la Bucureşti, apoi ajungeai la Giurgiu, apoi treceai Dunărea, şi tot aşa până când ajungeai la Istanbul. Am găsit o casă a voievodului martir Brâncoveanu lângă Veliko-Târnovo, la Arbănaşi.
Deci ăsta ar fi fost rolul lui, dovada prezenţei unui număr destul de important de hanuri de-a lungul Dâmboviţei, ca să spun aşa. Unele au reînceput să reapară în peisaj, cum e hanul lui Manuc, care a fost restaurat şi reconstruit relativ curând. Oraşul era gândit ca un astfel de loc de popas peste noapte, cu bisericile lui. Erau şi foarte multe biserici în care noţiunea de parohie în sensul geografic coincidea în acelaşi timp şi cu noţiunea de breaslă: biserica Şelarilor, biserica Blănarilor. Acestea şedeau împreună, dar aveau şi propriul lăcaş de cult. Aşa se explică parţial şi numărul mare de lăcaşuri de cult din Bucureşti... asta ca să mă refer şi la următoare întrebare pe care aţi formulat-o.

C.M.: Cu ce se distinge stilul arhitectural al bisericilor din Bucureşti în contextul larg al stilului bisericii de tip ortodox răsăritean?
A.I.: Exact. Evident că statutul de capitală, Târgovişte versus Bucureşti, a upgradat condiţia urbană a celui din urmă oraş. Statutul de capitală a Valahiei i-a dat o şansă în plus, pas înainte pe care l-au accentuat intervenţiile urbane de după 1859, deci după Unirea Mică, Principatele Unite având capitala politică la Bucureşti. Şi îl avem pe Principele, apoi Regele Carol I, care a decis să reformuleze la propriu şi la figurat centrul oraşului într-un oraş european, occidental, până atunci el fiind un decent târg oriental. Dar şi în postura orientală, şi în postura occidentală, seamănă foarte mult cu partea vestică, europeană a Istanbulului. Dacă aţi fost, aţi putut constata că e o atmosferă foarte asemănătoare cu atmosfera Bucureştilor.
M-aţi întrebat şi de trăsăturile bisericilor. Există caracteristici ale bisericilor valahe mai importante decât distincţia dintre Bucureşti versus mahala sau provincie, dacă e de la marginea urbei sau dacă e din alt oraş. Au mai rămas foarte puţine pentru că de la începuturile urbei, oricare ar fi fost aceste începuturi, arhitectura era pauper executată, predominant din lemn, paiantă, cărămidă ţigănească; mai lua foc, o mai puneau jos cutremurele.
Sunt două momente cruciale, însă: momentul brâncovenesc, în toată Valahia, nu numai în Bucureşti; în Bucureşti găsim câteva exemplare: Fundenii Doamnei, Sfântul Gheorghe Nou, unde sunt moaştele lui Brâncoveanu, expuse din nou cu fast în 2014 şi biserica lui de la Mogoşoaia. Ca să bat puţin câmpii pe tema aceasta de care îmi e foarte dragă, am făcut de curând o expoziţie cu colegii şi prietenii mei, dl. Prof.dr.arh. Marius Marcu Lapadat şi sculptorul Ionel Stoicescu, împreună cu acad.prof.dr. Răzvan Theodorescu, un proiect care ne-a pasionat mai mult de un an de zile.
Uneori bisericile ajunse la Brâncoveanu primesc un program iconografic nou; cele noi au mai multe etape de construcţie, inclusiv o nouă geometrie sacră, alte proporţii şi alte criterii de ordonare spaţială: pridvor, uneori precedat de un chiostro, turlă peste naos şi Brâul Maicii Domnului, adică torsada care înconjoară, apotropaic, lăcaşul de cult, separând cerul de pământ. Nu pot să spun că se occidentalizează bisericile ortodoxe, dar adesea vin meşteri italieni care lucrează în Valahia, vin pietrari din Transilvania şi lucrează în Valahia, e de fapt o reîntemeiere bizantină a arhitecturii bisericilor din Valahia. Gândea voievodul să refacă un mini-Bizanţ, iar în 24 de ani mai că a reuşit. Interesant e că cele mai reprezentative biserici brâncoveneşti din Bucureşti sunt făcute după moartea lui Brâncoveanu: Kretzulescu şi biserica mare a Mănăstirii Văcăreşti. Acestea două sunt bisericile absolute, şi gândiţi-vă că sunt făcute sub domnii fanariote, în ciuda atmosferei ostile din ţară, construirea continuă după aceleaşi principii brâncoveneşti, reformatoare. Ceea ce este remarcabil dacă staţi să vă gândiţi, pentru că de-abia din secolul al XIX-lea lucrurile s-au mai schimbat o dată şi nu în bine, cu pseudo-neo-clasicisme şi uitarea picturii bizantine sau a muzicii monodice. S-au mai construit biserici bizantine şi în perioada interbelică. Biserica Mănăstirii Caşin sau Sfântul Elefterie Nou e biserică bizantină din speţa Sfintei Irina de la Constantinopol.

C.M.: Care ar fi etapele, în mare, ale modernizării arhitecturale bucureştene?
A.I.: Acum sigur că ar trebui să definim ce înseamnă modernizare pentru că şi ce a făcut Carol I tot modernizare se cheamă, deşi stilistic, evident că nu este, dar a intrat într-un proces masiv de rescriere a oraşului. S-au construit foarte multe mănăstiri în centrul oraşului, s-au suprapus clădirile peste fundaţii medievale. De exemplu, Casa Armatei este construită pe ruinele mănăstirii Sărindar, sau CEC-ul - peste Sf. Ioan. Atunci a fost privit ca un program modernizator, de occidentalizare în orice caz, nu ştiu dacă modernizator. Destul de mulţi arhitecţi de sorginte franceză sau măcar de şcoală bozartistă pariziană, au venit şi au lucrat aici. Mulţi arhitecţi români s-au dus la studii la Paris, au revenit la Bucureşti şi au lucrat în manieră franceză, până când unii s-au săturat de pastişă, de manierism şi eclectism, cum ar fi Ion Mincu, care a creat neoromânescul şi, prin emulii săi, Şcoala Naţională.
Modernizare în sensul stilistic al cuvântului găsim în anii '30, când regele Carol al II-lea a retrasat tot centrul oraşului. Era o idee luministă: axe drepte, unind pieţe cu edificii administrative / palate, respectiv cu statui în centru. După diferitele ridicări de cartiere peripetere comuniste, care au venit în anii '80, când regimul Ceauşescu a distrus oraşul în numele modernizării, uneori după aceleaşi planuri interbelice, prost sau deloc înţelese (să nu uităm că aşa zisa magistrală Berzei-Uranus s-a făcut şi în numele împlinirii proiectului de a uni Şcoala de Război de Piaţa Victoriei!
Suntem în stadiul în care avem 450 de hectare dărâmate de centru, încă, după treizeci de ani! Dacă ne mai modernizăm o dată, dispare oraşul cu totul!

C.M.: La sfârşitul secolului al XIX-lea încep să se construiască clădiri simbolice ale tipului de urbanitate modernă, care constituiau şi imaginea instituţională a acelei perioade a României. Cum au apărut unele dintre aceste clădiri reprezentative?
A.I.: Întâmplarea face că vorbim chiar de începutul anului în care se împlinesc 150 de ani de la sosirea lui Carol I în ţară şi 135 de ani de la instalarea regatului. Un an de bilanţ. Clădirile de care amintiţi, de la Castelul Peleş, Pelişor, Foişor (Sinaia) la Palatul Regal şi Cotrocenii din Bucureşti au rol reprezentativ, dar sunt şi lăcaşuri de cult ctitorite de regi. Cotrocenii, din mănăstire, au devenit reşedinţă pentru Ferdinand şi Maria, mult înainte de încoronarea de la Alba Iulia - şi ce rol important a avut regina Maria în configurarea spaţiilor interioare ale fostei mănăstiri din Cotroceni, sau la Pelişor! Chiar acum lucrez cu aceiaşi colegi mai devreme citaţi, la o expoziţie dedicată rolului monarhiei în arhitectură, unde toate aceste lucruri sunt pe larg menţionate.

C.M.: Cum aţi aprecia viziunile arhitecturale aplicate asupra Bucureştiului în perioada comunistă?
A.I.: Sărim peste întrebarea asta, că ar trebui să folosesc cuvinte urâte... Oricum, am scris suficient despre subiect.

C.M.: Aş vrea să vorbim, dacă se poate, despre felul cum s-a realizat constituirea marilor cartiere muncitoreşti de blocuri de tip comunist?
A.I.: În primul rând, cartierele în sine nu sunt comuniste şi nu au devenit capitaliste pentru că ne-a vândut Petre Roman pe nimic apartamentele; sorgintea lor este în Bauhaus, şi înainte de asta, în dom kommuna (clădirea-comună, dar în sensul Comunei din Paris!), a constructivismului rus. Aceasta a fost gândită ca un instrument de intervenţie socială, separând familiile, luând copii şi crescându-i separat etc.; aveau ideea asta, utopizantă în sine, dar blocurile, şi cartierele însele s-au construit aproape la fel, în formule soft faţă de dom kommuna. Primele cartiere (Balta Albă, Drumul Taberei) sunt în principiu semne ale urbanităţii europene (occidentale), exceptând câteva lucruri esenţiale: 1. Proprietatea; terenurile au fost expropriate, naţionalizate. 2. Acest tip de arhitectură este o arhitectură de ne-administrat în sistem privat, deoarece exerciţiul proprietăţii private nu se poate face în gândirea colectivă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer