Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Durabila iubire


Ian McEwan, traducere de Cornelia Bucur

02.03.2016
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ian McEwan
Durabila iubire
Editura Polirom, 2011

Traducere din limba engleză de Cornelia Bucur



*****
Intro

Durabila iubire este istoria unei obsesii erotico-religioase căreia îi cade victimă naratorul întregii povesti, Joe Rose. Un accident declanşat de un balon purtat de vînt îl aduce pe acesta în faţa lui Jed Parry, un necunoscut care pare să facă o fixaţie asupra lui şi care, încetul cu încetul, îi invadează lui Joe întreaga existenţă. Joe Rose este convins că hărţuitorul îi pune în pericol nu doar relaţia stabilă cu frumoasa Clarissa, ci şi viaţa. Pe de altă parte, Clarissa se teme că hărţuitorul există doar în mintea iubitului ei, Joe, care e de fapt veritabilul alienat mintal. Astfel povestea evoluează la limita dintre normalitate şi dezechilibru psihologic, strunită cu profesionalism de autor pînă la deznodămîntul logic şi, totodată, şocant.

"Durabila iubire este un roman despre reacţia la violenţă; el îţi oferă posibilitatea alegerii şi te îndeamnă la autoreflecţie: analiza propriilor trăiri, alegerea între artă şi viaţă, iminenţa unui dezastru sunt locuri comune cu care McEwan ştie să se joace ca nimeni altul." (Boston Globe)

"Un roman remarcabil, original, bine scris, o proză de invidiat pentru orice scriitor." (Washington Post)

"O proză impecabil scrisă - McEwan este cel mai lucid dintre scriitorii contemporani, nici un cuvînt nu este în plus, nici o frază nu se clatină." (New York Review of Books)

"Povestea lui McEwan conţine, ca de obicei, o capcană, o pastilă otrăvită al cărei efect răscoleşte cele mai intime colţuri ale psihicului, cele mai ascunse taine ale inimii." (Miami Herald)

Multe dintre romanele lui Ian McEwan au stat la baza unor filme de succes, cele mai cunoscute fiind Mîngîieri străine (1990), Grădina de ciment (1993), Durabila iubire (2004) şi Ispăşire (2007).

***
Fragment

Am simţit cum torsionarul meu se apropie încă dinainte de a-l auzi pe jumătate strigându-mi, pe jumătate intonându-mi numele. Apoi m-a strigat iar:
- Joe! Joe! (Mi-am dat seama că suspina.) E din cauza ta. Tu ai început toate astea, tu ai făcut să se întâmple toate. Te joci cu mine tot timpul şi te prefaci...

N-a reuşit să termine. Am luat din nou viteză, traversând următoarea stradă aproape în fugă. Glasul lui plângăreţ se îneca la fiecare călcătură grea. Eram dezgustat şi speriat. Am ajuns pe trotuarul celălalt şi m-am uitat înapoi. Mă urmase şi stătea acum înţepenit în mijlocul drumului, aşteptând o întrerupere în trafic. Exista o şansă să se prăbuşească sub un set de roţi în mişcare, lucru pe care îl voiam. Dorinţa îmi era rece şi intensă, dar nu mă surprindea şi nici nu îmi era ruşine de ea. Într-un final mi-a zărit chipul întors spre el şi mi-a aruncat câteva întrebări, urlând:
- Când ai de gând să mă laşi în pace? M-ai subjugat! Nu pot să mă opun! De ce nu vrei să recunoşti ceea ce faci? De ce continui să te prefaci că nu ştii despre ce vorbesc? Şi toate semnalele, Joe! De ce continui?

Prins în mijlocul străzii, cu conturul şi vorbele obliterate la intervale neregulate de maşinile ce treceau, şi-a ridicat glasul până la un ţipăt atât de ascuţit şi de aspru, că nu am putut să nu îmi întorc privirea. Ar fi trebuit să alerg mai departe, căci era momentul cel mai potrivit pentru a scăpa de el. Dar furia lui era atât de convingătoare, încât mă obliga să mă uit la el uimit, chiar dacă nu pierdusem încă nădejdea în şansa izbăvitoare a unui autobuz care să îl strivească aşa cum stătea acolo, la opt metri depărtare, blestemându-mă rugător.

Îşi rostea cuvintele pe un ton scrâşnit, repetitiv, dar tot mai înalt, ca o pasăre abandonată într-o grădină zoologică şi care a devenit aproape umană.
- Ce mai vrei? Mă iubeşti şi vrei să mă distrugi! Te prefaci că nimic din toate astea nu se întâmplă. Nimic! Porcule! Te joci... mă chinui... trimiţându-mi toate micile tale semnale secrete, ca să mă atragi spre tine. Ştiu ce vrei, porcule! Porcule! Crezi că nu ştiu? Vrei să mă desparţi de...

Cuvintele i s-au pierdut, acoperite de un camion de mobilă.
-...şi crezi că poţi să mă desparţi de el. Dar o să vii tu la mine. Până la urmă. Şi o să vii şi la el, fiindcă n-o să ai încotro. Porcule, o să cerşeşti milă, o să vii târâş...

Suspinele l-au copleşit. A făcut un pas către mine, dar o maşină care naviga pe mijlocul şoselei l-a obligat să se tragă înapoi cu un claxon ca o trâmbiţă, al cărui arpegiu ascendent îi imita tonalitatea tristă, inversând-o. La un moment dat, în timp ce striga, aproape că mi-a fost din nou milă de el, în ciuda ostilităţii şi a repulsiei. Dar, poate ceea ce simţea el acolo nu era tocmai tristeţe. Văzându-l încremenit acolo, spumegând, m-am bucurat că nu sunt în locul lui, la fel cum mă bucur ori de câte ori văd un beţiv sau un schizofrenic dirijând circulaţia. M-am gândit că starea lui era atât de disperată, iar percepţia realităţii atât de distorsionată, încât nu îmi putea face nici un rău. Avea nevoie de ajutor, dar nu de la mine. Şi toate în paralel cu dorinţa abstractă de a vedea acest motiv de sâcâială obliterat, fără vină, pe asfalt.

Ascultându-l, am avut parte de un al treilea val de gânduri şi sentimente, provocat de un cuvânt pe care îl folosise de două ori: semnal. De fiecare dată făcuse ca perdeaua care mă tulburase ceva mai devreme să se clintească, foşnind, iar cele două vorbe s-au contopit, dând naştere unei sintaxe elementare: o perdea folosită ca semnal. Aproape de tot. O casă mare, o reşedinţă cunoscută de la Londra, ale cărei perdele erau folosite pentru a comunica...

Bătălia cu toate aceste asocieri fragile mi-a adus aminte de perdelele biroului, apoi de biroul însuşi. Nu de confortul lui, de lumina caldă a lămpilor cu abajur de pergament, aruncată asupra tonurilor de albastru şi roşu ale covoarelor de Buhara, sau de nuanţele submarine ale falsului meu Chagall (Le Poète allongé, 1915), ci de cei treizeci şi ceva de metri de bibliorafturi care umpleau cinci corpuri de mobilier, un întreg perete - bibliorafturi negre, etichetate, pline cu tăieturi din ziare - , iar pe peretele opus, lângă fereastra dinspre sud, micul zgârie-nori al unităţii de memorie, unde trei gigabiţi de informaţie aşteptau să mă ajute să întind o punte între casa aceea şi cele două cuvinte.

M-am gândit la Clarissa, într-un salt brusc de tandreţe veselă, iar acum mi s-a părut că totul se putea rezolva uşor - nu pentru că mă purtasem urât sau pentru că greşisem, ci pentru că aveam dreptate atât de evident, atât de incontestabil, iar ea pur şi simplu se înşelase. Trebuia să mă întorc.

Ploaia continua să cadă, dar era mai rară. Luminile semaforului se schimbaseră la două sute de metri înaintea mea şi vedeam deja, din modul în care avansau maşinile, că în câteva secunde Parry va putea traversa strada. Aşa că l-am lăsat acolo unde era, acoperindu-şi faţa cu mâinile şi plângând.

Puteţi achiziţiona romanul Durabila iubire de Ian McEwan la adresa: http://www.targulcartii.ro/ian-mcewan/durabila-iubire-polirom-2011-254780
Pentru alte cărţi apărute la Editura Polirom accesaţi: http://www.targulcartii.ro/edituri/polirom
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer