Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Praful de pe tobă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Metamorfoza puţulicii (II)


Radu Părpăuţă

22.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi prima parte a acestui text aici.

Nea Puţă este porecla tovarăşului Ionescu, cunoscut în cartier pentru pasiunea fustelor.
- De ce mă porecleşti, Lenţâco? Eu ţ-am vorbit frumos.
- Hai, saltă remorca, bă cocoş, că-ţi fut un măturoi între felinare de nu te vezi. Eu muncesc ici-şa, n-am timp de..., zăngăne cerceii de tinichea.
- Ascultă, tovarăşa Elena, vezi cum vorbeşti! Ci, numai mniata munceşti? Ă-hă, cât am muncit eu la viaţa me! Înainti eu am fost cârpaci, să ştii mniatale... Dacă-mi aduce unu' o gheatâ aşa, mai tăvălitâ, o băteam bini cu ciocanu' în talpâ, îi punem cui, căputâ, flecuri, toc, ci mai iera... Pi urmă o dădem înapoi: Na-ţi-o, ţ-am dres-o. Da' cu una spartâ di tăt? E-he, pâi o dădem afarâ ca pe-o măsă strâcată. Aşa şâ cu tini!
- Moşule, când ţ-oi trage mătărânga aia din pantaloni şi...

Dar poetul Dan Deşliu închide fereastra fără să mai asculte propunerile tovarăşei Lenuţa privind destinaţiile curioase ale spurcăciunii învârtoşate a cantaragiului. Nu mai avea nevoie. Evrika! Avea subiectul! Daaa, ea, o tânără şefă de brigadă la fabrica de pâine. Fruntaşă, necomplicată, cu aluat sbicit pe mâini. Apoi apare urâciunea pământului, năpârca exploatatoare. Are şi exploatatorul (n-o să-i spună Ionescu, e nepoetic, ci Ciorbagiu, Ciorbea, Sănduloiu, Gogoaşă - astea-s nume potrivite), o rămăşiţă a vechiului regim infiltrată în fabrică. E grosolan, dar necioplit în comportare, şi, deşi e zurbagiu şi bădăran, sub această faţadă se ascunde multă vulgaritate şi golănia crasă. E drept, cu figura asta de păsăroi închiorchioşat cu guşă gravidă, seamănă puţin cu tovarăşul Păciulete. Un pic, un picuţ doar!

Culorile trebuie să fie cât mai întunecate. Poetul de partid are deja portretul cât mai monstruos în faţa ochilor: burta uriaşă, atârnând peste nădragii consolidaţi de bretele din import sau de un chimir uriaş (dacă e chiabur), vineţiul obrazului de băutor de răchie sau vin roşu, râtul de porc, picioarele groase, crăcănate şi înfipte cu obrăznicie în pământ, mâinile la spate, autoritare şi nepăsătoare faţă de brutăresele muncitoare. Apoi trebuie să-l asocieze cu o lighioană simbolică: broscoiul, şobolanul, guzganul pândind fiinţele plăpânde, dihorul îmbăloşat de sânge nevinovat, şarpele, vipera, lupul cu bale pline de sânge, câinele turbat.

Ah! şi câte nu pot face aceste năpârci nesătule, ca să perturbeze munca paşnică, liniştită, optimistă şi creatoare a maselor muncitoare: atrag de partea lor pe şovăielnici, pe delăsători, îi atacă pe curieri pentru a fura secretele militare, răspândesc cu succes zvonuri defetiste şi demobilizatoare, care cuprind pe gură-căscaţi, şi pe superstiţioasele babe fără minte şi fără dinţi, şterpelesc carnetele de partid, iau în derâdere ştiinţa agricolă sovietică, fac jocul elementelor titoiste, maoiste, troţkiste, stângiste, deviaţioniste şi aşa mai departe. Până şi urgiile naturii vin în sprijinul exploatatorului! În fine, se infiltrează, se deghizează, corup, manevrează, inventează, devastează, inundă, că ţi-e şi scârbă să le aminteşti pe toate! Poetul de partid Dan Deşliu ştie deja cum o să uneltească Ciorbea, Ciorbagiu, Ciortan, Ciotârcă, Ciorugă sau cum o să-l cheme. Va încerca să pună otravă în aluat, apoi, plin de bale pofticioase, va încerca să o siluiască pe şefa de brigadă, tovarăşa Ileana, o fată gingaşă şi blândă, ca o floare ce se deşteaptă la viaţă în revărsatul zorilor. Dar aici se va ridica colectivul, bineînţeles că ghidat de partid, şi se va pune zid în faţa exploatatorului, care va fi demascat şi pedepsit. Despre călăuzirea Partidului are deja întocmite versurile:
Stegar ne e atotînvingătorul
partid în jurul cărui facem zid!
E tot ce-a făurit mai bun poporul!
În lupta lui trăieşte viitorul,
şi Stalin, viu, trăieşte prin partid.

*

Zis şi făcut! Nu mai era nevoie de deplasare pe teren. În timp record poemul a fost scris şi s-a publicat într-un tiraj de masă.

Ooooo... Să vezi atunci! Criticii de partid jubilează, poemul e citit în secţiile din uzine şi pe ogoare, studioul "Alexandru Sahia" face un film documentar despre sursa de inspiraţie a poetului: Tovarăşa Ileana Păceşică, maistru brutar la fabrica de pâine "Steagul roşu"! Glasul de stentor optimist al crainicului recită în final pe fondul cântecului popular jucăuş "Frunzuliţă mărăcine":
"Meşteriţa de brigadă
Poartă şorţul de zăpadă;
E voinică, sprâncenată,
Şi pe sub bonet bălan
Bucle negre de catran.
Ochii negri, albe gene,
Şi tot albe şi sprâncene.
Dar nu-s albe de bătrână,
Ci sînt ninse de făină!
Sub privirile mirate,
Pe obraz cu aluniţă
Şi-n bărbie o gropiţă,
Îmi răspunde la bineţe.
Are dinţi cu strungăreţe
Şi aluat sbicit pe mâini."

Şi autorul de partid Dan Deşliu (aici putem să permutăm pe Ion Istrati, pe George Lesnea, pe Paul Georgescu, Mihai Beniuc, Eusebiu Camilar, Petru Dumitriu, Petre Solomon, Zaharia Stancu, Alecu Ivan Ghilia, Traian Şelmaru, etc) este chemat la biroul tovarăşului Păciulete. În biroul acestuia se afla chiar în acel moment o delegaţie a scriitorilor din RSS Kirghiză. Tovarăşul Păciulete îi strânge călduros mâna:
- Frumoasă poemă, măreaţă! MĂ-REA-ŢĂ! I-a plăcut şi to'ar'şului Spiroiu. Bravo, to'ar'şu Dan...
- George Dan, tovarăşe Păciulete! se fâstâci poetul, nemaiştiind nici cum îl cheamă.
- Să te prezint tovarăşilor kirghizi... Naş paiet, laureat!

După ce mai că-şi epuizează bagajul de limbă rusă şi împunge cu degetul, arătându-l pe poet, tovarăşul Păciulete începe să înfulece din nişte castrone mari întinse pe birou, în jurul bustului lui Lenin:
- Ia şi haleşte, e potol de-a lor, borâtsac îi zice.
- Haraşo, i ia paiet! îşi mijeşte ochii un kirghiz încreţit tot, rânjind dinţii curbaţi înapoi şi îmbucaţi unii în alţii. Pajalusta! şi arată cu mâna spre masă.
- El e Kasâm Magui - îi explică traducătoarea, o ochelaristă sfrijită - mare poet la ei. Iar ăsta-i Vana-Hun, secretar de partid la Issâk-kul. El e şeful, adaugă traducătoarea arătând spre alt rânjit, tot cu dinţii încălecaţi. Iar bondoaca aia care bagă şaşlâc în ea ca sparta e tovarăşa Hicije, dracu' ştie ce hram poartă. Între timp apar din interstiţiile nesfârşite ale "Casei Scânteii I.V. Stalin" o serie de alţi tovarăşi români şi kirghizi. Pe cei din urmă îi recunoşteai uşor după gurile pline de dinţi.

Tovarăşul Vana-Hun toarnă votcă Stalicinaia în nişte covăţele ciudate şi bombăneşte ceva cu un covăţel în mână: tare şi scrâşnit de zici că şfichiuie cu harapnicul. Traducătoarea:
- Zice că să trăiască prietenia română-kirghiză, să crească şi să înflorească ca tufele înalte şi străvezii de... de ci (i-o plantă la ei, pesemne) de pe crestele... ăăă... cu nuanţe trandafirii ale Tian-Şanului.

După ce-au băut, pialele (aşa i-a spus traducătoarea că se cheamă covăţelele) s-au umplut din nou, ca să se toasteze pentru delegaţia kirghiză. După aceea s-a toastat pentru tovarăşul Stalin, Cârmaciul popoarelor, iar kirghizii au toastat drept răspuns pentru tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Clătinându-se binişor, Kasâm a toastat pentru neasemuita Hicije, în care are o încredere neţărmurită, fiind femeia unică pentru el, fiinţa, ale cărei vorbe şi zâmbete nu-l oboseau nicicând. Hicije zâmbea fericită cu dinţi încălecaţi şi înfuleca boursac - o mâncare din boabe de soia şi bucăţele de aluat fără sare, clocotite în grăsime de oaie.
- Bun e borâtsacul ăsta. Ce, nu-ţi place? îl întreabă tovarăşul Păciulete.

Dar poetul nostru e prins într-o discuţie cu Kasâm, care îi suflă în ureche odată cu damful de votcă:
- A devuşki esti?

Poetul nostru zâmbeşte, nu ştie ce să răspundă.

Pe urmă Kasâm începe să citească de pe nişte foi mototolite un lung poem despre micuţa Ramazan, muncitoare la sculărie, o fată gingaşă şi blândă, ca o floare ce se deşteaptă la viaţă în revărsatul zorilor. Ramazan e îndrăgostită de tânărul maistru lăcătuş Bişbarmac - asta însemnă cinci degete, căci el îi adună pe muncitori, aşa cum sunt adunate laolaltă degetele unei singure mâini. "Maguciaia kucika pa russki", răcneşte Kasâm, strângând cele cinci degete în pumn.

Ascultătorii se uită cu ochii cât cepele la poet şi înfulecă şaşlâc. Pe urmă, continuă Kasâm, burduhosul Turatbek, kulacul, adică chiaburul, se strecoară pe furiş în iurta rotundă, dar n-apucă să pună mâna mârşavă pe trupul cald al fetei, învelit în trei cojoace de oaie şi o kibitcă flendurită pe deasupra, fiindcă grupul reunit al ciobanilor de la stână pune mâna pe kulac. Grupul fusese chemat de tânara cu ochi migdalaţi Aimkan, secretara celulei de partid de la stână. Tânăra doiarcă (mulgătoare) Aimkan era cu adevărat neînfricată, neclintită, neînduplecată, etc. Neumalima! se entuziasmează Kasâm. La zdrăngănitul lin al podoabelor ei de la capetele cozilor negre-păcurii s-au adunat pe dată toţi ciobanii.

Apoi, deodată, o aflăm pe Ramazan călărind neobosită pe cai ascultători spre iubitul ei Bişbarmac. Pe drum o întâmpină viaţa plină de freamăt, care oglindeşte însăşi viaţa ţării, cisternele şi cămilele de povară, camioanele cărând olane şi grâne, bătrânii pe biciclete, pruncii care sug cu osârdie la sânul mamelor sau mamelelor lor, iar însoriţii munţi Alatoo, împovăraţi de omături, se desluşesc limpede printre trestiile de la marginea drumului. În aerul jilav al dimineţii mirosul fumului de tizic, mirosul turmelor de oi se împreunează maiestuos, sub bolta azurie a cerului, cu parfumul vieţii noi. Când am să vin aici la anul, se gândeşte Ramazan, viaţa noastră va fi şi mai luminoasă. Simţământul acesta este preluat de poet, care simte că miile de versuri, pline de lumină, pe care le scrisese în suflet, slăvesc de fapt un singur om. Aceste mii de versuri scânteietoare îi răsar deodată profilându-se în depărtare, ca o imagine veşnică, fără de sfârşit, şi chipul Marelui Om se ridică deasupra însoritei nemărginiri, care împrăştie negura.

În fine, poemul s-a terminat. Mesenii ghiftuiţi aplaudă generos. Dar Kasâm Magui e nemulţumit şi trânteşte teancul de foi de scăfârlia cheală a bustului lui Lenin de pe birou. Îi spune poetului nostru:
- Tî ne pereviol, Dan Stefanovici, ne pereviol na rumânskii iazâk! îi arată cu degetul la obraz Kasâm. Ia scazal: devuşki esti? Devuşki! strigă. Musafirii se întorc cu spatele.

Poetul nostru îi spune traducătoarei:
- Uite ce zice Kasâm ăsta, că nu vreau să traduc şi că vrea fete.

Traducătoarea se îndreaptă spre tovarăşul Păciulete şi îi spune totul la ureche. Tovarăşul Păciulete face cu ochiul şi îi spune kirghizului:
- Esti, esti, devuşki esti! Spacoino! Să vină tovarăşa Victoriţa! se adresează unui tip şters, care stă într-un colţ. Da' tovarăşa Lilişor este? Bun, şi tovarăşa Lilişor! Şi aia mică... Ilona. Să vină şi Ilonuşca!

Tipul dispare după o perdea şi tovarăşa Victoriţa, suficient de buhăită, apare după câteva minute. E însoţită de celelalte două mai tinerele. Tovarăşa Victoriţa e îmbrăcată într-un taior gri cu croială dreaptă şi într-o bluză albă scrobită. Doar cocul şi nişte sâni enormi, de-abia struniţi la piept de nasturii taiorului, o fac să nu semene cu tovarăşa Ana Pauker.
- Naşa Victoriţa! Pabeda pa russki! exclamă fericit tovarăşul Păciulete.
- Pabeda! U-ra! sticlesc dinţii de crocodil ai tovarăşului Vana-Hun.

Tovarăşa Victoriţa zâmbeşte larg, duce mâna cochet la coc şi salută pe Vana-Hun:
- Tovarăşe oaspete, garda de onoare constituită în cinstea sosirii dumneavoastră vă prezintă onorul!

Apoi îi strânge mâna tovărăşeşte tovarăşului Vana-Hun. Râsete şi aplauze frenetice ale masei kirghizo-române.
- Da zdrastvuiet naşa Pabeda! ridică covăţelul Kasâm.

Apoi, apucâdu-l de umeri pe poetul nostru, tovarăşul Păciulete îi spune cu glas scăzut:
- To'ar'şu'... ăăă... cred că e timpul să te retragi. Ia-o şi pe to'ar'şaaa (arată cu ochii spre sfrijita ochelaristă). Mulţumesc din inimă în numele tovarăşului Spiroiu pentru... minunatul poem. De astfel de artă avem nevoie: viguroasă, neschematică, realist-socialistă, înfiptă în realitatea contemporană. Că, cum spune to'ar'şu' Spiroiu: N-avem nevoie de puţulici, to'ar'ş'!

Aşa că scriitorul de partid Dan Deşliu sau Nestor Ignat, G. Macovescu, N. Moraru, Sorin Toma, I.D. Muşat, C. Ignătescu, I. Vitner, Sorin Bratu, J. Popper, E. Campus, mă rog, unul din aceştia, se retrage. Dar mai înainte trece pe la tovarăşul Gârjoabă să-şi ridice banii pentru poem. Apoi, cu buzunarul umflat, se îndreaptă fericit spre restaurantul Uniunii Scriitorilor - îl aşteaptă acolo nişte admiratoare. Fete bune! Bunuţe! Votca, tovarăşa Victoriţa-Pobeda şi buzunarul doldora de bancnote îi produseseră o erecţie asemeni poemei lui - măreaţă. Avea dreptate tovarăşul Spiroiu!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • fain și meșteșugit episod
    dan rechesan, 22.02.2016, 21:38

    fain episod, îmi plăcu felul meșteșugit în care matale născocești, figuri, situații și fapte „exemplare” (cam în felul celor unui Cervantes din bătătura noastră literară) posibile și probabile în epoca încondeiată cu haz...dar văz că prea puțini se îndeasă cu firitisiri la „obect” și zic înc-odat pt tot ciclul:„ brava!”

    • RE: fain și meșteșugit episod
      Radu P., 23.02.2016, 10:34

      Mulțumesc! Ce să facem? Ne firitisim între noi.

Spacer Spacer