Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

R.I.P. Umberto Eco


Augustin Ioan

23.02.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A murit Umberto Eco.

Am fost un urmăritor al său încă dinainte de facultate, când am citit Numele Trandafirului din doască-n doască, inclusiv câteva dintre paginile în latină. Cartea am cumpărat-o, la Tulcea, la fel ca şi pe Eliade sau Heidegger în anii optzeci, la pachet cu altele, care nu se vindeau. Am scris apoi, pentru o sesiune de comunicări ştiinţifice, un text prin care explicam cum se poate traduce textul într-un plan al Bibliotecii din mănăstire, plan pe care l-am şi desenat. Spre dezamăgirea mea, am aflat ulterior că ediţia apărută în RSS Moldovenească avea, ca şi originalul, acest plan deja desenat. Nu conta, eram fericit că îl dedusesem exact. Era o operă deschisă şi un trătăţel de semiotică aplicată, dar şi un roman al apariţiei goticului, ceea ce mă interesa la fel de mult ca şi intriga poliţistă. Pe urmă am făcut rost de film, din căminul studenţesc al anilor optzeci, unde, locuind împreună cu colegii noştri arabi, se găsea absolut orice, de la bere DAB sau Coca Cola în doze de aluminiu până la pilaf de berbec, casete video DHS, discuri cu (pen-)ultima muzică, pene de curent de la reşourile cu care ne încălzeam şi la care găteam (blocuri de BCA în care săpam şanţuri, introducând rezistenţe electrice în ele) şi parfumuri din shop. Bine, filmul m-a dezamăgit cumplit, fiind un biet policier cu costume călugăreşti catolice, dar, probabil, visasem prea mult în interiorul cărţii ca să nu fiu dezamăgit.

Era cam în vremea în care l-am cunoscut pe profesorul Cezar Radu, care mi-a şi devenit mentor. De la dânsul ştiu mai multe despre Umberto Eco: îi tradusese Tratatul de semiotică în română şi îl cunoscuse personal, întâlnindu-l înainte şi după apariţia traducerii. Avea deja câteva dintre cărţile lui Eco în italiană şi îl venera, iar eu îl iubeam pe bătrânul nostru profesor, dar italiană, în ciuda unui semestru cu dna Smaranda Elian şi a încă două la Oxford, nu s-a prins de mine suficient ca să îl citesc în original. Dar se prinsese de Marian Coman, colegul meu de cameră. Aşa că prima traducere a Pendulului lui Foucault am ascultat-o, pentru că, primind un exemplar din Italia, Norman, cum îi spuneam încă din armată (şi o fac încă) ne traducea seară de seară câteva pagini, până-l durea gura sau se plictisea, prietenei sale şi mie. Aşa am descoperit audiobook-ul (dar şi prin teatrul radiofonic), iar lectura traducerii în română, de după aceea, a lămurit puncte obscure din traducerea live a prietenului meu. Au urmat celelalte romane, a căror apariţie o vânam, dar şi cărţi precum Pliculeţul Minervei, cu articolele sale de jurnal, deştepte foc, amuzante şi înţelepte. Mai sunt cărţi academice netraduse în română, dar şi cele câte s-au tradus sunt încântătoare: am urmărit călătoriile sale prin pădurea narativă, de pildă aplicaţia pe Paris-ul celor trei muşchetari, sau raportul realitatea reală şi realitate textuală, apoi Opera deschisă; cartea despre traducere, cea despre biblioteca vegetală şi câte altele, indigeste dacă nu erau scrise de Eco. Am citit eu însumi şi recomand în fiecare an manualul scris din disperare, despre cum se scrie o teză de licenţă, studenţilor de la Teoria cercetării, care îşi pregătesc propria disertaţie.

Am admirat în Eco un model intelectual din specia căruia îmi doream să fac parte: erudit, inteligent, amuzant şi colocvial când scrie despre lucruri indigeste, academic la maximum, dar şi postmodern cu măsură. Pentru anii optzeci din România, părea o gură de aer proaspăt. Cred că am citit tot ce s-a tradus în română şi asta pentru că am recunoscut în autorul lui Baudolino un model exemplar, care creştea în permanenţă dinainte ochilor mei uimiţi, cu care eram de acord în timp ce citeam, un model demn de a fi emulat. Prin Eco, a fi deştept, cult, talentat şi mucalit la modul superior redeveneau atribute vitale într-o bună aşezare de sine intelectuală, într-un model de viaţă. Pentru acest model formativ exemplar îi mulţumesc, la despărţire...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer