Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În ritm de tango (2)


Alexandru-Radu Săvulescu

15.03.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragă Chris,

Sper să nu te sperie tonul serios cu care mă exprim, şi să nu mi-l iei în nume de rău. Ştiu că ai o fire veselă - asta mă şi atrage la tine - dar eu nu prea am motive de bucurie acum. De altfel, una dintre felicitările pe care le-am primit anul acesta de Revelion suna cam aşa: "Pentru bunul meu prieten, omul cel mai serios din lume!".

Îţi scriu acum, pentru că din clipa în care te-am convins să mergem amândoi la Revelionul de tango, am ştiut că anul acesta voi serba trecerea la noul an într-un mod mai special.

Erai deja în gândurile mele de o jumătate de an, de când te cunoscusem. În tot acest răstimp, în afara micilor semne de politeţe pe care mi le-ai dat, n-ai părut să mă bagi în seamă. La început probabil nici n-ai fi avut cum, pentru că erai îndrăgostită de Andy şi n-aveai ochi decât pentru el.

Dragostea mea pentru tine era disperată. S-a adâncit, a devenit tot mai dureroasă, tocmai pentru că nu puteam să ţi-o declar. Sufeream în tăcere, sperând doar să te văd o dată sau de două ori pe săptămână, la cursurile de tango la care eu veneam regulat, iar tu când puteai. Câteodată ajungeam faţă-n faţă la exerciţii, şi apucam să exersăm câte un pas împreună, ceea ce mi se părea mai mult decât pot cere de la tine, cu atât mai mult cu cât tu dansezi mult mai bine ca mine. La sfârşit, plecai repede, şi multă vreme n-am apucat să schimb decât două-trei cuvinte pe seară cu tine. Uneori doar "bună seara" la venire, "noapte bună" la plecare, şi nimic altceva.

La un moment dat, nu ştiu nici când şi nici cum, relaţia ta cu Andy s-a încheiat. Ai început să vii mai regulat la cursuri, dar atât. Am crezut că te voi putea face să înţelegi cât de mult te iubeam. Dar tu nu păreai să mă vezi altfel decât ca pe unul din zecile de parteneri cu care dansai câte o tanda, două, pe noapte. În mod sigur nici măcar cel mai bun partener, chiar dacă atunci când dansam cu tine o făceam mai bine decât de obicei. Eram mai bucuros, mai fericit, iar acest lucru se vedea, se simţea. Am auzit profesorii spunând despre noi: ce bine se potrivesc împreună!

Pe măsură ce timpul trecea, starea mea de spirit devenea tot mai sumbră. Ascultam toată ziua tango, eram melancolic, aşteptând să te revăd în carne şi oase, după ce te vedeam tot timpul în gând. Dar când te revedeam, nimic nou nu se întâmpla.

Când s-a anunţat Revelionul de tango, m-am bucurat că voi avea în sfârşit ocazia să-ţi fiu mai mult timp prin preajmă.

Am stabilit să ne vedem acolo.

Când am ajuns la sală, nu mi-am pus pantofii de dans, am zis să te aştept să ne schimbăm amândoi în acelaşi timp. Ai venit, te-ai schimbat, şi ai început să dansezi. Nu cu mine. Tot schimbai partenerii. A venit miezul nopţii, te-ai sărutat cu prietena ta Rada, apoi cu mulţi alţii, la rând. Chiar şi cu Andy, care părea să te evite, deşi Sony, neştiind că v-aţi despărţit, ţi-a cerut să te fotografieze cu el, probabil singurul moment al serii când aţi fost aproape unul de celălalt.

La un moment dat m-ai sărutat şi pe mine de La mulţi ani! Rada mi-a dat o fotografie de atunci. M-am speriat când m-am văzut! Arătam sumbru, tras la faţă, încercănat. Trecuse o oră şi jumătate de la miezul nopţii, şi noi încă nu dansasem nici măcar o dată. Nici nu-mi pusesem încă pantofii de dans, încă te mai aşteptam.

Dar tu nu ţi-ai amintit de mine decât mai târziu, când mi-ai spus că unul dintre colegii noştri, Laur, ne invită să mergem în altă parte, la nişte prieteni de-ai lui, să continuăm noaptea acolo.

Mi-am luat hainele şi pantofii de dans şi am plecat cu tine şi cu micul grup care s-a format. La plecare, unul din partenerii cu care dansasei mai mult până atunci, Crin, şi-a luat la revedere de la tine. V-aţi îmbrăţişat strâns şi aţi stat aşa cinci minute. M-am tras înapoi, ca să nu vă întrerup momentul de intimitate. După un minut sau două mi-am întors faţa de la voi, era o imagine pe care n-o puteam suporta.

Am ajuns în noul loc de petrecere fără nici un entuziasm. Încă nu-mi pusesem pantofii de dans, pe care nu aveam de altfel să-i pun deloc în noaptea aceea, chiar dacă am dansat o dată sau de două ori. Din acel loc îmi mai aduc aminte doar imagini disparate. Gazdele erau plăcute, încercau să ne îmbie cu munţi de mâncare şi băutură. Eu n-am mâncat nimic, n-am băut nimic, toată şederea mea acolo a fost un adevărat chin.

Tu ai fost veselă, ai dansat mai tot timpul cu Laur şi cu Vic. Amândoi, e drept, dansatori mai buni ca mine. Dansai făcând paşi complicaţi, te încolăceai în jurul lor, le săreai în braţe.

Când ai obosit, te-ai aşezat lângă Laur, ţi-ai pus braţul după gâtul lui, şi ai început să-l mângâi pe păr (trebuie să mai existe o fotografie făcută de Rada, cu tine zâmbitoare, lipită de Laur pe canapea, în faţa lui Vic, care stătea pe fotoliul de vizavi, privindu-ţi cu ochii larg deschişi coapsele goale pe sub fusta ridicată neglijent până la limita la care se bănuiau nişte chiloţi roşii).

Te întrebi poate ce aşteptări am avut? Aş putea spune că n-am avut aşteptări anume. Dar n-ar fi decât pe jumătate adevărat. De fapt mă aşteptam să te porţi ca o adevărată parteneră, să stai mai mult cu mine, să dansezi cu mine primul (şi ultimul) dans (şi primul dans după Anul nou), să ciocneşti primul pahar de şampanie cu mine, şi în general să-mi acorzi mai mult din timpul tău, dacă tot ne decisesem să venim împreună.

Şi m-aş fi aşteptat să mă iei mai în serios când la începutul serii ţi-am spus "Aş vrea să ştiu că o să dansăm împreună până la 90 de ani", nu să-mi răspunzi "Nu cred să trăim noi atât".

Ştii că la miezul nopţii mi-am pus o dorinţă? Te-am privit intens, şi ţi-am spus în gând "Dacă şi tu simţi la fel, mi-ar plăcea să trăiesc restul vieţii alături de tine". M-ai privit o clipă de la distanţă, ca şi cum ţi-ai fi dat seama că mă gândesc la tine, după care mi-ai întors spatele, şi ai plecat să dansezi cu altcineva.

A mai existat un Afterparty, a doua zi, când ne-am văzut din nou.

Te-am aşteptat la intrarea în sală, am intrat împreună cu Vic, ne-am dus să ne schimbăm pantofii. Când am ieşit din vestiar, tu dansai deja cu el. Nu-şi schimbase pantofii de stradă, n-a pierdut timpul ca mine. Oricum, tu cu el voiai să dansezi, nu cu mine.

După un prim dans, a simţit nevoia să-şi pună pantofii de dans. Când s-a dus la vestiar, ai rămas fără partener. Te-am invitat, dar ai refuzat, spunându-mi că trebuie să-ţi aştepţi partenerul cu care ai început. Te-am convins cu greu să accepţi, promiţându-ţi că imediat ce Vic revine, te conduc la el. Ceea ce am şi făcut.

În restul serii am dansat o dată sau de două ori cu tine, până când s-a apropiat momentul plecării.

Când am ieşit din vestiar, am avut parte de repetarea scenei de cu o zi înainte: Crin îmbrăţişându-te din nou îndelung în straniul lui exerciţiu, care ţie părea să-ţi facă plăcere.

De data aceasta am plecat fără să mai aştept terminarea îmbrăţişării. Ai deschis ochii, şi m-ai privit trecând pe lângă voi.

În loc de "noapte bună", n-am putut să mă abţin, şi mi-am dus cu disperare degetul la tâmplă ca pe un pistol!

Dragă Chris, îţi doresc tot binele din lume! Evident, n-o să-ţi trimit niciodată scrisoarea asta.

(va urma)

Bucureşti, martie 2016 (prima versiune 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • marius-foto-note2.blogspot.com
    Marius Georgescu, 15.03.2016, 08:06

    Mi-a rascolit amintiri.

    • RE: marius-foto-note2.blogspot.com
      Alexandru-Radu Săvulescu, 15.03.2016, 10:59

      Da, și mie, poate de asta am și simțit nevoia să scriu, ca să pot în sfârșit trece mai departe.

Spacer Spacer