Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Către un zeu necunoscut


John Steinbeck, traducere de Ioana Oprica

24.02.2016
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
John Steinbeck
Către un zeu necunoscut
Editura Polirom, 2011

Traducere din limba engleza si note de Ioana Oprica



*****
Intro

Unul dintre primele romane ale lui John Steinbeck, Către un zeu necunoscut este o poveste misterioasă, ce explorează încercarile omului de a cunoaşte şi a stăpîni natura, de a-şi înţelege destinul.

Către un zeu necunoscut este un roman care are în centru tema credinţei. Joseph Wayne, protagonistul, urmînd dorinţa tatălui său, îşi construieşte o fermă pe pămînturile Californiei. Cînd acesta din urmă moare, Joseph ajunge să creadă că spiritul bătrînului s-a întrupat într-un copac magnific din mijlocul fermei. Fraţii lui şi familiile lor se bucură de prosperitatea locului, pînă cînd, într-o zi, unul dintre fraţi, speriat de credinţele păgîne ale lui Joseph, omoară copacul şi aduce astfel boala şi seceta pe pămînturile familiei.

Către un zeu necunoscut este o poveste mistică, scrisă în spiritul modernităţii, explorînd încercările unui om de a controla forţele naturii şi de a înţelege căile lui Dumnezeu.

"Către un zeu necunoscut este romanul prin care Steinbeck a învăţat cum se construieşte proza de mari dimensiuni, este o carte plină de candoare, dar care are în fundal o formă poetică masculină, mînată de competitivitate şi care preţuieşte lupta pentru primul loc." (Robert DeMott)

***
Fragment

- Vreau să ne oprim, dragule. Mi-e frică, se tîngui ea şi ochii îi erau aţintiţi prin despicătura munţilor la valea luminată de soare.

Joseph strunii caii şi apăsă piedica. Apoi se uită la ea întrebător.
- Nu am ştiut. E din pricina drumului îngust şi a rîului de dedesubt?
- Nu.

Atunci coborî din trăsură şi îi întinse o mînă; dar cînd încercă să o conducă înspre trecătoare, ea îşi smulse mîna dintr-a lui şi rămase în umbră tremurînd. "Neapărat trebuie să încerc să-i spun. Nu am încercat nicicînd să-i spun lucruri de felul acesta. Mi s-a părut prea complicat, dar acum trebuie să încerc să-i spun", şi repetă în gînd lucrul pe care trebuia să încerce să i-l spună. "Elisabeth, se lamentă el în gînd, mă auzi? Mă macină un lucru pe care vreau să-l spun şi mă rog să găsesc o cale de a-l rosti." Ochii i se măriră şi el intră într-un soi de transă. "Am gîndit fără cuvinte, îşi zise. Un om mi-a spus cîndva că aşa ceva nu este cu putinţă, dar am gîndit astfel - ascultă-mă Elisabeth. Hristos răstignit ar putea fi mai mult decît un simbol al tuturor suferinţelor. Ar putea, pe drept cuvînt, să cuprindă toate suferinţele. Şi un bărbat stînd în vîrful unui deal cu braţele întinse, un simbol al simbolului, ar putea fi deopotrivă o matcă a tuturor suferinţelor care au existat vreodată."

Preţ de o clipă, ea îi întrerupse gîndurile, ţipînd:
- Joseph, mi-e frică.

Apoi el îşi continuă şirul ideilor - "Ascultă-mă Elisabeth. Nu-ţi fie frică. Îţi spun că am gîndit fără cuvinte. Dă-mi voie acum să bîjbîi un moment printre cuvinte, să le simt gustul, să le ispitesc. Acesta este un spaţiu între real şi realul pur, neşovăielnic şi nedeformat de sensuri. Aici sălăşluieşte un hotar. Ieri ne-am căsătorit, însă nu a existat nici o căsătorie. Aceasta este căsătoria noastră - de-a lungul trecătorii - intrînd prin culoarul munţilor precum sămînţa şi ovulul ce devin una în zariştea sarcinii. Acesta este un simbol al realului nedeformat. În inima mea trăiesc un moment diferit, ca formă, ca structură, ca durată, de orice alt moment. Vezi tu, Elisabeth, aceasta este căsătoria în toate aspectele ei posibile, surprinsă în momentul nostru. Hristos, în scurtul Său răstimp pe cruce, îşi continuă el gîndurile, a purtat în propriul trup toate suferinţele care au existat vreodată, şi în El au fost nedeformate".

Fusese undeva, pe o altă planetă, iar acum dealurile dădură năvală înapoi şi îi răpiră însingurarea şi şuvoiul liber al gîndurilor. Îşi simţea mîinile şi braţele grele şi lipsite de viaţă, atîrnînd ca nişte greutăţi legate cu funii groase de umerii osteniţi de povară.

Elisabeth văzu cum gura i se strîmbase de deznădejde şi din ochi îi dispăruse lucirea aceea roşie de mai devreme.
- Joseph, ce anume pofteşti? se plînse ea. Ce îmi ceri să fac?

De două ori încercă să-i răspundă, însă un nod care i se pusese în gîtlej îl împiedică să vorbească. Tuşi să-şi elibereze glasul.
- Vreau să străbatem trecătoarea, spuse el răguşit.
- Mi-e frică, Joseph. Nu ştiu de ce, dar mi-e îngrozitor de frică.

Atunci el se trezi din amorţeală şi îşi încolăci una din greutăţile legănînde în jurul taliei ei.
- Nu ai de ce să te temi, draga mea. Nu e mare lucru. Am fost singur un timp mult prea îndelungat. Pare-se că înseamnă ceva pentru mine să străbatem trecătoarea împreună.

Ea se cutremură în braţele lui şi privi îngrozită la umbra albastră a trecătorii.
- Am să merg, Joseph, spuse ea mîhnită. Va trebui să merg, însă am să mă las pe mine în urmă. Mă voi gîndi la mine stînd aici şi uitîndu-mă în depărtare, la femeia cea nouă care se va afla de partea cealaltă.

Îşi aminti fulgerător cum le-a servit cîndva pe trei fetiţe cu ceai cu lapte în ceşcuţe mici de tinichea şi cum îşi atrăgeau atenţia una alteia: "Suntem doamne, de pe-acum. Aşa îşi ţin doamnele mîinile". Şi îşi mai aduse aminte cum încercase să prindă visul păpuşii ei într-o batistă.
- Joseph, spuse ea. E un lucru crud să fii femeie. Mi-e teamă de asta. Tot ceea ce am fost sau am gîndit va rămîne dincoace de trecătoare. Pe partea cealaltă, voi fi femeie în toată regula. Am socotit că asta se va petrece încetul cu încetul. Şi acum totul e prea grabnic.

Atunci îşi aminti de cuvintele mamei ei: "Cînd ai să creşti, Elisabeth, vei cunoaşte durerea, însă nu va fi felul de durere la care te gîndeşti. Va fi un soi de durere ce nu poate fi lecuită cu un sărut duios".
- Am să merg acum, Joseph, spuse ea încetişor. M-am purtat ca o neroadă. Va trebui să te aştepţi la atîtea şi atîtea nerozii din partea-mi.

Şi atunci senzaţia de greutate îl părăsi pe Joseph. Braţul i se învîrtoşi în jurul taliei ei şi o îndemnă tandru să meargă înainte. Elisabeth ştia, cu toate că avea capul plecat, cum el o privea lung de sus, cu ochii-i blajini. Păşiră agale, străbătînd trecătoarea în umbra ei albastră. Joseph rîse uşor.
- Pot exista dureri mai crunte ca desfătarea, Elisabeth, cum ar fi să mănînci o bomboană grozav de mentolată, care-ţi arde limba. Cruzimea de-a fi femeie poate să fie o încîntare.

Vocea i se stinse şi paşii le răsunau pe drumul pietruit, izbindu-se înainte şi înapoi printre stînci. Elisabeth închise ochii lăsîndu-se în voia braţului lui Joseph s-o călăuzească. Încercă să-şi închidă şi mintea totodată, s-o cufunde în întuneric, însă auzea şopotul furios al blocului de piatră din rîu şi simţea răceala pietrei în aer.

După care aerul se încălzi; picioarele ei nu mai călcau pe piatră. Interiorul pleoapelor închise îi deveni negru-roşiatic, apoi galben-roşiatic. Joseph se opri şi o trase tare lîngă el.
- Acum am trecut, Elisabeth. Acum s-a înfăptuit.

Ea deschise ochii şi privi în jur, la valea împrejmuită. Pămîntul dănţuia în sclipirea soarelui şi copacii, dispuşi în bisericuţe formate din mici familii de stejari, se clătinau uşurel în adierea vîntului ce însufleţea o amiază povîrnită. Înaintea lor se aşternea sătucul Maicii Noastre - case maronii mîncate de timp şi case verzi cu tufe de trandafiri căţărători, gărduleţe de lemn mistuite de focul blînd al conduraşilor.

Puteţi achiziţiona romanul Către un zeu necunoscut de John Steinbeck la adresa: http://www.targulcartii.ro/john-steinbeck/catre-un-zeu-necunoscut-polirom-2011-479828
Pentru alte cărţi ale aceluiaşi autor accesaţi: http://www.targulcartii.ro/john-steinbeck.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer