Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În ritm de tango (1)


Alexandru-Radu Săvulescu

08.03.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În urmă cu un an şi ceva am ajuns din greşeală la o şcoală de tango... argentinian - o denumire prezumţioasă, din moment ce oricine ştie că naşterea acestui stil muzical, respectiv dans, este disputată între Argentina şi Uruguay, fără posibilitatea găsirii unei soluţii. E mai degrabă ceva caracteristic ambelor maluri ale estuarului Río Plata, decât unei ţări sau alteia. În plus, recunoaşterea sa mondială s-a făcut în Europa, la Paris, locul de unde s-a răspândit peste tot, inclusiv la noi. Dar m-am îndepărtat de subiect.

Nimeresc aşadar la tango în timp ce căutam o şcoală de salsa (asta este însă altă poveste). Iau lecţii de dans, care mă captivează, şi ajung destul de repede să nu-mi mai calc partenerele pe picioare la fiecare pas. De atunci n-am mai dansat nici un alt dans decât tango. Poate fiindcă muzica de tango rezonează cu ceva profund din mine, poate fiindcă am descoperit plăcerea dansului în îmbrăţişare, sau din cine ştie ce alt motiv.

Oricum, acţiunea acestei poveşti începe într-o sâmbătă după-amiază, în parcul Kiseleff, la o milonga demonstrativă organizată de şcoala mea de tango.

Vară fiind, iar eu ducându-mă mai mult într-o plimbare, sunt îmbrăcat în pantaloni scurţi, şi nu-mi iau nici pantofi de dans. Mă însoţesc trei prieteni, doi domni şi o doamnă, care nu dansează, au venit doar ca spectatori.

În jurul foişorului se aud tango-uri clasice în difuzoare. Dansatorii de la cele câteva şcoli din oraş încep să apară. Pe băncile dimprejur, pensionarii ieşiţi să se răcorească după arşiţa din timpul zilei privesc cu curiozitate acest eveniment rar.

Văd câteva colege pe care le cunosc de la lecţii. Mă apropii de ele, îmbrăţişându-le de bun-venit.
Împreună cu prietenii, mă uit cum băieţii invită câte o fată, şi încep să danseze.
Stau fără să invit pe nimeni.

Până când apare Chris, o femeie tânără şi foarte frumoasă, pe care nu-mi amintesc s-o mai fi văzut. Între dansatorii îmbrăcaţi sport, face o figură puţin aparte. Coafată atent, machiată delicat, e îmbrăcată cu o elegantă rochie subţire, albă, de vară.

Mă simt irezistibil atras de ea. O privesc de la distanţă, neavând curaj să mă apropii. Când începe să vorbească cu nişte cunoscuţi, profit de ocazie să intru şi eu în grup. Rămas doar eu cu ea când cunoscuţii urcă în foişor să danseze, îmi iau inima în dinţi, şi o invit la dans, cerându-mi scuze de ţinută - nu venisem pregătit de dans, dar acum m-am răzgândit. Zâmbitoare, îmi acceptă invitaţia.

Faţă în faţă, ne pregătim de primul dans. Chris îmi pune tandru braţul pe umăr. Mă simt neaşteptat de bine în îmbrăţişarea ei. Ne şi mişcăm parcă mai bine decât m-aş fi aşteptat. În ciuda stângăciilor pe care le fac, mă urmează cu mare uşurinţă. Doar câteodată, atunci când fac paşi prea mari, îmi spune delicat: "fă paşii mai mici, te rog".
În pauza de după prima tandă pe care o dansăm împreună, nu pot pleca de lângă ea. Tanda următoare o dansez tot cu ea.

La un moment dat intervine o pauză mai lungă. Se fac pregătiri în foişor. O formaţie de muzicieni se pregăteşte să interpreteze muzică live.
Când muzica începe, îmi repet invitaţia la dans. Chris acceptă.

Simt dansul mult mai intens pe muzică live. Încerc să conduc şi unele figuri, care uneori îmi ies. Mă simt atât de bine dansând strâns îmbrăţişat cu Chris încât uneori uit cât de îngust este locul, şi trec razant pe lângă cei doi muzicieni care stau şi ei în foişor. Pe chitarist chiar îl ating uşor cu cotul o dată sau de două ori. Îi cer scuze din privire. Îmi zâmbeşte.

Cât cântă muzica live, voi continua să dansez cu Chris fără întrerupere.
Vraja se termină când muzica live se opreşte şi se revine la muzică înregistrată.

Aş vrea totuşi să prelungesc atmosfera de bine, şi o invit pe Chris să meargă cu mine şi cu prietenii mei la un restaurant. Ea mă refuză surâzător: "Nu pot, am alt program în seara asta".
Avea să fie primul refuz dintr-o serie ceva mai lungă.

Imaginea, parfumul ei mi-au populat gândurile în noaptea aceea, ca şi în duminica care a urmat. Pluteam undeva în al nouălea cer. Abia aşteptam să ajung la lecţia de marţi, ca s-o reîntâlnesc.
Reîntâlnirea avea să fie însă mult mai rapidă, şi cu totul altfel decât mi-o închipuiam.

A doua zi după-amiaza meşteream ceva la maşină când am văzut-o pe Chris trecând pe trotuarul de vizavi. Inima mi-a stat în loc. Mergea ţinându-se de mână cu Andy, chitaristul care interpretase cu o seară înainte muzica de tango pe care dansasem cu ea. Cel pe care l-am atins de câteva ori cu cotul. Nu l-am recunoscut din primul moment, pentru că nu avusesem ochi decât pentru ea. Fără să ştie că îi privesc de vizavi, s-au oprit chiar în dreptul meu să se sărute, după care şi-au continuat fericiţi plimbarea.

Privindu-i din spate cum se îndepărtează mână în mână, mă simţeam de parcă lumea întreagă s-ar fi năruit în faţa mea. Am închis maşina, şi am urcat sus ameţit. În noaptea care a urmat m-a bântuit imaginea celor doi ţinându-se de mână, peste care se suprapunea din când în când faţa ei zâmbindu-mi delicat: "Nu pot, am alt program în seara asta".
N-am putut adormi decât cu greu, şi asta doar spre dimineaţă.

(va urma)

Bucureşti, martie 2016 (prima versiune 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer